Bine aţi venit la luptă!
Viaţa creştinului nu este întotdeauna o cale pe „culmi însorite“. Desigur, este minunat să ai experienţe cu Domnul şi să savurezi bucuria părtăşiei cu El. Dar aceasta este numai o latură. Există de asemenea luptă şi controverse, împotrivire şi greutăţi, înfrângere şi victorie.
Biblia vorbeşte în multe pasaje despre situaţii în care trebuie să luptăm. Apostolul Pavel a spus la sfârşitul vieţii sale: „M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, am păzit credinţa“ (2. Timotei 4:7
). Pe tovarăşul său de luptă Timotei, apostolul l-a rugat să facă la fel: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei“ (1. Timotei 6:12
).
Dar lupta nu este întotdeauna bătălie. În Noul Testament se vorbeşte despre diferite lupte în care putem fi implicaţi. Una dintre aceste lupte ne este descrisă în Efeseni 6
, unde ne este prezentată şi armura lui Dumnezeu.
Cuvântul folosit pentru „luptă“ în acest fragment (Efeseni 6:12 ) se deosebeşte de toate celelalte expresii folosite în Noul Testament. Cuvântul ar putea fi tradus prin „luptă clasică şi liberă“. Este vorba de o confruntare directă cu duşmanul. Pavel s-a folosit de o imagine uşor de înţeles de cititorii de odinioară, vorbind despre armura legionarilor romani.
Ne vom preocupa în continuare de caracterul special al acestei lupte. Dar ar fi bine să vedem mai întâi ce nu este această luptă:
1) Nu este o luptă împotriva păcatului care locuieşte în noi. Mulţi credincioşi sunt extenuaţi în acest conflict. Biblia nu ne spune nicăieri că trebuie să ducem această luptă. Noi nu luptăm împotriva păcatului din noi (natura veche, carnea). Acesta este osândit prin moartea Domnului Isus. Noi suntem eliberaţi de puterea păcatului prin moartea Sa. Îndemnul, căruia trebuie să-i dăm ascultare, este: „Tot aşa şi voi, socotiţi-vă pe voi înşivă morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus“ (Romani 6:11 ).
2) Nu este o luptă împotriva ispitelor lumeşti şi a ademenirilor venite din exterior. Această luptă ar fi lipsită de succes. Noi nu luptăm contra unor astfel de ispite, ci fugim de ele. Noi trebuie să fugim de curvie, de idolatrie şi de poftele tinereţii, nu să luptăm contra lor.
3) Nu este o luptă pe care o duc unii creştini, pentru a restaura, după cum spun ei, Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. În niciun loc din Biblie nu suntem chemaţi la aşa ceva. Domnul Isus a spus foarte clar: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; dacă Împărăţia Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat...“ (Ioan 18:36 ). Credincioşii nu trebuie să impună Împărăţia lui Dumnezeu nici prin forţă politică, nici militară.
4) Nu este lupta Evangheliei. Despre această luptă se vorbeşte în Filipeni 4:3 . Lupta aceasta este deosebit de importantă şi trebuie purtată. Solia crucii trebuie răspândită. Trebuie să mergem în lume şi să vestim Evanghelia. Această lucrare aduce împotrivire şi luptă. Ea este o luptă importantă, dar nu este lupta din Efeseni 6 .
5) Nu este lupta împotriva învăţăturii false. Apostolul foloseşte în 2. Corinteni 10 expresii asemănătoare cu cele din Efeseni 6 , dar totuşi trebuie deosebite aceste două confruntări. „Pentru că, deşi umblăm în carne, nu ne luptăm potrivit cărnii. Pentru că armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raţionamentele şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi înrobind orice gând ascultării de Hristos“ (2. Corinteni 10:3-5 ).
6) Efeseni 6 nu vorbeşte nici despre lupta slujitorului lui Dumnezeu pentru prosperarea sufletului, cum citim în Coloseni 1:28 - 2:1 : „Pe care noi Îl vestim, îndemnând pe orice om şi învăţând pe orice om, în toată înţelepciunea, ca să prezentăm pe orice om desăvârşit în Hristos. Pentru aceasta mă şi ostenesc, luptându-mă potrivit lucrării Lui, care lucrează în mine cu putere. Pentru că vreau ca voi să ştiţi ce mare luptă duc pentru voi...“ Această luptă trebuie să se găsească cât mai mult la noi, dar ea nu este lupta amintită în Efeseni 6 .
Deci, există lupte pe care nu trebuie să le purtăm şi altele care trebuie să fie prezente în viaţa noastră. În Efeseni 6 este vorba despre lupta creştină specială. Pentru a înţelege mai bine caracterul acestei lupte, vom cerceta mai întâi în ce context prezintă Pavel aceste învăţături.
1. Caracterul luptei în epistola către Efeseni
Textul biblic începe cu cuvintele: „Încolo, fraţilor...“ Prin acest îndemn, apostolul începe un nou capitol în învăţăturile sale adresate efesenilor. Totodată, este făcută o punte de legătură spre ceea ce a spus apostolul mai înainte. Putem să dăm urmare acestui îndemn de a ne împotrivi duşmanului, numai dacă înţelegem bine despre ce este vorba în această luptă.
Poziţie - practică - luptă
Epistola către Efeseni poate fi împărţită în trei mari părţi. Prima parte (capitolele 1-3) ne prezintă poziţia credinciosului. Partea a doua (capitolele 4:1-6:9) ne arată practica credinciosului în relaţiile sale pământeşti. A treia parte ne prezintă lupta creştină. Aceste trei mari părţi sunt strâns unite între ele. Numai când am înţeles poziţia noastră creştină, putem să-i corespundem acesteia în viaţa zilnică. Tocmai atunci vine duşmanul cu vicleniile sale, ca să ne facă să cădem. Lupta începe.
