Solomon

“Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon şi care a fost iubit de Domnul” (2. Samuel 12:24 )

“Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3 )

1. Naşterea lui Solomon

1.1. Păcatul lui David

În loc să fie în luptă alături de oamenii lui, David se odihneşte la Ierusalim. El se plimbă relaxat “pe acoperişul casei împărăteşti” (2. Samuel 11:1-2 ). Vigilenţa sa a slăbit şi el a suferit cea mai crudă înfrângere din viaţa sa. Acest om al lui Dumnezeu încă mai are, ca fiecare credincios, firea veche, care este deschisă spre satisfacerea poftelor. El nu-şi stăpâneşte pofta ochilor şi este prins în spirala teribilă a păcatului. Într-un timp foarte scurt, regele încalcă cel puţin trei dintre poruncile Domnului:

- „Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău” (Exod 20:17 ).

- „Să nu preacurveşti” (Exod 20:14 ).

- “Să nu ucizi” (Exod 20:13 ).

- 2. Samuel 11:4,15 !

Cu toate acestea, el se împotriveşte mustrării conştiinţei şi nu vrea să reacţioneze. Atunci, în dragostea Sa, „Domnul a trimis pe Natan la David”. Parabola emoţionantă despre oaia furată (2. Samuel 12:1-4 ) este o relatare adecvată pentru a atinge inima celui care şi-a început viaţa ca păstor. Această parabolă îl va ajuta să-şi dea seama de oroarea vinovăţiei sale.

Pentru început, el nu se recunoaşte şi „s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului” bogat (2. Samuel 12:5-6 ). Atunci degetul lui Dumnezeu l-a indicat cu solemnitate: „Tu eşti omul acesta!”. Cazul acesta trist este descoperit în întregime. Dumnezeu îi aminteşte încă o dată ceea ce harul Său a făcut deja pentru el (2. Samuel 12:7-8 ). David este convins profund de păcatul săvârşit (2. Samuel 12:13 ). El îşi dă seama cât de odios s-a comportat faţă de Urie şi soţia lui, dar mai presus de toate împotriva lui Dumnezeu. A „dispreţuit cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui” (2. Samuel 12:9,10 ).

Această poveste tristă este un avertisment solemn pentru fiecare. Inima noastră este aprinsă de pofte şi poate că uneori, mult timp ar trebui să treacă înainte ca să fie curăţită: „Dulce era răul în gura lui, îl ascundea sub limbă” (Iov 20:12 ).

1.2. Reabilitarea

1.2.1. Mărturisirea

Trebuie să înţelegem că greşelile noastre faţă de fraţi, faţă de surori, împotriva părinţilor noştri sau faţă de oricine altcineva, sunt în primul rând păcate împotriva lui Dumnezeu. Acestea trebuie mărturisite în primul rând Domnului. Apoi, când este posibil, trebuie încercat cel puţin să se repare răul făcut. Nu a fost cazul pentru David.

Mărturisind Domnului, este ceea ce el face în acest moment amar de tristeţe: citirea Psalmilor 32 şi 51 arată calea dureroasă pe care el a urmat-o. Dumnezeu nu dispreţuieşte „inima zdrobită şi mâhnită” (Psalmul 51:17 ). El iartă sărmanului rob. David este curăţit, în avans, prin sângele preţios al lui Hristos care a curs pentru el, cum de altfel pentru mine şi pentru tine (Isaia 1:18 ).

1.2.2. Consecinţele guvernamentale şi harul divin

Ceea ce nu pot fi şterse, sunt consecinţele răului comis care sunt foarte dureroase. În primul rând, un copil va muri (2. Samuel 12:14 ). Iertând păcătosul, Dumnezeu condamnă păcatul, definitiv.

Dar spre deosebire de deznădejde, vizibilă mai târziu în momentul morţii lui Absalom (2. Samuel 18:33 ; 19:4 ), David, spre surpriza generală, dă dovadă de o credinţă triumfătoare, când acest copil, „pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie” moare . David îşi dă seama că fiul său este de acum cu Dumnezeu şi exclamă: „Eu mă voi duce la el” (2. Samuel 12:21-23 ). Apoi, el a consolat-o şi a „mângâiat” pe soţia lui Bat-Şeba şi Dumnezeu îngăduie ca ea să-i mai nască un fiu. Harul a introdus-o pe Bat-Şeba în linia genealogică a lui Mesia: ea devine mamă a „Domnului păcii” şi gloriei (Matei 1:6 ; Isaia 9:6 ).

1.3. Făgăduinţele cu privire la Solomon

Proorocul Natan revine la David, de data aceasta cu un mesaj fericit: îl numeşte pe noul născut Iedidia pentru Domnul (2. Samuel 12:25 ). Acest prenume al lui Solomon (paşnicul) înseamnă „Preaiubitul lui Dumnezeu”.

David a fost un om al războiului şi din această cauză, chiar înainte de naşterea acestui copil, Dumnezeu dezvăluie că Solomon va fi cel care va face ceea ce David a dorit aşa de mult să înfăptuiască: „el va zidi o Casă Numelui Meu” (1. Cronici 22:7-11 ). Este un răspuns deosebit de frumos la cererea regelui David: „În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului şi zideşte zidurile Ierusalimului!” (Psalmul 51:18 ). Făgăduinţa, în acest psalm cu aplicare profetică, se referă la Solomon, adevăratul fiu al lui David. Aceasta îi aduce mângâiere lui David : domnia lui a fost marcată de har, iar cea a lui Solomon de slavă (Matei 6:29

2. Încoronarea

S-au scurs deja douăzeci de ani şi îl regăsim pe David slăbit, „bătrân şi înaintat în vârstă”. Absalom şi încă un alt fiu al său, Adonia, conspiră împotriva lui ca să profite de tron.

2.1. Complotul lui Adonia

Adonia, ca şi fratele său, s-a îngâmfat în inima lui. Acesta pregăteşte care, călăreţi şi cincizeci de oameni pentru a merge înaintea lui. Apoi, el „s-a sumeţit până acolo încât a zis”cu trufie: „Eu voi fi împărat”( 1:5 ). Toţi ştiau că Dumnezeu l-a ales pe Solomon (1. Cronici 22:9 ). Dar în inima lui Adonia nu exista pic de frică faţă de Dumnezeu, o imagine tristă a lui Antihrist. Din nefericire, David ”nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: Pentru ce faci aşa?”. Adonia şi-a urmat pornirile şi nu a învăţat nimic. Sfârşitul tragic al fratelui său Absalom, ar fi putut fi un avertisment serios. Mai mult de atât, „Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip” ceea ce i-a adus favorul anturajului şi implicit pretenţiile lui au crescut ( 1:5-6 ).

