Permite-mi să-ţi adresez o întrebare personală: Eşti fericit?
Nu-mi da un răspuns teoretic! Nu aştept să-mi relatezi acum despre întoarcerea ta la Dumnezeu şi să-mi spui cât de desăvârşită este mântuirea lui Dumnezeu, pe care ai primit-o prin credinţă. Nu aştept nici să-mi enumeri binecuvântările cereşti în Hristos, care sunt dăruite fiecărui credincios. Toate acestea ar fi, desigur, motive de bucurie adevărată, sfântă. Dar acum doresc să primesc un răspuns simplu şi sincer la întrebarea: Eşti într-adevăr fericit?
După un moment de autoverificare spui probabil: „Fericit? - De fapt, nu! Citesc zilnic Scriptura, mă rog, merg la adunare şi încerc să urmez îndemnurile Cuvântului, dar trebuie să recunosc: le fac toate fără tragere de inimă. Viaţa mea de creştin se aseamănă mai degrabă unui pârâiaş foarte mic al unui râu secat, decât unui pârâu zglobiu care înviorează totul.“
Nu vrem să cercetăm acum cum ai ajuns într-o astfel de stare. Te interesează mai degrabă: Cum se pot schimba lucrurile?
Cuvântul lui Dumnezeu ne descrie exact calea fericirii. Cititorului i se spune în mod deosebit în Psalmi şi în „predica de pe munte“: „Ferice de omul!...“ sau „Ferice de cel...!“ Epistolele Noului Testament conţin această învăţătură în deplină claritate.
Cu siguranţă, în viaţa ta ai dat urmare prea puţin acestor indicaţii sigure ale lui Dumnezeu. Poţi regăsi fericirea inimii tale numai verificând bine viaţa ta în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi supunându-te învăţăturilor şi îndemnurilor Sale.
Dar ceea ce vreau să-ţi prezint astăzi este: fericirea ne este dăruită într-o Persoană, în Isus Hristos. Noi savurăm această fericire în măsura în care avem părtăşie cu Persoana Sa. Cuvântul ne conduce spre El, la cunoaşterea Sa, la bucuria în Domnul (Filipeni 3:1, 8 ; 4:4 ). Toate îndemnurile ne sunt date cu scopul de a căuta şi de a nu părăsi acest izvor al mântuirii, al harului şi al păcii. Deci nu există nimic mai bun decât de a realiza fără întrerupere cuvântul din Psalmul 63:8 : „Sufletul meu Te urmează de aproape“. Inima ta Îl poate căuta zilnic, poate cugeta la El şi se poate bucura în El. Ce simplă este această „reţetă“ divină a fericirii! Nu posedăm nimic în noi înşine, dar posedăm totul în El.
În Maria Magdalena, o femeie simplă, Scriptura ne dă un exemplu clar al unui suflet care a urmat această „reţetă“ de la începutul căii sale de credinţă. Oriunde o întâlnim în Scriptură, ea se află în legătură nemijlocită cu Domnul.
Prima ei întâlnire personală cu El (Luca 8:2 )
Ce groaznic a fost trecutul acestei femei! Ea fusese stăpânită de şapte demoni şi fusese complet sub puterea celui care îi chinuie şi îi duce în pierzare pe oameni! Ce altceva ar fi putut-o ajuta, decât întâlnirea personală cu Domnul Isus, în faţa căruia tremură demonii? El Însuşi a venit şi a eliberat-o.
Desigur, credinţa este din auzire, iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:17 ). Dar o înţelegere doar cu mintea a învăţăturilor despre eliberarea omului, care suspină sub robia păcatului, ajută foarte puţin, dacă Domnul Însuşi nu deschide inima acelui om şi nu poate apoi locui în ea prin credinţă.
Ce punct crucial în viaţa Mariei Magdalena! Până atunci avusese parte de experienţele puterii groaznice a diavolului, ale distrugerii înşelătoare a omului şi a lumii - iar acum avea parte de eliberare şi de un astfel de Eliberator! Ea nu a ezitat nici o clipă: Isus trebuia de acum încolo să aibă inima ei. Ea dorea să-i aparţină şi să trăiască pentru El!
