Iosif

Iosif – un bărbat al lui Dumnezeu

Istoria sclavului, care a fost chemat din închisoare la palat, este fascinantă. Lui Iosif i se acordă mai mult loc în cartea Geneza (capitolele 37-50), decât celorlaltor şase persoane importante – Adam, Abel, Noe, Avraam, Isaac şi Iacov. Aceasta din mai multe motive, dar motivul principal este că Iosif este exemplul desăvârşit despre Hristos. În biografia sa găsim şapte semne distinctive perfecte ale unui bărbat al lui Dumnezeu, care s-a încrezut în Dumnezeu, care a umblat cu Dumnezeu şi care a putut să-L aştepte pe Dumnezeu.

1. Credinţa sa neclintită în Dumnezeu

Măsura credinţei lui Iosif se vede clar, dacă privim lucrurile care nu existau în viaţa sa. El nu avea nici Biblie, nici comentarii biblice. În timpul celor patru ani în închisoare nu a avut deloc contact cu familia sa sau cu prietenii, şi desigur nici un răspuns din partea lui Dumnezeu. Era înconjurat de închinători la idoli şi probabil nu a ve-nit în contact cu nici un credincios adevărat. Era sclav într-o ţară străină, fără drepturi, fără un proces drept, fără un avocat care ar fi putut pune un cuvânt bun despre el la Faraon. Deşi i-au lipsit toate acestea, Iosif nu şi-a schimbat caracterul, ci a rămas drept, curat din punct de vedere moral şi fidel faţă de Dumnezeu. Care era secretul său? Simplu: se încredea oricând în Dumnezeu (Psalm 62:8).

Iosif a trăit mulţi ani în împrejurări nesănătoase, unde nimic nu l-a putut întări în credinţa lui, dar totuşi el a rămas fidel Domnului. L-am putea auzi pe Iosif spunând ca Iov despre viaţa sa: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte“ (Iov 19:25 ). Închinarea la idoli şi păgânismul, care îl înconjurau pe Iosif, nu au putut să clatine credinţa sa fără compromisuri, pentru că „cei din popor care-L cunosc pe Dumnezeul lor vor fi tari şi vor face lucruri mari“ (Daniel 11:32 ).

Iosif şi-a trăit întreaga viaţă conştient în prezenţa lui Dumnezeu. În istoria sa îl auzim amintind de cel puţin doisprezece ori Numele lui Dumnezeu. Expresii ca „Dumnezeu“, „şi Dumnezeu“ erau în inima sa şi pe buzele lui (Geneza 41:50-52 ; 45:5-8 ). Dumnezeu era pentru Iosif cea mai mare realitate – era mai real decât tatăl său şi fraţii săi sau altceva din viaţa sa.

Când a fost adus în faţa lui Faraon, cel mai puternic om de pe pământ în acea vreme, Iosif ştia că este în prezenţa Unuia care este mult mai mare decât acel monarh pământesc, şi de aceea nu a cunoscut teama de oameni. Când a murit tatăl său, fraţii săi s-au îndoit de dragostea lui şi s-au temut că se va răzbuna din cauza răului pe care i l-au făcut; dar el i-a asigurat: „Nu vă temeţi; sunt eu în locul lui Dumnezeu?“ (Geneza 50:19 ).

2. El a dat onoare lui Dumnezeu în toate

În închisoare, paharnicul şi brutarul au avut vise care n-au putut fi interpretate de nimeni. Când i-au relatat lui Iosif visele, răspunsul lui a fost: „Nu sunt ale lui Dumnezeu interpretările? Istorisiţi-mi-l, vă rog“ (Geneza 40:8 ). Apoi le-a interpretat visele.

Şi Faraon a avut un vis pe care nu şi l-a putut explica. Înainte de a-i relata lui Iosif visul său, Iosif a spus: „Nu este de la mine: Dumnezeu va da lui Faraon un răspuns de pace.“ Înainte de a interpreta visul, Iosif i-a spus: „Dumnezeu a arătat lui Faraon ce va face.“ În mijlocul interpretării, Iosif a spus: „Dumnezeu a arătat lui Faraon ce va face.“ În încheierea interpretării, Iosif a spus: „lucrul este hotărât de Dumnezeu şi Dumnezeu îl va face curând“ (Geneza 41:16, 25, 28, 32 ).

În prezenţa lui Faraon, Iosif a amintit de şase ori Numele lui Dumnezeu. El a folosit pentru aceasta timpul trecut, prezent şi viitor şi l-a asigurat astfel pe împărat că numai Dumnezeu cunoaşte viitorul şi îl poate descoperi cui îi dă puterea în acest sens.

