„Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând: «Vezi, am chemat pe nume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. Şi l-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug, ca să facă invenţii – ca să lucreze în aur şi în argint şi în aramă şi în tăierea pietrei pentru montat şi în tăierea lemnului – ca să lucreze în orice meşteşug. Şi, iată, am rânduit cu el pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan; şi am dat înţelepciune în inima fiecăruia care este cu inimă înţeleaptă, ca să facă tot ce ţi-am poruncit: cortul întâlnirii şi chivotul mărturiei şi scaunul îndurării care este deasupra şi toate uneltele cortului, şi masa şi uneltele ei, şi sfeşnicul curat şi toate uneltele lui, şi altarul tămâiei, şi altarul arderii de tot şi toate uneltele lui, şi ligheanul şi piciorul lui, şi veşmintele lucrate artistic şi veşmintele sfinte pentru preotul Aaron, şi veşmintele fiilor săi, ca să-Mi fie în slujba de preoţi, şi untdelemnul ungerii şi tămâia plăcut mirositoare pentru sfântul locaş. Vor face potrivit cu tot ce ţi-am poruncit»“. (Exod 31:1-11 ).
Intenţia lui Dumnezeu de a locui în mijlocul lui Israel şi instrucţiunile date lui Moise
Aici nu este vorba de cineva evlavios care încearca să găsească o locuinţă pentru chivotul lui Dumnzeu, asa cum a fost în cazul lui David (Psalmul 132:1-5 ). Aici este Dumnezeu Însuşi Cel care doreşte să locuiască în mijlocul lui Israel. Omul natural nu caută să fie în prezenţa lui Dumnezeu. Dar, în bogăţiile harului Său, Dumnezeu doreşte să locuiască cu omul. Dumnezeu îşi exprimă intenţia Sa cu privire la acest lucru, atunci când dă Legea poporului Său Israel (Exod 20 ), precum şi celelalte porunci în următoarele trei capitole (Exod 21 - 23 ).
Atunci Moise, Aaron, Nadab şi Abihu, însoţiţi de şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, sunt chemaţi la muntele Sinai: „Şi Moise s-a suit pe munte şi norul a acoperit muntele. Şi gloria Domnului a locuit pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit şase zile. Şi, în ziua a şaptea, l-a chemat pe Moise din mijlocul norului. Şi arătarea gloriei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, în ochii fiilor lui Israel. Şi Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Şi Moise a fost pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” (Exod 24:15-18 ).
Acolo, singur cu Dumnezeu, Moise primeşte toate instrucţiunile necesare cu privire la construcţia Cortului, care era „o umbră a lucrurilor viitoare” (Evrei 8:5 ; 9:23 ; 10:1 ). Domnul îi precizează atunci că fiii lui Israel vor face pentru El un „Locaş Sfânt” iar El va locui în mijlocul lor: „Şi să-Mi facă un locaş sfânt, ca să locuiesc în mijlocul lor. Potrivit cu tot ce-ţi arăt”, declara El în Exod 25: 8-9 . Moise trebuie să vadă tot ceea ce îi prezintă Domnul şi apoi să se asigure că lucrurile vor fi făcute în conformitate cu cele văzute (Exod 25:40 ). De ce atât de multe măsuri de precauţie? Cortul ca întreg era o imagine a lui Hristos.
Lucrătorii chemaţi şi împuterniciţi de Dumnezeu să lucreze la construirea Cortului
Pentru a construi cu atenţie acest cort erau necesare toate tipurile de muncă, uneori foarte dificile; trebuia o îndrumare înţeleaptă şi iscusită. Moise nu era calificat pentru selecţia lucrătorilor; Dumnezeu Însuşi îi alege şi îi umple cu Duhul Sfant, în înţelepciune şi cunoştinţe. El le insuflă dorinţa de a-i învăţa pe alţii (Exod 35:24 ); dar, privind din perspectiva lor, vor asculta ei cele spuse?
Remarcăm succesiunea de verbe din aceste versete: am ales, l-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, am dat, am dat pricepere, am poruncit (Exod 34:2,3,6,11 ). Domnul Însuşi pregăteşte contextul în mod corespunzător pentru a putea începe construcţia, El conduce lucrările, iar la urmă tot El le finalizează (Efeseni 4:12 ).
