Dragul meu,
Este foarte important pentru tine să ai o viziune clară asupra prezenţei Domnului în mijlocul adunării, dar condiţia prin care prezenţa Sa este promisă nu trebuie niciodată uitată. El nu a spus niciodată că oriunde cei sfinţi sunt adunaţi, că toţi cei care pretind că se adună pentru închinare se pot baza pe promisiunea Lui. Cuvintele Sale sunt: "unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor". Astfel, condiţia esenţială este ca sfinţii să fie "adunaţi în numele Său", iar dacă acest lucru nu este îndeplinit, promisiunea în mod clar nu este valabilă.
Deci, scopul nostru principal este de a explica ce înseamnă această condiţie. Aş zice că o traducere mai corectă ar fi "înspre numele Meu", deoarece prepoziţia care este tradusă prin "în" este una ce invariabil are semnificaţie de "înspre" sau "către". Aşadar, aici sensul ar fi "înspre". Din nou, poate fi necesar să subliniem că numele nu este folosit doar ca un apelativ, ci, după cum este obişnuit în Scripturi, este expresiv pentru tot ceea ce este Hristos în această legătură. Astfel, când Domnul vorbeşte înaintea Tatălui despre ucenicii Săi, spune: "le-am făcut cunoscut Numele Tău şi Îl voi face cunoscut" (Ioan 17:26 ); El nu spune doar că Le-a descoperit doar că Dumnezeu poartă numele de Tată, dar că El i-a învăţat tot ceea ce Dumnezeu este pentru ei în această relaţie. Aşadar ei şi „Eu în ei". Ceea ce El dorea era ca ei să cunoască în acelaşi timp ceea ce Dumnezeu era pentru ei ca Tată şi că ei trebuiau să fie aduşi în bucuria întregii dragoste pe care El a avut-o pentru ei ca atare. În acelaşi fel, "numele" în pasajul nostru exprimă tot ceea ce Hristos este ca om glorificat şi Domn în relaţia pe care El o menţine acum faţă de poporul Său. Spun "pe care o menţine acum", deoarece este foarte evident că aceste cuvinte arată înspre timpul când El va fi absent. Astfel, în Matei 16 El spune: "voi zidi biserica Mea" (v.18), accentuând un timp viitor, iar versetul în care apare cuvântul "nume" este în legătură cu activitatea bisericii (v.17). Într-adevăr, în timp ce era pe pământ, ucenicii Săi nu puteau fi adunaţi în numele Său, deoarece erau cu El ca Stăpânul şi Domnul lor. Noi putem deci să luăm "numele" ca fiind expresiv pentru persoana lui Hristos - El Însuşi în tot adevărul persoanei Sale ca Cel înălţat şi glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Aşadar este clar că Hristos este singurul obiect care ne atrage împreună şi este centrul nostru atunci când ne strângem, deoarece Duhul Sfânt nu va aduna creştinii către altceva decât Hristos. Dacă este adăugat orice altceva, fie că este o învăţătură aparte sau o formă aparte de conducere a bisericii, nu mai este doar numele lui Hristos, iar strângerea nu este în acord cu gândul Său. Spre exemplu, dacă eu hotărăsc să mă întâlnesc cu anumiţi credincioşi ce au aceleaşi viziuni, noi nu am putea fi adunaţi doar în numele lui Hristos deoarece ceva a fost adăugat sau exclus. Dar dacă mă strâng împreună cu cei ce mărturisesc că Hristos Însuşi este unicul punct de atracţie, cu cei ce recunosc autoritatea Sa ca Domn, care se pleacă în faţa Cuvântului Său şi potrivesc totul prin prisma acestui fapt când sunt adunaţi, atunci strângerea ar fi în numele Său. Şi numai atunci, deoarece unde autoritatea, tradiţiile şi regulile omului sunt impuse, oricare ar fi evlavia individuală a celor care recunosc acestea, strângerea nu ar avea un astfel de caracter.
Astfel în mijlocul celor ai Săi adunaţi astfel a promis Domnul că va fi. "Acolo Eu sunt în mijlocul lor". Chiar acest fapt arată importanţa extremă a strângerii în numele Său, deoarece, aşa cum am mai spus, dacă condiţia este neglijată, nu avem niciun temei pentru a considera prezenţa Sa. Nici nu este de ajuns să spunem că îndeplinim condiţia. Punctul esenţial este: recunoaşte Domnul că este îndeplinită această condiţie? El este Judecătorul şi aşadar este prezumţia de a-L aştepta pe El în mijlocul nostru. "Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor."
Noi ştim aşadar că El este în mijloc datorită autorităţii Cuvântului Său. Şi nu numai aşa, dar, ca pentru a întâmpina slăbiciunile noastre, El ne-a dat un exemplu asupra modului în care El vine în mijlocul celor ai Săi. Astfel în seara acelei zile întâi a săptămânii, când El înviase din morţi, ucenicii se aflau adunaţi împreună (Ioan 20 .19). El o trimisese pe Maria la "fraţii" Săi cu mesajul: "Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru" (v.17). Potrivit Psalmului 22, El declară astfel numele lui Dumnezeu în mijlocul fraţilor Săi şi făcând aceasta arată că i-a adus prin moartea şi învierea Sa în locul Său, înaintea lui Dumnezeu. De acum înainte, Dumnezeul şi Tatăl Său era Dumnezeul şi Tatăl lor. Ei erau uniţi astfel cu El în aceste relaţii întemeiate pe înviere Acest mesaj îi strânge împreună în numele Său şi fiind adunaţi astfel "Isus a venit şi a stat în mijloc şi le-a spus: Pace vouă!". Astfel El ne-a dat un exemplu al modului în care El vine în mijlocul poporului Său, astfel încât noi să avem siguranţa cuvântului Său verificat în sufletele noastre.