I-a atras de partea lui pe Ioab, nepotul lui David, comandantul armatei şi pe Abiatar, preotul care se pare că a uitat recomandarea lui David : „Rămâi cu mine”(1. Samuel 22:23 ). În consecinţă, „aceştia au trecut de partea lui” şi l-au urmat. Înconjurat de astfel de apariţii frumoase, acest fiu de împărat devine centrul de adunare pentu mulţi. Dar nu a putut fi un centru pentru credinţă.

Lângă En-Roguel, sărbătoarea este în plină desfăşurare. Adonia a sacrificat oi, boi şi viţei graşi. El „a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului” ( 1:9 ). Chiar pe toţi ? Nu, el a neglijat să-l invite pe Natan proorocul : ştie că acesta ii este loial lui David. Benaia nici atât nu se afla printre ei (2. Samuel 23:20-23 ), nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon. ( 1:10 ).

2.2. Intervenţia lui Natan

Regele David deja foarte bătrân, nu ştie nimic din ceea ce se întâmplă ( 1:15 ). Dar Natan, slujitorul credincios, ştie că făgăduinţa lui Dumnezeu trebuie îndeplinită: „Preaiubitul Domnului” trebuie să domnească. David, care cunoaşte voia Domnului, el însuşi s-a angajat prin jurământ. Atunci proorocul o sfătuieşte pe Bat-Şeba: „ …să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon”. El o învaţă pe aceasta cuvinte pline de gravitate dar totodată de respect şi de îndrăzneală ( 1:13-21 ). Apoi, aşa cum a promis, intervine şi el. Cuvintele lui sunt pline de înţelepciune şi de adevăr. Îi face cunoscut împăratului că niciunul dintre servitorii săi devotaţi, nu a fost invitat de Adonia la ospăţ şi în special Solomon a fost lăsat de o parte în mod deliberat ( 1:22-27 ).

În mod similar, lumea şi cei care sunt sub dominaţia „Adversarului”, L-au respins şi Îl resping pe Hristos şi pe ai Săi: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19:14 ). Dar Cuvântul, pe care Natan îl propovăduieşte, rămâne. Gândurile lui Dumnezeu rămân veşnic: „Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion…Cere-Mi şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Psalmul 2:6-8 ).

2.3. Eşecul complotului

Curajul lui David a renăscut: el dă ordine precise şi decisive ( 1:32-35 ). Acum rămâne în sarcina lui Natan profetul şi a lui Ţadoc preotul, de a-l unge pe Solomon ca împărat peste Israel. Conduita lui Solomon este în contrast total cu cea avută de Adonia. „Au pus pe Solomon călare pe catârul împăratului David şi l-au dus la Ghihon”. „Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din Cort şi a uns pe Solomon. Au sunat din trâmbiţă, şi tot poporul a zis: Trăiască împăratul Solomon!”.

Ioab, comandantul armatei, experimentat în ale războiului, aude trâmbiţele şi începe să se îngrijoreze. În momentul acela apare Ionatan. El aduce ceea ce el consideră o veste bună. David a rămas pentru el regele şi domnul său.

Atunci, conspiratorii au fost cuprinşi de frică şi au fugit înspăimântaţi ( 1:49 ). Numai ce Dumnezeu se arată în tabăra inamicului şi se produce teroare, fugând în toate părţile departe de faţa Lui (Psalmul 63 ).

În acelaşi mod, la începutul domniei lui Hristos, rămăşiţa lui Israel Îi va aduce laude. Va fi bucuria celor care L-au urmat pe Mântuitorul în timpul respingerii Sale, să fie chemaţi de harul suveran al lui Dumnezeu sa împărtăşească cu El domnia peste Israel şi asupra naţiunilor.

3. Ultimele cuvinte ale lui David către Solomon

Ultimele cuvinte ale lui David către Solomon, pot fi rezumate astfel: „Întăreşte-te şi fii om! Păzeşte poruncile Domnului Dumnezeului tău umblând în căile Lui” ( 2:2-3 ). Astfel el va putea reuşi în tot ceea ce va face. Dumnezeu a făcut promisiuni în ceea ce priveşte fii lui David: „Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioşie înaintea Mea, din toată inima lor din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel” ( 2:4 ).

David menţionează crimele săvârţite de Ioab şi fărădelegile lui Şimei: ei vor fi daţi spre moarte. Dar Barzilai şi copiii săi vor primi răsplată ca rezultat al loialităţii lor faţă de împăratul David şi alor săi, în ziua încercării şi vor mânca la masa lui Solomon.

Solomon va trebui să se ocupe de Adonia care îşi reînoieşte pretenţiile la tron. El arată prin aceasta că nu s-a pocăit şi este ucis. Abiatar, atât de mult timp părtaş cu David în necazurile lui, este descoperit în cele din urmă infidel. El este expulzat din preoţie, nefiind găsit vrednic să mai transporte de acum chivotul.

Domnia dreptăţii şi a păcii nu poate fi stabilită fără ca Solomon, imaginea lui Hristos, să-i răsplătească fiecăruia în funcţie de lucrările sale. Apoi el a şezut pe tronul lui David tatăl său, numit de asemenea „scaunul de domnie al Domnului” şi astfel împărăţia lui este foarte consolidată ( 2:12, 46 ; 1. Cronici 29:23 ).

4. Căsătoria

În acel timp, Solomon s-a căsătorit cu fiica faraonului Egiptului şi a adus-o în cetatea lui David. A fost cumva o alianţă politică pentru a asigura o relaţie bună cu vecinii? Cuvântul nu ne spune. Mai târziu, Solomon va construi o casă în afara cetăţii pentru soţia lui egipteană ( 7:8 ) şi „fata lui faraon se va sui din cetatea lui David” ( 9:24 ).

Care va fi motivul invocat? „ …pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte”. Dar, în aceste condiţii, de ce a luat-o în căsătorie? „Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3 ). Cetatea lui David a fost partea cea mai de sus a Ierusalimului, în această fortăreaţă a Sionului, luată de la Iebusiţi, de care David era atât de ataşat, a fost aşezat Chivotul.

De reţinut că nu a fost prima alianţă a lui Solomon. Încă foarte tânăr, el s-a căsătorit cu „Naama, amonita“ ceea ce era un păcat foarte grav: „Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie” (Deutoronom 23:3). Rodul acestei alianţe, a fost Roboam ( 14:21, 31 ).

5. Începutul împărăţiei

5.1. Chivotul şi ritualul

Cu toate acestea, la începutul domniei sale, la acest rege s-a putut vedea o mărturie frumoasă: „Solomon iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, David.”, dar se mai adaugă o menţionare ”Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi” ( 3:3 ). O situaţie care a durat până în timpul lui Ezechia.

