Armata filistenilor și cea a lui Israel au ajuns la locul de adunare. „David şi oamenii săi au înaintat în garda din urmă cu Achiş“ (v. 2) deoarece ei ajunseseră să fie garda de corp a împăratului, după cum le promisese acesta. Căpeteniile filistenilor s-au întrebat: „Ce caută acești evrei aici?“ Așa se întâmplă întotdeauna când credinciosul se așează într-o poziție nepotrivită căutând protecția lumii: el nu poate câștiga încrederea ei, cu excepția situației când ea nu se teme de el, cum a fost cazul cu Achiș care a văzut el se făcuse urât poporului lui Dumnezeu și că s-a dat ca rob lui. Trebuie să constatăm că Achiș mai avea și alte motive să se încreadă în David și nu se poate să nu recunoaștem la el o oarece noblețe naturală câștigată prin aparenta dreptate (dar, vai! aceea nu era aparentă în ochii lui Dumnezeu) a caracterului lui David. Achiș s-a apărat în fața căpeteniilor: „N-am găsit nici o vină în el, din ziua când a ajunsb la mine până în ziua aceasta“ (v. 3), iar față de David a mărturisit: „Viu este Yahve, tu ai fost drept şi ieşirea ta şi intrarea ta cu mine în tabără este bună în ochii mei; pentru că n-am găsit rău în tine din ziua venirii tale la mine până în ziua aceasta“ (v. 6). Mărturia fost dintre cele mai favorabile, dar dată în temeiul că „David, robul lui Saul, împăratul lui Israel“ devenise robul lui Achiș.
Era conștient David că merita acele laude? Nu era inima lui apăsată văzând ce părere bună avea despre el un împărat necircumcis, care se arăta mai nobil și mai cinstit decât unsul lui Yahve? Putea el primi acea laudă cum o primise pe aceea a Abigailei? (25:28) Cu toate acestea, încrederea lui Achiș nu a reușit să învingă suspiciunile căpeteniilor pentru că tocmai caracterul de credincios al lui David îl putea face să se întoarcă la vechiul lui stăpân. Într-un timp nu prea îndepărtat el ucisese zece mii de filisteni, pe când Saul o mie. De ce ar fi fost el atunci de partea lui Achiș mai curând decât de partea lui Saul? Lipsa unei poziții bine definite și ferme față de lume nu poate duce decât la concluzii de acest gen. Fidelitatea noastră din trecut este atunci împotriva noastră. Achiș a fost obligat să țină cont de părerea căpeteniilor, politică necunoscută pentru un credincios fidel, care este dirijat numai de gândul, părerea și voința lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu s-a folosit de suspiciunea oamenilor pentru a-l salva pe preaiubitul său de o cădere și mai gravă decât aceea din situația cu Nabal, când era să se răzbune singur. Achiș i-a spus: „Acum întoarce-te şi mergi în pace şi să nu faci nimic rău în ochii căpeteniilor filistenilor“ (v. 7).
În fața acestei animozități - aspect dintre cele mai umilitoare din istoria lui - David și-a renegat credința și caracterul: „Ce am făcut şi ce ai găsit în robul tău din ziua în care am fost înaintea ta până în ziua aceasta, ca să nu merg să mă bat împotriva vrăjmaşilor domnului meu, împăratul?“ (v. 8) David era îndreptățit să-i spună aceasta lui Ionatan (20:1) și chiar lui Saul însuși (26:18), dar nu i-o putea spune lui Achiș având o conștiință curată. Necunoscând nimic din expedițiile lui David împotriva vrăjmașilor lui Israel, împăratul filistenilor nu îi putea găsi nici o vină. Dar David ceruse să lupte împotriva propriului său popor, pe care îl desemnase ca „vrăjmașii domnului meu, împăratul“!
Achiș a recunoscut atunci și mai deschis sinceritatea lui David: „Ştiu că eşti plăcut în ochii mei ca un înger al lui Dumnezeu“ (v. 9), dar în final l-a determinat să plece, sunându-i: „Plecați“ (v. 10). Punând în balanță opinia lumii cu presupusa integritate a lui David, lumea are mai multă greutate pentru Achiș. Toate acestea arată ce prăpastie separă familia lui Dumnezeu de lume deoarece chiar față de un copil al lui Dumnezeu care nu este fidel chemării sale lumea manifestă neîncredere și refuză să coopereze cu el. Dumnezeu ne face să simțim această dreptate și este un har din partea Lui că într-o asemenea poziție nu avem nimic: nici aprobarea lui Dumnezeu, nici favoarea lumii. David se întoarce Ce mâna salvatoare i-a întins Yahve în cel mai critic moment al vieții sale, cu toate că el nu ar fi vrut aceasta! Dumnezeu nu l-a abandonat nici o clipă. Ce har! Dar cum mai era fericita comuniune cu inima lui Yahve exprimată în cântările psalmistului plăcut al lui Israel?