comori.org
comori.org

Iefta, galaaditul

Philippe Laügt

Perioada Judecătorilor a succedat cărţii lui Iosua; după momentul glorios al cuceririi ţării promise, declinul are loc într-un mod accelerat. Oamenii se îndepărtau de Dumnezeu, Ghilgal era neglijat: este vorba de o lipsă a judecaţii de sine, astfel încât inimile noastre se obişnuiesc cu lumea. Îngerul Domnului, care a aşteptat îndelung „întoarcerea” lui Israel, părăseşte locul acesta binecuvântat pentru a se cobori la Bochim „locul plângerii”. Lucrurile nu s-au schimbat până în ziua de azi. Toata istoria Bisericii este prezentă pentru a arăta că Dumnezeu nu a restaurat ceea ce omul a distrus. Dar El nu S-a schimbat şi puterea Sa este tot timpul prezentă şi la dispoziţia fiecăruia în funcţie de credinţa personală. Poporul ca întreg, L-a abandonat pe Domnul, care se foloseşte de inamic pentru a trezi conştiinţa lui „adormită” cu mult timp în urmă. În cele din urma, Israel strigă către Domnul, care plin de îndurare le trimite judecători (Psalmul 107:6, 13, 19, 28 ). Nu cumva acest „ciclu” umilitor se regăseşte şi în vieţile noastre?

Toţi aceşti „salvatori” nu sunt decât nişte instrumente  incomplete, având caractere omeneşti supuse slăbiciunii. După Otniel, caracterul acesta îl putem regăsi la Ehud, Şamgar, Debora şi Barac, Ghedeon, Tola, Iair şi Iefta. Acesta din urmă, despre care dorim să vorbim, nu va face excepţie în ciuda naşterii sale din necurăţie.

Iefta, succesorul lui Iair
În capitolul 9 din Judecători, este descris progresul rapid si înfricoşător al declinului. „Picioarele lor aleargă spre rău şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor” (Isaia 59:7 ; Romani 3:15-16 ). Lucrurile nu s-au schimbat nici în zilele noastre.

Iair, predecesorul lui Iefta în rândul judecătorilor, a fost de asemenea originar din Galaad, locul de dincolo de Iordan unde locuia una dintre seminţii.  Motivele lor erau unele pământeşti : „aveau o mare mulţime de vite şi au văzut că ţara lui Iaezer şi ţara Galaadului erau un loc bun pentru vite” (Numeri 32:1 ). Consecinţele îndepărtării de locul unde trebuia să locuiască Numele Domnului, se vor face simţite mai târziu şi teritoriile lor vor fi primele care vor fi invadate de către inamic.

Iair a fost un om respectat de contemporanii săi: el a strălucit în ochii lor prin bogăţie, numărul fiilor săi şi prin prisma prosperităţii cetăţilor sale, „numite si azi cetăţile lui Iair”. Scriptura nu face nici un comentariu suplimentar în ceea ce priveşte starea lui spirituală. În orice caz, după ce a murit, decăderea se accentuează din ce în ce mai mult. În nelegiuirea lui, Israel se grăbeşte pentru a servi toţi zeii posibili, care era veneraţi în ţările vecine: un adevărat panteon.

Ei acum nu-L mai slujesc pe Domnul, L-au părăsit (Judecători 10:6 ). Niciodată, în Israel, dumnezeii străini nu au fost adoraţi atât de mult! Atunci, pentru a-i pedepsi, Dumnezeu se foloseşte din nou de inamicii „din interior”: Filistenii, mereu pregătiţi să joace rolul acesta trist şi fii lui Amon, unul dintre descendenţii lui Lot, un duşman situat în vecinătate. Aceştia i-au asuprit, Israel fiind literalmente strivit timp de optsprezece ani (versetul 7).

Ura lui Amon este resimţită în primul rând printre seminţiile care au rămas dincolo de Iordan, dar nu numai. Amoniţii au locuit deja altădată în aceste ţinuturi; dar Dumnezeu, cu trei sute de ani în urmă, a hotărât ca să dea teritoriile deţinute de aceştia, în mâinile poporului Său si unele din seminţiile lui Israel au ales să locuiască acolo.

