„Neftali este o căprioară liberă: rosteşte cuvinte frumoase“ (Geneza 49:21 )
Cântecul libertăţii
Aici, în Geneza 49
, Neftali este ultimul din cei patru fii născuţi din roabele soţiilor lui Iacov, deşi în Geneza 30
el este menţionat al doilea, înaintea lui Aşer şi Gad. Această abatere de la ordinea cronologică poate fi explicată în lumina faptului că spusele lui Iacov despre Neftali marchează un apogeu special după punctul inferior exprimat în Dan şi în rugăciunea pentru intervenţia mântuitoare a lui Dumnezeu (versetul 18). În timp ce Gad şi Aşer arată puterea victorioasă şi abundenţa, rezultate din harul salvator al lui Dumnezeu, Neftali ne înfăţişează cel mai glorios fruct al harului: cântecul triumfător al libertăţii.
Este remarcabil, într-adevăr, faptul că ideea de libertate („Neftali este o căprioară liberă“) îşi găseşte expresia în fiul unei roabe. Aici se observă un contrast evident cu Isahar, care, deşi nu s-a născut dintr-o roabă, a devenit rob la o muncă impusă (versetul 15). Isahar era un măgar de povară, în timp ce Neftali era o căprioară liberă, cu cea mai mare libertate de mişcare posibilă. O căprioară liberă nu este împiedicată de nimic în mersul ei rapid şi simte din plin libertatea. Semnificaţia numelui Neftali (= luptele mele - Geneza 30:8 ) sugerează că această libertate nu se poate obţine fără luptă.
În ceea ce priveşte împlinirea istorică a acestui verset, mai mulţi comentatori arată spre promptitudinea şi aptitudinile bărbaţilor din Neftali în conflictul cu Iabin şi Sisera (Judecători 4 ). Conduse de judecătorul Barac, un neftalit, seminţiile din nord au reuşit să se elibereze de sub mâna lui Iabin, împăratul Canaanului. Asemenea căprioarelor iuţi, ei l-au urmat pe Barac în bătălie, spre o nouă libertate. Recunoştinţa pentru salvarea lor este exprimată în cântarea Deborei (Judecători 5 ), care urmează victoriei şi pare a fi o mostră din acele „cuvinte frumoase“ la care Iacov se referă în binecuvântarea lui.
Imaginea unei căprioare libere este înlocuită aici cu cea a unui cântăreţ, dar legătura este limpede. Noua libertate conduce la „cuvinte de laudă şi mulţumire“, cum se spune în Targum, o veche traducere aramaică. Aşa că nu este necesar să citim „iezi“ în loc de „cuvinte“, aşa cum fac unii (Revised Standard Version, NIV) de dragul legăturii dintre cele două părţi ale acestei binecuvântări („care face iezi frumoşi“). Alţii merg chiar până acolo încât renunţă la imaginea căprioarei şi o înlocuiesc cu cea a unui stejar care dă ramuri frumoase (NEB). Oricum, corecturile făcute textului în ebraică rămân dubioase.
Imaginea unei gazele sau a unei căprioare este folosită şi în alte locuri în Scriptură pentru a exprima rapiditatea şi agilitatea războinicilor (2. Samuel 2:18 ; 1. Cronici 12:8 ). David spune că Dumnezeu îi face picioarele ca ale unei căprioare şi îl aşează în locuri înalte (2. Samuel 22:34 ; Psalmul 18:33 ) şi aceeaşi comparaţie o face şi profetul Habacuc (Habacuc 3:19 ). Cum umblă o căprioară pe înălţimile ei, aşa a intrat Neftali în ţinuturile înalte ale moştenirii lui din nordul Canaanului (Judecători 5:18 ).
De asemenea este foarte interesantă expresia „cerboaica zorilor“ din titlul Psalmului 22, care se referă la ziua cea nouă ai cărei zori mijesc după ce Hristos a purtat singur lupta pe crucea calvarului. Luther leagă titlul acestui psalm de prinderea lui Hristos în timpul nopţii şi de judecarea Lui înaintea Sinedriului în zorii dimineţii şi traduce „căprioara vânată în zori“. După alţii, aici ni se aminteşte de jertfa de dimineaţă - o imagine frapantă a jertfei lui Hristos - care era adusă îndată ce străjerul vestea zorile. Conform tradiţiei evreieşti, primele mijiri ale zorilor aveau forma coarnelor unei căprioare - „ca două coarne de lumină ce se ridică dinspre răsărit şi umplu lumea de lumină“ (F. Delitzch).
