Întrebare:
În ce mod se exercită cel mai bine slujba în adunarea locală pentru fraţii şi surorile tinere?
Răspuns:
Există o slujbă specială exercitată pentru fraţii şi surorile tinere? Întrebarea ar trebui modificată puţin şi formulată astfel: Cum trebuie făcută slujba în adunarea locală, astfel încât aceasta să le fie de folos fraţilor şi surorilor tinere?
Nu simţim dintr-o dată un interes viu? Prima formulare a întrebării ar putea da naştere la indiferenţă, pentru că se strecoară bănuiala că ar exista două feluri de slujbă, care ar lăsa să se înţeleagă că există o despărţire în două compartimente, unul pentru cei în vârstă, iar altul pentru cei tineri, în timp ce frumuseţea într-o familie (desigur, şi în familia lui Dumnezeu) este armonia de a fi unul, şi anume: cei în vârstă să înţeleagă sentimentele celor tineri, iar cei tineri să înveţe din comportamentul şi din seriozitatea care este proprie sau ar trebui să fie proprie celor în vârstă. Oare trebuie să ne influenţeze inovaţiile şi devizele timpului actual? Tocmai pentru că atmosfera spirituală în care suntem nevoiţi să trăim este atât de stricată, contactul dintre vârstnici şi tineri nu ar trebui să fie atenuat, ci consolidat. Vârstnicii ar trebui să nu aibă de grijă numai de ei înşişi, să nu privească la ale lor, adică la modul cum să-şi pregătească pentru ei hrana spirituală, ci să se gândească cu dragoste şi fidelitate la tinerii credincioşi pentru a le oferi slujba într-o formă interesantă şi adecvată. Slujba se face desigur întotdeauna pentru creşterea spirituală şi desăvârşirea duhovnicească. Ar fi greşit să se introducă în slujbă lucruri care slujesc omului firesc. Fără a rosti o sentinţă asupra acestor lucruri, trebuie să spunem că ele nu ţin de slujbă. Deci fraţii în vârstă (chiar şi cei tineri, care sunt capabili) trebuie să le prezinte fraţilor şi surorilor tinere pe Hristosul Scripturii (Noul şi Vechiul Testament), aşa încât inimile să ardă şi să fie menţinute mereu în această stare. Domnul Însuşi a dat un exemplu în acest sens: Luca 24:27, 32 . Avem nevoie de altceva? Dacă nu ne este suficient atât, atunci ne putem cruţa osteneala. Scriitorul acestor rânduri a fost şi el odată un tânăr şi ştie încă foarte bine că aştepta şi căuta aceasta, şi cât de mulţumit şi fericit era când i se oferea.
Când se întâlnesc tinerii cu diferite ocazii, Îi pot cânta Domnului şi pot practica cântatul la instrumente, dar aceasta nu trebuie să se exercite ca o specialitate, aşa cum se face în multe cercuri. Te avertizez, drag tânăr credincios, pentru a nu te lăsa luat de curentul dominant al unor astfel de lucruri de fapt vrednice de laudă; cât de uşor se trece peste măsura potrivită şi Domnul este necinstit! „Lucrul bun este duşmanul lucrului celui mai bun!“ Lucrul cel mai bun este de a folosi mai mult timp cu Domnul şi cu studiul Cuvântului decât să ne ocupăm cu alte lucruri.
Apostolul spune: „pentru mine a trăi este Hristos“. Ce înseamnă aceasta? Viaţa sa privată, viaţa de slujire, viaţa de predicator se desfăşura sub acest nume fascinant pentru el: Hristos! Unde mai rămâne loc pentru altceva? Cine nu vrea să înţeleagă, îl încredinţăm îndurării lui Dumnezeu; dar să nu se treacă peste slujbă.
Pe cine urmăm?
„ ...Moise acesta, omul care ne-a scos din ţara Egiptului!“ (Exod 32:1 )
Privirea israeliţilor rămăsese îndreptată spre Moise, omul căruia Dumnezeu îi vorbea gură către gură. Dar „cuvintele vii“, pe care Moise le-a dat poporului, nu proveneau de la el, ci le primise. Chiar dacă era mare şi talentat, nu Moise era autorul lor, ci tablele erau „lucrarea lui Dumnezeu“ (Exod 32:16 ).
Urmăm slujitori binecuvântaţi ai lui Dumnezeu sau Îl urmăm pe Dumnezeu şi Cuvântul Său? Dacă nu reuşim decât să-i urmăm pe cei care ne-au adus adevărul, vom fi dezamăgiţi atunci când aceştia vor greşi (şi vor greşi cu siguranţă cândva) şi vom fi în pericolul de a renunţa la adevăr când vor veni timpuri de încercări. Numai Domnul şi Cuvântul Său sfânt nu ne vor dezamăgi niciodată; de aceea să-L urmăm cu fidelitate!
(din revista „Cercetaţi Scripturile”)