Fiecare dintre cele patru Evanghelii are propriul ei scop. Potrivit cu acest lucru, acest evanghelist, Luca, deşi scrie ca un alt martor al aceloraşi adevăruri divine, imprimă Evangheliei sale trăsături caracteristice şi particularitate. Deşi este în armonie cu celelalte în ce priveşte mărturia generala, Duhul revelaţiei are un scop special la el.
Însă toată această slujbă a aceluiaşi Duh prin diferiţi evanghelişti nu este în dezacord, ci în plinătate şi diversitate. Untdelemnul cu care a fost uns Aaron, şi care reprezenta în mod tainic plinătatea şi virtutea care sunt puse asupra iubitului nostru Domn, era alcătuit din diferite miresme - smirnă, trestie aromată, casie şi scorţişoară (Exod 30 ). Putem spune că este slujba unui evanghelist după altul de a produce diferite părţi din această componentă rară şi scumpă a sanctuarului, de a vesti diferite virtuţi şi perfecţiuni care sunt în Isus, Hristosul lui Dumnezeu. Căci cine ar putea să le vestească pe toate? Era îndeajunsă bucurie şi onoare pentru un slujitor, totuşi privilegiat cu asemenea descoperiri, în a urmări măcar una dintre ele. Cel sfânt are dulcele privilegiu al tuturor la un loc; şi, în vorbirea pregătită pentru el, se poate întoarce către Cel Preaiubit şi poate spune „Miresmele tale au un miros plăcut. Numele tău este o mireasmă vărsată; de aceea te iubesc fecioarele”.
În mijlocul acestor slujbe diferite împărţite astfel evangheliştilor, Luca îşi ocupă locul său special. În Matei Domnul îi întâmpină pe iudei ca Mesia; în Marcu El întâmpină o lume plină de nevoi ca Slujitorul acelor nevoi; în Ioan întâmpină familia cerească sau Adunarea ca Fiu al Tatălui, pentru a-i pregăti pentru casa lor cerească; însă aici, în Luca, El întâmpină familia omenească, pentru a vorbi cu ei ca singurul Fiu aprobat al omului.
„Fiul omului” este un titlu de un înţeles foarte extins. Arată omul în perfecţiunea lui, un om potrivit cu gândul lui Dumnezeu. Ne spune, ca să zicem aşa, că omul are în vedere un lucru nou în Isus; şi că în El vedem toate frumuseţile posibile, omeneşti sau morale. Însă toată această perfecţiune morală nu este doar exprimată prin titlul de „Fiu al omului” pus asupra lui Isus, ci toate suferinţele Lui şi toate demnităţile Lui sunt legate de asemenea de El. Ca Fiu al omului El a fost smerit (Psalmul 8 ); însă tot astfel este El înălţat la dreapta Măririi în ceruri (Psalmul 80 ). Tot astfel El nu a avut unde să-şi plece capul (Luca 9:58 ); însă tot la fel El vine la Cel Bătrân de zile pentru a lua împărăţia (Daniel 7:13 ). Tot astfel judecata Îi este încredinţată Lui (Ioan 5 ); El este Profet, Preot şi Împărat ca atare; Moştenitor şi Domn al tuturor lucrurilor; Cap şi Mire al Adunării. Ca Fiu al omului El are putere pe pământ să ierte păcatele (Matei 9:6 ); şi este Domn al Sabatului (Marcu 2:28 ); totuşi, El a fost în inima pământului trei zile şi trei nopţi (Matei 12:40 ). El era Semănătorul trudit al seminţei, iar El va fi Secerătorul glorios al recoltei, ca Fiu al omului. El a fost răstignit şi înviat în acest fel (Matei 17:9, 22, 23 ); însă, în tot timpul, în acest fel, a avut locul Său cuvenit în cer (Ioan 3:13, 14 ). Iar ca Fiu al omului, El este Centrul tuturor lucrurilor, cereşti şi pământeşti (Ioan 1:51 ). Căci în om şi-a aşezat Dumnezeu, în vechime, chipul Său; iar atunci când primul om, care aparţinea de pământ, a degradat acel chip, Fiul lui Dumnezeu a preluat sarcina de a-l restaura, de a îndeplini în om scopul divin prin om, aşezându-l pe om în acel loc de onoare şi preţuire pe care Dumnezeu i l-a dăruit în vechime.
Astfel, acest titlu sau nume al Domnului, „Fiul omului”, este unul mai vast, întinzându-se şi unindu-se cu Persoana Lui, cu toate suferinţele Sale, şi de asemenea cu toate demnităţile Lui, exceptând desigur faptul că El este „mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna”. El este Omul cel uns, templul omenesc neîntinat ridicat la început de Duhul Sfânt iar apoi umplut de El (Luca 1:35 ; 4:1 ). El este Omul cel smerit, care a trudit în suferinţă aici, până la moartea crucii (Filipeni 2 ). El este Omul înălţat, încoronat acum cu glorie şi onoare, ce trebuie în curând să aibă toată domnia (Evrei 2 ).
