Întrebare:
După ce a spălat picioarele ucenicilor în Ioan 13 , Domnul le spune: „Căci v-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut El, să faceţi şi voi” (versetul 15). În general aceasta nu se practică printre creştini. De ce nu urmăm aceste prescripţii ale Domnului?
Răspuns:
Prin acest act exterior, Domnul vroia să le dea ucenicilor Săi o lecţie spirituală, interioară. Cuvintele pe care i le adresează lui Petru o arată clar: „Ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după acestea” (Ioan 13:7 ). Petru înţelegea întrutotul faptul exterior că Domnul era pe cale să-i spele picioarele, pentru că găsea aceasta cu totul nepotrivit – ceea ce putem bine înţelege: Învăţătorul să-i spele picioarele lui! Dar în acel moment nu înţelesese încă semnificaţia spirituală a acestui act. Numai mai târziu a înţeles-o, odată ce a venit Duhul Sfânt.
Şi totuşi tocmai Petru trebuia să înveţe cu foarte puţine cuvinte cât avea nevoie de acest act al Domnului în sens spiritual. Nu spun că l-a înţeles atunci, dar a învăţat printr-o experienţă amară cât de necesar îi era acest lucru. Înainte de a cânta cocoşul a doua zi dimineaţă, se lepădase de trei ori de Învăţătorul lui. A ieşit plângând cu amar. Căzuse atât de jos: cum va mai putea fi vreodată restabilit în relaţiile lui cu Domnul? Cum va mai regăsi vreodată comuniunea cu El?
Ori Domnul viza tocmai această problemă în actul şi cuvintele Lui: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine” (Ioan 13:18 ) – El viza restabilitra sufletului în sfinţenia practică şi în bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Şi de aceea lui Petru i S-a arătat Domnul după învierea Sa ca prim martor masculin (1. Corinteni 15:5 ). Ce îi spune cu acest prilej nu este relatat în Scriptură. Totuşi putem fi siguri că Domnul l-a avut pe inima Sa, şi l-a readus în comuniune practică cu El. O face şi cu noi când am păcătuit. Prin „apa” Cuvântului (Efeseni 5:26 ) ne determină să avem conştienţa păcatelor noastre, şi înlătură tot ce ne apasă conştiinţele.
Ori şi aceasta avem de făcut când unul din fraţii noştri „va fi căzut... în vreo greşeală” (Galateni 6:1 ): trebuie să-l îndreptăm cu duhul blândeţii. Să observăm în pasaj că pentru a o face, trebuie să fim noi înşine „spirituali”, adică într-o bună stare spirituală. La acest gen de spălare a picioarelor Se gândea Domnul, când spunea: „şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13:14 ). Sensul cuvintelor Lui nu vizează o spălare a picioarelor în sens literal. Aceasta nu ar fi în acord cu spiritul creştinismului, aşa cum este el expus cu deamănuntul în Noul Testament. În afară de botez şi frângerea pâinii, nu găsim acolo nici o instrucţiune vizibilă. Şi este desigur semnificativ că Fapte 2:42 nu vorbeşte deloc despre spălarea picioarelor, ci de stăruinţa „în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”. De ce nu este vorba de spălarea picioarelor? Pentru că aceasta nu exista. Primii creştini în mod vădit înţeleseseră ce vroia să spună Domnul.
Cuvântul din 1. Timotei 5:10 „dacă a spălat picioarele sfinţilor” nu are nicio legătură cu porunca Domnului din Ioan 13 . Legătura cu ceea ce precede şi ceea ce urmează, arată clar că este vorba de exercitarea ospitalităţii. În acest sens, obiceiul de a spăla picioarele invitaţilor în sens literal există încă în Orient. Dar aceasta nu are nimic de-a face cu Ioan 13 .