„Mai bine a fi mic şi dispreţuit lângă chivot decât a poseda splendoarea împărăţiei şi de a se închina pe înălţimi” (JND).

David a adus chivotul la Ierusalim, unde l-a aşezat doar într-un cort (2. Samuel 6:12-23 ). Apoi el a adus arderi de tot şi jertfe de pace; şi în timp ce chivotul a făcut obiectul unui ritual în continuă desfăşurare, (2. Samuel 6:7 ; 1. Cronici 16:37 ), în acelaşi timp cortul şi altarul de aramă încă se aflau pe înălţimile din Gabaon. Nu a fost un păcat, deoarece templul nu fusese construit încă. Dar mai târziu, mult spre neplăcerea lui Dumnezeu, aceste înălţimi au folosit la ritualuri păgâne şi idolatre.

5.2. Rugăciunea lui Solomon

Deci, la Gabaon este locul unde Solomon va merge şi va aduce o mie de jertfe! Domnul i s-a arătat noaptea într-un vis şi i-a spus: „Cere ce vrei să-ţi dau”. Solomon înţelege că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a merge pe calea dificilă care se deschide înaintea lui. El simte că nu are capacitatea pentru a îndeplini sarcina cu privire la poporul lui Dumnezeu: el cere Domnului înţelepciunea necesară pentru a-şi duce la îndeplinire sarcina pe care o are ( 3:6-11 ).

Avem noi oare aceeaşi dorinţă ca Solomon: o inimă care ascultă, care este gata să discearnă voia lui Dumnezeu? (Iacov 1:7 ; Evrei 5:14 ). Pentru a exprima cu sinceritate o astfel de cerere, „nu te socoti singur înţelept” (Proverbe 3:7 ). Dragostea pentru Domnul este cheia înteligenţei adevărate. Să luăm în considerare modelul nostru perfect, declarând prin vocea profetului: „Domnul Dumnezeu …Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici” (Isaia 50:4 ).

„Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului” ( 3:10 ). Căutând înainte de toate aprobarea Sa! El îi acordă lui Solomon ceea ce I-a fost cerut şi mai mult de atât…Lui Îi place să adauge tot ceea nu a fost cerut.

Este umilă dependenţa de la începutul vieţii sale, care îl face pe Solomon să ocupe primul rang printre înţelepţii care s-au succedat pe pământ ( 8:30-31 ). Hristos este singurul care l-a întrecut (Marcu 10:43-45 ). În plus „nu se va ridica nimeni niciodată” ca Solomon atât ca „bogăţii şi slavă” ( 3:13 ).

5.3. Responsabilitatea

Dar problema responsabilităţii sale înaintea lui Dumnezeu este rezolvată imediat: “Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, …îţi voi lungi zilele” ( 3:14 ).

Dar în trupurile noastre nu locuieşte nimic bun. Solomon, la fel ca poporul său (Exod 19:5-8 ), în incapacitatea lui îşi va arăta necredinţa. Spre deosebire de tatăl său David, la el nu vom vedea o inimă frântă şi smerită, pe care Dumnezeu nu o va dispreţui niciodată. Decăderea sa personală va avea ca rezultat divizarea împărăţiei.

5.4. Începutul fericit al domniei

5.4.1 Progres în spiritualitate

După ce a primit aşa de măreţe promisiuni de binecuvântare din partea lui Dumnezeu, Solomon s-a întors la Ierusalim unde a căutat să fie „înaintea chivotului legământului Domnului”. El părăseşte formele pentru a înţelege realitatea, el caută prezenţa lui Dumnezeu reprezentat de chivot, o imagine a lui Hristos! El oferă arderi de tot şi jertfe de mulţumire şi dă un ospăţ tuturor slujitorilor lui.

5.4.2. Manifestările înţelepciunii

Solomon a primit din partea lui Dumnezeu o aşa inimă largă pentru a putea cuprinde poporul numeros de care este responsabil. Acesta acţionează în mijlocul poporului ca un judecător suprem. Cearta dintre cele două femei privind apartenenţa fiului nou-născut, îi dă oportunitatea să împărtăşească în mod public darul de înţelepciune primit de la Dumnezeu. El face apel la instinctul matern şi adevărata mamă este uşor de găsit: ea este dispusă mai degrabă să-şi piardă fiul, numai ca acesta să rămână în viaţă ( 3:16-28 )!

5.4.3. Scrieri ale lui Solomon, Proverbe şi Cântări

Tot Israelul a auzit vorbindu-se şi înţelege că Solomon a primit „înţelepciunea lui Dumnezeu …în judecăţile lui”. Oricine poate citi proverbele sale, dintre care o parte (800) au fost cuprinse în Scriptură. În momentul deciziilor cruciale, care necesitau judecată de sine şi reflecţie, Proverbele sale sunt una din cărţile de bază în şcoala lui Dumnezeu, care-l ajută să se orienteze. Înţelepciunea, ca şi Cuvântul cu care se identifică, este o Persoana vie care învaţă şi ghidează pe cei ce se numesc fii Săi.

Credincioşii trebuie să înveţe să cunoască de asemenea, multele cântări ale lui Solomon şi înainte de toate, acea cântare pe care Dumnezeu a făcut-o cunoscut în Cuvântul Său, Cântarea Cântărilor. Se vorbeşte, figurativ, despre relaţiile viitoare ale Regelui, Hristos, cu mireasa Sa pământeasca, Israel.

În momentul când va începe domnia Sa, afecţiunile acestui popor vor fi reînviate şi ei vor răspunde în cele din urmă chemării adevăratului Solomon. Dar desigur această carte este valabilă şi pentru nevoile actuale ale credinciosului. Dragostea este legătura vitală care uneşte pe fiecare răscumpărat cu Salvatorul său şi aceste cântări sunt umplute cu manifestări ale dragostei.

Fiecare poate parcurge în Cuvântul lui Dumnezeu şi alte scrieri ale lui Solomon, în special Psalmul 127 şi cartea Eclesiastul care tratează diverse subiecte.

5.5. Imaginea lui Hristos

Faima lui Solomon se răspândeşte şi în curând „veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui” ( 4:29-34 ). În cea mai mare parte a vieţii sale, domnia lui, prin organizarea sa, strălucirea lui uimitoare (2. Cronici 9:13-28 ) şi pacea durabilă, este o imagine minunată a împărăţiei milenare a lui Hristos: „Iuda şi Israel… au locuit în linişte fiecare sub via lui şi sub smochinul lui” ( 4:25-28 ).

