„Şi el le-a fost căpetenie”(1. Samuel 22:1-2 )
Împăratul respins
După ce a fost uns de Samuel, David a trebuit să aştepte un timp îndelungat înainte de a-şi putea lua puterea regală. În acest aspect, el este un prototip al lui Hristos, care, cu toata demnitatea Sa regală, încă nu Îşi exercită puterea în mod public. El încă este cel respins aici pe pământ. Lumea L-a alungat: L-a înălţat pe cruce. Ai Lui L-au respins şi nu au vrut ca El sa le fie rege. Dar între timp Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Sa în locurile cereşti, deasupra oricărei stăpâniri şi autorităţi şi puteri şi domnii şi oricărui nume care este numit(Efeseni 1:20-22 ). El este Regele regilor şi Domnul domnilor chiar acum, deşi puterea publică ce se leagă de această va fi văzută doar la a doua Sa venire (Apocalipsa 19:11-16 ).
Când David a trebuit să fugă pentru că timpul pentru domnia lui nu sosise înca, el a devenit centrul şi căpetenia unui număr de supuşi credincioşi. În mod asemănător, Hristos, deşi încă este respins de lume, are un anturaj de oameni care Îl urmează: ucenicii Săi care sunt foarte strâns legaţi de El. El este centrul celor ai Săi, pe care El i-a ales şi i-a adus la Sine.
Este un mod tipic de a prezenta lucrurile aici în viaţa lui David din 1. Samuel 22 . Fraţii săi au venit la el în peştera Adulam, dar de asemenea „şi toţi cei în nevoie şi toţi cei care aveau datorii şi toţi cei cu sufletul amărât s-au adunat la el”. Primul grup ne oferă o imagine a acelora care Îl cunosc deja pe Domnul şi care înţeleg că El îi numeşte “fraţi” după lucrarea Sa împlinită pe crucea Calvarului(Psalm 22:22; Ioan 20:17 ). Al doilea grup era format din oameni care au venit la David constrânşi de diferite nevoi. Ei ar putea reprezenta pe toţi cei care ascultă glasul Domnului şi acceptă invitaţia Lui blândă: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă”(Matei 11:28 ).
Este foarte remarcabil în aceasta asociere că Evanghelia după Matei nu doar Îl descrie pe Hristos ca pe Împăratul respins, dar şi ca pe Centrul tuturor acelora care îşi găsesc adăpost în El. Pentru că El le spune să vină la El. Deci El nu este lipsit de tovarăşi credincioşi şi lor le descoperă El numele preţios al Tatălui Său. După cum Domnul Însuşi a spus: „ …nici pe Tatăl nu-L cunoaşte deplin cineva, în afară de Fiul şi de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”(Matei 11:27 ).
Aşa este şi lucrarea harului Său astăzi prin acţiunea Duhului Sfânt. Duhul ne descoperă gloriile Fiului şi ne adună ca şi copii dragi ai Tatălui în jurul lui Hristos Domnul. În Matei 18:20 ni se spune că Hristos este Centrul alor Săi, care sunt adunaţi în numele Lui. Ei formează un popor despărţit de lume, o grupare cerească de preoţi care se apropie de Dumnezeu şi de Miel pentru adorare.
Conducerea lui David
Cu toate acestea, aşa cum David nu era doar centrul ci şi conducătorul şi căpetenia celor care-l urmau, Hristos nu este doar Centrul ci şi Iniţiatorul sau Căpetenia alor Săi (Evrei 12:2 ). Din locul în care locuim în prezenţa Lui, ieşim în lume pentru numele Lui. Timpul nostru cu El este pregătirea de care avem nevoie pentru misiunea noastra ca reprezentanţii Săi în această lume. Citim despre ucenicii pe care Domnul i-a chemat să fie cu El şi să poată să-i trimită să predice(Marcu 3:14 ).
David a devenit conducătorul lor, căpetenia tuturor celor care îşi găsiseră refugiu la el. Tot aşa şi Hristos nu este doar Mântuitor ci de asemenea şi Domn şi Stăpân al tuturor celor care vin la El pentru a găsi odihnă pentru sufletele lor. El are autoritate asupra lor şi vrea să-i conducă în lupta pe care ei trebuie să o ducă în lumea aceasta din dragoste pentru numele Lui. După învierea Lui din morţi, ucenicii care fuseseră cu El au devenit viteji de mare preţ şi au dat o mărturie curajoasă, astfel încât chiar şi duşmanii lor au trebuit să recunoască faptul că „ei fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13 ). Trăind în prezenţa Domnului i-a schimbat foarte mult şi i-a pregatit pentru luptă. Cei care îl urmau pe David au învăţat de la el şi astfel s-au schimbat din oameni amărâţi în viteji de preţ.
