Dragul meu,
Te plângi că nu ai “pace constantă” şi că din această cauză progresezi foarte puţin în adevărul sau cunoaşterea Domnului. Îmi pare rău să admit, dar această nemulţumire nu este nicidecum unică; ea vine dintr-o cunoaştere insuficientă a evangheliei şi din confundarea a două lucruri diferite. Aşadar, cu binecuvântarea Domnului, sper să îţi pot fi de ajutor dacă vei analiza cu atenţie ceea ce am să-ţi scriu.
Situaţia ta îmi aduce aminte de o alta ce mi-a fost pusă înainte. ‘Ai pace cu Dumnezeu?’, am întrebat. Răspunsul primit a fost: ‘Nu întotdeauna’. În ambele situaţii confuzia este între pacea făcută şi bucuria păcii. Aceasta înseamnă că atunci când eşti bucuros în Domnul, spui ‘Acum am pace’, dar când din cauza unui eşec sau necaz eşti deprimat şi trist gândeşti că pacea ta a dispărut. Pentru a răspunde la această stare de spirit aş vrea să-ţi cer să cercetezi cu atenţie care sunt temeliile păcii cu Dumnezeu. Este un câştig imens pentru suflet când înţelege că acestea nu sunt în interior, ci în afară; de asemenea atunci se va vedea că experienţele noastre nu au nimic de a face cu întrebarea. Să mergem împreună la Romani 5:1 . Aici citim “Deci, fiind îndreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos”; şi dacă analizăm legătura acestui verset, vom învăţa dintr-odată sursa păcii despre care se vorbeşte. Aceasta este legătura. După ce apostolul a explicat modul în care Avraam era îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, el continuă: “Şi nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit, ci şi pentru noi, cărora ni se va socoti, cei care credem în Cel care L-a înviat dintre morţi pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greşelile noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră. Deci, fiind îndreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 4:23-25 ; 5:1 ). Reiese foarte clar din acest verset că singura temelie sigură a păcii cu Dumnezeu stă în lucrarea lui Hristos. De fapt, temelia fiind astfel pusă, Dumnezeu afirmă că oricine crede mărturia Lui cu privire la aceasta, crede că El a venit în har şi a pus la dispoziţie resurse depline pentru salvarea păcătosului, crede în Dumnezeu, este îndreptăţit şi, fiind îndreptăţit intră în posesia păcii care a fost făcută prin moartea lui Hristos.
Dar se va observa că se spune că Hristos a fost dat pentru păcatele noastre şi că a fost înălţat apoi pentru îndreptăţirea noastră (Romani 4:25 ). Învierea lui Hristos este dovada împlinirii lucrării Sale şi aceasta este dovada evidentă că păcatele pentru care El a murit şi pentru care El a mers în moarte sunt îndepărtate pe veci - prin urmare şi mărturia că orice cerinţă pe care Dumnezeu o avea de la noi a fost pe deplin împlinită şi satisfăcută. Deoarece dacă El a fost dat pentru păcatele noastre şi a părăsit mormântul, fiind înviat din moarte, “păcatele” pentru care El a mers în moarte trebuie să fi dispărut, în caz contrar El ar fi încă ţinut în mormânt. Astfel învierea lui Hristos este expresia distinctă şi totală în ceea ce priveşte satisfacerea lui Dumnezeu faţă de ispăşirea care a fost făcută la cruce.
Este foarte clar, aşa cum s-a mai spus, că singura temelie a păcii cu Dumnezeu stă în moartea lui Hristos. Aceasta se repetă de mai multe ori în Scriptură. Astfel ni se spune că noi suntem “îndreptăţiţi prin sângele Său” (Romani 5:9 ) şi din nou „având pace prin sângele crucii Sale“ (Coloseni 1:20 ). Prin urmare, Hristos este Cel care a făcut pace cu Dumnezeu şi El a făcut aceasta prin moartea Sa ispăşitoare - moarte care a împlinit orice cerinţă pe care Dumnezeu o avea faţă de păcătos, a îndeplinit oricare din cerinţele Sale drepte faţă de om, L-a glorificat în fiecare însuşire a caracterului Său, astfel că Dumnezeu poate îndemna acum păcătosul să se împace cu El (2. Corinteni 5:20 ).
Prezentând aceasta, apare că singura întrebare importantă pentru suflet este: ‘Cred eu mărturia lui Dumnezeu cu privire la Fiul Său şi cu privire la lucrarea pe care El a împlinit-o?’ Dacă există vreo dificultate în a răspunde la această întrebare, atunci nu se va putea înregistra niciun progress. Un test foarte simplu ne va ajuta să aflăm adevărul. Pe ce se bazează îndreptăţirea ta înaintea lui Dumnezeu? Este în tine însuţi, faptele tale sau meritele tale proprii? Dacă este aşa, înseamnă că nu te poţi odihni în lucrarea lui Hristos. Dacă deţii acestea prin fire eşti fără speranţă şi pierdut şi mărturiseşti că eşti fără speranţă, departe de Hristos şi de ceea ce a făcut El, atunci poţi spune cu umilinţă ‘Prin harul lui Dumnezeu cred în Domnul Isus Hristos.'
