Pentru un creştin tânăr, care doreşte să împlinească misiunea evanghelizării, se pun la început întrebările: Unde încep cu evanghelizarea? Cui pot să mă adresez? Cine este aproapele meu? Începem expunerea noastră cu o constatare principială: aproapele meu este – cum deja cuvântul dă de înţeles – acela sau aceea care îmi este aproape. Nu este greşit, să ne gândim şi la împrejurimea noastră directă. S-a spus deja adesea – şi pe drept – că misiunea noastră să răspândim Evanghelia exact acolo îşi are începutul: în împrejurimea noastră, deci acolo unde Dumnezeu ne-a aşezat. Până la urmă, oricine, cu care avem de-a face, este „aproapele“ nostru.
Familia
Unii au crescut în case de credincioşi – o binecuvântare de valoare inestimabilă. De aceea ei nu cunosc propria familie ca şi „câmp de misiune“ în această formă. Dar poate la tine este altfel: ai un frate sau o soră, care nu este încă mântuit sau mântuită? Sau părinţii tăi sunt încă necredincioşi? Atunci poate doreşti să le arăţi calea spre Domnul Isus. Încă ceva: Dumnezeu doreşte totdeauna să salveze case întregi (a se compara cu Faptele Apostolilor 11:14 ; 16:15, 31-34 ; 18:8 ). Aceasta poate să-ţi dea curaj. Există unele exemple în Scriptură care arată că mărturia noastră pentru Domnul începe în propria familie (a se vedea Judecători 6:25-27 ). Domnul Isus a spus demonizatului vindecat: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine“ (Marcu 5:19 ). Şi aici vedem acest principiu.
Locul unde locuim
Domnul Isus a spus ucenicilor Lui, la scurt timp înainte de înălţarea Sa: „ ...şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului“
(Faptele Apostolilor 1:8b
). Succesiunea este importantă. Ucenicii au început slujba lor de mărturie pentru Domnul mai întâi acolo unde se aflau – în Ierusalim. A fost un har deosebit al lui Dumnezeu. El a vrut ca acolo unde a fost osândit şi răstignit Domnul Isus, să se predice mai întâi Evanghelia. De abia după aceea s-a extins acest cerc şi Evanghelia a ajuns mai întâi în Iudeea, apoi în Samaria şi la final pe întreg pământul.
Chiar dacă locul originar al celor mai mulţi ucenici era în Galileea, s-au oprit totuşi în Ierusalim. Astfel se poate face din această împrejurare următoarea aplicare: misiunea noastră de a răspândi Evanghelia este mai întâi în locul nostru natal – acolo unde este casa noastră. De regulă, Dumnezeu nu ne dă misiunea de a merge ca misionar în străinătate, dacă nu am urmat deja mai înainte porunca de misiune în locul nostru natal.
Poate că doreşti să le spui oamenilor din locul unde locuieşti despre Domnul Isus, dar ţi-e teamă să te adresezi lor. Doresc să amintesc câteva alternative (fără pretenţia de a fi toate):
1. Roagă-te regulat pentru mântuirea vecinilor tăi şi a oamenilor din localitatea ta. Roagă-L pe Domnul şi pentru ocazii când poţi fi un indicator spre cer.
2. Poţi merge din casă în casă şi să pui în cutiile poştale pliante.
3. La trecerea dintre ani este o bună ocazie să oferi oamenilor din vecinătatea ta un calendar evanghelistic (de exemplu „Sămânţa bună“).
Locul activităţilor noastre zilnice
Pentru cineva locul activităţilor zilnice este şcoala, pentru altul universitatea, pentru unul gospodăria şi pentru un altul locul de formare profesională sau locul de muncă. Indiferent de activitatea ta şi cu cine ai de-a face, poţi să ştii: Domnul Isus doreşte ca să fii o lumină pentru El acolo unde El te-a aşezat (Matei 5:14, 16 ; Filipeni 2:15 ) – mai întâi prin aceea că tu îţi îndeplineşti activităţile tale cu fidelitate şi seriozitate. Mărturia ta pentru Domnul Isus devine numai atunci credibilă şi acceptată, când comportamentul tău arată ceea ce spui. De aceea: fii fidel în activităţile tale zilnice! (Citeşte pentru aceasta Daniel 6:5 şi Tit 2:9, 10 .)
