Ajungem acum la sabie, arma principală a ostaşului roman; aceasta era o armă de apărare, dar şi de atac. Este vorba despre o sabie scurtă numită gladius sau sabia spaniolă. Sabia aceasta avea două tăişuri şi se folosea în primul rând ca armă albă (numai în cazuri speciale se folosea ca şi armă de lovire). Lama era din metal şi era lungă de aproximativ 50 cm. şi lată de 9 cm. Greutatea era între 1 kg. şi 1,5 kg.; era deci destul de uşoară. În acest mod, ostaşul putea folosi destul de uşor sabia aceasta scurtă în lupta corp la corp, stând după scutul său. În formaţiunea de luptă a soldaţilor romani era imposibil de folosit o sabie lungă şi grea. Sabia se punea într-o teacă de bronz, care avea şi ea greutatea până la 1 kg.
Folosirea cu îndemânare a armei trebuia să fie exersată. De aceea, în armata romană se punea mare valoare pe pregătire. Pentru început se exersau mişcări de atac contra unui stâlp de lemn, iar mai târziu contra unor împotrivitori, fiinţe umane. Numai un ostaş bine antrenat putea să reziste în luptă.
Însemnătatea duhovnicească
Însemnătatea duhovnicească a sabiei este explicată chiar de Pavel: „Sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu“. Deci, sabia nu este Duhul lui Dumnezeu, ci Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl aplicăm în puterea Duhului Sfânt. Apare din nou în prim-plan gândul referitor la apărare împotriva atacurilor duşmanului.
Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu sunt de nedespărţit. De aceea este „sabia Duhului“:
- În primul rând învăţăm că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este de inspiraţie divină. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“ (2. Timotei 3:16 ). Duhul Sfânt a inspirat şi a călăuzit scriitorii. „Pentru că profeţia n-a fost niciodată adusă prin voinţa omului; ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt“ (2. Petru 1:21 ). Noi nu avem de-a face cu cuvinte omeneşti, ci cu cuvintele lui Dumnezeu.
- În al doilea rând, Cuvântul lui Dumnezeu îl putem înţelege numai cu ajutorul Duhului Sfânt. Despre acest adevăr a vorbit chiar Domnul Isus: „Dar, când va veni Acela, Duhul adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul“ (Ioan 16:13 ). „Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaştem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu: despre care şi vorbim, nu în cuvinte învăţate prin înţelepciune omenească, ci în cele învăţate prin Duhul“ (1. Corinteni 2:12-13 ).
- În al treilea rând putem aplica şi folosi Cuvântul lui Dumnezeu numai sub călăuzirea şi în puterea Duhului Sfânt. Legătura dintre Cuvânt şi Duhul Sfânt trebuie avută mereu în vedere. Trebuie să aplicăm Cuvântul în chip duhovnicesc; acest lucru înseamnă să spunem cuvântul potrivit la locul potrivit şi la timpul potrivit. Dacă accentuăm unilateral acţiunea Duhului Sfânt şi neglijăm însemnătatea Cuvântului, atunci rezultatul în majoritatea cazurilor este exaltare şi misticism. În astfel de cazuri nu mai suntem treji. Dar şi accentuarea prea puternică a Cuvântului lui Dumnezeu şi neglijarea acţiunii Duhului Sfânt ne călăuzeşte la un legalism mort. Ambele pericole există, dacă nu luăm „sabia Duhului“.
Premise practice
Cu siguranţă, nu fără motiv prezintă Pavel sabia ca ultimă componentă a armurii, înainte de a vorbi în încheiere despre rugăciune. Putem folosi în mod corect această armă numai dacă am înţeles celelalte componente. Dacă am eşuat în folosirea celorlaltor componente ale armurii, atunci nici nu ar trebui să punem mâna pe sabie.
Încercăm să explicăm aceasta printr-un exemplu practic: să ne închipuim o familie în care soţul nu are întotdeauna o atitudine potrivită cu adevărul, care se comportă adesea necorespunzător faţă de copii şi care ajunge mereu la ceartă cu soţia sa. Soţul este certăreţ şi dacă unele lucruri nu merg aşa cum gândeşte el, se supără foarte repede. El nu răspândeşte linişte în jurul său şi la cea mai mică dificultate este deprimat. Bucuria mântuirii nu se simte la el. Dacă un astfel de tată, într-o anumită împrejurare, pune mâna pe Biblie să le citeacă ceva copiilor, nu va găsi urechi de auzit. Tatăl ia sabia, dar greşeşte acţiunea. Copiii nu vor accepta ceea ce le spune.
Ştim cu toţii că eşuăm adeseori la folosirea armurii în viaţa de toate zilele. Nimeni dintre noi nu este perfect. Dar aceste slăbiciuni să nu ne împiedice, ca prin ajutorul Domnului să îmbrăcăm şi să luăm fiecare componentă a armurii, pentru ca apoi să folosim şi sabia Duhului pentru apărarea noastră.
Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie
Cuvântul lui Dumnezeu este comparat şi în alte texte cu o sabie. Dar nu toate sunt în context cu tematica noastră.
- În Apocalipsa 19:15 Îl vedem pe Domnul Isus revenind pe pământ cu judecată: „Şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, ca să lovească naţiunile cu ea.“ Aici se foloseşte un alt cuvânt pentru sabie decât în Efeseni 6 . Este vorba despre o sabie mare, care se folosea ca armă de lovire şi de duel. În afară de aceasta observăm că sabia este folosită la arătarea Domnului împotriva oamenilor, pe când noi trebuie să o folosim împotriva vicleniilor diavolului.
- În Evrei 4:12 avem un verset foarte cunoscut: „Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunzând până la despărţirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi în stare să judece gândurile şi intenţiile inimii.“ Aici, Cuvântul nu este comparat direct cu o sabie, ci se spune că este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri. Învăţătura din Evrei 4 este: Cuvântul se îndreaptă împotriva noastră. Să învăţăm să deosebim propriile noastre motive. În Efeseni 6 , sabia se îndreaptă împotriva duşmanului.
În multe versete, în textul original este folosită expresia „logos“ pentru „cuvânt“. Această expresie se referă la cuvânt într-un înţeles cuprizător, exprimă ceea ce este un lucru în sine. Asfel, Domnul Isus este „Cuvântul“ (Ioan 1:1 ) în întreaga sa plinătate. Putem compara aceasta cu marea sabie. În Efeseni 6 se foloseşte însă un alt cuvânt (greacă: „rhema“) şi indică spre o singură expresie, o propoziţie, un citat. Este o expresie mai puţin cuprinzătoare decât „logos“. Aceasta este sabia scurtă, pe care o folosim în luptă citând un verset concret din Biblie. Domnul Isus Însuşi a folosit astfel Cuvântul, când l-a biruit pe duşman în pustiu.
Cine foloseşte sabia Duhului aplică Cuvântul lui Dumnezeu într-o anumită situaţie sub călăuzirea Duhului. La fel ca soldatul în luptă, ajungem şi noi în situaţii în care trebuie să reacţionăm rapid. Un exemplu ne dă judecătorul Ehud (Judecători 3:15-25 ). El şi-a făcut o sabie scurtă cu două tăişuri, pe care a încins-o sub haina sa. Când a stat în faţa lui Eglon, a fost în stare să scoată sabia şi să-l omoare pe duşman cu o singură lovitură. Solomon vorbeşte de două ori în cartea Proverbe despre un cuvânt „spus la timpul său“ (Proverbe 15:23 ; 25:11 ). Ce bine este când avem un astfel de cuvânt!
Deci, în Efeseni 6 avem sabia Duhului, care nu se îndreaptă direct nici contra altor oameni, nici contra noastră. Nu folosim Cuvântul în acest loc pentru a răspândi adevărul şi valabilitatea Cuvântului în această lume, ci îl folosim într-o formă concretă pentru a birui, sub călăuzirea Duhului, pe duşman.
Har şi responsabilitate
Soldatul roman trebuie să exerseze mânuirea sabiei. Acest lucru are valabilitate şi pentru noi. Să deosebim în acest sens două aspecte:
- Unul dintre aspecte este harul suveran al lui Dumnezeu. El nu depinde în niciun caz de capacităţile sau inteligenţa noastră. Din contră! De ceea ce avem nevoie este călăuzirea prin Duhul Sfânt. Niciunul dintre noi nu ştie ce trebuie să spună. Noi putem aplica Cuvântul numai în puterea şi sub călăuzirea Duhului. Domnul să ne ajute la aceasta! Acest lucru l-a făcut şi la Moise şi Aaron: „Deci du-te şi Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce să vorbeşti. ... Şi tu vei vorbi cu el şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi vă voi învăţa ce să faceţi“ (Exod 4:12, 15 ). Ucenicilor, Domnul le-a spus: „Când ei vă aduc înaintea sinagagilor şi a stăpânirilor şi a autorităţilor, nu vă îngrijoraţi cum sau ce veţi răspunde sau ce veţi spune; pentru că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în acel ceas ce trebuie să spuneţi“ (Luca 12:11, 12 ).
- Dar există şi un alt aspect - responsabilitatea noastră în faţa lui Dumnezeu. Ambele aspecte sunt adevărate. Pentru a avea un cuvânt la timpul potrivit, trebuie să cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu; trebuie să-l citim şi să cunoaştem gândurile lui Dumnezeu. Dumnezeu recurge la ceea ce există în noi. Responsabilitatea noastră este să ne preocupăm cu gândurile lui Dumnezeu şi să citim Cuvântul Său. Cum se face că deseori, în discuţiile cu oameni necredincioşi, suntem atât de neajutoraţi şi nu mai ştim ce să spunem? Cum se face că nu avem un cuvânt potrivit din Scriptură? Nu din cauză că nu am exersat a folosi sabia Duhului în viaţa zilnică?