Si Israel era într-o mare strâmtorare” (Judecători 10:9 ). Sub presiunea acestei mari încercări, harul a făcut o lucrare de mântuire în conştiinţa poporului. Ei ajung în cele din urmă să-şi ceară iertare, o etapă indispensabilă pentru reabilitare. În cele din urmă, aşa cum am scris, noi suntem mult mai preocupaţi să ne ocupăm de privilegiile noastre decât cu responsabilităţile pe care le avem. Şi astfel răul se agravează. Aici, cu toate acestea, Israel se căieşte profund şi recunoaşte că judecata lui Dumnezeu este justă (Judecători 10:10 ).

Dumnezeu este Cel care „cercetează rărunchii şi inima” (Apocalipsa 2:23 ). El consideră drept să le răspundă aici cu severitate şi chiar, probabil, cu o anumită ironie. El le reaminteşte mai întâi unele dintre izbăvirile trecute, în special cele privitoare la filisteni şi la fiii lui Amon. În ciuda tuturor intervenţiilor lui Dumnezeu care şi-a revărsat harul în repetate rânduri, Israel se mai abate încă o dată. Dumnezeu conchide: „De aceea, nu vă voi mai izbăvi. Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!” (Judecători 10:11-14 ).

Ei atunci se întorc către Dumnezeu: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va plăcea. Numai izbăveşte-ne astăzi!” (Judecători 10:15 ). Dar pentru a fi ascultaţi, a fost necesar ca mai întâi să elimine idolii. Noi de multe ori, ne regăsim pronunţând cuvinte frumoase în faţa Domnului (Ieremia 12:6 ); dar ele rămân fără aplicarea practică în vieţile noastre! Aceasta este una dintre marile rele ale timpului nostru, comportamentul nostru trebuie să fie în concordanţă cu declaraţiile pe care le facem.

Aici, „au scos dumnezeii străini din mijlocul lor şi au slujit Domnului” (Judecători 10:16 1. Samuel 7:4 ). Dacă se produce o trezire în rândul copiilor lui Dumnezeu, aceasta trebuie însoţită de roade compatibile cu pocăinţa: o sfinţenie adevărată, o dedicare umilă şi o consacrare în linişte, dar totul sa fie real.

Odată ce au renunţat la idoli, Dumnezeu prezintă aşteptarea îndurărilor Lui: „El S-a îndurat de suferinţele lui Israel” (Judecători 10:16 ); „Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângerile lui Ieremia 3:31-33 ). El Îşi propune să le transpună aceasta prin Iefta, căci aceşti fii ai lui Amon sunt pe cale sa înceapă războiul. 

Izgonit de fraţii săi, dar rechemat de Galaad pentru războiul împotriva fiilor lui Amon
Iefta, un om din Galaad, era puternic şi curajos. Dar el era fiul unei prostituate; el a trebuit să suporte consecinţele acestui fapt. Starea lui aminteşte puţin de cea a lui Naaman: „Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros” (2. Împăraţi 5:1 ). Cu toate acestea „Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1. Corinteni 1:28-29 ).

Mai întâi Iefta este alungat de acasă de către fraţii săi: circumstanţele naşterii sale le-au servit ca pretext „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei” (Judecători 11:2 ). Cu toate acestea, va deveni eliberatorul lor! Acest „aspect” al vieţii lui Iefta aminteşte inimilor noastre primirea de care Hristos a avut parte printre ai Săi, una mult mai grandioasa decât Iefta „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12 ). Viaţa omului de multe ori dezamăgeşte, cu toate acestea poate trezi un anumit interes în măsura în care aminteşte unele trăsături ale Domnului. 

