În primul capitol al Evangheliei după Ioan este prezentată o reveIaţie a Domnului Isus Hristos cum nu găsim în nicio altă parte, concentrată în aşa fel încât toate gloriile morale şi oficiale ale lui Hristos se găsesc reunite. Numai jertfa lipseşte şi, pentru aceasta, trebuie o epistolă întreagă, aceea către Evrei, ca să ne-o reveIeze. Cine înţelege acest prim capitol Îl cunoaşte pe „Cel ce este de la început“ , are deplina cunoaştere a lui Hristos.
„Cel care este de la început“ este Acela despre care se vorbeşte în versetul 14: „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit în mijlocul nostru şi noi am văzut gloria Lui, o glorie ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr“. Dacă un suflet are cunoştinţa caracterului lui Hristos, a ajuns la statura de tată; dacă a înţeles gloriile lui Hristos, dacă L-a contemplat în gloriile Sale diferite, Îl cunoaşte pe Cel care este de la început.
Îl vedem pe Domnul Isus întâi ca Dumnezeu, El este expresia deplină a gândului lui Dumnezeu: Cuvântul.
Apoi Îl vedem ca Creator. „Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El“.
Apoi ca Lumină. Este prezentat ca fiind în Persoană unul dintre cele două caractere ale esenţei divinităţii: El pune totul în lumină şi viaţa este Lumina lumii.
El este şi Cuvântul făcut trup, adică Dumnezeu făcut Om şi locuind în mijlocul oamenilor. Acest Cuvânt este plin de har și de adevăr, două caractere care constituie dragostea.
Hristos este Mielul lui Dumnezeu; aceasta atrage toată admiraţia lui Ioan Botezătorul, cel care repetă de două ori: „Iată Mielul lui Dumnezeu“. El Îl contemplă în valoarea lucrării pe care o va împlini ca pe Cel care ridică păcatul dinaintea ochilor lui Dumnezeu; vede lucrarea împlinită şi pe Mielul care a împlinit-o. Tot loan Îl vede ca pe Cel asupra Căruia a coborât Duhul Sfânt, ca pe Cel botezat cu Duh Sfânt.
Apoi este prezentat ca Cel care a devenit Unicul Centru al Adunării. A fost Singurul care a avut dreptul să Se facă Centrul tuturor celor răscumpăraţi. Ioan Botezătorul ştia că el nu putea să fie centrul, de aceea, când L-a văzut pe Domnul Isus, i-a trimis pe ucenicii săi la El. Cel care trebuie să fie urmat, Isus, îl găseşte pe Filip şi îi spune: „Urmează-Mă“. El este Singurul care are dreptul să spună sufletelor: „Urmează-Mă“. Nu există decât o singură Persoană care trebuie urmată: Domnul Isus.
El este Mesia lui Israel, Împăratul lui lsrael, ca Fiu de Dumnezeu.
În sfârşit, El Se prezintă ucenicilor Săi luând caracterul cel mai înalt, cel mai important: „Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului“. Fiul Omului devine legătura între cer şi pământ, obiectul asupra Căruia cerul, prin creaturile sale, coboară ca să-L servească. Şi El este Singurul care poate să fie această legătură între cer şi pământ.
Iată cum ni Se reveIează şi, dacă-L cunoaştem în diferitele Sale caractere, creştem de la starea de copil care trebuie hrănit cu lapte, prin starea de om tânăr, până la cea de om mare, care ÎI cunoaşte pe „Cel care este de la început“.
Dar trebuie să ştim că poziţia noastră în această lume este aceea de martori. Ioan ne-a spus în mai multe rânduri că el dă mărturie. La fiecare nouă revelație a caracterului Domnului Isus, Ioan merge înainte ca să mărturisească despre El.
N-a fost nici un om mai mare decât loan Botezătorul; chiar Domnul a spus că el era cel mai mare dintre profeți; totuşi, mărturia pe care o dă despre el însuşi este că nu era nimic decât glasul celui care striga în pustiu. El era glasul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era Cel care striga în pustiu, folosindu-Se de Ioan; dar, cât privește Ioan, el dispărea, cum era şi drept. El este admirabil nu pentru că retrage, ci prin credința, interesul şi admiraţia lui faţă de Persoana Domnului. De fapt, trebuia să se retragă sau chiar să dispară, dacă a înţeles ce este Hristos.