În Cântarea Cântărilor este vorba despre lectica lui Solomon, în jurul căreia stăteau 60 de viteji. Despre ei citim: „Ei toţi ţin sabia, fiind deprinşi la război; fiecare îşi are sabia la coapsă, din cauza spaimelor nopţii“ (Cântarea Cântărilor 3:8 ). Avem nevoie zilnic de acest exerciţiu duhovnicesc. Avem de-a face cu stăpânitorii întunericului. Avem de-a face cu un duşman care cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu şi pe care nu trebuie să-l subapreciem. De aceea este nevoie de bărbaţi şi femei în poporul lui Dumnezeu, care ştiu să mânuiască sabia Duhului. Cu toţii avem nevoie de călăuzirea prin Duhul Sfânt. Ea nu poate fi înlocuită de nimic.
Lovituri de sabie ale Duhului şi lovituri de sabie ale cărnii
Nu orice citare a Cuvântului lui Dumnezeu este o lovitură de sabie a Duhului. Este posibil să cităm perfect Cuvântul lui Dumnezeu, dar să nu o facem sub călăuzirea Duhului. Astfel de lovituri devin atunci uşor lovituri de sabie ale cărnii. Duhul Sfânt nu acţionează niciodată contrar Cuvântului. De câte ori nu s-a întâmplat că tocmai în discuţii cu fraţii ne-am lovit reciproc cu Cuvântul lui Dumnezeu! Fiecare „latură“ a argumentat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Au fost citate versete pentru a fundamenta propria părere şi până la urmă nu s-a ajuns la niciun rezultat. Trebuie să fim foarte atenţi să nu folosim omeneşte, ci spiritual sabia. Să observăm de asemenea că sabia Duhului nu se foloseşte în fragmentul nostru contra fraţilor de credinţă. Ea ne este dată în lupta contra duşmanului.
Cunoscutul eveniment din pustiu, când diavolul L-a ispitit pe Domnul, arată clar că nu orice citare a unui verset din Scriptură este o lovitură de sabie a Duhului. Diavolul însuşi a citat acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Faptul că cineva citează astfel un verset din Biblie nu este o dovadă că o face sub călăuzirea Duhului. Diavolul nu a făcut-o în niciun caz astfel. Din păcate, câteodată putem aplica foarte greşit Cuvântul lui Dumnezeu şi să facem astfel greşeli mari. Dacă de exemplu un credincios trăieşte în păcat, ar fi fatal să-i amintim că nimeni nu ne poate smulge din mâna Domnului, deşi aceasta este desigur adevărat. Pe un astfel de om trebuie, din contră, să-l avertizăm că se găseşte pe o cale, al cărei sfârşit va fi pierzarea.
Contra loviturilor de sabie ale Duhului, duşmanul nu are nicio putere. Dacă îl întâmpinăm pe duşman cu Cuvântul lui Dumnezeu, el va fugi. Tinerilor li se spune pentru a fi îmbărbătaţi: „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi l-aţi învins pe cel rău“ (1. Ioan 2:14 ). Aceste cuvinte trebuie să se aplice la noi toţi.
Exemplul desăvârşit
Nimeni n-a folosit sabia Duhului aşa cum a folosit-o Domnul Isus. El cunoştea Cuvântul şi era sub călăuzirea Duhului Sfânt în toate acţiunile Sale. De multe ori a citat cu efect Vechiul Testament şi astfel a biruit duşmanul.
Cel mai impresionant exemplu este relatarea din pustiu, când diavolul a venit chiar la El pentru a-L ispiti. Matei îşi începe relatarea sa cu cuvintele: „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul“ (Matei 4:1 ). Dar diavolul nu a reuşit nimic. Domnul i-a răspuns de trei ori, citând un verset din Deuteronom. Până la urmă diavolul a trebuit să-L părăsească. Aceasta a fost o victorie obţinută cu sabia Duhului.
Şi în alte situaţii, Domnul Isus a citat din Vechiul Testament şi i-a adus pe duşmanii săi la tăcere. Să ne gândim la situaţia în care Domnul Isus i-a întrebat pe farisei, al cui fiu este Hristos. Când ei i-au răspuns: „Al lui David“, El le-a prezentat o expresie din Psalmul 110 : „Cum atunci David, vorbind în Duh, Îl numeşte Domn, spunând: Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale? Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiu al lui?“ (Matei 22:43-45 ). Urmarea a fost că nimeni n-a putut să-i dea un răspuns şi nimeni n-a mai îndrăznit să-L întrebe.