Ca şi cu profetul Ilie, Dumnezeu nu a găsit de cuviinţă să ne dea detalii în legatură cu viaţa personală a acestor doi meşteri pe care El i-a ales pentru un lucru aşa de deosebit. Cu toate acestea, aflăm că Beţaleel aparţinea seminţiei regale a lui Iuda (Evrei 7:14 ): acesta din urmă, al cărui nume înseamnă „laudă” sau „mulţumire”, a avut onoarea de a deschide calea poporului în deşert. Tovarăşul său de lucru, Oholiab, făcea parte din seminţia lui Dan, al cărui nume înseamnă „judecată”. Această seminţie, nu prea respectată, ”mergea la urmă”. La timpul potrivit, se va întoarce la idolatrie şi Antihristul va apărea probabil din mijlocul ei.
Dar la urma urmei nu contează; Domnul, în suveranitatea Sa, alege uneltele care-I plac (1. Corinteni 1:27-29 ). Apoi puterea Lui este făcută desăvârşită în slăbiciunile lor, astfel încât nimeni nu are motiv să se laude în faţa lui Dumnezeu.
El smulge din mâna lui Satan pe unul dintre ucenicii lui Gamaliel, „învăţător al legii, onorat de tot poporul”, şi cheamă încă unul de pe vasul său de pescuit, pe malul Tiberiadei. El face din Petru apostolul „circumciziei”, (sau al celor tăiaţi împrejur) adică al evreilor, şi din Pavel unul al naţiunilor – neamurilor/păgânilor (Galateni 2:9 ). El lucrează în ei, ca de altfel în toţi cei răscumpăraţi, într-o aşa manieră cum niciun om nu este capabil s-o facă. Domnul îi „echipează” înainte de a-i trimite în lucrare.
Petru va avea privilegiul de a se număra printre cei doisprezece pe care Domnul i-a ales „pentru a fi cu El” (Marcu 3:14 ). În ceea ce-l priveşte pe Pavel, chemat câţiva ani mai târziu pe drumul către Damasc, va fi format singur în deşertul Arabiei, Domnul fiind atunci deja înălţat în gloria Sa.
Aptitudinile puse pe deplin în slujba Domnului, pentru a realiza diferitele obiecte ale sanctuarului şi veşmintele preoţeşti
Numele de Beţaleel înseamnă probabil: „la umbra lui Dumnezeu” sau „sub paza lui Dumnezeu”, iar Oholiab: „cortul tatălui”. Fiecare dintre aceste nume contribuie la realizarea acestei valori imense a cortului pe care au fost chemaţi să-l construiască. Aceşti doi oameni erau talentaţi dar ei şi-au dedicat tot efortul în slujba Domnului de care au ascultat. Ei vor lucra împreună sau separat, în funcţie de sarcinile fiecăruia şi de capacităţile individuale, dar întotdeauna în armonie. Scriptura spune despre Oholiab că lucra cu Beţaleel, ceea ce ar putea însemna că era ajutorul lui.
Scriptura enumeră diferitele domenii unde Domnul îi cheamă pentru a folosi competenţele pe care El li le-a dăruit. Ei trebuie să „lucreze în aur şi în argint şi în aramă şi în tăierea pietrei pentru montat şi în tăierea lemnului, ca să facă tot felul de lucrări”. Totul este planificat pentru a ocupa un loc foarte precis în Cort şi noi înţelegem acum că acestea sunt „umbre” ale feluritelor glorii ale lui Hristos ca Om-Dumnezeu la cruce. Sunt foarte puţine indicaţii cu privire la rolul specific al fiecărui lucrător în parte. Totul trebuie să treacă prin mâinile lor experimentate ori pe la ceilalţi lucrători pe care trebuiau să-i instruiască în prealabil.