Ar putea deci cineva să fie tentat să spună: este posibil ca Domnul să fie în mijlocul poporului Său când sunt adunaţi în numele Său? Îndoiala este anticipată de această înregistrare uimitoare a prezenţei Sale în mijlocul ucenicilor Săi în prima zi a săptămânii. Reuneşte într-adevăr o dificultate mai mare şi un pericol mult mai subtil. Unii ar putea fi înclinaţi ca din necredinţă să obiecteze: dacă L-am putea vedea acum cu ochii noştri aşa cum L-au văzut ei, atunci am putea primi aceasta. Domnul cunoştea slăbiciunea şi dibăcia inimilor noastre sărace şi astfel în dragoste delicată a avut în vedere şi această cursă. Unul dintre ucenici, Toma, "nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici îi spuneau deci: L-am văzut pe Domnul! Dar el le-a spus: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nicidecum nu voi crede" (v. 25). Opt zile mai târziu, toţi, inclusiv Toma, erau încă odată adunaţi şi, ca în data precedentă, a venit Isus, uşile fiind închise, şi a stat în mijloc spunând "Pace vouă". Apoi i-a spus lui Toma (deoarece auzise fiecare cuvânt pe care Toma îl spusese): "Adu degetul tău aici şi vezi mâinile Mele; şi adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios". Toma, copleşit de dragostea Sa şi de simţul propriei păcătoşenii, nu a putut decât să exclame: "Domnul meu şi Dumnezeul meu". Îndată, "Isus i-a spus: Pentru că M-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n-au văzut şi au crezut " (v. 24-29). Astfel Domnul îi avea în vedere pe aceia (neintrând în aplicaţia scenei la întoarcerea rămăşiţei iudaice, când în viitor Îl vor vedea pe Acela pe care L-au străpuns) care vor crede în El prin cuvântul ucenicilor Săi şi considerând binecuvântarea lor cea mai mare. Şi această binecuvântare este a noastră; deoarece, cu toate că nu Îl vedem, credem că, potrivit cu cuvântul Său, El este în mijlocul nostru când suntem adunaţi în numele Său. Trebuie amintit, de asemenea, că El Însuşi este în mijlocul nostru - nu ‘‘în duh’’ aşa cum se spune deseori, ci El Însuşi ; deoarece cuvintele sunt «Acolo Eu sunt», iar cuvântul « Eu » exprimă tot ceea ce este El. Deci Hristos - nu Duhul Sfânt, ci Hristos este în mijlocul sfinţilor adunaţi. Duhul Sfânt acţionează prin mădularele individuale ale trupului lui Hristos, slujind pentru zidirea sfinţilor prin cine doreşte El şi locuieşte în casa lui Dumnezeu ; dar repet este Hristos Cel care vine în mijlocul nostru. Prezenţa Lui este înţeleasă prin Duhul, acesta este un alt aspect. Dar El este în mijloc, fie că este înţeles sau nu, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru numele Său. Cât de minunate sunt harul şi bunătatea Lui!
Aşadar să nu uităm niciodată că în jurul Domnului Însuşi suntem noi adunaţi. Dacă sunt doar doi - deoarece cuvintele Lui sunt « Acolo unde doi sau trei sunt strânşi în numele Meu » - El este în mijlocul lor. Odată ce doi sunt strânşi astfel, Ei se pot bucura în cunoştinţa că Domnul este acolo. Credinţa noastră poate fi slabă şi înţelegerea noastră neînsemnată, dar faptul prezenţei Sale rămâne ; deoarece nu se bazează pe simţămintele sau experienţele noastre, ci strict pe faptul că suntem strânşi în numele Său. Cum am putea părăsi strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii (Evrei 10:25 ), dacă ne amintim că Domnul este centrul strângerii noastre ; că El este tot atât de adevărat în mijlocul nostru, aşa cum a fost cu ucenicii în prima zi a învierii? Pentru ce a fost Toma absent la acea primă ocazie ? Deoarece el nu a crezut în învierea Domnului său şi de aceea nu aştepta prezenţa Lui. Deci, dacă unii absentează (nu vorbesc aici despre aceia pe care Domnul îi reţine prin suferinţă, muncă sau alte circumstanţe) de la strângere nu poate fi decât că ei chiar nu cred în faptul prezenţei Domnului în mijloc. Şi fiind adunaţi, ce adorare, ce afecţiune, ce închinare ar fi născute în inimile noastre, dacă prin puterea Duhului lui Dumnezeu am înţelege tot mai mult că Cel care a mers jos în moarte sub păcatele noastre şi care ne-a răscumpărat astfel pentru Dumnezeu prin sângele Său, s-a întors din moarte şi acum, ca Cel înviat şi glorificat, îşi găseşte plăcerea să vină şi să conducă laudele poporului Său în mijlocul adunării (Psalmul 22:22 ).
Cu dragoste în Hristos,
E.D.