Libertatea creştină
Aceasta este importantă pentru subiectul nostru, de vreme ce adevărata libertate şi mântuire, atât pentru Israel cât şi pentru naţiuni, se poate baza numai pe lucrarea încheiată a lui Hristos. Prima parte a Psalmului 22 redă lupta Lui şi scăparea care-I este adusă în final de Dumnezeu (Geneza 49:1-21
), în timp ce a doua parte cuprinde „cuvinte frumoase“, inspirate, ce rezultă din prima (Geneza 49:22-31
). Deoarece moartea nu-L putea reţine, nopţii suferinţei i-a urmat dimineaţa mântuirii şi a laudei. În învierea Sa, Hristos a primit răspunsul divin la suferinţele Sale (versetul 21), astfel încât El poate cânta acum laude în mijlocul fraţilor Săi, cărora le-a descoperit Numele Tatălui (versetul 22; Evrei 2:12
). Acesta fiind rezultatul actual pentru Adunare, curând El va cânta laude lui Dumnezeu şi în marea adunare a Israelului restaurat şi strâns din nou în ţara lui (Geneza 49:23-26
). Iar în Împărăţia păcii, aceste laude vor fi auzite până la marginile pământului (Geneza 49:27-28
), pentru că toate naţiunile se vor pleca înaintea Prinţului păcii. Astfel, binecuvântarea crucii se va extinde la tot pământul, chiar în viitorul îndepărtat.
În acelaşi timp aceasta explică semnificaţia spirituală şi profetică a binecuvântării lui Neftali. Pe crucea lui Hristos s-au întâlnit lumina şi întunericul şi s-a pus o bază de dreptate pentru descoperirea luminii mântuirii, care de atunci a cuprins pământul şi care se va arăta în toată strălucirea ei în zorii mileniului. Viaţa în lumină a creştinului, libertatea de fiu după robia legii păcatului şi a morţii, cântecul triumfător al răscumpăraţilor, care aduc închinare Tatălui, toate acestea se întemeiază pe lucrarea încheiată a lui Hristos şi eliberarea Lui din legăturile morţii. Fiind uniţi cu El, putem umbla şi noi în libertatea adusă prin înviere şi putem lăsa să curgă de pe buzele noastre „cuvintele frumoase“ ale cântării mântuirii. Toate aceste privilegii, care se bazează pe învierea lui Hristos şi culminează cu închinarea adusă Tatălui în puterea Duhului Sfânt, le găsim în Romani 8:15-16 .
În ce priveşte istoria profetică a Bisericii - asupra căreia şi Geneza 49 ne oferă o schiţă sumară -, Neftali înfăţişează reînnoirea cântării de laudă deja menţionată în capitolul despre Iuda. Îndată ce Biserica se amestecă cu lumea (Zabulon) şi este dominată de principii lumeşti (Isahar), cântarea de laudă în cinstea Tatălui şi a Fiului dispare din mijlocul ei. Totuşi, rămăşiţa credincioasă, care aşteaptă descoperirea mântuirii Domnului, se bucură de acest privilegiu. Nu numai că ei îşi înving vrăjmaşii (Gad) şi mănâncă o hrană bogată (Aşer), dar, datorită libertăţii de care se bucură, devin adevăraţi închinători. Aceasta este aplicaţia spirituală a binecuvântării asupra lui Neftali: răscumpăraţii Domnului cântă cântarea cerească spre gloria Celui care i-a răscumpărat şi care este vrednic să primească lauda şi cinstea în toată veşnicia (Apocalipsa 5 ).
Sensul profetic al acestui verset pentru Israel, care va cânta o cântare nouă aici, pe pământ, în timpul mileniului, este paralel cu cel arătat anterior, deoarece, după toate luptele din vremurile de sfârşit, atât pentru poporul lui Dumnezeu cât şi pentru întreaga creaţie, va rămâne o odihnă de sabat (Psalmul 92 , 96, 98). Atunci se va proclama un an al eliberării pentru ţară şi pentru popor, marele jubileu, în timpul căruia Sionul va fi mângâiat şi uns cu „untdelemnul de bucurie“ (Levitic 25 ; Isaia 35:10 ; 51:11 ; 61:1-3 ). Va răsuna cântarea recunoştinţei pentru eliberare (Isaia 25 , 26) şi se vor auzi „cuvintele frumoase“ ale răscumpăraţilor Domnului. În acea zi, întreg Israelul se va bucura de ceea ce se spune despre Neftali în binecuvântarea lui Moise: că va fi „sătul de bunăvoinţă şi copleşit cu binecuvântări de la Domnul“ (Deuteronom 33:23 ).