Poate cel mai important lucru pe care îl putem face pentru oamenii, cu care venim zilnic în contact, este: să ne rugăm. Aşa putem să ne rugăm Domnului nostru – nu numai pentru mântuirea colegilor noştri de şcoală, a colegilor de studiu şi de muncă, ci şi pentru posibilităţi de a ne adresa lor pentru mântuirea sufletului lor.
Apoi există multe ocazii bune, prin „martorii muţi“ de a indica spre Evanghelie. Te-ai gândit vreodată să pui pe perete un calendar cu versete biblice la locul tău de muncă (dacă este permis)? Sau să pui pe biroul tău o piatră, în care este gravat cuvântul „veşnicie“? Sau să agăţi un poster cu un verset evanghelistic din Biblie pe panoul de plută? Există unele posibilităţi pe care le putem folosi, pentru a face pe alţii atenţi asupra mesajului, fără să trebuiască să ne adresăm direct cuiva. Există autocolante pentru maşină care se pot lipi pe maşină... Poate tocmai un astfel de „martor mut“ va determina pe aproapele tău să cugete şi să-ţi pună deodată întrebări...
Să ai o privire pentru aproapele în viaţa de zi cu zi
Nu există mulţi oameni pe care îi întâlnim în viaţa de zi cu zi? De exemplu şoferul de taxi, care te ia cu el, sau şoferul de autobuz, cu care mergi zilnic la şcoală. Apoi poştaşul pe care îl întâlneşti regulat, sau coşarul, care se opreşte deodată în faţa uşii casei tale, apoi reprezentantul de la asigurări, care iarăşi te „enervează“, sau vânzătoarea de la măcelărie etc. Această listă se poate extinde! Te-ai gândit vreodată că poţi să fii pentru aceşti oameni un indicator spre Domnul Isus? Cum ar fi de exemplu ca la sfârşitul unei întâlniri să dai o carte evanghelistică sau un pliant? Adesea este tocmai acesta punctul de plecare pentru o discuţie în continuare, în care poţi vesti Evanghelia.
Ar trebui să fim gata în orice timp să răspândim Evanghelia. Petru pretinde de la noi: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi“ (1. Petru 3:15b ). Vrem să fim treji, ca să vedem ocaziile pe care ni le arată Domnul în viaţa de zi cu zi, şi să le putem folosi în modul corect. Să avem şi aici o privire pentru apropiaţii noştri. Putem să-L rugăm pe Domnul la începutul unei zile: „Doamne, arată-mi cine este astăzi aproapele meu!“
Pilda samariteanului
În încheiere dorim să privim şi la pilda samariteanului milostiv din Luca 10 . Motivul pentru această pildă a fost întrebarea unui învăţător al Legii, cine este aproapele lui. La această întrebare, Isus a spus cunoscuta pildă: „Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: «Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere. Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?» «Cel ce şi-a făcut milă cu el», a răspuns învăţătorul Legii. «Du-te de fă şi tu la fel», i-a zis Isus“ (Luca 10:30-37 ).
Pentru înţelegerea a ceea ce vrea Domnul să spună învăţătorului Legii prin această pildă, trebuie să ştim că iudeii nu aveau legături cu samaritenii (Ioan 4:9 ). Samaritenii erau un popor amestecat, care era dispreţuit de iudei. Putem considera că şi învăţătorul Legii ca iudeu evlavios se uita cu un anumit dispreţ spre samariteni. Avem în această pildă două învăţături importante:
1. Dorim să fim gata să ducem oricărui om Evanghelia, nu numai acelora care ne sunt simpatici sau corespund imaginaţiei noastre. Dorim să acceptăm fără rezerve pe fiecare om, când este vorba să-i prezentăm oferta de har a lui Dumnezeu.
2. Dorim să avem o privire atentă la necazul oamenilor din jurul nostru, care nu-L cunosc pe Domnul Isus. În sens figurat, fiecare dintre aceşti oameni se află în aceeaşi situaţie ca omul căzut între tâlhari. Ne afectează că mulţi dintre vecinii, colegii de muncă, colegii de şcoală sau de facultate se îndreaptă înainte spre iad? Să învăţăm de la samariteanul milostiv, să vedem necazul sufletesc (dar şi pământesc) al aproapelui nostru şi să-l întâmpinăm cu îndurare.