Numai Isus a depăşit acest frumos etalon. El a făcut-o în primul rând prin dragostea Lui care se revarsă în favoarea celor care-I aparţin şi deci dovada absolută a fost dată la cruce. În timpul călătoriei Lui pe acest pământ, Isus a arătat mulţimilor că aveau în mijlocul lor pe „Unul mai mare decât Solomon” (Luca 11:31 ). Cei care-L ascultau nu aveau credinţă şi nici discernământ, dar ei au căutat înţelepciunea Lui şi se minunau de înţelepciunea Sa şi de răspunsurile pe care le dădea (Marcu 6:2 ).

6. Construirea Casei Domnului

6.1. Temelia

În dragostea sa pentru Domnul, David strânsese deja în timpul vieţii lui o cantitate considerabilă de metale preţioase, având în vedere construirea templului (Psalmul 26:8 ; 2. Samuel 7:2 ; 1. Cronici 29:2-3 ). Solomon, intrând în planurile lui Dumnezeu, începe, cu ajutorul entuziast al împăratului Tirului, Hiram, (2. Cronici 2:12 ), să reunească toţi meşterii iscusiţi şi materialele necesare. Mai întâi „Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari şi măreţe, cioplite pentru temeliile casei” ( 5:17 ), pentru a stabili în primul rând o fundaţie solidă pentru construcţia templului.

Este ceea ce Dumnezeu a făcut pentru casa Lui spirituală: singura temelie este Hristos, piatra din capul unghiului (1. Corinteni 3:10-11 ; 1. Petru 2:6 ). Materialele pregătite de Dumnezeu în vederea locuirii Sale în prezenţa oamenilor, pentru ca ei să beneficieze de toate binecuvântările şi sfaturile Lui, nu au ca rezultat decât suferinţele şi respingerea lui Hristos.

Este El, Fiul Dumnezeului celui viu care declară: „pe această piatră voi zidi Biserica Mea”. În această casă spirituală, jertfele spirituale sunt oferite lui Dumnezeu. (Evrei 13:15 ).

6.2. Amplasarea şi construirea casei

Cântarea care a fost cântată pe malul Mării Roşii, a devenit realitate: „Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, la Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!” (Exod 15:17 ).

Templul, construit pe muntele Moria, mai precis „în aria lui Ornan”, a avut o lungime şi o lăţime dublă faţă de cea a Cortului înălţat în pustie.

Nu sunt dimensiuni aşa de impresionante, dar sfinţenia, ordinea perfectă, dreptatea şi gloria erau cele care caracterizau casa lui Dumnezeu. Adevăratul arhitect al acestui templu, i-a încredinţat toate detaliile lui David (1. Cronici 28 ) şi fiecare avea o semnificaţie divină care ne îndreaptă privirile spre Persoana şi lucrarea lui Hristos.

Solomon l-a ales pe Hiram (a nu se confunda cu regele Tirului), pentru a conduce lucrările construcţiei. Este fiul unei văduve din Neftali şi tatăl său era din Tir. „Hiram era plin de înţelepciune, de pricepere şi de ştiinţa în săvârşirea oricărei lucrări de aramă… şi i-a făcut toate lucrările.” ( 7:14 ). Hiram pe departe ne dă o imagine a Duhului Sfânt. Când un credincios se lasă condus de El, devine capabil să servească. Trebuie să ascultăm glasul Lui!

Nu avem intenţia de a intra aici în toate detaliile acestei lucrări remarcabile. A început al patrulea an al domniei lui Solomon, terminându-se după şapte ani şi jumătate ( 6:1,38 ). Apoi Solomon se dedică alţi treisprezece ani pentru construcţia propriei case. Putem vedea, prin comparaţie, dorinţa lui de a finaliza templul! Apoi el a construit casa din pădurea Libanului, cu porţile sale: locul unde el judeca ( 7:2-7 ) şi în ultimul rând, casa soţiei sale, fiica lui Faraon. Această căsătorie probabil anunţă relaţiile Împăratului cu toate naţiunile pământului, în timpul perioadei milenare.

6.3. Promisiunile condiţionate

Deja în timpul visului pe care l-a avut Solomon la Gabaon, promisiunile lui Dumnezeu au fost însoţite de o condiţie de ascultare ( 3:14 ). În timpul construirii templului, Domnul se adresează din nou lui Solomon folosind un „dacă”. Relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Său, casa Lui în mijlocul lor şi protecţia Sa pe care este dispus să o ofere ( 6:13 ), toate acestea depind de ascultarea împăratului, care este responsabil să umble în ascultare de poruncile lui Dumnezeu. În caz contrar, poporul şi împăratul vor fi pedepsiţi!

De fapt, doar în Hristos binecuvântarea promisă va fi realizată pe deplin. Dumnezeu este credincios şi promisiunile făcute lui David sunt ferme. Este interesant de a compara 2. Samuel 7:12-16 , unde Dumnezeu descrie responsabilitatea omului, cu predispunerea acestuia spre păcat, cu 1. Cronici 17:11-14 care arată partea lui Dumnezeu, astfel încât păcatele lui David şi ale lui Solomon sunt omise. În schimb accentul este pus pe gloriile lor.

7. Sfinţirea Casei

7.1. Gloria intră în Casă

Casa este gata: Dumnezeu va face locaşul Său. Sărbătoarea Corturilor urmează imediat celei de dăruire ( 8:64-66 ). „Bătrânii lui Israel”, „căpeteniile seminţiilor”, „căpeteniile familiilor” sunt toţi adunaţi de Solomon ( 8:1 ).

În conformitate cu porunca Domnului, preoţii au luat chivotul şi l-au dus la „locul lui, în Locul prea sfânt al casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor”. Imaginea lui Hristos, intră în „locul Lui de odihnă” (2. Cronici 6:41 ). Doar drugii vizibili, mai amintesc de drumul anevoios prin deşert.

Ca răspuns la rugăciunea regelui, focul „s-a pogorât din cer” mistuind arderea de tot şi jertfele. Este a doua oară când Dumnezeu trimite norul slavei Lui umplând Casa (2. Cronici 5:14 ; 7:1 ; 8:10 ), aşa cum în trecut a umplut Cortul (Exod 40:34 ). Este din nou precizat că „ Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din cauza norului”!

Astfel Dumnezeu încoronează, în favoarea lui Solomon, credinţa şi făgăduinţele lui David. Tot poporul s-a prosternat şi au intonat cântarea domniei de o mie de ani: „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui” (Psalmul 136 ).

7.2. Rugăciunea dedicării

Apoi împăratul, într-o atitudine de dependenţă, a îngenunchiat ( 8:54 ) şi se adresează Lui Dumnezeu, în timp ce poporul rămane în picioare. Solomon binecuvântează pe Dumnezeu şi Îl laudă pentru mareţia Lui, bunătatea şi credincioaşia Lui ( 8:23-24, 27 ).