Maria L-a urmat (Marcu 15:41 )
Când a trecut prin cetăţile şi satele Galileii, Isus a fost urmat de mari mulţimi de oameni. Aceştia doreau să fie vindecaţi şi să vadă minuni sau alte lucruri extraordinare.
Dar Maria Magdalena era atrasă de Persoana Salvatorului ei. Ea dorea să fie la El. Ea Îl dorea pe El Însuşi. El îi umplea gândurile. Dimineaţa, primul ei gând era: Cum să fac să fiu cât mai mult posibil în apropierea Lui, pentru a-L vedea şi a-L auzi? Iar seara îşi amintea tot ceea ce trăise în timpul zilei în prezenţa Sa.
Această femeie ne învaţă să privim urmarea Domnului Isus din latura ei minunată. Deseori ne gândim mai mult la condiţiile şi consecinţele urmării Domnului Isus: ne gândim la lepădarea de sine (Matei 16:24 ), la preţul ascultării, la dispreţul şi ura lumii (Ioan 15:18-19 ). Maria însă L-a urmat pe Isus pentru a fi lângă El. Ceea ce simţea acolo, o făcea să treacă peste toate împotrivirile.
Ce te împiedică să stai lângă Domnul chiar în clipa aceasta? Încearcă să găseşti mereu astfel de clipe! Cât de binefăcătoare sunt ele pentru suflet! Aici se rezolvă toate problemele tale!
Maria i-a slujit Domnului (Marcu 15:41 ; Luca 8:3 )
Cum a ajuns Maria Magdalena să-i slujească Domnului Isus? A rugat-o El sau i-a spus El: Maria, sandalele Mi s-au ros, hainele Mi s-au uzat, ucenicii Mei şi Eu nu avem nimic de mâncat, în pungă nu mai este nici un ban, nu ai vrea...?
Nu! Ea i-a slujit fără să primească vreo însărcinare. Când un burete este plin cu apă, la cea mai mică atingere, picură din el apă. Poate sta credinciosul în apropierea Domnului Isus fără să primească bogăţia dragostei Sale? Nu este necesar atunci un mic îndemn al Duhului, pentru a face ca o astfel de inimă să intre în acţiune? Maria Magdalena nu trebuia să aştepte porunci asemenea unui rob. Ea căuta să-i slujească. Ea dorea să facă ceea ce-i plăcea Domnului.
Ea i-a slujit Lui, Aceluia care înregistrează toate activităţile pe care le facem de dragul Lui şi le răsplăteşte din belşug (2. Corinteni 5:10 ). Ce josnică este orice activitate creştină, orice slujbă care are ca motiv şi obiect propria persoană!
Cu ce i-a slujit Maria? Cu averea ei, cu ceea ce poseda în acel moment! Probabil, nu avea mult. Cu siguranţă, nu putea fi considerat un subiect important despre care să se scrie cărţi, dar Dumnezeu a considerat că era destul de important să se scrie despre aceasta în cartea Sa, la fel ca despre văduva care a dăruit doi bănuţi (Luca 21:2 ).
Maria L-a văzut pe cruce (Marcu 15:40, 41 ; Luca 23:49 )
Unde era Maria Magdalena când Isus era răstignit pe cruce? Printre mulţimile curioase, care veniseră la acel „spectacol“? Nu! Ea stătea departe în grupul femeilor credincioase, care veniseră cu El din Galileea la Ierusalim.
Ea L-a privit şi inima i s-a strâns, când L-a văzut pe Domnul ei în chinurile insuportabile, în mâinile chinuitorilor Săi cruzi şi neîndurători. De ce nu a intervenit Dumnezeu?
Ce înţelegea ea din ceea ce se petrecea acolo? Pentru ea era un eveniment de neînchipuit. Dar ce bine că şi aici era în apropierea Domnului ei iubit! Acolo, suferinţele lui Hristos s-au imprimat în inima ei pentru totdeauna. Mai târziu, când prin Duhul Sfânt a fost explicată importanţa suferinţelor şi a lucrării Domnului, amănuntele evenimentelor trăite de ea au început să strălucească înaintea ei. Persoana lui Isus a crescut şi mai mult în sufletul ei. Cât de uimită a rămas ea de înălţimea, adâncimea, lăţimea şi lungimea dragostei Sale şi de mărimea slavei Sale!
