Îndemnul de a-i ajuta pe cei săraci din Israel; strângerea de ajutoare
În capitolul 8, apostolul, aflat în drum spre Iudeea, îi îndeamnă pe corinteni să pregătească ajutoare pentru săracii din Israel, trimiţându-l pe Tit la Corint, pentru ca toate să fie gata ca roade aduse de bunăvoie. În călătoria lui, el vorbise despre această bunăvoinţă care exista la creştinii din Corint în aşa fel încât şi alţii fuseseră stimulaţi să dea, iar acum, contând pe bunăvoinţa corintenilor şi ştiind că ei începuseră lucrarea cu un an înainte, dorea să elimine orice risc ca faptele să dezmintă ceea ce spusese despre ei. Totuşi, el nu dorea să-i împovăreze peste măsură pe corinteni, pentru ca cei din Iudeea să fie cât mai uşuraţi, ci dorea ca aceia care erau bogaţi să vină în întâmpinarea nevoilor fraţilor săraci, pentru ca nimeni să nu fie în nevoie. Dacă există bunăvoinţă, atunci fiecare este primit potrivit cu ceea ce a putut face. Dumnezeu are plăcere să dăm cu bucurie, iar fiecare va secera potrivit cu ceea ce a semănat. Apoi apostolul le-a spus că Tit, ca rezultat fericit al vizitei sale la Corint şi al faptului că se ataşase de corinteni, era dispus să meargă din nou la ei pentru a culege acel rod al binecuvântării lor. Împreună cu el urmau să meargă şi mesagerii altor adunări, însărcinaţi cu colectele făcute de ele în acelaşi scop. Era vorba de un frate cunoscut de toate adunările şi de un altul care arătase multă râvnă şi care era încurajat de încrederea pe care Pavel o avea în corinteni. Apostolul nu dorea să se ocupe el de banii strânşi fără a avea tovarăşi care să fie cu el în aceeaşi lucrare, eliminând astfel orice posibilitate ca să i se reproşeze ceva cu privire la acest gen de lucrări şi având grijă ca totul să fie cinstit înaintea oamenilor ca şi înaintea lui Dumnezeu. Totuşi, el nu spunea acestea ca o poruncă, ci avea în vedere zelul arătat de alte adunări şi dorea să fie demonstrată sinceritatea dragostei corintenilor.
Trebuie să ne amintim că tocmai această colectă a constituit ocazia arestării lui Pavel în Ierusalim, a evenimentelor prin care s-a pus capăt lucrării lui, fiind oprit din drumul spre Spania şi, probabil, şi spre alte locuri. Pe de altă parte, aceste evenimente i-au dat posibilitatea să scrie epistolele către Efeseni, Filipeni, Coloseni şi Filimon şi, probabil, pe cea către Evrei. Cât de puţin ştim ce sens au împrejurările prin care trecem şi căile pe care ne angajăm! Şi ferice de noi că suntem conduşi de Cel care cunoaşte sfârşitul chiar de la început şi care face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor care Îl iubesc!
Efectele fericite şi diverse ale dragostei practice
După ce îi îndeamnă ca fiecare să dea potrivit cu posibilităţile lui, apostolul le spune corintenilor despre bogăţiile bunătăţii lui Dumnezeu, care le putea da din belşug toate lucrurile, astfel încât ei să sporească în lucrări bune, fiind îmbogăţiţi în ceea ce priveşte dărnicia, pentru ca să producă în alţii mulţumiri către Dumnezeu, prin intermediul slujbei apostolului. Pentru că, adaugă el, efectul milosteniei practice exercitate în Numele lui Hristos nu numai că va răspunde nevoilor sfinţilor, prin administrarea de către el a colectei făcute la Corint, ci va avea ca rod mulţumiri aduse lui Dumnezeu, de vreme ce aceia care se bucură de acele daruri Îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru că binefăcătorii lor mărturisiseră Numele lui Hristos şi arătaseră această dărnicie faţă de ei şi faţă de toţi. Acest gând îi stimula să se roage cu afecţiune arzătoare, văzând harul lui Dumnezeu manifestat în cei care răspunseseră la nevoile lor. Astfel, legăturile dragostei eterne erau întărite din ambele părţi, iar Dumnezeu era glorificat. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, spunea apostolul, pentru darul Lui de nespus! Pentru că, oricare ar fi roadele harului, avem dovada şi puterea acestui har în ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Cu aceasta se încheie subiectul propriu-zis al epistolei.