În Geneza 45 Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi şi a amintit Numele lui Dumnezeu de patru ori: „ ....pentru păstrarea vieţii m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.... Şi Dumnezeu m-a trimis înain-tea voastră ca să vă păstreze o rămăşiţă pe pământ... nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu.... Dumnezeu m-a făcut domn peste tot Egiptul“ (Geneza 45:5-9 ). În loc să fie amărât şi plin de mânie, Iosif a recunoscut suveranitatea lui Dumnezeu şi i-a dat toată cinstea. Fraţii săi au cauzat ajungerea lui Iosif în Egipt, dar Dumnezeu a pregătit calea.

La sfârşitul Genezei, Iosif le-a spus fraţilor: „Voi, în adevăr, aţi gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine“ (Geneza 50:20 ). Cuvintele sale conţin adevărul din Romani 8:28 : „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.“ Iosif a putut mărturisi că Dumnezeu poate da la iveală binele din rău.

3. Comportamentul său faţă de alţii

Iosif a arătat două moduri de comportament bun. În primul rând, el era întotdeauna interesat de binele altora. În Geneza 37 , de exemplu, tatăl său l-a trimis la Sihem să se intereseze de fraţii săi şi de turmă. Iosif ştia că fraţii lui erau invidioşi pe el şi îl urau (Geneza 37:4, 5 ); de aceea ne uimeşte că a acceptat de bunăvoie această lucrare periculoasă. Ca Isaia a spus: „Iată-mă, trimite-mă!“ (Geneza 37:13 ; Isaia 6:8 ).

Când brutarul şi paharnicul au visat noaptea în închisoare, expresia îngrijorată a feţei lor l-a determinat pe Iosif să-i întrebe: „De ce sunt feţele voastre triste astăzi?“ (Geneza 40:7 ). După ce i-au povestit visele lor, le-a interpretat cu ajutorul înţelepciunii dăruite lui de Dumnezeu. Deşi şi el era un întemniţat, pe care nu-l ajuta nimeni, era gata să-i ajute pe alţii. Mai târziu când a devenit stăpân peste întreg Egiptul, a salvat milioane de oameni de la înfometare. În limbajul Noului Testament am putea spune că Iosif avea gândul lui Hristos, îi considera pe alţii mai presus de sine şi nu privea la ale sale, ci la interesele altora (Filipeni 2:3-5 ).

Un al doilea caracter pozitiv al lui Iosif era faptul că întotdeauna avea dorinţa să exercite asupra altora o influenţă bună. În Geneza 43:18 citim că fraţii săi s-au temut când au fost „duşi în casa lui Iosif“. Ei şi-au găsit banii destinaţi pentru cumpărarea cerealelor din nou în sacii lor şi s-au temut că vor fi acuzaţi de înşelătorie. Când i-au explicat omului care era peste casa lui Iosif situaţia, acesta a replicat: „Pace vouă, nu vă temeţi; Dumnezeul vostru şi Dumnezeul tatălui vostru v-a dat comoara voastră în sacii voştri; argintul vostru a venit la mine“ (Geneza 43:23 ). De unde ştia acest păgân ceva despre Dumnezeul evreilor? Fără îndoială, auzise despre Dumnezeu prin Iosif.

Un alt exemplu îl vedem în situaţia în care Iosif a interpretat corect visele lui Faraon. Acesta a fost atât de impresionat de Iosif, încât le-a spus slujitorilor săi: „Vom găsi noi un om asemenea acestuia, în care este Duhul lui Dumnezeu?“ Apoi Faraon i-a spus lui Iosif: „Pentru că Dumnezeu ţi-a arătat ţie toate acestea, nimeni nu este priceput şi înţelept ca tine“ (Geneza 41:38, 39 ). Iosif n-a trebuit să spună că Duhul lui Dumnezeu era în el. Împăratul păgân L-a recunoscut prin Iosif pe Dumnezeul lui Israel. Tot astfel, şi noi trebuie să aducem aproape celor necredincioşi din jurul nostru pe Dumnezeu şi Biblia, şi pe singurul Salvator al omenirii, Isus Hristos.

4. Alţii au simţit că el este altfel

Toţi cei care au venit în contact cu Iosif, au observat că este altfel decât alţi oameni. Caracterul unui om, care umblă cu Dumnezeu, nu poate rămâne ascuns. Când Iosif a fost adus în Egipt, a fost vândut lui Potifar, un funcţionar cu rang mare al lui Faraon. Potifar a observat repede că Iosif era altfel decât ceilalţi sclavi: „Şi stăpânul său a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să prospere în mâna lui tot ce făcea el“ (Geneza 39:3 ). De aceea Potifar l-a pus supraveghetor peste casa sa.

