Mulți credincioși au frustrări și sunt tulburați în legătură cu umblarea lor, și uneori se îndoiesc că sunt mântuiți, văzând atâta faliment în viața lor. Aceste patru adevăruri pe care le vom prezenta ar trebui să fie de folos oricui are astfel de gânduri.
Adevărul nr. 1: Iertarea
Când venim la Domnul Isus ca păcătoși și Îl primim ca Mântuitor, Dumnezeu ne iartă păcatele și ne îndreptățește datorită sângelui vărsat al lui Hristos (Romani 3:23-26 ).
Când Domnul Isus era pe cruce, păcatele noastre au fost puse asupra Lui și El a luat asupra Lui pedeapsa pentru ele. Pentru toți cei care-L primesc pe Hristos ca Mântuitor nu mai este nicio judecată pentru păcat. Orice păcat care apare în viața noastră a fost deja judecat și pedepsit atunci când Hristos a murit pentru noi pe cruce (Isaia 53:5-6 , Evrei 9:28 , Evrei 10:12-14 ).
Cineva ar putea spune: "Dacă-i așa, atunci nu e mare diferență dacă păcătuim în continuare sau nu." Dar este o diferență imensă, pentru că mai avem de văzut încă trei adevăruri despre mântuire.
Adevărul nr. 2: O natură nouă
Când Îl primim pe Hristos ca Mântuitor, Dumnezeu nu doar ne iartă și ne îndreptățește, ci ne dă și o natură nouă (divină). Suntem născuți din nou, devenind copii ai lui Dumnezeu (1. Petru 1:23 , Iacov 1:18 , 2. Petru 1:4 ). Această natură nouă iubește pe Dumnezeu și urăște păcatul; ne face să dorim să trăim fără să păcătuim, și ne face să ne simțim mizerabil atunci când păcătuim. Nu există credincios născut din nou care să se bucure cu adevărat în păcat.
Va spune cineva: "Dar de ce mai păcătuiesc dacă am o natură nouă? Eu chiar nu vreau să fac asta, dar cu toate intențiile mele bune, în cele din urmă cedez și o fac din nou."
Noi nu avem doar o natură nouă care urăște păcatul, ci și pe cea veche, păcătoasă, care iubește păcatul. Se dă o luptă în noi. Natura veche vrea să păcătuiască dar cea nouă vrea să-I placă lui Dumnezeu.
În plus, avem și conștiința care ne spune că ceea ce dorește natura nouă este bun, și ceea ce dorește natura veche este întotdeauna rău. Prea adesea vedem însă că natura veche, cu poftele și dorințele ei spre păcat, este cea mai puternică în ispite. Ne ia robi și facem lucruri pe care natura nouă le urăște și conștiința le condamnă.
La sfârșit regretăm ce s-a întâmplat și promitem să nu mai facem niciodată. Și totuși, pare că nu avem nici o putere în fața ispitei. Ce e de făcut? Aici ajungem la al treilea adevăr despre mântuire.
Adevărul nr. 3: Duhul Sfânt
Când L-am primit pe Hristos ca Mântuitor și am fost născuți din nou, Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt să locuiască în inimile noastre (Efeseni 1:13 , Galateni 4:6 ). Duhul Sfânt ne toarnă în inimă dragostea lui Dumnezeu și ne face să simțim pacea lui Hristos în suflet; ca rezultat, suntem fericiți! (Romani 5:1-15 )
Dar când facem loc păcatului, Duhul Sfânt este întristat. Atunci nu ne poate da bucurie, pentru că ne-ar încuraja să facem acele lucruri rele pe care El le urăște. El este una cu Dumnezeu Tatăl și cu Fiul în ura față de păcat și dragostea față de dreptate și sfințenie (Efeseni 4:30 ).
Duhul Sfânt ne-a fost dat nu doar ca să toarne în inimile noastre dragostea lui Dumnezeu. Ne dă totodată și puterea să spunem "Nu!" dorințelor firii vechi și să ne predăm voiei lui Dumnezeu făcând ceea ce Îi este plăcut Lui. "Umblați în Duh și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii" (Galateni 5:16 ).