Poziţia credinciosului este „în Hristos“. El a fost în moarte, dar Dumnezeu „L-a înviat dintre cei morţi şi L-a aşezat la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor“ (1:20-21). El este acum în „locurile cereşti“. Noi suntem văzuţi „în El“ deja astăzi, conform poziţiei noastre. El „ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti, în Hristos“ (2:6). Aceasta este poziţia noastră. Noi suntem binecuvântaţi cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti, în Hristos (Efeseni 1:3 ). Aceste binecuvântări cereşti nu sunt materiale, ci spirituale. Ele nu sunt în legătură cu pământul, ci poartă un caracter ceresc. Aceste binecuvântări spirituale sunt bucuria în Domnul şi tot ce este în legătură cu El.
Tot ceea ce avem - fie personal, fie în comun - posedăm cu Fiul Omului glorificat în ceruri. Aceasta caracterizează poziţia noastră. Ne-am „îmbrăcat cu omul cel nou“ (Efeseni 4:24 ); purtăm un caracter ceresc, cu toate că trăim încă pe pământ.
Această poziţie luminează partea practică a vieţii noastre. După ce apostolul a descris în primele trei capitole poziţia şi binecuvântarea creştinului, începe acum partea practică cu îndemnul: „umblaţi într-un chip vrednic de chemarea cu care aţi fost chemaţi“ (Efeseni 4:1 ). Umblarea - întreaga conduită de viaţă a credinciosului - trebuie să fie în concordanţă cu poziţia în care a fost aşezat prin har.
Credinciosul trăieşte pe pământ. El cunoaşte toate relaţiile naturale: creşte ca şi copil, trăieşte într-o familie, merge la şcoală; are de-a face cu oamenii; învaţă o meserie, se căsătoreşte şi întemeiază o familie. Prin nimic nu se diferenţiază de ceilalţi oameni. Totuşi, conduita sa de viaţă este cu totul deosebită. El trăieşte ca un cetăţean al cerului în aceste relaţii pământeşti. În toate aceste împrejurări pământeşti trebuie să arătăm omul cel nou, adică să răspândim lumina cerească în relaţiile noastre pământeşti. Omul nou trăieşte în sfera omului vechi, unde diavolul este stăpân; tocmai acolo, credinciosul arată trăsăturile de caracter ale lui Hristos. El este creat după chipul lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenie (Efeseni 4:24 ).
Credinciosul nu este mai presus de toate împrejurările vieţii sale de zi cu zi, dar trăieşte în ele ca un om ceresc. Tocmai acest lucru doreşte diavolul să împiedice cu şiretlicurile lui. De aici apar tensiuni care conduc la conflicte şi luptă. Aceasta este de fapt lupta din Efeseni 6 .
Diavolul este marele împotrivitor al creştinilor. El încearcă să ne atace şi să ne facă să cădem. El nu ne lasă în pace. Imediat ce începem să trăim consecvenţi poziţia noastră cerească (adică să umblăm vrednici de chemarea pe care am primit-o), duşmanul ne va ataca. Aceasta duce la luptă. El nu ne poate lua poziţia şi binecuvântările. Dar diavolul caută să ne împiedice să savurăm această poziţie şi să nu ne bucurăm de binecuvântările dăruite de Dumnezeu. Acest lucru îl face atacându-ne în umblarea noastră. Lupta este una de apărare. Pentru a purta lupta, Dumnezeu ne-a dăruit armura necesară. Numai cu aceste arme putem fi victorioşi.
Împotrivitorul lui Dumnezeu
Lupta credinciosului în Efeseni 6 mai are încă o dimensiune mai profundă. Aceste atacuri ale duşmanului se îndreaptă - la prima vedere - exclusiv împotriva noastră. Dar la o cercetare mai profundă putem constata că atacurile diavolului sunt îndreptate în final împotriva lui Dumnezeu şi împotriva Domnului Isus.
Este foarte important că în primele capitole ale epistolei, Pavel ne-a arătat poziţia şi binecuvântările credinciosului. Lucrarea lui Dumnezeu este ca să ne unească cu Hristos. Scopul esenţial este ca toate acestea să fie spre lauda gloriei harului Său (Efeseni 1:6
). Pe cât de adevărat este că duşmanul în înverşunarea lui vrea să ne fure savurarea binecuvântărilor şi bucuria lor, pe atât de adevărat este că prin aceasta vrea să-i fure lui Dumnezeu gloria - gloria lui Dumnezeu aşa cum este ea văzută în noi. Din acest motiv, diavolul ne atacă pe noi. El doreşte să nu se vadă în noi trăsăturile de caracter ale omului nou, trăsături care Îl glorifică pe Dumnezeu. Pe această cale, duşmanul vrea să-I fure ceva lui Dumnezeu.
După ce am fost mântuiţi, Dumnezeu nu ne-a luat imediat la El în cer, ci ne-a lăsat pe pământ, ca în împrejurările vieţii în care trăim, să arătăm însuşirile de caracter ale omului nou. Dacă aceste însuşiri de caracter se arată, Hristos este văzut şi Dumnezeu este glorificat. Dacă diavolul reuşeşte să împiedice acest lucru, va face un mare rău lui Dumnezeu. De aceea este foarte important ca noi să învingem în luptă şi să purtăm toată armura lui Dumnezeu.