Numele marelui preot nu ne este relatat. Solomon însuşi ocupă această poziţie: imaginea lui Hristos, care în acelaşi timp este atât rege cât şi mare preot: „va fi preot pe scaunul Lui de domnie” (Zaharia 6:13 ).

Cu mult timp înainte, Domnul a anunţat că va locui în întuneric (Exod 20:21 ). Împăratul declară vorbind de templu, că nu a prevăzut ferestre spre exterior, această casă fiind dedicată lui Dumnezeu (2. Cronici 6:1 ). Este un loc de locuire permanent, unde „Numele Său să locuiască pe vecie” ( 8:12 ; 2. Cronici 7:16, 20 ).

Solomon reaminteşte despre trecut, ieşirea din Egipt, harul care l-a ales pe David, legământul şi promisiunile. Trecerea timpului nu a afectat cu nimic realitatea din timpurile lor (a se compara cu 2. Petru 3:4 ). Astfel că lui Solomon îi face plăcere să repete: „care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese…” ( 8:15,20 ; 2. Samuel 7:12 ). El reaminteşte: „Tu ai zis: Acolo va fi numele Meu pentru totdeauna”. Astăzi, credincioşii sunt invitaţi să se adune în numele Domnului Isus (Matei 18:20 ), recunoscându-i pe deplin autoritatea şi să se supună Cuvântului Său.

Solomon a primit din partea Domnului o înţelepciune şi o putere fără precedent. Este înconjurat de mareţie, dar totuşi realizează că atât nevoile lui cât şi ale poporului rămân încă foarte mari.

7.3. Ce a cerut Solomon

De asemenea el a înălţat Domnului o rugăciune admirabilă de credinţă, umilinţă şi de ardoare. El a început prin a-I cere iertare ( 8:30 ) mai înainte chiar de a enumera în cererea sa, subiecte precise.

Rugăciunea sa curpinde şapte cereri distincte, punctate prin aceste cuvinte: „Ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale” ( 8:32, 34, 36, 39, 43, 45 şi 49).

El evocă mai întâi păcatele, din nefericire atât de frecvente, împotriva aproapelui ( 8:31-32 ), apoi el îşi imaginează cazul unui război în care Israel va fi bătut de vrăjmaş ( 8:33-34 ), continuând cu seceta pe care Dumnezeu o va trimite peste ţară, din pricina păcatelor făcute de ei împotriva lui Dumnezeu ( 8:35-36 ; 26:19 ).

El citează apoi cazurile de foamete şi de ciumă sau dezastrele provocate de diverşi prădători ( 8:37-40 ). Apoi el reaminteşte nevoia continuă de siguranţă de care Israel are nevoie chiar şi atunci când Domnul îi conduce pe un drum de război ( 8:44-45 ). În cele din urmă, el îşi imaginează cazul în care poporul ar fi dus în captivitate într-o ţară străină, pentru că au păcătuit împotriva lui Dumnezeu ( 8:46-50 ).

Solomon L-a implorat cu sinceritate pe Domnul de a răspunde la rugăciunea lor, doar dacă ei „se vor coborâ în ei înşişi” şi-şi vor recunoaşte păcatele şi răutatea lor! Dacă ei se vor întoarce către El şi vor recunoaşte rănile din inimile lor, atunci: „Ascultă-i din ceruri şi iartă-i”! Da, Dumnezeu poate să ierte totul pentru că Isus a ispăşit toate (1. Ioan 1:9 ).

El aminteşte apoi: „Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor” (Psalmul 139:1 ) şi recunoaşte importanţa capitală ca fiecare să aibă temere de Dumnezeu în toate zilele ( 8:40 ).

Ce trăsătură frumoasă: împăratul nu uita să mijlocească pentru străinul venit dintr-o ţară îndepărtată care caută binecuvântările Domnului. Ne gândim la împărăteasa din Seba ( 10 ) şi la famenul etiopian (Faptele Apostolilor 8 ). Solomon cere: „Ascultă-l din ceruri… când străinul care nu este din poporul Tău Israel va veni dintr-o ţară îndepărtată… şi dă străinului acela tot ce-Ţi va cere, pentru că toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine ca şi poporul Tău Israel” ( 8:41-43 ).

7.4. Binecuvântare poporului

Acum Solomon „s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchiase” şi stând în picioare „binecuvântează cu glas tare” toată adunarea. El aduce mulţumiri lui Dumnezeu care a dat odihnă poporului Său: „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit” ( 8:56 ).

Încă îi mai cere lui Dumnezeu să le „plece inimile spre EL”şi exprimă dorinţa ca ale lui cuvinte să fie mereu prezente înaintea Domnului Dumnezeului lor, zi şi noapte pentru ca El să-i facă dreptate servitorului Său şi poporului Său Israel ( 8:57-59 ).

Găsim la 2. Cronici 6:41-42 cuvinte importante, exprimate în afara acestor cereri. Cu certitudine Solomon s-a gândit la Psalmul 132 , în momentul în care el îşi încheie rugăciunea, pentru că el spune: „Scoală-Te, Doamne, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi Chivotul mareţiei Tale!”. Daniel, în captivitate, atent să se hrănească cu Scripturile (Daniel 9:2 ), îşi va aduce aminte de această rugăciune, când de trei ori pe zi, el va îngenunchia, fereastra sa deschisă către Ierusalim în timpurile când templul va fi complet distrus (Daniel 6:10 ).

7.5. Jertfele – dispoziţia inimii

Solomon îndeamnă poporul să-şi dăruiască inimile în totalitate Domnului ( 8:61 ). Apoi, împreună cu tot Israelul, aduce jertfe, dar altarul se dovedeşte a fi prea mic. Atunci Solomon, în această circumstanţă, sfinţeşte mijlocul curţii, iar de acum se pot aduce arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimea jertfelor de mulţumire ( 8:62-65 ).

Acţiunea desfăşurată de Solomon, realizată cu o deosebită plăcere şi bucurie, este finalizată. Facem noi întotdeauna, ceea ce Domnul ne spune, cu aceeaşi dispoziţie a inimii, cu bucurie, pentru simplul motiv că El este Cel care ne cere?

7.6. Răspuns la rugăciune

Domnul i se arată lui Solomon, pentru a răspunde favorabil la rugăciunea lui. Ce promisiune minunată: „şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.” ( 9 :1-3 ). Această casă, în care locuieşte slava Lui, va fi un mare motiv de a binecuvânta, asculta şi ierta. În perioada creştină, doar numele unic Isus, este cel de care Dumnezeu Îşi asociază slava Lui şi împlineşte rugăciunile care-I sunt adresate (Ioan 14 :13- 14 ).

