Dragul meu,
În ultima mea scrisoare am încercat să îţi prezint poziţia noastră, ca şi credincioşi, înaintea lui Dumnezeu; acum, dorinţa mea este să îţi îndrept atenţia către locul nostru aici pe pământ; şi vom vedea că acesta are legătură tot cu Hristos. Aşa după cum suntem uniţi cu Hristos, ca poziţie, tot aşa suntem uniţi cu Hristos înaintea lumii. Cu alte cuvinte, suntem puşi în locul Său aici jos, tot la fel cum suntem în El înaintea lui Dumnezeu; şi nu pot decât să mă gândesc că tuturor ne-ar fi de un real folos să avem întotdeauna acest adevăr înaintea sufletelor noastre. Sunt două aspecte ale poziţiei noastre pe pământ, amândouă fiind importante pentru înţelegere; primul aspect în relaţie cu lumea, iar cel de al doilea în relaţie cu "tabăra", adică creştinismul practicant, care a urmat în această dispensaţie poziţiei iudaice, ca mărturie practicantă pentru Dumnezeu (Vezi Romani 11 şi compară cu Matei 13 ).
I. Locul nostru în relaţie cu lumea. Domnul Isus, vorbind cu iudeii, le spune: "Voi sunteţi de jos; Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta." (Ioan 8:23 ). Mai târziu, când îi prezintă pe ai Săi Tatălui, El spune: "Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume." (Ioan 17:16 ); şi vei vedea că în versetele 14 până la 19, mai presus de orice, El îi aşază pe ucenici în locul Său în lume, tot la fel cum în versetele anterioare (vers. 6-13) El îi aşaza în locul Său înaintea Tatălui. Este de remarcat, că ei au această poziţie în lume, deoarece ei nu sunt din ea, tot la fel cum El nu era din ea; fiind născuţi din nou înseamnă că ei nu mai aparţin de lume. Astfel, El insistă pe faptul că vor întâmpina aceeaşi ură şi aceaşi persecuţie, care s-au abătut şi asupra Lui. Astfel, pentru a cita un exemplu, El zice: "Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât mai înainte decât pe voi. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea. Amintiţi-vă de cuvântul pe care vi l-am spus Eu: «Nu este rob mai mare decât stăpânul său». Dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi." (Ioan 15:18-20 ). Într-o manieră asemănătoare, apostolul Ioan arată contrastul total între credincioşi şi lume, când spune: "Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace în cel rău." (1. Ioan 5:19 ).
Dar există ceva mai mult chiar şi decât aceste pasaje preţioase. Fiecare credincios este socotit de Dumnezeu ca fiind mort şi înviat împreună cu Hristos (Romani 6 ; Coloseni 3:1-3 ). Astfel, el a fost adus, prin moartea şi învierea lui Hristos, în mod deplin în prezenţa lui Dumnezeu, afară din lume, aşa cum Israel fusese scos din Egipt prin Marea Roşie. Aşadar el nu mai este parte din lume, cu toate că el este trimis înapoi în ea (Ioan 17:18 ) pentru a trăi pentru Hristos în mijlocul lumii. Pavel deci a putut spune, în timp ce era în slujba pentru Hristos, în lume, "Dar departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care" (sau cu ajutorul căreia) "lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume." (Galateni 6:14 ). Prin crucea lui Hristos el vede că lumea a fost deja judecată (Ioan 12:31 ) şi prin aplicarea crucii lui însuşi, el se socoteşte ca mort - răstignit faţă de lume - astfel încât era despărţire între cei doi atât de deplină pe cât o putea face moartea.
Pentru a rezuma aceste învăţături, vedem deci că în timp ce creştinul este în lume, el nu este din ea - el nu este din lume, în acelaşi mod în care Hristos nu a fost din ea; el aparţine unui alt mediu - pentru că orice persoană care este în Hristos este o creaţie nouă; el, după cum am mai văzut, a fost scos curat din lume prin moartea şi învierea lui Hristos. Astfel el trebuie să se separe în totalitate de lume; el nu trebuie să se conformeze acestei lumi (Galateni 1:3 , Romani 12:2 ) în duh, aspect de viaţă, comportament, umblare; el trebuie să arate în toate că nu este din lume. Mai mult chiar, prin aplicarea crucii el trebuie să se ţină pe sine însuşi ca şi răstignit pe ea; nu poate exista nicio atracţie sau asimilare între cele două lucruri menţionate. Dar din nou, el este în lume, în locul lui Hristos; adică el este în ea pentru Hristos şi ca identificat cu Hristos. Prin urmare, el trebuie să mărturisească pe Hristos, să umble aşa cum a umblat Hristos (Filipeni 2:15 , 1. Ioan 2:6 etc) şi el trebuie să se aştepte la acelaşi tratament pe care l-a avut şi Hristos. Nu că aşteptăm să fim răstigniţi aşa cum a fost Hristos, dar dacă suntem credincioşi vom întâmpina acelaşi duh în lume, aşa cum şi El a întâmpinat: într-adevăr, nivelul persecuţiilor îndurate de noi va fi proporţional cu modul în care noi trăim în asemănare cu Hristos; faptul că astăzi creştinii întâmpină atât de puţină ură din partea lumii, este pus pe seama faptului că trăiesc atât de puţin separaţi de ea.