Cine este mântuit de curând să nu se lase oprit de neştiinţa sa şi să cugete mult la cele petrecute pe cruce. Acolo stă în faţa celei mai mari comori a celor mai preţioase şi mai înalte descoperiri despre Tatăl şi despre Fiul; acolo recunoaşte şi desăvârşirea mântuirii sale în Hristos. Să mergem în duhul la Golgota! Nu a lăsat Domnul Cina tocmai în acest scop, cu îndemnul către toţi credincioşii: „Faceţi aceasta spre amintirea Mea“?
Maria a vrut să-L ungă (Marcu 16:1 )
Doar cealaltă Maria, Maria din Betania, care a primit învăţăturile Domnului la picioarele Sale, L-a uns în momentul potrivit. Toate celelalte femei, care au venit să-L îmbălsămeze după moartea Sa pentru îngropare, au venit prea târziu.
Maria Magdalena a arătat o oarecare ignoranţă. Dar oare nu vorbesc vasele ei, care conţineau mirodenii pregătite pentru Isus, acelaşi limbaj ca mirul vărsat al celeilalte ucenice din Ioan 12 ? Nu vorbesc despre aprecierea tuturor frumuseţilor pe care această începătoare pe calea credinţei le-a văzut în El? Nu vorbesc despre mulţumire şi adorare? Inima ei era îndreptată spre El, dar îi lipsea cunoştinţa.
Când cineva din poporul lui Dumnezeu din Vechiul Legământ dorea să-i aducă lui Dumnezeu o ardere de tot, dar era prea sărac pentru a aduce un viţel sau o oaie, putea aduce un porumbel fără cusur. Şi acest dar era „o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului“ (Levitic 1:17 ).
Chiar dacă cunoştinţele tale despre jertfa Domnului şi slăvile Persoanei Sale, pe care le-ai găsit în Cuvântul lui Dumnezeu, sunt slabe, totuşi adorarea pe care o exprimi prin rugăciunea şi cântecele pe care le cânţi cu ceilalţi sunt o mireasmă plăcută pentru El. Dar la fel ca Maria Magdalena, numai Persoana Lui să conteze pentru tine! Te gândeşti la aceasta când mergi la ora de adorare? Cât de plină va fi inima ta când te vei întoarce acasă!
Maria L-a căutat cu stăruinţă (Ioan 20:1-18 )
În acest fragment din Scriptură ni se relatează cel mai detaliat despre Maria Magdalena.
Isus murise, iar Iosif din Arimateea şi Nicodim au pus trupul Său într-un mormânt. Maria s-a alăturat cortegiului de la cruce la mormânt şi a văzut unde a fost pus trupul Mântuitorului. Tot ceea ce poseda inima ei, era acum în mormântul peste care s-a rostogolit o piatră mare.
Ce i-a mai rămas acestui suflet drag, care nu cunoştea încheierea căii Domnului? Încă nu fusese făcută o lucrare a dragostei! Ea şi celelalte femei au dorit să-L ungă; cu râvnă şi dragoste au pregătit lucrurile necesare. După ce a trecut sabatul, au cumpărat miresme şi le-au pregătit (Marcu 16:1 ; Luca 23:56 ). Dar înainte de a se culca, au mers a doua oară „ca să vadă mormântul“ (Matei 28:1 ).
Noaptea, Maria Magdalena nu a găsit odihnă. A doua zi, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când era încă întuneric, a alergat din nou la mormânt (Ioan 20 ). Ce a văzut acolo? Piatra era luată, iar mormântul era gol! Între timp avusese loc marele eveniment al învierii, iar ea nu ştia! Acum nu mai era acolo trupul Lui. Ce se întâmplase? Neliniştită şi fricoasă, a alergat la Petru şi Ioan, iar cei doi au alergat şi ei la mormânt, iar în spatele lor Maria, pentru a patra oară!
Cei doi ucenici, cărora Domnul le spusese de multe ori că trebuie să sufere şi să moară, iar a treia zi va învia, au putut în sfârşit să înţeleagă acest adevăr în faţa mormântului gol. Ei „au crezut“ şi s-au întors acasă, prea preocupaţi cu aceste lucruri mari pentru a observa necazul Mariei.
