„Dar vine un ceas, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinători ai Lui” (Ioan 4:23 )
Acest cuvânt al Domnului Isus ne aminteşte că dorinţa lui Dumnezeu este să-i mântuiască pe păcătoşi, ca să facă din ei adoratori. Dar Dumnezeu vrea ca aceştia să înţeleagă şi ce a făcut El din ei şi ce aşteaptă de la ei: „Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată“ (1. Corinteni 10:15 ).
Pentru ce să adorăm?
Principiul celor mai multe religii este să împlinească lucrări şi ceremonii care să-L potolească pe Dumnezeu şi să satisfacă dreptatea Sa. Păgânii aduc daruri idolilor lor ca să le câştige favoarea şi să împiedice nenorocirile asupra lor. Dar nu pentru asemenea motive se închină cei credincioşi lui Dumnezeu Tatăl şi Fiului Său lsus Hristos. Nu Îl adorăm pe Dumnezeu ca să fim salvaţi, protejaţi sau eliberaţi; ci pentru că suntem astfel. Noi înşine nu putem face nimic pentru mântuirea noastră: nici Să-L iubim pe Dumnezeu, nici să-l fim plăcuţi, nici să-L ascultăm. A făcut El totul, dându-ne un Mântuitor. Închinarea care ne revine s-o aducem lui Dumnezeu este expresia recunoştinţei noastre, ocazia de a-l mulţumi şi de a glorifica măreţia Lui.
lnsistăm asupra acestei diferenţe importante între adevăratul cult și religiile oameniior. Omul vrea să facă sau să dea ceva, gândind că Dumnezeu îi va mulţumi, iertându-l şi având grijă de el. Cei credincioşi înţeleg că Dumnezeu le-a dat întâi totul, din dragoste, şi că acum le revine să-L laude cu recunoştinţă pentru ceea ce este şi pentru ceea ce a făcut. Dragostea lor, care se exprimă prin laudă, nu este decât un răspuns la dragostea Lui faţă de ei. „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi“ (1. loan 4:19).
În creştinătate, nu toți copiii lui Dumnezeu au înţeles această datorie şi acest privilegiu. Un singur lepros, din zece, un samaritean, a venit să mulţumească. „Dar ceilalţi nouă, unde sunt?“ (Luca 17:17 ), a întrebat Domnul; era ca şi cum ar fi pus cu tristeţe întrebarea fiecăruia dintre cei curăţiţi: „De ce n-ai venit să-Mi mulțumești şi să dai glorie lui Dumnezeu?“
Cine trebuie să fie adorat?
Înainte de venirea lui Hristos pe pământ, credincioşii (ca Avraam) Îl adorau pe Dumnezeu, revelat ca „Cel atotputernic“, „Cel preaînalt“ . Mai târziu, poporul Israel se închina lui „Dumnezeu“ , dar nu-L cunoştea ca Tată. După moartea și învierea Sa, Domnul lsus Şi-a anunțat ucenicii, prin Maria Magdalena, că s-au stabilit relaţii noi faţă de ei: „Du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“ (loan 20:17). Acest minunat mesaj afirmă că cei credincioşi sunt de acum introduşi în aceeaşi relaţie care există între Domnul Isus şi Dumnezeu Tatăl. „Dumnezeu ne-a dat viața eternă şi această viaţă este în Fiul Său“ (1. Ioan 5:11 ).
Prin înălţarea Domnului lsus la cer, unde S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, credincioşilor le-a fost dat Duhul Sfânt. El ne-a unit cu Hristos și ne-a pus în plăcuta relaţie de fii şi fiice. Putem să-L chemăm pe Dumnezeu Tatăl nostru! Am primit Duhul înfierii, prin care putem striga: „Ava, Tată!“ Dacă ţinem seama de ceea ce am fost altădată şi de ceea ce Dumnezeu, în dragostea Sa, a făcut acum din noi, inimile noastre se umplu de recunoştinţă faţă de El.