Este la fel cu Petru mergând pe apă. Cât timp a avut încredere în Domnul că îl ține, totul a mers bine. Însă în clipa în care a privit la valuri și la vânt și a văzut cât sunt de puternice, i-a fost frică și a început să se scufunde. În experiența noastră de creștini trebuie să ne încredem în Domnul, că ne va ține în picioare la fiecare pas al umblării noastre prin puterea Duhului Său care locuiește în noi (Matei 14:21-31 , Ioan 15:4-5 ).
Adevărul nr. 4: Părtășia
Mântuirea ne aduce în părtășie cu Dumnezeu. Este un sentiment de bucurie între Dumnezeu ca Tatăl nostru și noi ca fii ai Săi. Avem parte de acest privilegiu, de a auzi ceea ce El are să ne spună în Cuvânt prin Duhul Său. Ne simțim liberi să vorbim cu El despre toate problemele noastre, la fel cum un copil vine la tatăl lui pământesc știind că acesta îl iubește. Ne înveselește cu zâmbetul Său.
Totuși, când un copil este neascultator, el știe că acesta nu va plăcea tatălui lui. Nu va primi un zambet, ci disciplinare. Relația dintre tată și copil nu s-a schimbat, însă părtășia aceea fericită a fost întreruptă.
Așa este și cu Tatăl nostru ceresc. Când păcătuim, tot copiii Lui suntem. Adevărul rămâne, anume că Hristos a purtat deja judecata pentru acel păcat și l-a îndepărtat prin jertfa Lui pe cruce. Însă părtășia cu Tatăl nostru și cu Mântuitorul nostru este întreruptă iar Duhul Sfânt este întristat. Tatăl trebuie să ne mustre pentru neascultarea noastră și chiar să ne disciplineze, mai ales dacă nu părăsim acel păcat.
Dacă venim la El cu mărturisire, smeriți pentru păcatul și neascultarea noastră, vom experimenta iertarea Lui, așa cum un tată își iartă copilul. Părtășia este refăcută și suntem din nou liberi și fericiți în prezența Lui (1. Ioan 1:9 ).
Așadar, când un copil al lui Dumnezeu păcătuiește, el nu se pierde, pentru că Dumnezeu l-a primit deja pe baza jertfei lui Hristos pentru păcatele noastre. Nici nu se rupe relația cu Dumnezeu. El încă este copil al lui Dumnezeu, și Dumnezeu încă este Tatăl lui. Dar părtășia lui cu Tatăl este întreruptă, Duhul este întristat iar el este sub disciplina Tatălui. Când se smerește pentru păcatul lui și îl mărturisește Tatălui, atunci părtășia este reluată.
Un lucru însă pierdem atunci când păcătuim, și nu se poate recupera niciodată. Hristos a spus că un pahar cu apă dat în Numele Lui nu va fi niciodată uitat. El va da o răsplată pentru orice lucru plăcut Lui pe care îl vom fi făcut. Astfel, dacă în loc să cedăm păcatului am fi fost ascultători și am fi făcut ceva plăcut Lui, am fi primit o răsplată în ceruri.
Dar acum aceea răsplată este pierdută, pentru că am pierdut ocazia de a o câștiga. Este o pierdere eternă, cum orice răsplată pe care o dă Hristos în cer este o răsplată eternă.
Acest lucru ar trebui să ne facă atenți să nu pierdem ocaziile pe care le avem în fiecare zi de a fi credincioși Domnului. Dacă le lăsăm să treacă pe lângă noi, și ocazia și răsplata se pierd pentru totdeauna.
Vom avea veșnicia la dispoziție să ne bucurăm de răsplătirile biruințelor noastre, dar avem doar clipa de acum să le câștigăm. În cer nu se mai câștigă victorii - se câștigă acum ori niciodată.