Şi ca Fiu al omului, El Se ocupă de om. Iar în acea manifestare cred, ni-L prezintă evanghelistul Luca în special. În această Evanghelie El relaţionează cu familia omenească. El a venit, ca Unsul, să îl arate pe om potrivit cu gândul cerului, apărând drepturile binecuvântatului Dumnezeu în mijlocul familiei omeneşti, care s-a răzvrătit împotriva Lui. El a fost singurul Om nestricat; iar astfel, crescând în mijlocul oamenilor, El i-a arătat pe toţi de lângă El cum erau.
Acesta a fost scopul Său. Iar pentru a face aceasta într-un mod perfect, şi să arate în El Însuşi omul potrivit gândului lui Dumnezeu, iar în toţi cei de lângă El, pe omul decăzut în rău, El este în cel mai înalt grad Acela care acţionează în mod social, aceast fapt fiind văzut în comunicarea cu oamenii, şi în locuri aglomerate, purtând astfel Omul cel uns peste tot, pentru a fi găsit şi citit de către toţi.
Şi un astfel de tipar avem aici în Luca.
Şi aş putea să observ potrivirea scriitorului cu misiunea specifica atribuită lui. Pentru că îl cunoaştem pe Luca din istoria divină ca însoţitorul apostolului naţiunilor (Fapte 16:11 , 4:2 , 4 , Filimon 24 ). El s-a asociat în lucrare cu unul a cărui slujbă, aş putea spune, nu a fost nici pentru iudei nici pentru greci, ci s-a adresat ea însăşi omului ca atare. Şi într-adevăr cred chiar că el însuşi era dintre naţiuni. Numele lui este unul dintre neamuri, iar el pare să se distingă în Coloseni 4:14 de fraţi care erau ai circumciziei.
Iar acum, punând astfel laolaltă scopul general al Evangheliei noastre, şi privind la scriitorul ei, aş urmări-o în ordinea ei. Însă nimic altceva decât bucuria Domnului în noi înşine, şi lauda Lui în gândurile sfinţilor Săi, nu ar trebui să conducă un pas înainte chiar în căi sfinte ca acestea. Ar trebui să fie plăcerea comună a tuturor sfinţilor Săi să Îl urmărească în toate faptele Sale. Căci unde ne vom găsi noi bucuriile noastre veşnice dacă nu în El şi cu El? Ce este preaiubiţilor potrivit cu plăcerile noastre, daca nu este Isus şi căile Sale? Ce găsim în orice lucru pentru a ne stârni bucurie, pe care nu Îl găsim în El? Care sunt acele afecţiuni şi sentimente, care fie stăpânesc sau alină sufletele noastre, care nu sunt cunoscute în El? Avem nevoie de dragoste să ne facă fericiţi? Dacă este aşa, a existat vreodată dragoste ca a Lui? Dacă frumuseţea poate captiva simţul, nu se găseşte ea până la desăvârşire în Isus? Comori care ne bucură, bogăţii şi diversitate care ne umplu şi ne înviorează, nu le avem noi pe toate acestea în plinătatea lor, în gândul împărtăşit al lui Hristos? Într-adevăr preaiubiţilor, ar trebui să ne provocăm inimile să-şi găsească bucuria în El. Pentru că Îl vom cunoaşte aşa pentru totdeauna. Şi învăţând perfecţiunile şi frumuseţile binecuvântatului Său Cuvânt, va fi unul dintre multele ajutoare pe care le avem prin care să creştem în sufletele noastre această bucurie în Domnul.
Nu cunoaştem decât puţin despre ea, dacă poate cineva vorbi pentru ceilalţi, însă fie ca această meditaţie să ne ajute în acest scop, prin Duhul, pentru Numele Domnului!
Se va vedea cred, foarte sigur, că evanghelistul nostru adoptă ceea ce am putea numi o aşezare morală a descrierilor sale. Există totuşi, o frumoasă simplitate istorică de asemenea în ordinea evenimentelor. Iar în următoarea împărţire a acestei Evanghelii, care poate fi considerată ca un cuprins, se va vedea acest lucru.
1. Naşterea şi viaţa de la început lui Hristos. Luca 1
, 2
2. Botezul Lui, genealogia şi ispitirea. Luca 3
, 4
3. Lucrarea Lui în Galilea. Luca 5
- 9:50
4. Călătoria Lui la Ierusalim. Luca 9:51
- 19:27
5. Intrarea Lui acolo, şi tot ce a urmat până la răstignirea Lui. Luca 19:28-23
6. Învierea Lui şi rezultatele ei. Luca 24
.
Acestea arată ordinea generală a evenimentelor, iar distribuirea lor este simplă şi minunată. Dar totuşi, vom privi ca mari adevăruri şi principii în părţi separate, faptul că Domnul nostru este în special în această Evanghelie Învăţătorul, şi Acela care se ocupă de oameni.