Dumnezeu îl atenţionează din nou pe Solomon, care acum este deja mai în vârstă, cu aceleaşi avertismente: „Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău, David, cu inima curată şi cu neprihănire…voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel” ( 9:4-5 ).

Aceasta este o reminiscenţă a ceea ce spune apostolul: „ ...Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos„ (Filipeni 3:1 ). Dar suntem noi întotdeauna dispuşi să ascultăm? Aceste avertismente repetate, conturează un sentiment dureros gândindu-ne la decăderea lui Solomon.

Domnul îi reaminteşte atât lui Solomon cât şi poporului Său, responsabilităţile pe care la au. Sfânta Lui prezenţă în mijlocul alor Săi, necesită o separare strictă de rău. În caz contrar, acest privilegiu le va fi luat şi acest templu aşa de magnific, va fi distrus. Israel, ca naţiune , va fi nimicit ( 9:6-9 ).

Toate acestea, din nefericire, trebuia să se împlinească la literă. Noi nu-l vedem pe Solomon cum ca răspuns avertismentelor divine.

8. După 20 de ani de domnie

8.1. Tratate de alianţă

După 20 de ani ( 9:10 ), după finalizarea Casei Domnului şi casa împăratului, Solomon a căutat să recompenseze regele Tirului pentru contribuţia pe care a avut-o prin donaţia de aur şi lemn de cedru.

8.1.1. Tratate de rău augur

Este recunoscut că un bun negociator şi abil în realizarea tratatelor astfel încât Israel trăieşte în pace cu vecinii săi. Dar în orice alianţă, tot timpul există un preţ de plătit, pericolele constante de evitat şi în cele din urmă inimile sunt tentate să se îndrepte către alţi dumnezei (Deutoronom 11:6).

Solomon i-a dăruit lui Hiram douăzeci de cetăţi în Galileea, unde deja locuiau mulţi străini. Dar când Hiram a mers să le viziteze, nu a fost deloc mulţumit şi a ţinut să-i aducă la cunoştinţă şi lui Solomon, care-l numea de acum „fratele meu”. Numele dat acestor cetăţi pare să confirme dispreţul său. Cabul înseamnă „bun de nimic”. La rândul său, Hiram, conducătorul celei mai mari puteri maritime în acele timpuri, i-a trimis lui Solomon un cadou somptuos: 120 de talanţi de aur! Faraon acţionează în aceeaşi manieră ( 9:16 ).

„ ...toţi iubesc mita şi aleargă după plată;” (Isaia 1:23 ). „ Hiram iubise totdeauna pe David” şi mereu a fost mulţumit de proiectele pentru construcţiile lui Solomon ( 5:1-11 ). Dar cum putem să credem ca vom putea împărtăşi bucuriile spirituale cu un necredincios, chiar şi aşa numit tolerant? Nu este surprinzător faptul că ţara nu are nicio atracţie pentru el? Dacă vom fi neascultători la gândurile lui Dumnezeu, vom lua “calea neamurilor” (Ieremia 10:2 ), această lipsă de separare pierde toată aroma sării noastre!

Mai mult de atât, oferind unui străin o parte chiar foarte mică şi în aparenţă de o valoare nesemnificativă din frumuseţii ţării, Solomon uită drepturile lui Dumnezeu. Domnul a spus: „ Pământurile să nu se vândă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sunteţi la Mine ca nişte străini şi venetici.” (Levitic 25:23 ). Aveţi grijă! Putem abandona atât de uşor în favoarea lumii o parte din moştenirea Lui!

8.1.2. Tratate bune

Cartea Cronicilor reaminteşte asupra acestei istorisiri în ceea ce priveşte oraşele date de Solomon lui Hiram. Acestea din urma, după ce au fost construite şi fortificate, sunt date spre folosinţă fiilor lui Israel (2. Cronici 8:1-7 ). Solomon, în această circumstanţă, în loc să diminueze, se implică pentru a creşte moştenirea.

8.2. Alte relaţii ale împăratului

Îl putem vedea apoi pe acest împărat, administrator înţelept, cum fortifică şi îşi organizează regatul cu preţul unei munci colosale. El este în relaţie cu Domnul ( 9:25 ), căruia îi oferă arderi de tot de 3 ori pe an şi jertfe de mulţumire pe altarul de aramă şi tămâie pe altarul de aur.

În ascultare de Cuvânt (Levitic 25:42 ), copiii lui Israel nu au fost supuşi muncilor destinate sclavilor ( 9:22 ). Dar pentru prima dată după era lui Iosua, toţi cei dintre neamurile pe care Israel le-a cucerit, sunt supuşi ca sclavi pentru a face o adevărată muncă forţată ( 9:20-21 ). Inamicii sufletelor noastre sunt ei liberi să acţioneze sau am găsit în Hristos puterea de a-i supune?

Solomon deţine de asemenea o flotă maritimă şi Hiram îi mai împrumută din nou marinarii lui care cunoşteau marea foarte bine. Împreună vor merge la Ofir pentru a aduce aurul mult râvnit! ( 9:27-28 ). El nu ţine cont de sfaturile date în cartea lui Iov: “aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!”, respinge idolii care umplu inima atât de uşor! Căci “atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta” şi “va fi desfătarea ta “ (Iov 22:21-27 ).

De acum Solomon domină toate popoarele din jurul ţării: pe cele care odinioară oprimau pe Israel. El face cu ei un legământ de pace şi de binecuvântare. Probabil de aici se desprinde ideea asupra relaţiilor pe care naţiunile le vor avea cu Hristos în timpul domniei Sale milenare?

8.3. Regina din Seba

În această perioadă prosperă, Scriptura reaminteşte încă vizita acestei regine din sud care a domnit în Seba. Ea care „a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon” (Matei 12:42 ).

Ea ascultă şi „ îi sorbea cuvintele” şi „i-a spus tot ce avea pe inimă”. Lumea este plină de enigme şi de probleme de nerezolvat. Este o profundă realitate pentru mintea umană dar „Solomon i-a răspuns la toate întrebările”. Înţelepciunea este numai în Dumnezeu şi se distinge prin Duhul ( 10:3 ; 1. Corinteni 2:11 ).

Ea învaţă şi poate vedea toată înţelepciunea lui Solomon prin: casa pe care a construit-o, bucatele de pe mesele lui, locuinţa slujitorilor, ordinele căpeteniilor sale, hainele slujitorilor şi a paharnicilor. Toate aceste lucruri reflectă gloria lui Hristos.

Purtată de admiraţie, ea exclamă: „Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt pururi înaintea ta şi care aud înţelepciunea ta!“.

Apoi ea oferă o multitudine de cadouri pentru cei care au răspuns la nevoile nesatisfăcute ale inimii ( 10:10 ). Toate acestea nu sunt decât o umbră a iubirii care a cuprins inima celor pe care Hristos i-a salvat.

