Inimile noastre sunt mişcate de modul în care ni se atrage atenţia în Cuvântul lui Dumnezeu asupra numelui Epafra. Nu se spun multe despre el, dar acele câteva cuvinte sunt foarte frumoase. Lucrările sale nu par să fie nici extraordinare, nici surprinzătoare. Ele nu erau în aşa fel, încât să atragă privirile oamenilor şi să culeagă laudă. Totuşi, ele erau de o valoare inestimabilă. Erau lucrări în spatele uşii încuiate, lucrări în locul preasfânt, fără de care toate celelalte ar rămâne fără rod şi fără valoare. Nu ni se spune că Epafra ar fi fost un predicator talentat, un scriitor harnic sau un vizitator neobosit al adunărilor; poate a făcut una din aceste lucrări, sau toate, dar Duhul Sfânt nu ne spune nimic despre acestea. Duhul îl descrie ca pe un bărbat al rugăciunii, al rugăciunii serioase, din inimă şi stăruitoare, nu atât pentru sine, ci mai degrabă pentru alţii. Să privim cu atenţie mărturia care i se dă în cuvintele: „Vă salută Epafra, care este dintre voi, rob al lui Hristos Isus, luptându-se întotdeauna pentru voi în rugăciuni, ca să fiţi desăvârşiţi şi împliniţi în toată voia lui Dumnezeu. Pentru că mărturisesc despre el că se osteneşte mult pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole“ (Coloseni 4:12-13 ).
Acesta era Epafra! De ar avea mulţi imitatori în zilele noastre! Suntem mulţumitori pentru evanghelişti şi învăţători, pentru fraţi care scriu şi care ne vizitează, dar de ceea ce avem neapărat nevoie sunt bărbaţi ai rugăciunii ca Epafra. - Un creştin care nu se roagă, este un creştin fără putere. Evangheliştii, predicatorii şi scriitorii care nu se roagă, nu vor realiza mari lucrări, păstorii care nu se roagă, vor avea hrană puţină pentru turmă. Bărbaţii rugăciunii, bărbaţi asemenea lui Epafra, ale căror cămăruţe sunt martore ale luptelor lor stăruitoare, au fost întotdeauna slujitori binecuvântaţi şi sunt bărbaţii necesari pentru timpul nostru.
O astfel de muncă în liniştea camerei are multe avantaje. Ea nu incomodează pe nimeni şi se face în singurătatea sfântă a prezenţei divine, unde nu pătrund privirile oamenilor. Probabil, colosenii ar fi ştiut puţin despre lucrarea plină de dragoste a lui Epafra, dacă Duhul Sfânt nu ar fi amintit-o. Probabil, unii dintre ei s-au gândit că el nu se îngrijeşte suficient de ei. Erau poate şi atunci persoane care măsurau purtarea de grijă şi mila unui frate prin numărul vizitelor sau al scrisorilor sale. Dar acestea nu sunt semne sigure. Trebuie să vezi pe cineva pe genunchi pentru a putea avea o măsură corectă a grijii şi a milei sale. O simplă plăcere de a călători mă poate conduce în America sau Australia pentru a vizita fraţii, sau plăcerea de a scrie mă va determina să trimit scrisori în toată lumea. Dar numai dragostea faţă de suflete, dragostea faţă de Hristos, mă va conduce să lupt în rugăciune perseverentă pentru poporul lui Dumnezeu, cum făcea Epafra, pentru ca ei să poată fi „desăvârşiţi şi împliniţi în toată voia lui Dumnezeu“.
