Introducere
Să cercetăm acum Evanghelia după Matei. Ea ne prezintă pe Hristos în caracterul de Fiu al lui David şi al lui Avraam, adică în legătură cu promisiunile făcute lui Israel, dar ni-L arată în acelaşi timp ca Emanuel, Yahve Mântuitorul, pentru că aşa era, într-adevăr, Hristosul. El este Acela care trebuia să fie primit, să împlinească promisiunile în favoarea acestui popor preaiubit (ceea ce se va întâmpla într-o vreme viitoare). Evanghelia după Matei este astfel, de fapt, istoria respingerii lui Hristos de către popor; şi, drept consecinţă, istoria condamnării acestui popor în măsura falimentului responsabilităţii sale (o condamnare care nu poate însă împiedica împlinirea planurilor desăvârşite ale lui Dumnezeu); este de asemenea istoria substituirii cu ceea ce Dumnezeu avea să aducă potrivit planului Său.
Pe măsură ce caracterul Împăratului şi al Împărăţiei se
desfăşoară şi trezeşte atenţia mai-marilor lui Israel, aceştia i se
împotrivesc şi se lipsesc, la fel ca şi poporul care îi urmează, de
toate binecuvântările legate de prezenţa lui Mesia. Domnul le
spune care vor fi consecinţele împotrivirii lor; El arată ucenicilor
Săi care va fi starea Împărăţiei ce trebuia să fie întemeiată pe
pământ ca urmare a respingerii Lui, de asemenea bogăţia de
glorie care va rezulta din aceasta pentru Sine şi pentru poporul
Său. În persoana Sa şi cu privire la lucrarea Sa, este de asemenea
descoperită temelia Adunării - El fiind Acela care zideşte
Adunarea. Într-un cuvânt, ca urmare a respingerii Sale de către
Israel, este arătată în primul rând Împărăţia aşa cum există ea
acum (capitolul 13), apoi Adunarea (capitolul 16) şi după aceea
Împărăţia în glorie (capitolul 17). La sfârşit, după învierea Sa,
apostolilor trimişi de Isus Cel înviat li se dă o însărcinare nouă
referitoare la toate naţiunile *.
* Aceasta a avut loc după învierea Sa, în Galileea, şi nu din cer şi din glorie, cum a fost cea de pe drumul Damascului.
Capitolul 1
Genealogia legală a Domnului de la David şi Avraam: obiectul ei (1:1-17) Scopul Duhului lui Dumnezeu în Evanghelia după Matei fiind de a-L arăta pe Domnul (Yahve) ca împlinitor al promisiunilor făcute lui Israel şi al profeţiilor care se refereau la Mesia (şi oricine este frapat de numărul de referiri la împlinirea lor), Evanghelia aceasta începe cu genealogia Domnului, pornind de la David şi de la Avraam, cei doi strămoşi din care coboară genealogia mesianică şi cărora le-au fost făcute promisiunile. Genealogia se împarte în trei perioade, potrivit celor trei mari părţi din istoria poporului: de la Avraam la stabilirea Împărăţiei în persoana lui David; de la stabilirea Împărăţiei până la captivitate; şi de la captivitate până la Isus.
Se poate observa că Duhul Sfânt menţionează în genealogia aceasta păcatele grave înfăptuite de persoane ale căror nume ne sunt date, înălţând în felul acesta harul suveran al lui Dumnezeu, care putea da un Mântuitor chiar în cazul unor păcate cum este cel al lui Iuda, chiar în situaţia unei sărmane moabite introdusă în mijlocul poporului Său, de asemenea în cazul unor crime ca cele ale lui David.
Genealogia, în Matei, este cea legală, adică cea a lui Iosif, al cărui moştenitor legitim era Hristos ca om, potrivit legii evreieşti. Evanghelistul a omis trei împăraţi din rudenia lui Ahab, pentru a avea cele paisprezece generaţii în fiecare perioadă; Ioahaz şi Ioiachin de asemenea sunt omişi; dar scopul genealogiei nu este cu nimic afectat de situaţia aceasta. Gândul era să o redea în aşa fel încât să fie recunoscută de iudei; şi toţi împăraţii erau cunoscuţi de fiecare dintre ei.
Naşterea lui Isus; importanţa ei infinită şi eternă (1:18-20)
Matei istoriseşte pe scurt faptele în legătură cu naşterea lui Isus. Faptele acestea sunt de o importanţă infinită şi eternă, nu numai pentru iudeii care erau direct interesaţi în ele, dar şi pentru noi. Dumnezeu a binevoit ca prin acestea să lege propria Sa glorie de interesele noastre, adică ale omului.