Dar multele daruri date de Solomon, depăşesc cu mult pe cele oferite de această împărăteasă. El „a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut” ( 10:13 ). Cereţi şi vi se va da. Creştinii se apropie de Isus, de bogăţiile Lui, de tandreţea Sa divină şi putem spune cu o bucurie chiar mai mare: „ Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima.” ( 10:7 ).

9. Sfârşitul domniei

9.1. Declinul

Până aici l-am văzut doar ca o umbră întunecând strălucirea acestui regat excepţional. Dar 11 începe prin „dar” (traducerea J.N. Darby) care dezvăluie prin cele descrise mai sus, o stare morală mult mai dureroasă. Spiritul lumii acesteia a cuprins deja inima lui Solomon, multe dintre faptele lui demonstrând acest lucru. „Inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David” 11:4 ).

Solomon, cu siguranţă a avut o copie a legii şi el trebuia să o citească (Deuteronom 17: 18-19 ). Dar, în neascultare, el îşi ia o mulţime de femei străine (Deuteronom 17:17 şi 7:3). El se ataşează de ele “târât de iubire” şi în timpul bătrâneţii nevestele îi vor abate inima ( 11:3 ).

Toţi l-au văzut pe Solomon când se apleca pe genunchi în templu, cu mâinile întinse către Dumnezeu. Cum se face că acum el a devenit un idolatru? El s-a dus dupa Astartea, zeiţa sidonienilor şi după Milcom urâciunea amoniţilor ( 11:5 )! Nu a fost el cel care a cerut o inimă înţeleaptă, o inima care ascultă? El a simţit această nevoie pentru a-i conduce pe alţii, dar el nu a ascultat avertismentele Domnului cu privire la conduită sa personală (1. Timotei 4:12 )?

Această inima, pe care Domnul i-a dat-o împăratului pentru a-şi iubi poporul, nu a putut fi ţinută departe de „limba ademenitoare a celei străine” (Proverbe 6:24-25 ). El nu a vegheat şi a făcut ceea ce era rău în ochii Domnului.

9.2. Poftele inimii – Neascultarea de Cuvânt

Ucenicii din Emaus făceau această mărturie despre Isus din Nazaret: El „era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod” (Luca 24:19 ). Ucenicul Său, apostolul Pavel, despre care trebuie să recunoaştem că: „epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere”, putea spune: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva” (Faptele Apostolilor 20:33 ).

În schimb în inima lui Solomon, mii de femei străine îşi găseau locul împreună cu idolii lor şi „l-au târât şi pe el în păcat”! (Neemia 13:26 ). Împăratul însuşi a zidit un loc înalt pentru Chemos, urâciunea Moabului, pe muntele situat în faţa Ierusalimului, precum şi pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon cei care îşi jertfeau copiii în foc ( 11:7 ; Levitic 18:21 ; 20:1-5 ): Dumnezeu este dezonorat prin slujitorul Său, cel care a fost umplut de favorurile Sale.

Solomon este condamnat prin propriile sale cuvinte: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4:23 ). El i-a învăţat pe ceilalţi, dar a neglijat să ia în considerare pentru el însuşi (Romani 2:21 ; 1. Corinteni 9:27 ).

„Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecata mai aspră.” (Iacov 3:1 ). Putem avea în noi tendinţa să învaţăm pe alţii, uitând că trebuie mai întâi să aplicăm în noi trăirea pe care o predicăm. Solomon, trebuie să o spunem cu tristeţe, nu a ţinut cont şi a ignorat avertismentele tatălui său ( 2:3 ) precum şi de dubla atenţionare din partea Domnului ( 11:9-10 ).

Aceste care şi cai pe care Solomon îi avea în posesie din abundenţă, contrar cu gândurile lui Dumnezeu, au fost de asemenea un semn al declinului său. „ Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor, se bizuie pe cai şi se încred în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul!” (Isaia 31:1 ). Pentru un creştin în ziua de azi care se bazează pe bogăţiile lumii acesteia în loc să se încreadă în Dumnezeu, este o dezonoare (Ieremia 17: 5-8 ).

Trebuie să ne reamintim de asemenea, frenezia care l-a cuprins pe Solomon: el strânge aur şi argint în neascultare de gândurile Domnului şi toată lumea se grabeşte să-i aducă tone, bineînţeles inima lui iubind toate aceste lucruri ( 10:26-29 ; Deuteronom 17:17 ). Pericolul nu constă în ceea ce ne dă Domnul ci în utilizarea greşită pe care o putem face. Dacă noi punem totul la dispoziţia Lui, El este onorat şi ne face parte din bogaţiile imense care sunt în locurile cereşti în Hristos.

Lumea nu ne poate da aceste lucruri atât de preţioase, dar în schimb ne oferă neîncetat plăcerile păcatului: „pofta trupului, pofta ochilor şi mândria vieţii”. Dar dacă cineva iubeşte lumea, dragostea lui Dumnezeu nu este în el (1. Ioan 2:15-17 ).

Cu cât cineva este situat într-o poziţie mai înaltă, cu atât căderea lui se va resimţi mai profund. Ce exemplu trist a dat acest împărat poporului său Israel! Atunci când mersul nostru nu este în conformitate cu poziţia noastră, noi devenim pentru ceilalţi un prilej de poticnire.

9.3. Asuprirea – duşmanii apar

În înţeleapta autoritate care a marcat începutul domniei lui Solomon, s-a renunţat la jugul asupritor şi s-a uşurat robia ( 12:4 ). Din păcate găsim că în inima fiilor lui Israel există murmure de nemulţumire. La început acestea vor fi înabuşite prin mareţia şi puterea unui împărat care părea că nu se teme de nimic. Dar simplitatea dispare şi vedem cum orgoliul se instalează instantaneu. Poporul începe să fie treptat treptat, pregătit să accepte şi chiar să dorească în secret divizarea împăraţiei. Acest lucru se va întâmplă la începutul domniei lui Roboam.

Dumnezeu va provoca toţi adversarii contra lui Solomon, în timpul bătrâneţii lui. Mai întâi în afara împăraţiei: Hadad, un edomit ( 11:14-22 ) şi Rezon, care va fi în cele din urmă regele Siriei detestând pe Israel ( 11:23-25 ). Apoi în interiorul regatului, care va fi prin Ieroboam, care va ridica la rândul său, mâna împotriva împăratului ( 11:26 ).

9.4. Nicio pocăinţă

Dar noi nu-l vedem pe împărat cum că s-ar căi în el însuşi, întorcându-se la Dumnezeu cu toată inima lui şi să ceară iertare în propria-i simplitate. Totuşi, aceasta a fost adevarata cale pe care el a trasat-o celor care au de a face cu inamicii, ca şi consecinţă a păcatelor lor?