Iefta nu a rezistat, el şi-a abandonat bunurile renunţând la drepturile sale şi a fugit în ţara Tob, la graniţa siriană. Dumnezeu ştie unde îl va regăsi pentru ca la timpul potrivit să-l aducă în prim planul scenei. Este o abordare surprinzătoare a bătrânilor din Galaad: „s-au dus să-l caute în ţara Tob”. Ei doreau, spuneau ei, ca prin aceasta să repare nedreptatea care i se făcuse lui Iefta şi nevoia de a le deveni conducător, pentru de a-i conduce în lupta împotriva Amoniţilor (Judecători 11:6 ). Judecătorii nu sunt niciodată prezentaţi ca lideri ai naţiunii. Este un semn  umilitor care se acordă cu afirmaţia repetată de mai multe ori: „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecători 21:25 ); de unde rezulta un stat generator de anarhie unde rebeliunea este stimulată. De fapt, această naţiune teocratică (o formă de guvernământ în care Dumnezeu sau o zeitate este recunoscută ca fiind conducător suprem al statului) a acceptat cu bucurie să fie condusă de Dumnezeu, dar inimile lor se lepădau de El (1. Samuel 8:7 ).

Iefta le reaminteşte: „Nu m-aţi urat voi şi nu m-aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi în strâmtorare?” (Judecători 11:7 ). El se arată totuşi rezervat: „Daca mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?” (Judecători 11:9 ). Bătrânii au luat pe Domnul ca martor al adevărului promisiunilor lor, ceea ce pare să confirme o adevărată întoarcere din partea lor către Dumnezeu. Suntem de asemenea nespus de bucuroşi când citim că: „Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Miţpa, toate cuvintele pe care le rostise” deci acestea sunt supuse aprobării divine.

Iefta printre eroii credinţei
Ar fi uşor de reţinut Iefta ca o persoană irascibilă, exigentă în ceea ce priveşte fraţii săi care l-au maltratat, cu dorinţa de a-i domina. Putem vedea în el de asemenea, un om „precipitat” în cuvintele sale (Proverbe 29:20 ), cu acest rezultat trist ca: este mai degrabă resemnat în ceea ce priveşte sacrificarea fiicei sale, pentru a-şi respecta juruinţele făcute. Putem în acelaşi mod să ne gândim că a fost violent, fără compromisuri cu fraţii săi din seminţia lui Efraim! Poate că perioada scurtă  a slujirii sale ca judecător înainte de moarte, doar şase ani, poate fi menţionată ca semnul unui eşec?

Cu toate acestea, Duhul Sfânt, în epistola către Evrei, îl menţionează pe Iefta drept unul dintre eroii credinţei. În această listă de patru judecători, singurii menţionaţi, el este numit: „Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de proroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor” (Evrei 11:32-33 ).

Dovada credinţei lui Iefta este prezentată în cel puţin trei ipostaze:

- Se baza pe Cuvântul lui Dumnezeu
El este singurul judecător care a încercat să ia contact cu inamicul, în vederea explicării şi eventual a restabilirii păcii în loc să recurgă la arme (Judecători 11:12 ). El le reaminteşte fiilor lui Amon, voia lui Dumnezeu cu privire la poporul Său şi măreţia bunătăţii Domnului.

Ori, Amon a invadat ceea ce acum era o parte din ţara lui Israel. Atunci acest judecător examinează cu seriozitate pe ce se bazează pretenţiile acestui popor. El o face în lumina faptelor din Cuvântul lui Dumnezeu (Judecători 11:15-23 ). El pune în evidenţă în faţa inamicilor tot ceea ce Dumnezeul lui Israel ştie să facă cel mai bine în favoarea poporului Său. Amon era o imagine a inteligenţei, faţă de altele de fapt,  a cărui trup (carnea) încearcă prin orice chip să profite. Iefta îl sfătuieşte, nu fără ironie, săa caute ajutor la Chemos, zeul lor. Cuvintele sale arătau cât de puţin poate face acest idol, căruia din nefericire, Israel îi slujise cu puţin timp în urmă (Judecători 11:24 ). El le reaminteşte de asemenea, în ce neputinţă s-a aflat Balaam când a fost orbit de lumina banilor lui Moab în vederea aducerii de blestem împotriva lui Israel (Numeri 22:7 ; 23:20 ) şi el întreabă: „Eşti tu mai bun decât Balac?” (Judecători 11:25 ).