Totuşi, în legatură cu următoarele obiecte, Beţaleel este desemnat meşterul lucrării:
- Chivotul din lemn de salcâm (Exod 37:1-9 )
- Masa din lemn de salcâm (Exod 37:10-16 )
- Sfeşnicul de aur curat (Exod 37:17-24 )
- Altarul tămâierii (Exod 37:25-28 )
- Untdelemnul (Exod 37:29 )
- Altarul arderii de tot (Exod 38:1-7 ), numit şi altarul de aramă (2. Corinteni 1:5 )
- Vasul de aramă (Exod 38:8 )
- Curtea (Exod 38:9-20 )
În legatură cu cele trei ţesături colorate, folosite cu prioritate: albastrul, purpuriul şi stacojiul, acestea evocau umblarea lui Hristos prezentată în Evanghelii. Erau folosite şi alte materiale, despre care este scris: au făcut „veşmintele pentru slujbele preoţeşti” pentru a servi în locul sfânt. Era vorba despre confecţionarea diferitelor părţi ale veşmintelor preoţeşti:
- Efodul cu brâul şi pietre de onix gravate cu numele celor doisprezece fii ai lui Israel „cum poruncise lui Moise Domnul” (Exod 39:1-7 )
- Pieptarul, în formă de pătrat, cu cele patru şiruri de pietre preţioase diferite „fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii” (Exod 39:8-21 )
- Mantia de sub efod la care alternau clopoţeii cu rodiile (Exod 39:22-26 )
- Tunica de in subţire
- Placa de aur curat, care trebuia fixată pe diadema marelui preot, cu inscripţia „Sfânt Domnului” (Exod 39:30-31 )
De fapt toate acestea nu erau decât o parte din muncă, la care se adăugau covoarele făcute de oameni iscusiţi (Exod 36:8-16 ), diferitele învelitori de la intrarea în cort, cele dintre locul sfânt şi cel preasfânt şi, de asemenea, cuverturile necesare pentru a acoperi cortul!
Daruri de bunăvoie aduse din belşug înaintea lui Moise, pentru finalizarea lucrării
Pentru a duce la bun sfârşit o astfel de muncă foarte importantă, era necesar un mare număr de oameni, dar totodată şi înţelepţi: Domnul i-a umplut cu înţelepciune (Proverbe 4:7 ). Erau ei dispuşi să slujească? „Fiecare pe care-l mişcă inima, să se apropie de lucrare ca să o facă.” (Exod 36:2 ).
Atunci când ni se încredinţează o lucrare, ea trebuie făcută aşa cum ne recomandă apostolul Petru: „fiecare, după cum a primit un dar, slujind cu el unii altora, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu” (1. Petru 4:10 ).
Dar această lucrare avea nevoie de materialele necesare. Ori lucrul se desfăşura în deşert, unde ei erau deja de mai mult de un an! Totuşi ne amintim că înainte de a părăsi Egiptul, Dumnezeu a intervenit şi copiii lui Israel i-au deposedat pe egiptenii cuprinşi de frică în faţa judecăţii la care au fost supuşi. Potrivit cuvântului lui Moise, poporul a cerut din belşug obiecte de aur, argint şi îmbrăcăminte (Exod 3:21-22 ; 12:2-26 ; Psalmul 105:37 ).
Satan a făcut un mare efort, în absenţa lui Moise, ca să conducă poporul spre idolatrie; el se opune întotdeauna la tot ceea ce înalţă Persoana lui Hristos. Evident, cei care au acceptat să-i ofere lui Aaron aurul pe care-l deţineau ca să ridice un idol, nu au mai putut să aducă daruri Domnului (Exod 32:1-6 ).
Ce avertizare pentru noi toţi! În aceasta lume plină de idoli care corespund plăcerilor trupeşti, să nu pierdem ceea ce Domnul a binevoit să ne încredinţeze pentru slujba Sa.
Suntem bucuroşi când citim că, pentru a finaliza sarcina pe care o aveau, lucrătorii veneau să „ridice” de la Moise darurile pe care fiii lui Israel le aduceau pentru „lucrarea sfântului locaş”. „Şi-i aduceau încă daruri de bunăvoie în fiecare dimineaţă” (Exod 36:3 ).
Dar, la un moment dat, oamenii înţelepţi în frunte cu Beţaleel şi Oholiab, „au venit fiecare de la lucrarea sa pe care o făcea şi au vorbit lui Moise, zicând: «Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru slujba lucrării pe care a poruncit-o Domnul să fie făcută» ... Şi Moise a dat poruncă ... Şi poporul a fost oprit să aducă ... Şi material era de ajuns pentru toată lucrarea, ca s-o facă, şi era chiar mai mult” (Exod 36:4-7 ). Se înţelege că Domnul a putut spune: „O, de ar fi în ei o astfel de inimă” (Deutoronom 5:29). Avem şi noi o astfel de disponibilitate? (2. Corinteni 7:9 ).