Slujba preţioasă din cămăruţă nu necesită daruri deosebite, abilităţi extraordinare. Fiecare creştin se poate preocupa cu această slujbă. Probabil, respectivul creştin nu poate nici învăţa, nici scrie, nici călători; dar se poate ruga. Auzim deseori vorbindu-se despre un dar al rugăciunii şi se înţelege prin aceasta capacitatea de a enumera o serie de adevăruri cunoscute, pe care mintea le-a reţinut, de parcă ar trebui să-i ţinem lui Dumnezeu o prelegere. Ah! O astfel de vorbire înaintea lui Dumnezeu este cu totul altceva decât rugăciune. Epafra nu s-a rugat în acest mod. Avem nevoie de un adevărat duh de rugăciune, o rugăciune care, în puterea Duhului Sfânt, pătrunde în necazul prezent al Adunării lui Dumnezeu şi îl aduce înaintea tronului lui Dumnezeu în credinţă şi cu stăruinţă. O astfel de muncă poate avea loc oricând şi în toate împrejurările. Fie dimineaţa, fie amiaza, fie seara, fie miezul nopţii sunt adecvate pentru această slujbă. În orice timp, inima se poate îndrepta grăbită cu rugăciune şi implorare spre tronul de har. Prezenţa Tatălui nostru este mereu accesibilă şi urechea Lui este mereu deschisă. Indiferent când şi cu ce venim, El este întotdeauna gata să asculte şi întotdeauna pregătit să răspundă. El este prietenul rugăciunii îndrăzneţe. Nu există altă limbă pe care să o iubească mai mult decât aceasta: „Nu te voi lăsa să te duci, decât dacă mă vei binecuvânta.“ Domnul Însuşi a spus: „Cereţi - căutaţi - bateţi!“ El i-a îmbărbătat odinioară pe ucenicii Săi „să se roage neîncetat şi să nu obosească“. Ei au auzit mereu: „şi toate câte veţi cere în rugăciune, crezând, veţi primi“ sau „orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da“ sau „cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină“. Iacov scrie: „Dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie şi nu reproşează, şi i se va da.“ Aceste cuvinte au o aplicaţie generală. Ele pot fi extinse asupra tuturor credincioşilor. Chiar şi copilul lui Dumnezeu care are foarte puţină putere, se poate ruga, poate veghea, poate primi un răspuns şi mulţumi pentru acesta.
Nimic nu este atât de potrivit pentru a ne adânci interesul faţă de poporul lui Dumnezeu, decât obişnuinţa de a ne ruga insistent pentru binele lui. Epafra era umplut în mare măsură de simpatie (interes) pentru creştinii din Colose, Laodiceea şi Ierapole. Acest interes îl îndemna să se roage, iar rugăciunile sa-le au trezit şi au mărit din nou simpatia sa. Cu cât participăm mai mult la binele şi durerea cuiva, cu atât mai mult ne vom ruga pentru el; şi cu cât ne vom ruga mai mult pentru el, cu atât mai mult va creşte interesul nostru faţă de el. Dacă vom sta mereu şi stăruitor în rugăciune pentru poporul lui Dumnezeu, nu ne vom bucura numai de creşterea şi bunul lui mers, ci vom cere mereu mai mult har pentru el. La fel stau lucrurile şi cu privire la oamenii necredincioşi din jurul nostru. Dacă ne gândim la ei în dragoste şi aşteptăm ca Dumnezeu să lucreze în inimile lor, vom căuta mai mult întoarcerea lor la Dumnezeu; iar când rugăciunea va fi ascultată, vom fi plini de mulţumire. Cât de mult ar trebui să ne îndemne toate acestea să-l imităm pe Epafra, căruia Duhul Sfânt, în legătură cu rugăciunile sale pentru poporul lui Dumnezeu, i-a dat titlul de cinste: „un slujitor credincios al lui Hristos pentru voi“ (Coloseni 1:7 ).
Cel mai mare motiv de a tinde spre un duh al rugăciunii se află în realitatea de a fi în concordanţă cu Duhul lui Hristos. Acest motiv este într-adevăr cel mai înalt. Hristos este mereu activ pentru ai Săi, pentru ca ei să fie „desăvârşiţi şi împliniţi în toată voia lui Dumnezeu“; cine stăruie în rugăciune în această privinţă, are marele privilegiu de a avea părtăşie cu marele Mijlocitor, Mângâietor şi Preot. Ce minunat! Unor creaturi slabe şi sărmane de pe pământ le este permis să se roage pentru acelaşi lucru, care preocupă atât de mult gândurile şi interesele Domnului slavei! Ce legătură puternică şi în acelaşi timp intimă exista între inima lui Hristos şi inima lui Epafra, când acesta se lupta în rugăciune pentru fraţii săi din Colose!
Fraţi iubiţi, să cugetăm la Epafra şi să imităm exemplul său, preocupându-ne în rugăciune de fraţii noştri! Trăim într-o vreme în care avem nevoie de bărbaţi care sunt gata să lucreze pe genunchi în ascuns pentru lucrarea lui Dumnezeu, şi dacă trebuie, să poarte şi lanţurile Evangheliei. Un astfel de bărbat a fost Epafra. Prima veste care o primim despre el, ni-l arată ca pe un bărbat al rugăciunii, iar ultima ca un împreună-întemniţat cu marele apostol al naţiunilor (Filimon 23 ).
Putem fi convinşi că Domnul doreşte să trezească un duh al rugăciunii şi al intervenţiei stăruitoare printre noi. Să stăm la dispoziţia Sa ca unelte, pe care El le poate folosi în slujba Sa în duhul lui Epafra!