Din moment ce înţelegem perfecţiunile lui Hristos, cum să nu ne retragem, să nu dispărem? Ioan a înţeles că el nu era acolo decât pentru a mărturisi despre Isus, apoi trebuia să se micșoreze până la dispariţie, din momentul când Isus a cuprins întreaga scenă.
Este important de luat în considerare diferitele mărturii ale lui loan. El mărturiseşte despre Hristos, despre valoarea şi măreţia lucrării Sale, pe care o consideră întâi ca lucrare a Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatul dinaintea lui Dumnezeu. El vede pe Acela care împlineşte o lucrare, care va rezolva problema păcatului.
Apoi este botezul cu Duhul Sfânt, arvuna moştenirii noastre, şi care ne învaţă şi ne conduce; fără Duhul Sfânt am fi despărţiţi de Dumnezeu; n-am fi cunoscut relaţiile cu Dumnezeu şi nimic din ce se referă la Hristos.
Deci, pe de o parte, Îl avem pe Hristos ca dar, pe cruce, şi, pe de alta, Dumnezeu ne trimite Duhul care ne face cunoscut despre lucrurile din cer şi care este pecetea noastră, afirmarea din partea lui Dumnezeu că-l aparţinem pentru totdeauna.
Ca să dăm mărturie despre Domnul, trebuie să-L cunoaştem. Aceasta făcea Pavel, marele martor al lui Hristos. El nu avea decât un singur gând: să-L cunoască pe Domnul Isus. Arunca tot ce-l împiedica, socotind piedicile drept gunoaie. Nu voia să se ocupe cu lucrurile de pe pământ.
Inimile noastre, vai, cunosc prea bine aceste lucruri şi Îl cunosc prea puţin pe Hristos! Dacă am cere unui credincios să ne descrie ce se află în camera lui, ar umple un registru, dar, dacă îi cerem să facă acelaşi lucru pentru adevărata lui patrie, cerul, atunci descrierea lui nu va umple nici o jumătate de pagină. Cunoaşterea lucrurilor de pe pământ ne împiedică să înaintăm în cunoaşterea lui Hristos şi aceasta strică mărturia pe care trebuie să I-o dăm.
loan spune, vorbind despre Isus: „Eu nu-L cunoșteam“ ; dar, după ce El i S-a revelat, adaugă: „Am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“, în timp ce mulțimilor le spune: „Voi nu-L cunoaşteţi“, adică voi continuaţi să nu-L cunoaşteţi pe Cel care Se află în mijlocul vostru.
Ca şi ucenicii lui Ioan, să-L căutăm şi noi pe Domnul Isus, ca să locuim acolo unde locuieşte El. Domnul Isus nu-i respinge pe aceşti oameni; nu respinge niciodată pe nimeni. „Veniţi de vedeţi“ , le spune El; şi ei merg și văd şi locuiesc lângă El. Petrec o noapte acolo. Suntem şi noi acum în mijlocul nopţii, dar este un loc unde trăieşte lsus şi suntem chemaţi să mergem, ca şi ucenicii lui loan, în intimitatea Domnului. Acolo sunt comori pentru inimă şi în curând vom locui şi noi în deplină lumină.
Avem să-L urmăm pe Isus! „Urmează-Mă“, spune El, şi, pentru aceasta, trebuie să mergem pe urmele Lui, urme de sfinţenie, de curăţie, de bunătate, de har, de dragoste, de interes și de înţelegere pentru suflete. Pe acestea toate trebuie să le practicăm. A urma drumul Său înseamnă a trăi despărţiţi de lume. Lumea nu poate să meargă pe drumul îngust pe care l-a urmat El şi, din clipa când piciorul nostru l-a părăsit, suntem în lume.
Când acţionăm sau când vorbim, în toate să ne întrebăm cum proceda lsus, cum vorbea El, ce făcea EI. Atunci lumea n-ar mai avea nicio putere împotriva noastră, pentru că nu are nici o influenţă asupra unei inimi ocupate cu Domnul Isus şi cu mersul Lui. Nu vom înţelege aceste lucruri decât atunci când inimile noastre se străduiesc să-L cunoască pe Domnul Isus ca pe „Cel care este de la început“.