După ce Iosif a fost acuzat pe nedrept de soţia imorală a lui Potifar, a fost aruncat în închisoare. Când administratorul închisorii, la fel ca Potifar, a descoperit că Iosif era un întemniţat cu calităţi neobişnuite, i-a încredinţat supravegherea întregii închisori (Geneza 39:21-23 ).

Observă oamenii din jurul tău că eşti altfel? Dacă cineva ar spune: „Arată-mi un creştin!“, ar putea să arate spre tine? Petru şi Ioan erau „fără carte şi neînvăţaţi“, dar oamenii din jurul lor au recunoscut că „fuseseră împreună cu Isus“ (Faptele Apostolilor 4:13 ). Ştiu oamenii care vin în contact cu tine că aparţii Domnului Isus?

În istoria lui Iosif citim de opt ori că a plâns, dar abia când a ajuns într-o poziţie proeminentă. De obicei, oamenii plâng când le merge rău; oamenii puternici, înălţaţi se văd rar plângând. La Iosif a fost invers. Câte lacrimi a vărsat cu privire la fraţii săi! Lacrimi de înduioşare, lacrimi de dragoste! Chiar şi în ultimul capitol al Genezei a trebuit să plângă din cauza neîncrederii lor. Cât de clar indică şi în aceasta spre Domnul nostru!

5. El a văzut păcatul în lumina sa adevărată

În casa lui Potifar, Iosif s-a văzut pus dintr-o dată în faţa celei mai grave ispite din viaţa sa. El era un bărbat tânăr, puternic, necăsătorit. Soţiei imorale a lui Potifar i-a plăcut acest tânăr şi şi-a folosit toată arta de ispitire pentru a-l conduce la imoralitate. Ispita era aproape irezistibilă. Ispita a crescut şi prin faptul că ea i se adresa zilnic: „Şi a fost aşa: pe când vorbea ea cu Iosif zi de zi...“ Faptul că erau singuri în casă a mărit şi mai mult ispita (Geneza 39:10, 11 ).

Biruinţa lui Iosif asupra ispitei sexuale descoperă cinci puncte pline de învăţătură. În primul rând, fidelitatea sa faţă de Dumnezeu era mai mare decât fidelitatea sa faţă de stăpânul său: „Iată, stăpânul meu nu se îngrijeşte de nimic ce este în casă... şi nu mi-a oprit nimic, decât pe tine, pentru că eşti soţia lui; şi cum să fac eu răutatea aceasta mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39 .8, 9).

Pentru el orice păcat era păcat, şi de aceea mult mai grav decât greşeala împotriva unui om. În al doilea rând, el a văzut păcatul în adevăratul său caracter. Chiar dacă alţii consideră imoralitatea sexuală ca o bagatelă, el a văzut în ea „această răutate mare“. Cea mai bună apărare contra păcatului constă în a fi îngrozit de el. În al treilea rând, Iosif a triumfat în punctul în care David, într-o ispită asemănătoare, a eşuat; Iosif a triumfat pentru că umbla în părtăşie cu Dumnezeu şi astfel era pregătit pentru atac. Vorbind în limbajul nou-testamental, el umbla în Duhul şi de aceea nu împlinea pofta cărnii (Galateni 5:16 ). În al patrulea rând, Iosif nu a înclinat spre o cădere ca David, deoarece pentru Iosif era de neînchipuit să cedeze ispitei. În al cincilea rând, Iosif nu s-a jucat cu ispita, ci a fugit de ea. El nu a întrebat: „Cât de departe pot merge?“ Dacă suntem expuşi ispitelor sexuale, avem la dispoziţie o clipă să triumfăm sau să fim biruiţi. Iosif a ajuns nevinovat în închisoare, dar ce minunat: şi acolo se spune: „Şi Domnul era cu Iosif“ (Geneza 39:21 ). Cele mai mari binecuvântări pământeşti nu sunt un înlocuitor pentru prezenţa lui Dumnezeu. Acest lucru l-a învăţat Iosif în închisoare.

6. El s-a comportat corect – şi la greu, şi la bine

Cum a permis Dumnezeu ca un astfel de tânăr care promitea mult, să treacă prin atâtea greutăţi? Dar lutul nu pune întrebări olarului. De la vârsta de şaptesprezece ani până la treizeci de ani (Geneza 37:2 ; 41:46 ), viaţa lui Iosif a fost plină de necazuri. El a făcut întotdeauna ceea ce este corect, dar aceasta se pare că l-a dus mereu în alte greutăţi. Suferinţele nu erau rezultatul păcatelor personale. Dacă citim biografia sa, nu găsim nici un cuvânt de plângere, de revoltă sau de amărăciune împotriva lui Dumnezeu sau a oamenilor şi nici autocompătimire sau nemulţumire!