Putem vedea în Cine îşi pune încrederea; doar Dumnezeu este cel care ne dă puterea de a rezista la întreprinderile lui Satan şi a lucrătorilor săi. În cele din urmă, Iefta declară: „Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon” (Judecători 11:27 ). Inamicii sunt reduşi la tăcere dar ei nu vor să asculte cuvintele înţelepte ale lui Iefta. Comportamentul său în această situaţie, ar trebui să fie şi al nostru pentru a putea rezista inamicului. El vrea să ne împiedice în mod constant să intrăm prin credinţă în patrimoniul nostru în Hristos şi să-l stăpânim cu adevărat (1. Petru 1:4 2. Corinteni 6:10 ). Trebuie ca noi să-i răspundem săgeţilor arzătoare ale lui Satan, aşa cum Domnul nostru a făcut în pustia ispitei, spunând: „Este scris; de asemenea este scris”. Atunci inamicul fugea (Matei 4:4,10,11 ).

- Duhul Domnului era peste Iefta (Judecători 11:29 ).
Este al treilea judecător peste care Duhul Sfânt vine să locuiască. Înainte de el au mai avut privilegiul acesta Otniel şi Ghedeon; după el Samson. În ciuda unei anumite cunoaşteri de „teren” unde Iefta ştia că era chemat pentru luptă, el recunoaşte marea lui nevoie de puterea lui Dumnezeu. Numai atunci poporul va putea să fie salvat de inamicii săi. Forţa pentru slujire se găseşte tot timpul în Duhul lui Dumnezeu (Efeseni 3:16 ). Iefta primeşte înţelepciune, curaj, toate darurile necesare pentru a obţine victoria.

El va recruta voluntari, trecând prin Manase şi Galaad; apoi el va părăsi Miţpa pentru a merge să-i înfrunte pe Amoniţi. Dumnezeu este cu el şi cărţile în mâna sa: este o mare înfrângere printre duşmanii poporului (Judecători 11:32-33 ). Chiar într-o vreme de decădere, o „trezire” poate avea efecte remarcabile! Nu trebuie să cedăm defetismului care pretinde că puterea lui Dumnezeu este „limitată” din cauza stării noastre mizerabile. Acolo unde credinţa străluceşte, chiar într-o slăbiciune extremă, virtutea Sa este deplină. El îşi găseşte plăcerea în a răspunde celor care se încred în El.

- Iefta avea un devotament real pentru Dumnezeu
Dintre toţi judecătorii, Iefta este cel mai devotat pentru Domnul. El Îi oferă Domnului locul cuvenit, recunoscând că nu este decât un instrument în mâna Lui şi doreşte să ducă la îndeplinire juruinţa făcuta, atât de teribilă (Judecători 11:30-31, 34-35 ). Suntem surprinşi de spiritul său de sacrificiu, în ciuda durerii sale groaznice, căci fiica sa era singura pe care o avea. Dar nu a fost el acela care prin temperament său a dus totul spre extremism? El îl va arăta în felul său de abordare a lui Efraim. Fiica sa de asemenea este pregătită cu supunere să se sacrifice (Judecători 11:36-40 )! Se pare că Dumnezeu a dorit să acopere această scenă cu un voal (Deuteronom 29:29 ). Trebuie să ne amintim că jertfirea prin foc a copiilor închinaţi lui Moloh a fost o urâciune înaintea lui Dumnezeu şi acest lucru a fost aspru pedepsit! (Levitic 18:21 ; 20:2 ).

Dacă era necesară o jertfă pentru a face ispăşire pentru păcat, atunci nu trebuiau aduse jertfe, decât dintre animale. Vom evoca de asemenea scena remarcabilă de la Moria. Însuşi Dumnezeu a oprit braţul lui Avraam când a fost pe cale să sacrifice pe fiul sau Isaac. Dar patriarhul a acţionat aici prin credinţă, la cererea lui Dumnezeu (Geneza 22:10-12 ). Juruinţele au fost autorizate prin lege (Levitic capitolul 27). Este de dorit să veghem mai mult asupra cuvintelor noastre; promisiunile făcute cu uşurinţă pot avea consecinţe foarte grave (Proverbe 20:25 ). Dumnezeu ne poate lăsa să avem o experienţă dureroasă: a vrut Iefta să aibă, la fel ca Iacov, un „mers” cu Dumnezeu?