Maria era logodită cu Iosif. Prin urmare urmaşii ei erau din punct de vedere legal ai lui Iosif, cu privire la drepturile de moştenire; dar Copilul pe care ea Îl purta în pântece era de origine divină, conceput prin puterea Duhului Sfânt. Îngerul Domnului este trimis ca instrument al Providenţei pentru a linişti conştiinţa delicată şi inima dreaptă a lui Iosif, comunicându-i că ce s-a conceput în Maria era de la Duhul Sfânt.
Se poate observa aici că îngerul, adresându-se cu această ocazie lui Iosif, îl numeşte "Fiu al lui David". Duhul Sfânt ne atrage astfel atenţia asupra legăturii de rudenie a lui Iosif (care era considerat tatăl lui Isus) cu David, Maria fiind numită soţia lui. În acelaşi timp îngerul dă copilului care avea să Se nască numele "Isus", adică "Yahve Mântuitorul". El pune în legătură numele acesta cu salvarea lui Israel din starea în care îl afundase 41 păcatul *. Toate acestea au avut loc ca să se împlinească ceea ce Domnul spusese prin gura profetului Său: "Iată, fecioara va fi însărcinată şi va naşte un fiu şi-I vor pune numele Emanuel, care tradus este: Dumnezeu cu noi" (capitolul 1:23).
* Este scris: "Pentru că El va mântui pe poporul Său", fapt care arată pe deplin titlul de Yahve cuprins în numele de Isus sau Iosua, pentru că Israel era poporul Domnului, adică al lui Yahve.
Titlurile Domnului prezentând planul pe care numai El îl poate împlini.
Iată deci ce ne este prezentat de Duhul lui Dumnezeu în aceste câteva versete: Isus, Fiul lui David, conceput prin puterea Duhului Sfânt; Yahve, Mântuitorul, care salvează pe Israel de păcatele lui - Dumnezeu cu poporul acesta - Acela care împlinea aceste profeţii minunate care arătau, mai mult sau mai puţin clar, limitele unui cadru pe care numai Domnul Isus îl putea umple.
Iosif, om drept, cu inima sinceră şi ascultător, discerne fără greutate revelaţia Domnului şi ascultă de ea.
Titlurile acestea imprimă caracterul Evangheliei după Matei, adică felul în care Hristos este prezentat în ea. Dar sunt de asemenea o revelaţie minunată a Aceluia care trebuia să împlinească toate cuvintele şi promisiunile Domnului. Ce temelie de adevăr pentru înţelegerea Persoanei acesteia glorioase şi tainice, despre care Vechiul Testament spusese destul pentru a trezi dorinţele şi a uimi mintea poporului căruia El i-a fost dat!
Născut din femeie, născut sub lege, moştenitor al tuturor drepturilor lui David după trup, de asemenea Fiul lui Dumnezeu, Yahve Mântuitorul, Dumnezeu cu poporul Său - cine ar fi putut înţelege sau ar fi putut aprofunda taina firii Aceluia care era toate acestea în acelaşi timp? Viaţa Sa, într-adevăr, aşa cum vom vedea, arată ascultarea omului desăvârşit, perfecţiunile şi puterea lui Dumnezeu.
Este scris: "Pentru că El va mântui pe poporul Său", fapt care arată pe deplin titlul de Yahve cuprins în numele de Isus sau Iosua, pentru că Israel era poporul Domnului, adică al lui Yahve.
Titlurile caracteristice legate de gloria lui Hristos în Israel.
Titlurile pe care le are Isus, aceste titluri de moştenitor al lui David, de Mântuitor al poporului Său şi de Emanuel, pe care le-am observat şi pe care le citim în capitolul 1:20-23, sunt legate de gloria Sa în mijlocul lui Israel. Naşterea Sa prin Duhul Sfânt împlinea, referitor la Isus ca om născut pe pământ, Psalmul 2:7 . Numele lui Isus şi conceperea Sa prin puterea Duhului Sfânt se întind fără îndoială dincolo de această relaţie, dar totul se leagă într-un mod deosebit de poziţia Sa în mijlocul lui Israel *.
* Descendenţa mai amănunţită este dată în mod deosebit în Evanghelia după Luca, unde genealogia Lui urcă până la Adam, şi unde El este privit mai ales ca Fiu al Omului.