Acelaşi lucru se întâmplă tuturor celor care trudesc şi sunt împovăraţi, când îşi găsesc adăpostul în Hristos. Ei sunt schimbaţi în înfăţişarea Lui. În luptele lor cu vrăjmaşul ei merg din putere în putere. Sub conducerea Domnului înălţat şi glorificat care l-a biruit pe Satan şi l-a învins cu propria lui sabie, ei formează armata lui Dumnezeu aici pe pământ. Când luptăm în puterea Lui câştigăm victorii spre onoarea şi gloria Lui care a ucis zecile Lui de mii. Suntem mai mult decât biruitori prin El care ne-a iubit(Romani 8:37 ).
Armata lui
Citim de asemenea despre vitejii lui David „Căci din zi în zi veneau oameni la David ca să-l ajute, până a fost o tabără mare, ca tabăra lui Dumnezeu”(1. Cronici 12:22 ). Ei erau curajoşi ca leii şi iuţi ca nişte căprioare prin munţi. Ei au recunoscut autoritatea lui David peste ei şi l-au ajutat să devină rege(1. Cronici 11:10 ). Au fost primii care s-au supus autorităţii lui David, deşi el încă nu domnea peste Israel. Iar rolul lor a fost esenţial în încoronarea lui David ca împărat peste poporul lui Dumnezeu şi peste popoarele înconjurătoare.
Luând aceasta pentru noi, ar însemna că noi aparţinem numărului de viteji ai lui Hristos atunci când ne plecăm în faţa autorităţii Lui şi luptăm pentru gloria numelui Său în vremurile în care El este respins. Deşi domnia Lui publică încă nu s-a realizat, El poate şi doreşte să ne conducă prin Cuvântul şi prin Duhul Său. Îl urmăm noi pe Domnul nostru ceresc?
În 1. Cronici 11 sunt menţionaţi în detaliu vitejii lui David şi victoriile lor. Este izbitor să vezi cum luptele oamenilor lui David sunt adesea împotriva filistenilor, care sunt un tip al credincioşilor doar cu numele. Ei trăiau în Ţara Făgăduită, dar nu au intrat acolo în felul pe care Dumnezeu îl stabilise pentru poporul Său. Spre deosebire de israeliţi, ei nu au trecut Iordanul. Prin urmare aceşti oameni necircumcişi sunt nişte oameni fireşti tipici care nici nu au murit cu Hristos, nici nu au înviat împreună cu El. În 1. Cronici 11:12-14 este menţionată una dintre cele mai mari fapte de vitejie ale oamenilor lui David, şi anume apărarea unui câmp de orz împotriva filistenilor. Orzul vorbeşte despre viaţa de înviere care este rodul morţii şi învierii lui Hristos(Ioan 6 ). Creştinii de nume nu cunosc aceasta binecuvântare şi pretenţiile lor la aceasta ar trebui să fie puse sub semnul întrebării de către slujitorii Domnului.
Acest capitol ne dă de asemenea şi o relatare completă a unei fapte a trei căpetenii ale vitejilor lui David, care au pătruns în tabăra filistenilor din Betleem pentru a lua apă din fântâna Betleemului , care era la poartă. În Scriptură, apa din fântână vorbeşte despre lucrarea învioratoare a Duhului Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu(vezi Ioan 4 şi 7), desfătarea în ceea ce este împiedicat sau făcut imposibil de influenţa “filistenilor” - creştinii de nume, teologi necredincioşi. Chiar şi în zilele patriarhilor, filistenii au astupat fântânile pe care Avraam le săpase (Geneza 26:15 ). Prin urmare, este o faptă de vitejie specială (cel puţin în ochii lui Dumnezeu) a învinge aceşti duşmani şi a face din nou disponibilă apa cea vie. Domnul nostru, marele Fiu al lui David, Îşi găseşte plăcere în aceste lucruri.
În 1. Cronici 11 şi 12, toţi vitejii lui David care l-au recunoscut drept căpetenia lor, sunt menţionaţi pe nume. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei care Îl urmează pe Hristos ca Domn al lor în vremurile în care El este respins: „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi”(2. Timotei 2:19 ); faptele lor de vitejie sunt consemnate în ceruri!