Înainte de a trece la un alt aspect al subiectului, nu pot decât să te îndemn cu privire la importanţa ruperii fiecărei legături ce te leagă moral cu lumea. Nu trebuie decât puţin discernământ pentru a înţelege că duhul lumii, caracterul lumesc, se întinde cu rapiditate peste adunările lui Dumnezeu şi se proclamă pe sine, cu îngâmfare, chiar şi la masa Domnului. Da, ce dezonoare, ce durere, pentru Acela prin a cărui moarte noi suntem adunaţi pentru a mărturisi în afară! Şi ce chemare pentru toţi sfinţii de a se umili pe ei înşişi înaintea lui Dumnezeu şi de a căuta să fie tot mai devotaţi harului şi tot mai separaţi, astfel încât lumea însăşi să poată vedea că noi aparţinem Lui, Acela care a fost respins, alungat şi răstignit! Câţi dintre noi avem duhul lui Pavel care dorea "părtăşia suferinţelor lui Hristos şi să fie făcut asmenea morţii lui Hristos" având în vedere un Hristos glorificat, obiectul inimii sale şi scopul tuturor speranţelor sale? Fie ca Domnul să ne redea nouă şi tuturor sfinţilor Săi iubiţi,mai mult din acest devotament pentru El într-o totală separare faţă de lume.
II. Locul nostru în relaţie cu 'tabăra'. În epistola către Evrei citim "trupurile acelor animale, al căror sânge este adus de marele preot în locurile sfinte, sunt arse afară din tabără. De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul prin propriul Său sânge, a suferit dincolo de poartă. Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui" (cap 13:11-13). Două lucruri sunt foarte evidente în acest pasaj: sângele jertfei pentru păcat era adus în locurile sfinte şi trupurile animalelor jertfite erau arse afară în câmp; apostolul subliniază că aceste două lucruri îşi au corespondenţa în moartea lui Hristos, adevăratul antetip al acestor jertfe. Aşadar, avem poziţia dublă a credinciosului: poziţia sa înaintea lui Dumnezeu în locurile sfinte, unde a fost adus sângele şi poziţia sa pe pământ, în afara taberei, unde Hristos a suferit. Cu alte cuvinte, aşa cum s-a mai explicat, dacă suntem în Hristos înaintea lui Dumnezeu, identificaţi cu El acolo în toată mireasma acceptării Sale, suntem de asemenea identificaţi cu El pe pământ în locul Său de ruşine, ocară şi respingere. Astfel, locul credinciosului pe pământ este în afara taberei; aşa cum scriitorul acestei epistole scrie "Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui"
Poate că mă vei întreba: ce este tabăra? În textul pe care tocmai l-am citat reiese clar, din întrega legătură, că este sistemul iudaic. Atunci cum se aplică aceasta astăzi? Iudaismul a fost de la Dumnezeu şi a ocupat locul mărturiei pentru El pe pământ. Iudaismul a eşuat şi după Cincizecime, după respingerea finală a lui Hristos în predica apostolilor, a fost pus de-o parte şi creştinismul, biserica mărturisitoare - care include toate denominaţiunile, începând de la corupţia Romano-Catolicismului până la cele mai mici secte ale Protestantismului. Pe ce bază, ai putea întreba, suntem chemaţi să ieşim afară din tabără? În baza eşecului ei total ca mărturie pentru Dumnezeu. "Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor" (Apocalipsa 2 .11, etc). Este chemarea noastră şi, de asemenea responsbilitatea noastră, de a măsura prin Cuvântul scris tot ceea ce se pretinde a fi de la Dumnezeu; şi, astfel, cercetând toate aceste denominaţiuni, ele sunt toate găsite vinovate de neascultare şi eşec. Aşadar, pentru credinciosul care doreşte să umble potrivit gândului lui Dumnezeu nu mai rămâne nimic altceva, decât să îşi ocupe locul afară din toate acestea, separat de confuzia şi eroarea acestei zile rele, împreună cu aceia care se adună simplu în numele lui Hristos, în ascultare de Cuvântul Său. În legătură cu aceasta, Exod 33 este foarte instructiv. Când Moise a coborât de pe munte (cap 32), a găsit întreaga tabără căzută în idolatrie şi după ce s-a întors pentru a face ispăşire pentru Israel, el vine înapoi cu "veşti rele" pentru popor. "Şi Moise a luat cortul şi l-a întins afară din tabără, departe de tabără, şi l-a numit cortul întâlnirii. Şi a fost aşa: oricine căuta pe Domnul ieşea la cortul întâlnirii, care era afară din tabără." (v.7). Moise a acţionat aşa, deoarece el avea gândul lui Dumnezeu în ce priveşte existenţa păcatului poporului; şi, astfel, găsim în această scenă o imagine morală a timpurilor noastre.
Au fost menţionate suficiente lucruri pentru a te face să înţelegi locul credinciosului pe pământ: pe de o parte este în separare faţă de lume, iar pe de altă parte este în afara taberei. A te ocupa cu aceasta va atrage ură din partea celei dintâi (lumea) şi respingere din partea celorlalţi (tabăra). Dar dacă este aşa, noi suntem mai mult decât identificaţi cu binecuvântatul nostru Domn. În Evrei este numită "ocara Lui". Fie ca să nu încercăm să evităm una, nici să fim ruşinaţi de cealaltă; ba mai mult, fie ca să fim în stare să ne bucurăm atunci când suntem socotiţi vrednici de a suferi ruşinea numelui Său (Fapte 4:41 ).
Cu dragoste în Hristos,
E.D