Presupunând ca îţi poţi însuşi acest cuvânt, atunci îţi pot spune că ai pace “constantă” cu Dumnezeu, de la care nimic nu te poate abate - nicio schimbare, nici vreo experienţă diversă; deoarece aceasta este posesiunea ta neschimbată, inalienabilă. Scriptura spune "De aceea fiind îndreptăţiţi prin credinţă" (şi spui că crezi aceasta) "avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos." Fiecare credincios - din momentul în care crede - este îndreptăţit, achitat de orice vină şi făcut dreptate a lui Dumnezeu în Hristos (2. Corinteni 5:21 ); şi fiind îndreptăţit, el are pace - nu pace în el însuşi, trebuie observat, ci pace prin Domnul nostru Isus Hristos; pacea care îi aparţine lui acum este pacea cu Dumnezeu pe care a făcut-o Hristos prin jertfa Lui ispăşitoare. Şi atât timp cât este pacea pe care El a făcut-o, fiind astfel în afara noastră, nu poate fi niciodată distrusă şi nu poate varia; este tot la fel de stabilă şi durabilă ca tronul lui Dumnezeu; pentru că, aşa cum am văzut, este o pace pe care Hristos a făcut-o prin cruce; şi ceea ce El a făcut astfel nu poate fi desfăcut şi, de aceea, este o pace veşnică. Şi această pace trainică, constantă şi veşnică este partea fiecărui credincios.
Ceea ce vrei să spui atunci când te plângi că nu ai pace constantă este pur şi simplu faptul că tu nu savurezi pacea constantă deoarece experienţele tale variază. Poate fi, de asemenea, ca şi cum te-ai întreba cum se va bucura credinciosul de pace constantă în suflet. Răspunsul este foarte simplu. Este prin credinţă. Dacă cred mărturia lui Dumnezeu că pacea este în mine prin credinţa în Domnul Isus, ar trebui să intru imediat în posesia ei. Aceasta poate fi simplificata printr-o ilustraţie. Să presupunem că ţi se aduce vestea că prin voia unei rude decedate ai devenit proprietarul unei mari averi. Efectul în mintea ta va depinde în totalitate de faptul dacă vei crede sau nu ceea ce ai auzit. Dacă te îndoieşti de realitatea veştii, nu va fi niciun răspuns la aceasta; dar dacă, pe de altă parte, aceasta este confirmată şi implicit o primeşti, vei putea spune 'Proprietatea este a mea.' Tot la fel este şi în ceea ce priveşte pacea cu Dumnezeu. Dacă crezi mărturia lui Dumnezeu că pacea a fost făcută prin sângele lui Hristos, nicio depresie a sentimentelor, nicio condamnare nedemnă, nici vreo altă situaţie nu vor putea perturba siguranţa ta cu privire la acest punct, deoarece vei vedea că aceasta depinde în totalitate de ceea ce Altul a făcut. Ceea ce este necesar pentru posesia păcii constante este o încredere neclintită în cuvântul lui Dumnezeu.
Cauza acestei insecurităţi decurge în principal din privirea în interior, în locul unei priviri în afară, spre Hristos - privirea în interior pentru a descoperi ceva ce îţi va da încredere că acolo este o lucrare reală a harului începută în suflet, în loc de a privi în exterior pentru a înţelege că singura temelie pe care un suflet se poate odihni înaintea lui Dumnezeu este sângele preţios al lui Hristos. Urmarea va fi că înţelegând stricăciunea, răutatea cărnii, sufletul începe să se îndoiască dacă nu cumva a fost înşelat. Satan ademeneşte sufletul, îl munceşte cu îndoieli şi temeri cu speranţa de a-i produce neîncredere în Dumnezeu, dacă nu chiar disperare.Singurul mijloc efectiv de a zădărnici asalturile sale în această direcţie este de a apela la cuvântul scris. Ca răspuns la toate sugestiile sale rele, noi trebuie să-i spunem, aşa cum şi binecuvântatul nostru Domn a făcut când a fost ispitit, "Este scris" şi apoi vom vedea că nimic nu ne poate distruge posesiunea acestei păci cu Dumnezeu care a fost făcută prin sângele preţios al lui Hristos şi care a devenit a noastră imediat ce am crezut.
Această întrebare fundamentală fiind rezolvată, acum eliberat de ocuparea cu sinele, vei avea timp suficient ca mintea şi sufletul tău să mediteze la adevărul revelat în Scripturi. "ca nişte prunci nou-născuţi, doriţi mult laptele spiritual curat al Cuvântului, ca prin el să creşteţi" (1. Petru 2:2
); şi cu cât mai mult vei studia cuvântul în prezenţa Domnului, vei fi călăuzit prin el într-o tot mai aproape părtăşie cu El Însuşi şi urmărind infinitele Sale perfecţiuni şi glorii care ne sunt desfăşurate şi făcute înţelese prin Duhul lui Dumnezeu, dragostea ta va creşte într-o tot mai crescândă ardoare şi inima ta, acum satisfăcută, se va revărsa în adorare la picioarele Sale şi astfel plângerea ta se va preface într-o cântare de laudă.
(din “Doisprezece scrisori către tineri credincioşi” de Edward Dennett)
articol preluat şi tradus de pe site-ul www.biblecentre.org