Această femeie, care a fost eliberată de Isus, care a mers pe cărarea credinţei cu El, care a găsit în El sprijinul, pacea şi bucuria, a rămas, credea ea, singură şi părăsită. Părtăşia cu El era elementul vieţii ei; ea a făcut tot posibilul să fie la El: L-a urmat şi i-a slujit, a rămas alături de El în orele grele de pe cruce, a fost de faţă când a fost aşezat în mormânt, iar acum, când dorea să-L ungă, trupul Lui dispăruse! Maria stătea la mormânt, afară, şi plângea. Cât de preţioase erau aceste lacrimi pentru Dumnezeu! Această femeie plângea, deoarece credea că adevăratul izvor al fericirii, pe care Dumnezeu i-l dăduse în Fiul Său şi din care băuse, îi fusese luat pentru totdeauna. Nu este ea o imagine vie pentru ceea ce putem găsi şi noi în fiecare zi şi clipă în Hristos?
Maria nu a băgat în seamă îngerii care şedeau la mormânt. Ea Îl căuta pe Domnul! Nimeni altul nu putea lua locul Persoanei înălţate peste toţi. Credinţa ei nu consta numai în relaţii cu credincioşii şi nu putea fi satisfăcută de forme religioase exterioare. La întrebarea îngerilor: „Femeie, de ce plângi?“, ea a răspuns: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“ (Ioan 20:13 ).
Putea rămâne nedescoperit Domnul înviat unui astfel de suflet care Îl căuta astfel? Nu, El a venit lângă ea, şi ca bunul Păstor a strigat-o pe nume: „Maria!“
Ah, ce schimbare! De la starea de întuneric şi nesiguranţă la apropierea Sa strălucită! El trăia, era acolo! Niciodată nu se va despărţi de El! Chiar dacă Se va înălţa la cer, prin Duhul Sfânt va fi şi mai aproape de ea. Strigând victorioasă: „Învăţătorule“, a căzut la picioarele Sale.
Să vorbească Domnul prin această scenă inimilor şi conştiinţelor noastre! Astăzi suntem în pericolul de a ne mulţumi cu forme şi învăţături exterioare. Viaţa noastră creştină este apatică, fără viaţă, fără putere. Se aseamănă unei case nelocuite, ai cărei locuitori sunt în altă zonă a lumii. Atunci nu-i facem bucurie nici Domnului, nici nu suntem o binecuvântare pentru alţii, iar inimile noastre sunt nemulţumite şi nefericite. Cât de important este să-L căutăm zilnic pe Domnul, Persoana Sa! Numai atunci, El poate să umple inima cu prezenţa Sa înviorătoare, iar cuvântul din 1. Petru 1:8 ni se potriveşte şi nouă: „Isus Hristos, pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; şi, crezând în El, deşi acum nu-L vedeţi, vă bucuraţi mult, cu bucurie de nespus şi glorioasă“. În aceasta constă secretul unei vieţi fericite!
Maria a mărturisit despre Isus (Ioan 20:15, 18 )
Nu ne mirăm de faptul că Maria i-a vorbit presupusului grădinar despre Domnul Isus cel lepădat şi răstignit. Pentru ea exista numai „El“ şi a vorbit adesea despre ceea ce însemna El pentru ea. Ne vine greu să facem şi noi aceasta? Ea a rostit o singură propoziţie. Dar această singură propoziţie, care arată ce este Hristos pentru noi, poate face o impresie adâncă asupra celor care încă nu-L cunosc!
Maria a fost aceea care a dus fraţilor şi surorilor o veste şi le-a comunicat lucruri pe care aceştia încă nu le cunoşteau.
Ea L-a căutat pe El, Cel care era înviat acum, iar acolo, în apropierea Sa, El i-a descoperit relaţia nouă, minunată, în care a adus pe ai Săi cu Dumnezeu: „Mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.“
Deseori privim cu uimire nenumăratele cărţi scrise de înaintaşii noştri, cărţi care mărturisesc de înţelegerea slavei, a gândurilor şi a căilor lui Dumnezeu. Ei au trăit într-o vreme de trezire. Dar nu a constat această trezire mai întâi în faptul că inimile acestor fraţi s-au îndreptat spre El şi apoi, în prezenţa Sa, au înţeles gândurile Sale?
Şi noi avem nevoie de o trezire a inimilor noastre. „Ferice de cei care ... Îl caută din toată inima“ (Psalm 119:2)!