Războiul civil in mijlocul poporului
Cei mai mulţi cititori îşi vor reaminti fără nici un dubiu cum Ghedeon, printr-un răspuns blând, a potolit mânia acestei seminţii Efraim întotdeaună orgolioasă şi războinică în ciuda eşecurilor repetate pe care le-a avut (Judecători 8:3 ; Psalmul 78:9 ). Acest om al lui Dumnezeu a arătat munca lor în loc de a insista asupra sa, ceea ce a fost foarte uşor. Dar Iefta, în ciuda cunoştinţelor sale din Scriptură, şi fără nici un dubiu în ceea ce priveşte atitudinea frumoasă pe care a avut-o Ghedeon, nu a putut să se lase umilit. Momentele dureroase prin care tocmai a trecut, i-au lăsat o mare amărăciune. David, după decăderea sa, nu are nici el acelaşi comportament (2. Samuel 12:31 ). Iefta nu este pregătit să se arate răbdător în faţa cuvintelor agresive ale „fraţilor” săi aroganţi. Ei îl acuză că nu i-a convocat să participe la campania victorioasă şi îl ameninţă: „Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea” (Judecători 12:1 ).

Răspunsul lui Iefta lasă locul unui „eu” (Judecători 12:2-3 ) şi nu este de natură de a calma spiritele încinse, căci evidenţiază laşitatea lui Efraim. Din păcate, disputele în familiile noastre şi în Adunare, au adesea aceleaşi cauze: egoismul, gelozia, susceptibilitatea, toate aceste triste roade ale inimilor noastre sunt întotdeauna gata să se manifeste. Limba noastră este un mic mădular care face să se aprindă păduri întregi (Iacov 3:5 ). Efraim, în plus, mai pune şi ulei pe foc declarând cu dispreţ: „Sunteţi nişte fugari ai lui Efraim!” (Judecători 12:4 ) adică un fel de resturi. Oamenii din Galaad profund răniţi, s-au împuternicit.

Iefta nu arată aici trăsăturile de caracter pe care Cuvântul atribuie supraveghetorului, model pentru turmă.  El nu este gata să înveţe cu încetul, fără a da curs certurilor (1. Timotei 3:3 ). Provocările lui Efraim, au produs un efect dezastruos: atunci când carnea, din nefericire, răspunde cărnii.

Rezultă că „războiul civil” apare între fraţi. Iefta, se gândeşte el măcar puţin că a apărat drepturile Domnului, înarmându-se contra acestei seminţii, chiar dacă se ştia că se dădeau la idolatrie (Psalmul 78:10 )? În furia sa, Galaad, ca şi Levi şi Simeon, a omorât „oameni” (Geneza 49:6 ). Într-o singură zi, după ce Efraim a încercat să se apere, patruzeci şi două de mii de oameni din această seminţie au murit încercând să scape prin vadurile Iordanului, care erau cucerite de Galaadiţi (Judecători 12:5-6 ).

Iefta, care a participat la astfel de activitate, a ruinat sfârşitul vieţii sale scurte. Să nu uităm totuşi binele pe care l-a făcut poporului lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne gândim prea mult la ceea ce s-a întâmplat cu fiica lui. Noi trebuie să gândim la marea poruncă a Domnului: „cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan 13:34 ; 15:12, 17 ); şi aceasta mai este repetat de către apostolul Ioan (1. Ioan 3:23 ; 4:7,11,21 ). La ce extremitate poate să conducă Satan pe fraţi în orbire prin sentimentul importanţei proprii! Sau „Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii” (Galateni 5:15 ). Să avem între noi un spirit de har şi suport reciproc.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *