Înainte de a cerceta armura în detaliu, găsim o sumedenie de explicaţii introductive pentru folosirea ei corectă.
Este armura lui Dumnezeu
Textul menţionează de două ori că este vorba despre armura lui Dumnezeu.
1) Armura dăruită de Dumnezeu nu constă din arme materiale. Creştinul nu pune mâna pe sabie sau pe puşcă. Când Petru, care fără îndoială a dorit binele, în râvna lui pentru Domnul, a scos sabia şi a tăiat urechea robului marelui preot, Domnul i-a spus: „Pune-ţi sabia la locul ei, pentru că cei care iau sabia, de sabie vor pieri“ (Matei 26:52 ). Împărăţia Domnului nostru nu este din lumea aceasta. De aceea, şi slujitorii Lui nu se luptă cu arme materiale.
2) Armura dăruită de Dumnezeu nu se compune din arme omeneşti. Uneori, oamenii luptă cu cuvintele lor. Limba este comparată cu un brici ascuţit (Psalm 52:2) şi cu o sabie ascuţită (Psalm 57:4). Într-o împrejurare, apostolul Pavel scrie: „Pentru că armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raţionamente şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi înrobind orice gând ascultării de Hristos“ (2. Corinteni 10:4-5 ).
Când Pavel a venit la Corint, nu a vorbit cu iscusinţa şi puterea omenească. Deşi apostolul era un om învăţat, nu a folosit arma vorbirii. „Când am venit la voi, n-am venit cu superioritatea cuvântului sau a înţelepciunii, vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu... Şi eu am fost la voi în slăbiciune şi în teamă şi în mare tremur; şi cuvântul meu şi predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înţelepciunii, ci în dovada Duhului şi a puterii, încât credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu“ (1. Corinteni 2:1-5 ).
Pavel nu s-a folosit nici de retorică (superioritatea cuvântului), nici de filozofie (înţelepciune) şi nici de dialectică (cuvinte convingătoare). Nici noi nu trebuie să le folosim. Dacă încercăm să folosim astfel de metode, vom fi înfrânţi. Duşmanul trebuie alungat cu puterea lui Dumnezeu.
Credincioşii nu folosesc nici alte arme omeneşti. Noi nu suntem antrenaţi într-o luptă politică, nu facem propagandă în public, nu ieşim în stradă cu scopul de a ne susţine drepturile şi nici nu facem liste cu adepţi. Astfel de mijloace sunt inutile şi nu fac onoare unui creştin.
3) Armura este numită armura lui Dumnezeu, pentru că chiar Dumnezeu o poartă. Este interesant de observat cum unele versete din Vechiul Testament Îi sunt atribuite profetic Domnului Isus:
Isaia 11:4-5 : „Ci îi va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire pentru cei blânzi ai pământului, şi va lovi pământul cu nuiaua gurii Lui, şi-l va ucide pe cel rău cu suflarea buzelor Sale. Şi dreptatea va fi brâul rărunchilor Săi, iar credincioşia brâul coapselor Sale.“
Isaia 49:1-2 : „Ascultaţi-Mă insulelor! Şi auziţi, popoare îndepărtate! Domnul m-a chemat din pântece; din pântecele mamei mele a rostit numele meu şi mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită. M-a ascuns sub umbra mâinii Sale şi m-a făcut ca o săgeată ascuţită; m-a ascuns în tolba Lui.“
Isaia 52:6-8 : „De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va cunoaşte în ziua aceea că Eu sunt Acelaşi, Cel care zice: «Iată-Mă!» Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea, care aduce vestea bună, care vesteşte salvarea, care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!» Se aude glasul străjerilor tăi! Ei înalţă glasul, cântă cu toţii de bucurie, pentru că vor vedea cu ochii lor când Domnul va restabili Sionul.“
Isaia 59:16-18 : „Şi a văzut că nu era niciun om şi S-a mirat că nu era niciun mijlocitor; de aceea braţul Său i-a adus salvare, şi dreptatea Lui, ea L-a sprijinit. Şi S-a îmbrăcat cu dreptatea ca şi cu o platoşă şi cu un coif al salvării pe capul Său; şi a îmbrăcat hainele răzbunării, ca îmbrăcăminte, şi S-a înfăşurat cu râvna ca într-o manta. După fapte, aşa va răsplăti: va da mânie potrivnicilor Săi, răsplată vrăjmaşilor Săi; va da insulelor plata cuvenită.“
În Noul Testament găsim în Apocalipsa 19:15 pe Unul din a cărui gură ieşea o sabie cu două tăişuri. Dacă comparăm textele unele cu altele, observăm că este vorba despre Domnul Isus, care va veni ca Împărat al împăraţilor pentru a institui împărăţia Sa pe pământ. Este foarte clar că Domnului nu-i trebuie armura pentru apărare, aşa cum avem noi nevoie. El va folosi armele Sale în războiul împotriva potrivnicilor Săi, când va veni să-i nimicească. Caracterul acelei lupte este cu totul diferit de lupta pe care o ducem noi astăzi. Pentru noi, aceste elemente ale armurii au o semnificaţie practică.
4) Este un gând liniştitor faptul că armura aceasta vine de la Dumnezeu şi nu de la noi. Nimeni nu trebuie să-şi procure armura sa proprie. Dumnezeu ne dăruieşte tot ce avem nevoie. Armele proprii sunt întotdeauna insuficiente şi incomplete. Ele nu vor reprezenta un obstacol pentru duşman. Dar împotriva armurii care vine de la Dumnezeu, dacă este folosită în mod corect, diavolul nu va avea nicio şansă. Armura lui Dumnezeu este completă. Ea există. Dumnezeu ne-a pregătit-o. Acum este timpul să o luăm, să o purtăm şi să o folosim. Credinţa trebuie să îndeplinească ceea ce Dumnezeu îi cere. Pe de o parte avem puterea lui Dumnezeu şi lucrurile Sale dăruite în harul Său, iar pe de altă parte avem responsabilitatea de a folosi ceea ce ne-a pus Dumnezeu la dispoziţie.
Este armura completă a lui Dumnezeu
Textul pune accent pe faptul că trebuie să luăm întreaga armură a lui Dumnezeu. Nu trebuie să lipsească nicio componentă a acestei armuri. Un legionar ar fi acţionat nechibzuit, dacă ar fi neglijat un element din armura sa şi ar fi pornit la război. Avem nevoie de toată armura, ca să nu existe niciun loc neacoperit unde am putea fi atacaţi. Când vom descrie fiecare componentă în parte, vom vedea că ele se înlănţuie ca un lanţ cu şapte zale. Dacă lipseşte o zală, lanţul nu poate fi folosit, nu vom putea rezista în răboi. Duşmanul va găsi acel loc neacoperit şi ne va răni. Elementele armurii sunt prezentate intenţionat într-o anumită ordine.
Armura trebuie îmbrăcată şi luată
Adevărul că noi suntem uniţi cu Domnul Isus glorificat în cer nu înseamnă că noi am şi luat şi îmbrăcat armura. Acest lucru nu se face automat. De aceea suntem îndemnaţi să îmbrăcăm, respectiv să luăm această armură. Nu este suficient numai să cunoaştem armura; trebuie să o luăm şi să o folosim.
„Îmbrăcarea“ face referire la primele trei părţi ale armurii: cingătoarea (mijlocul încins cu adevărul), platoşa (îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii) şi încălţămintea (încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii). Îndemnul „a lua“ se referă la scut, coif şi sabie.
Acţiunea de a îmbrăca şi de a lua armura nu se face imediat înainte de luptă sau în timpul luptei. Când vine primejdia, este prea târziu să îmbraci armura. Trebuie să fim îmbrăcaţi continuu, respectiv să luăm armura. Ea nu este ceva ce îmbrăcăm şi dezbrăcăm, respectiv luăm şi punem din nou deoparte. Nimeni nu ştie când atacă duşmanul. De aceea trebuie să fim într-o continuă pregătire de luptă.
Este foarte important să cunoaştem diferenţa între ceea ce ne dă Dumnezeu prin harul Său ca să putem sta în faţa Lui şi ceea ce trebuie să îmbrăcăm şi să luăm noi înşine ca să putem rezista în faţa atacurilor duşmanului. În ceea ce priveşte poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu, El ne-a dăruit tot ce este necesar. Nimic şi nimeni nu ne poate fura această poziţie. Suntem îndreptăţiţi prin har, avem pace cu Dumnezeu şi ne lăudăm chiar cu harul în care am fost aşezaţi (Romani 5:1-2 ). În Evanghelie, Dumnezeu ne-a dat tot ce aveam nevoie altădată ca mari păcătoşi. Dar pentru a rezista contra atacurilor duşmanului, trebuie să realizăm practic aceste adevăruri prezentate aici.
A îmbrăca înseamnă că lăsăm să se vadă în afară ceea ce este în interior. Aceasta nu este altceva decât a-L prezenta pe Hristos în toate trăsăturile Sale caracteristice. Dacă procedăm astfel, duşmanul nu va găsi nicio modalitate să ne atace cu viclenia sa şi să ne facă să cădem. Observăm cât de necesar este să ne hrănim cu Hristos, ceea ce înseamnă să citim zi de zi despre El în Biblie şi să ne gândim la El. Părtăşia zilnică cu Domnul „produce“ în noi fiecare parte componentă a acestei armuri. Fără părtăşia cu Domnul nu vom putea nici lua şi nici îmbrăca această armură.
Avem nevoie de armură în zile rele
Pavel vorbeşte în versetul 13 despre ziua cea rea. Într-o astfel de zi, trebuie să rezistăm atacurilor duşmanului. Ce înseamnă acest lucru? O zi înseamnă de multe ori în Biblie ziua de 24 de ore. Dar în multe citate, ziua este o perioadă de timp caracterizată prin diferite semne. De exemplu, „ziua Domnului“ este o perioadă de aproximativ o mie de ani şi este caracterizată prin faptul că Domnul Isus va domni pe pământ şi Îi va fi recunoscută supremaţia.
La fel trebuie să înţelegem aici „ziua cea rea“ ca fiind o perioadă de timp caracterizată prin rău. În capitolul 5, Pavel vorbeşte despre aceste zile rele şi se referă la perioada de timp când Domnul Isus nu este pe pământ, timpul creştinismului. Stăpânul acestei lumi, diavolul, îşi pune amprenta asupra acestui timp. El este „cel rău“ (versetul 16) şi toată lumea „zace în cel rău“ (1. Ioan 5:19 ). De aceea toată perioada aceasta în care trăim este rea. În această perioadă trebuie să purtăm armura lui Dumnezeu.
Cu privire la „zile rele“ putem să ne gândim şi la perioade caracterizate de greutăţi deosebite din viaţa credinciosului. Despre astfel de zile vorbeşte psalmistul în Psalmul 140:7 : „Domnul Dumnezeu este tăria mântuirii mele. Tu mi-ai acoperit capul în ziua bătăliei.“ Şi Pavel a avut parte de astfel de zile rele, când a fost a doua oară la închisoarea din Roma şi a scris lui Timotei: „La întâia mea apărare, nimeni n-a stat cu mine, ci toţi m-au părăsit“ (2. Timotei 4:16 ). Astfel de perioade se pot găsi şi în viaţa noastră; de aceea să fim îmbrăcaţi cu toată armura lui Dumnezeu.
„Luaţi şi staţi în picioare“ - „împotriviţi-vă“, „staţi“
În lupta credinciosului există trei faze, în care trebuie să fim pe poziţie. Prima fază este înainte de luptă. A doua fază este în timpul luptei. Faza a treia este după luptă. În una din aceste faze ne găsim întotdeauna. De aceea trebuie să fim tot timpul veghetori.
- Armura trebuie luată şi îmbrăcată în prima fază, înainte de a ne ataca duşmanul. Este foarte important a fi permament gata de luptă. Credinciosul trebuie să „stea“ şi să vegheze permanent. El nu are voie să fie somnolent pe plan spiritual. Duşmanul spionează tot timpul şi, când vede că nu suntem gata de luptă, atacă imediat.
- În faza a doua ne împotrivim - în timp ce duşmanul atacă. Aici trebuie să fim atenţi să deosebim când trebuie să fugim şi când să ne împotrivim. Ambele avertizări le găsim în Biblie. Noul Testament ne spune să fugim de desfrânare, de idolatrie şi de poftele tinereţii. Când este vorba despre păcatul care vine din afară asupra noastră, victoria va consta în a fugi de el. Exemplul lui Iosif în casa lui Potifar este impresionant. Fuga lui nu a fost o slăbiciune, ci o demonstrare a puterii. Când este vorba despre atacuri ale duşmanului, care încearcă să ne oprească în trăirea practică a trăsăturilor de caracter ale omului nou şi în savurarea binecuvântărilor cereşti, nu trebuie să fugim. Atunci suntem îndemnaţi să ne împotrivim.
Din nefericire, în viaţa noastră practică suntem deficitari în aceste două puncte. Evităm lupta când trebuie să ne împotrivim şi fugim, în timp ce acolo unde trebuie să fugim, considerăm că putem sta tari pe poziţie.
- În faza a treia stăm, după ce duşmanul a atacat. Expresia „a sta“ mai poate fi tradusă astfel: „să rămânem pe poziţie“. În luptă nu există clipe de răgaz. După luptă este întotdeauna înainte de luptă. Lupta începe cu ziua pocăinţei noastre şi se sfârşeşte când părăsim pământul. Este bine când suntem victorioşi şi este mai bine când rămânem victorioşi.
Acest punct este de o importanţă extraordinară. Biblia ne relatează despre unii bărbaţi dedicaţi lui Dumnezeu care au eşuat.
Avraam şi-a părăsit patria la chemarea lui Dumnezeu. El a zidit un altar şi a avut părtăşie cu Dumnezeu. Dar când a venit foametea, a plecat în Egipt (Geneza 12 ), deoarece gândea că acolo îi va merge mai bine.
David, încrezându-se în Dumnezeu, a scăpat mereu de vicleniile împăratului Saul. Dar a venit momentul când nu a mai privit la Dumnezeu, ci s-a gândit în inima sa: „Acum voi pieri într-o zi de mâna lui Saul. Nimic nu este mai bine pentru mine decât să scap în grabă în ţara filistenilor; şi Saul va renunţa să mă caute în tot ţinutul lui Israel; şi voi scăpa din mâna lui“ (1. Samuel 27:1 ). Dacă Dumnezeu nu l-ar fi ocrotit, David ar fi fost omorât chiar de oamenii săi (1. Samuel 30:6 ).
Ilie a obţinut o victorie remarcabilă a credinţei pe muntele Carmel stând singur împotriva duşmanilor. Apoi i s-a făcut frică de împărătea-sa Izabela, care căuta să-l omoare. Ilie a plecat în grabă să-şi salveze viaţa (1. Împăraţi 19:2-3
). Istovit şi deprimat îl găsim sub un ienupăr.
Desigur, există şi exemple pozitive care ne-au fost date de Dum-nezeu pentru a fi urmate. Când Avraam a dus lupta împotriva lui Chedorlaomer şi a învins aducându-l înapoi pe nepotul său, Lot, duşmanul a venit cu viclenie în persoana împăratului Sodomei. El dorea ca sufletele să fie ale lui, iar bogăţia a lui Avraam. Însă Avraam a recunoscut imediat viclenia împăratului: „Nu voi lua un fir de aţă sau o curea de sanda din toate ale tale ca să nu zici: «Am îmbogăţit pe Avraam»“ (Geneza 14:23
).
Armele
Armele sunt cuprinse într-un singur cuvânt: „armura“. Pavel foloseşte în acest scop o imagine cunoscută de destinatarii epistolei. Este vorba despre soldatul roman şi armura lui. Armura se compunea dintr-un coif, o platoşă, o cingătoare, încălţăminte, un scut şi o sabie. Greutatea unei asemenea armuri era de aproximativ 30 kg. Uimitor este faptul că în spate soldatul nu avea nicio protecţie. Era o ruşine să fugi din faţa duşmanului. Şi noi suntem chemaţi să fim viteji în credinţă şi să nu ne fie frică de luptă. Dacă luptăm într-un mod corect în puterea Domnului, vom avea întotdeauna biruinţă. Aici se aplică cuvintele: „Dar, în toate acestea, suntem mai mult decât învingători“ (Romani 8:37 ).
Dacă numărăm şi rugăciunea, sunt şapte obiecte în armura noastră. Prin aceasta, Dumnezeu ne-a dat o armură completă pentru luptă.
Ordinea obiectelor enumerate nu trebuie neglijată. Un obiect vine în completarea celuilalt. Este remarcabil că Pavel nu vorbeşte mai întâi despre încălţăminte sau despre sabie, ci începe cu partea care ni se pare mai puţin importantă. El nu începe cu Evanghelia şi nici cu folosirea Cuvântului lui Dumnezeu, ci începe cu a fi încins cu adevărul.
Putem împărţi aceste şapte obiecte ale armurii în trei grupe:
1) Primele trei obiecte trebuie îmbrăcate; este vorba despre semne vizibile în exterior ale stării practice a credinciosului. Astfel ne înarmăm în interior, pentru ca duşmanul să nu găsească nicio suprafaţă de atac. Aceste obiecte sunt:
- cingătoarea adevărului: se referă la adevărata atitudine a credin-ciosului.
- platoşa dreptăţii: se referă la dreptatea practică arătată în viaţa zilnică.
- râvna Evangheliei păcii: se referă la faptul că în această luptă savurăm pace şi răspândim pace.
2) Următoarele două obiecte le luăm. Ele se referă la încrederea practică a creştinului în Dumnezeu:
- scutul credinţei: vorbeşte despre încrederea zilnică în Dumnezeu şi în promisiunile Sale.
- coiful mântuirii: vorbeşte despre încrederea în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în trecut, ceea ce face pentru noi în prezent şi ceea ce va face pentru noi în viitor.
3) Ultimele două obiecte ne amintesc încă o dată de acele izvoare de putere care ne stau la dispoziţie:
- sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest Cuvânt putem să ne împotrivim duşmanului.
- rugăciunea vorbeşte despre dependenţa credinciosului şi despre legătura sa cu cerul, de care are nevoie în luptă.