Dar noi Îl adoram şi pe Domnul Isus Hristos. Cartea Apocalipsa surprinde o scenă viitoare care va avea loc în cer după răpirea Adunării: în mijlocul scaunului de domnie, „un Miel părea înjunghiat“; împrejurul scaunului de domnie, o mulţime de fiinţe cereşti; sunt şi douăzeci şi patru de bătrâni, care îi înfăţişează pe toţi cei credincioşi. Ei îşi aruncă cununile înaintea scaunului de domnie, se pleacă cu fața la pământ şi cântă un cântec nou: „Tu ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice popor şi din orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru“ (capitolul 5:9-10). Acest Miel este Domnul lsus Hristos. Din toate neamurile de pe pământ, vor fi răscumpărate suflete preţioase. Toţi vor fi acolo, în jurul scaunului de domnie, cântând în aceeaşi limbă acelaşi cântec. Ei vor povesti aceeaşi istorie şi vor sărbători aceeaşi Persoană. Vei fi şi tu acolo? Vei face şi tu parte din această mare mulțime de fiinţe fericite? Nu aştepta să ajungi în cer şi să-L vezi pe Mielul lui Dumnezeu, ca să-l aduci laude! Chiar de acum eşti chemat să aduci adorare lui Dumnezeu Tatăl şi Fiului Său lsus Hristos.
Cine poate să adore?
La începutul cărţii Exod, poporul Israel era rob în Egipt; la sfârşitul cărţii Exod, acelaşi popor a devenit adorator în pustiu. A construit cortul întâlnirii, în care, prin mijlocirea preoţilor, putea să se apropie de Dumnezeu şi să l se închine. Ce s-a întâmplat între Dumnezeu şi popor? Un eveniment extraordinar: răscumpărarea, ilustrată de sărbătorirea Paștelui şi de traversarea Mării Roşii. Înţelegem astfel ce condiţie este necesară pentru ca un rob al lui Satan să fie adus în poziţia de adorator al lui Dumnezeu: să fie răscumpărat. Dumnezeu nu poate fi adorat decât de oameni mântuiţi! Mulţi îşi zic creştini, frecventează biserici sau adunări, dar Dumnezeu nu primeşte închinarea lor, dacă ei nu L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor şi dacă nu sunt iertați, prin El, de păcatele lor.
Se pune o altă întrebare: Sunt oare toţi cei răscumpăraţi adoratori ai lui Dumnezeu? Da, sunt! Ca dovadă, cui i-a vorbit Domnul Isus prima dată despre adorare? Nu ucenicilor, nici învăţătorului Nicodim, fruntaş al iudeilor, ci unei sărmane samaritence care trăise în imoralitate, Din clipa când L-a cunoscut pe Mântuitorul ei şi al lumii întregi, ea a făcut parte dintre cei care-L pot adora pe Dumnezeu Tatăl. Toţi cei răscumpăraţi prin Hristos, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, din orice seminție sau popor, au dreptul şi bucuria de a-L lăuda pe Dumnezeu Tatăl.
Dar Dumnezeu este sfânt. Dacă un credincios s-a lăsat cuprins de rău și nu s-a judecat, sau s-a lăsat amăgit de învăţături contrare celor din Biblie, Dumnezeu nu va putea să-i primească închinarea pe care pretinde că l-o aduce. Înainte de a-i vorbi despre adorare, Domnul lsus a arătat femeii samaritence care este păcatul ei; înainte de a-L adora pe Tatăl, trebuia să-și schimbe viaţa. „Cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră; fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt“ (1. Petru 1:15-16 ).
Unde putem să adorăm?
„Vine ceasul când nu vă veţi mai închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim“ (Ioan 4:21 ), îi spune Domnul Isus femeii. Unde trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu?
Întâi este bine să deosebim lauda individuală de adorarea colectivă. Fiecare credincios are favoarea să-l aducă laudă Dumnezeului său acolo unde se află: acasă, în deplasare, oriunde, la ocupaţiile lui. Lauda lui Iona se înălţa spre Dumnezeu din fundul mării şi din măruntaiele peştelui (Iona 2 ). Cei care sunt reţinuţi acasă sau cei închişi pentru credinţa lor pot să-L adore pe Dumnezeu ca toţi ceilalţi care se adună în acest scop. Dumnezeu are multe „temple“ în care poate fi adusă laudă Numelui Său - inimile celor care Îl cunosc și Îl iubesc. Dar, așa cum ne este arătat în Biblie, avem ocazia să ne închinăm Tatălui împreună, fraţi şi surori din familia lui Dumnezeu. Există vreun loc unde doreşte El să ne adunăm în acest scop? Da, este unul: nu biserica unei religii sau denominaţiuni, ci acel simplu local în care se pot aduna credincioşii.
Ce anume ne permite să spunem: aici, şi nu în altă parte, trebuie să ne adunăm ca să-L adorăm pe Dumnezeu? Este faptul că, într-un asemenea grup de credincioşi, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie recunoscut ca singura autoritate, ceea ce vine de la om fiind dat deoparte. A fi adunaţi în Numele Său implică aprobarea Domnului şi este condiţia pe care o pune pentru împlinirea promisiunii Sale: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor“ . Dacă ne adunăm numai pentru El, supunându-ne Cuvântului Său, dând deoparte orice autoritate a omului şi lăsându-ne conduşi de Duhul Sfânt, vom putea să-l aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută.
Când trebuie să adorăm?
Prin faptul că fiecare inimă este un templu pentru Dumnezeu, putem să-L lăudăm în orice moment al zilei. „O, Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu; eu Te caut în zori de zi“ (Psalmul 63:1 ), striga David când era în pustiu; şi apoi: „Când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii“ (versetul 6). Este oare inima noastră un instrument cu care Duhul Sfânt poate în orice clipă să cânte o melodie pentru Dumnezeu?
Dar noi avem favoarea să-L lăudăm pe Dumnezeu şi în comun. Ne întâlnim anume pentru aceasta, în fiecare duminică. De ce în această zi? Pentru că este ziua învierii Domnului, ziua când începe o viaţă nouă. Așa cum sărbătorim aniversarea naşterii noastre, tot aşa, duminică după duminică, Îl celebrăm pe Hristos cel înviat. Acest eveniment extraordinar a făcut din prima zi a săptămânii ziua Domnului, care este duminica. Şi, începând săptămâna prin adorarea noastră colectivă, dăm prioritate Domnului Isus asupra tuturor ocupaţiilor noastre din timpul săptămânii care începe. În Fapte 20:7 se poate observa că, în această zi, ucenicii erau adunaţi „ca să frângă pâinea“.
De trei ori în evanghelii se face referire la casa din Betania. Prima dată, în Luca 10:39 ; Maria, la picioarele Domnului lsus, asculta Cuvântul Său. Această scenă evocă întâlnirile noastre pentru citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru meditarea asupra lui. A doua oară, în Ioan 11:32 ; Maria se afla din nou la picioarele Domnului Isus, după moartea fratelui său Lazăr, aducându-l durerea ei şi aşteptând din partea Lui mângâiere. Acest moment ne ajută să ne gândim la adunările noastre de rugăciune. A treia oară, în loan 12:1-3; Maria aduce un vas plin cu parfum preţios, imagine a unei inimi conştiente de perfecţiunile Domnului şi de adevărata adorare care trebuie să-l fie adusă.
În ce fel să adorăm?
Să ascultăm răspunsul pe care Domnul lsus îl dă la întrebarea noastră. „Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în Duh şi în adevăr” (loan 4:24). Ce înseamnă a adora în Duh? Toate religiile lumii au sistemele lor de ceremonii, de ritualuri, de taine bisericeşti, cărora oamenii se conformează strict. Cele care se refereau la cultul iudaic instituit de Dumnezeu, temple, preoți, jertfe, zile de sărbători solemne, nu erau decât imaginile lucrurilor cereşti, a căror realitate o avem în Domnul Isus Hristos. Adorarea celui credincios, dimpotrivă, are acum un caracter spiritual. Când Adunarea se reuneşte pentru laudă şi închinare, nu face aceasta formal, în cuvinte şi gesturi repetate şi învăţate, ci cu libertatea şi simplitatea unor copii care se adresează tatălui lor.