Domnul cheamă în mod constant în slujba Sa atât bărbaţi cât şi femei. El a chemat şi încă mai cheamă şi astăzi. Apoi El îi pregăteşte pentru slujbele pe care intenţionează să le încredinţeze fiecăruia, dar pentru fiecare credincios există un timp potrivit care nu poate fi trecut cu vederea. Să slujim Domnului până nu este prea târziu.
Lucrarea făcută şi finalizată în conformitate cu dorinţa Domnului
Toată lucrarea a fost terminată şi au adus cortul la Moise; cu această ocazie, toate elementele sunt din nou enumerate cu foarte mare atenţie (Exod 39:32-42 ) „Şi Moise a văzut toată lucrarea şi, iată, o făcuseră cum poruncise Domnul, aşa o făcuseră. Şi Moise i-a binecuvântat” (Exod 39:43 ).
Să-I cerem Domnului să ne dea dispoziţia necesară astfel încât să fim gata să-I slujim cu bucurie. Ne este necesar tot timpul; căci ceea ce lipseşte, din nefericire, este un spirit dispus să acţioneze şi o inimă care să asculte. Dacă avem o inimă rece sau împărţită, tot timpul vom găsi scuze şi vom avea tendinţa spre lene. Dar dacă inima noastră arde pentru Domnul, vom găsi nenumărate ocazii în această lume de a ne dărui Lui şi Adunării Sale.
„Pentru că suntem lucrarea Sa, creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10 ). Nu este în puterea lucrătorului să decidă ceea ce va trebui să facă. Dumnezeu revarsă aici înţelepciune în inima fiecărui om pentru a fi capabil să facă tot ceea ce El i-a poruncit lui Moise.
Domnul a dăruit fiecăruia dintre ai Săi o înţelepciune reînnoită. Cum ne folosim noi înţelepciunea dăruită de El? Pentru a urma studii înalte cu ambiţia de a câştiga mai bine astfel încât să trăim mai bine şi mai plăcut cărnii? Noi, cei credincioşi, să nu uităm că Domnul doreşte de la noi, sub îndrumarea Duhului Lui, ca toate puterile noastre să fie la dispoziţia Lui (2. Corinteni 5:15 ).
Adunarea pe care Hristos construieşte va fi în curând finalizată. Totul a fost dat pentru perfecţiunea sfinţilor în vederea slujirii şi zidirii trupului lui Hristos. Cum am putea noi să fim utili în această lucrare, aşteptând ziua în care Îl vom primi pe Hristos cu bucurie, „piatra din capul unghiului” marcând astfel sfârşitul lucrării?
Cu umilinţă Îi cerem să ne lumineze şi să ne ajute să păstrăm Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, Cuvânt folositor care ne este dat pentru învăţătură, mustrare, corectare, îndreptare, instruire în dreptate (2. Timotei 3:15-17 ). Vom găsi toate resursele necesare pentru o umblare şi o slujbă în credincioşie şi pentru a ne lua, de asemenea, partea noastră de suferinţă, ca buni soldaţi ai lui Isus Hristos. Toată activitatea din Adunare trebuie să fie condusă de sunetul cuvintelor pe care El ni le-a lăsat (2. Timotei 1:13 ). Să nu „interpretăm” călăuzirea divină, lucru obişnuit şi frecventat în timpurile actuale de confuzie.
Beţaleel şi Oholiab nu au acţionat aşa. Ei se ocupau cu aceeaşi grijă şi pentru lucruri care par secundare: „mucările şi cenuşarele”, dar şi cele esenţiale: heruvimii de glorie sau sfeşnicul cu şapte braţe. Cuvântul lui Dumnezeu este pe deplin suficient pentru a decide tot ceea ce ţine de rugăciune sau slujbă, în fiecare detaliu.
Se apropie clipa când, ajunşi în casa Tatălui, va fi cântărit tot ceea ce Domnul a vrut să ne încredinţeze în timpul acestui pelerinaj pe pământ. Va rămâne totul intact acolo? (Ezra 8:24-30 ).
Putem înţelege bucuria lui Moise atunci când a putut să binecuvânteze, din partea Domnului, pe toţi aceşti oameni credincioşi care s-au străduit să facă totul după modelul primit pe munte. Care va fi bucuria Salvatorului şi Mântuitorului nostru? Va spune El: „Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios peste puţine, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău”? (Matei 25:23 ).