Lucrul cel mai important în necazuri nu este sursa lor, nu felul lor, nu tăria sau durata lor, ci reacţia noastră la ele. Dumnezeu permite să vină întristare pe calea noastră şi observă cu atenţie cum reacţionăm. Dacă o acceptăm din mâna Sa curajoşi, privind spre Domnul, răbdători şi cu mulţumire, Îl proslăvim pe Dumnezeu, creştem spiritual, ne mărim răsplata în veşnicie şi dăm oamenilor din jurul nostru un exemplu bun. Dacă pe de cealaltă parte ne plângem şi ne auto-compătimim, lăsăm să treacă nefolosit timpul strâmtorării noastre, Îl necinstim pe Dumnezeu, lăsăm ca viaţa noastră spirituală să degenereze şi dăm altora un exemplu rău.

Iosif a trecut cu mare succes şi examenul înălţării. Dintr-o dată a urcat de la treapta de sclav străin, fără speranţă la rangul de al doilea conducător al celei mai mari naţiuni de pe pământ. Cei treisprezece ani de greutăţi tot mai mari l-au pregătit pentru schimbarea de la închisoare la palat, de la ruşine la slavă, din sclav evreu la stăpân peste tot Egiptul.

Va trece Iosif cu bine cel mai greu test – bunăstarea? A fi ridicat dintr-o dată într-o poziţie înaltă produce adesea mândrie şi cădere. Deşi Iosif a fost ridicat într-o clipă într-o poziţie cu cea mai mare responsabilitate, şi-a păstrat echilibrul moral şi spiritual. Înălţarea sa nu i-a succit capul. Succesul este foarte ispititor; el ne poate face dependenţi de bunăstare şi să-L uităm pe Dumnezeu. Dar în cazul lui Iosif nu s-a întâmplat aşa ceva. Şi în bunăstare s-a sprijinit pe Dumnezeul său şi a aflat că harul Său este suficient: „Dumnezeu m-a făcut domn peste tot Egiptul“ (Geneza 45:9 ). Nu a fost înţelepciunea sau inteligenţa sa cele care l-au înălţat, ci Dumnezeu. Iar Iosif ştia acest lucru.

7. El a crezut promisiunile lui Dumnezeu

Iosif le-a vorbit fraţilor săi: „Eu mor; şi Dumnezeu vă va cerceta negreşit şi vă va sui din ţara aceasta în ţara pe care a jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov“ (Geneza 50:24 ). Chiar şi pe patul de moarte a subliniat credinţa lui în Dumnezeu şi în promisiunile Sale. Gândurile sale erau îndreptate spre promisiunile pe care Dumnezeu le-a dat lui Avraam (Geneza 15:14-16 ), şi anume, că va readuce poporul Său în Canaan. În inima sa nu era îndoială, că Dumnezeu nu şi-ar împlini promisiunile. Iosif nu era preocupat cu ceea ce a făcut Dumnezeu în viaţa sa, ci cu ceea ce a promis El poporului Său. Următorii patru sute treizeci de ani, oasele sale au amintit poporului Israel de lucrarea măreaţă pe care o avea Dumnezeu cu el.

Nici onoarea, nici luxul, pe care le-a primit Iosif în ţara exilului, nu l-au făcut pe acest bărbat temător de Dumnezeu să uite promisiunile Sale. Inima sa era preocupată cu lucruri mai înalte decât bucuriile trecătoare ale acestei lumi. Numai când căutăm ceea ce este sus, unde este Hristos, suntem capabili de o astfel de poziţie.

Ce pot să spună despre tine / acei ce viaţa-ţi urmăresc?
Te socotesc lucrare sfântă / a harului dumnezeiesc?

Tu ştii! Tu vezi! O, cercetează / adânc şi-atent viaţa ta!
Chiar de te-nşeli pe tine însuţi, / pe Domnul nu-L poţi înşela.

Văd ei lumina minunată / în tot ce faci şi-n tot ce spui?
Şi simt în fiinţa ta de humă / că eşti copilul Domnului?

Văd pe ogorul vieţii tale / belşugul roadelor de sus?
Şi faţa ta arată pururi / blândeţea feţei lui Isus?

Te văd ei liber de pământul / şi lumea veacului de-acum?
Şi-alergi tu liniştit şi sigur / pe-al neprihanei veşnic drum?

Isus te-a pus să fii lumină / şi mărturie pe pământ
Cum împlineşti voinţa-i sfântă / şi cum ţii sfântul legământ?