A adora în Duh înseamnă că nu inteligenţa noastră naturală este cea capabilă să-L laude pe Domnul. Fără Duhul Sfânt este imposibil ca duhul nostru să înalțe spre Dumnezeu cea mai mică laudă primită. Să veghem şi noi, fiecare în parte, ca să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt care locuieşte în noi (Efeseni 4:30 ).
Ce înseamnă a adora în adevăr?
Dumnezeu nu vrea numai cuvinte sau cântece. El doreşte ca ceea ce-l exprimăm în adorare (prin cântece şi rugăciune) să fie simţit real în inimă. Dumnezeu ascultă ce-l spunem, dar citeşte şi în inimă; şi nu putem să-L înşelăm, atunci când ceea ce exprimăm nu corespunde cu ceea ce s-a realizat în interiorul nostru. „A adora în adevăr“ înseamnă a adora conştienţi de poziţia în care ne-a aşezat Dumnezeu și de relaţia de acum cu Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Nu-L putem adora pe Răscumpărător, decât dacă ne bucurăm de răscumpărare, şi nu-L putem adora pe Dumnezeul harului, decât dacă ne bucurăm de harul lui Dumnezeu. Cunoaștem noi, din experienţă, ce înseamnă să adorăm ca adevăraţi adoratori în duh şi în adevăr?
Subiecte de adorare
Dintre subiectele care pot motiva închinarea noastră faţă de Dumnezeu, cea mai mare temă este Domnul Isus Hristos, persoana Lui, lucrarea Lui. Prin El Îl cunoaştem pe Tatăl, Lui Îl aducem gloria pentru ceea ce este şi pentru ceea ce a făcut. „Lăudaţi pe Dumnezeu cu harpa: cântaţi laudele Sale cu alăuta cu zece coarde“ (Psalmul 33:2 ). Cu o harpă sau cu o alăută se poate obţine o gamă completă de sunete armonioase, dacă se ating toate coardele. Dar prea adesea noi ne mulţumim doar cu recunoştinţa că Dumnezeu ne-a iertat păcatele.
Este importantă aceasta, dar nu este de ajuns, aşa cum repetarea aceleiaşi note muzicale nu creează o melodie. Închinările noastre sunt de cele mai multe ori sărace, în timp ce Duhul Sfânt doreşte să facă să vibreze toate „coardele“ , sugerând multiplele glorii ale Domnului Isus Fiul, despre care putem să-l vorbim lui Dumnezeu Tatăl: - gloriile Sale de Creator şi de Răscumpărător; - gloria zdrobirii Sale, minunată taină! – gloria înjosirii Sale ca un rob voluntar, până la moartea de cruce; - gloriile Sale morale ca Om aici, jos: ascultare, supunere, iubire, umilinţă, răbdare, dreptate, blândeţe, devotament faţă de Dumnezeu, în contrast cu omul natural; - gloria Sa de om înviat şi prezenţa Lui acum la dreapta lui Dumnezeu în cer; - viitoarea Lui apariţie şi luarea puterii ca Împărat asupra universului.
Ne trebuie o eternitate ca să contemplăm şi să lăudăm toate aspectele gloriei Sale. Dar, chiar începând de acum, cu cât învăţăm să-L cunoaştem pe Domnul Isus şi, prin El, pe Dumnezeu Tatăl, cu atât vom fi conduşi, prin Duhul Sfânt, să ne minunăm mai mult, iar închinarea noastră va fi mai bogată. Dumnezeu Tatăl caută adoratori, bărbaţi şi femei care-L cunosc ca Tată şi care acceptă să-I datoreze totul.
Pe tine te caută în clipa de faţă! Ce răspuns Îi vei da?