Păcatul este cauza tuturor necazurilor şi relelor. Dar fără pocăinţă în primul rând, cum ar fi putut Solomon să-i spună lui Dumnezeu: „ascultă-I şi fă-le dreptate”? ( 8:46-48 ).

David, tatăl său, a comis greşeli grave şi umilitoare, dar niciodată el nu L-a pierdut pe Dumnezeu din vedere. Dându-şi seama de păcatul comis cu Batşeba, el a spus: „Am păcătuit împotriva Domnului”. Judecata completă pe care David şi-a atribuit-o complet comportamentului său, după decăderea suferită, înalţă harul lui Dumnezeu.

Acest lucru este, din păcate, total diferit în ceea ce-l priveşte pe Solomon. Noi nu vedem conştiinţa lui fiind atinsă atunci când Dumnezeu îi spune: „Fiindcă ai făcut aşa şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine”. Cu toate acestea, El adaugă în bunătatea Sa, că va lăsa o seminţie fiului său din pricina robului Său David şi a Ierusalimului, oraşul pe care L-a ales ( 11:11-13, 32 ).

Solomon este avertizat că vastul său imperiu se va prăbuşi, dar numai după moartea sa “din pricina tatălui său David” ( 11:12 ). Sub loviturile acestei disciplinări, atitudinea acestui împărat este diferită de cea pe care a recomandat-o anterior: “Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui” (Proverbe 5:13, 3 :11-12).!

Noi nu vedem niciun semn de pocăinţă. Poate că el se gândeşte în secret la ceea ce afirmă Ezechia: de fapt esenţialul este că: “măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte!” (Isaia 39:8 ).

Aşa cum Saul altădată apărea în ochii lui David, Solomon a căutat să-l omoare pe cel pe care Dumnezeu l-a desemnat ca succesor al său. ( 11:30-40 ). Această tentativă de omor este ultimul act al lui Solomon care ne este relatat. Apoi el adoarme alături de părinţii săi, la o vârstă puţin de până în şaizeci de ani.

10. Învăţături de la Eclesiastul

El a avut un timp de vieţuire şi acum, uite cum a venit pentru el, după propriile sale afirmaţii, timpul să moară (Eclesiastul 3:2 ). Acest sfârşit atât de trist este o tragedie, este ireversibil. Un David sau un Petru, au cunoscut frumoase momente de pocăinţă, dar Cuvântul Domnului nu-i descoperă lui Solomon nimic asemănător.

Acest rege a cunoscut pentru un timp măreţia şi înţelepciunea. El a fost ajutat de asemenea să aprecieze tot ceea ce s-a întâmplat sub soare (Eclesiastul 1:13 ). Şi mărturia sa excepţională cuprinde toată valoarea. El confirmă faptul că: “omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua” (Psalmul 39:5-6 ). Da, acesta nu este decât un miraj înşelător! Pe acest pământ sărac, răvăşit de păcat, el nu găseşte nimic nou, nimic care să fie durabil.

Citind Eclesiastul, aflăm că Solomon mai întâi şi-a îndreptat propria inimă spre cunoaştere : dar el a trebuit să concluzioneze că a fost o ocupaţie ingrată, care provoacă supărare, oboseală şi durere! Numai Cuvântul lui Dumnezeu poate elibera mintea omului, aducându-i la cunoştinţă adevărata cunoaştere care este fructul adevărat al acţiunii puternice pe care Duhul Sfânt o face neîncetat „Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu“ (1. Corinteni 2:10-12 ).

Solomon a încercat de asemenea, să se bucure fără restricţie de toate plăcerile vieţii. Dar, din nou, experienţa sa a fost foarte dezamăgitoare. Povestea vieţii lui prezintă vanitatea şi nebunia acestei plăceri pământeşti atât de trecătoare şi “De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz” (Proverbe 14:13 ).

Abundenţa extraordinară de bunuri pământeşti au permis “Predicatorului”, adică lui Solomon, să efectueze aceste “lucruri măreţe”, pe care ambiţia omenească continuă să le ofere (2. Cronici 9:22 ). A fost el oare satisfăcut? Putem vedea aprecierea sa finală: “că totul este o deşertăciune şi goană după vânt” (Eclesiastul 1:14 ).

Dar atunci de ce, din păcate, nu a pus în practică ceea ce el însuşi a recomandat la sfârşitul cărţii acestea: “Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” , “Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:13-14 )?

Cum ar trebui să se comporte un copil al lui Dumnezeu înaintea unei situaţii aşa de disperate (Eclesiastul 2:20 )? El trebuie să înveţe să ia în considerare totul în lumina veşniciei şi nu din prisma celei aşa de trecătoare ale soarelui.

Omul, mediul său, activitatea lui, toate acestea nu au pe acest pământ decât un scurt parcurs. Dar orice este omenesc va exista întotdeauna şi în curând va trebui să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu. Timpul care ne este acordat pe acest pământ, este de asemenea cel de probaţiune, care va fi urmat de judecată inevitabil (Evrei 9:27 ).

Chiar şi cei răscumpăraţi de Domnul, ştiind că nu vor veni la judecată, nu trebuie să uite că vor fi prezenţi în faţa judecăţii lui Dumnezeu, ei vor primi atunci o răsplată dar pot avea de asemenea şi pierderi importante (Romani 14:10 ; 2. Corinteni 5:10-11 ).

Dorim noi cu ardoare să fim plăcuţi Domnului? Noi avem o descoperire mult mai completă în ceea ce priveşte viitorul faţă de oamenii din Vechiul Testament. Lucrarea de la cruce a avut loc şi cel răscumpărat poate să-şi aţintească ochii asupra Domnului Isus şi să găsească în El toată bucuria pentru timp şi pentru veşnicie.

Solomon deja a afirmat: “Totul va fi bine pentru cei care iubesc pe Dumnezeu”. De ce nu a avut această pasiune, această dragoste până la sfârşitul călătoriei lui aici jos?

Ce este el pentru fiecare cititor? El işi recunoaşte slăbiciunea şi îi cere lui Dumnezeu ajutorul. El se adresează Celui care s-a oferit să fie Mântuitorul nostru şi Păstorul nostru, Celui care îi va da puterea şi forţa necesară de a urma căile Sale aici jos (1. Petru 2:21 ).

“Credinţa mea se bazează pe Hristos,
Pot să-L urmez în zadar,
Sau pierd ceva,
Când El Însuşi este caştigul meu?
Dacă toate bogaţiile de pe pământ vor să mă abată
Puterea Sa infinită mă face să le refuz.”