Întrebare:
Iudeii l-au obligat pe Simon din Cirena să ducă crucea lui Isus (Matei 27:32 ; Marcu 15:21 ). În Luca se spune că „au pus crucea asupra lui, ca s-o ducă în urma lui Isus” (Luca 23:26 ). Ioan nu menţionează nimic despre aceasta, ci constată mai degrabă că Şi-a purtat El Însuşi crucea (Ioan 19:17 ). Putem deduce din aceasta că Domnul Isus în drum spre Golgota S-a prăbuşit sub greutatea crucii?
Răspuns:
Numai o supoziţie
Când ne gândim la duritatea biciuirii pe care Domnul a trebuit să o îndure* – ea antrena adesea leşinul şi chiar moartea – din punct de vedere omenesc este cu totul de înţeles să ne imaginăm pe Cel care era dus la locul de chin pe cale de a cădea mai devreme sau mai târziu sub greutatea crucii. Dar această deducţie nu este decât o tentativă de a explica de ce a fost forţat Simon din Cirena să ducă crucea lui Isus. Totuşi această supoziţie nu se impune. Ne putem gândi la fel de bine că soldaţii romani s-au temut numai că Cel condamnat va slăbi şi se va prăbuşi, şi că au vrut să prevină aceasta. Dacă ne ţinem de obiceiurile vremii, vom izbuti să găsim şi alte posibilităţi de a explica acest lucru. Poate era chiar un obicei de a lua crucea condamnaţilor care suferiseră biciuirea, în timpul ultimului drum ducând la locul supliciului.
* Se relatează că acele curele ale biciurilor erau prevăzute cu bucăţi de plumb sau cu cârlige mici cu ţepi care lăsau urme îngrozitoare. În cazul răstignirii, biciuirea nu era aplicată decât în crimele deosebit de grave.
Tăcerea Scripturii
Dar sunt motive importante pentru care Domnul Isus nu a arătat semne de slăbiciune trupească şi nu S-a prăbuşit sub povara crucii. Mai întâi Sfânta Scriptură nu menţionează nimic care ar autoriza asemenea supoziţii. Nici relatările istorice ale Noului Testament, nici cuvintele profetice ale Vechiului Testament nu spun nimic despre acest subiect. Dacă ne gândim la pasajul pătrunzător din Psalmul 129:3 : „Plugarii au arat pe spatele meu, au tras brazdele lor lungi”, nu găsim nicio indicaţie a slăbiciunii la Cel care a fost astfel tratat. Deseori asuprit din tinereţea Lui, Domnul a putut spune profetic: „dar nu m-au învins” (Psalmul 129:2 ).
Omul desăvârşit. Taina Persoanei Sale
Domnul Isus era cu adevărat Om; dar era şi este infinit mai mult: o Persoană divină. Ca Om desăvârşit, a resimţit toate suferinţele în chip absolut, că au fost ale trupului sau ale sufletului. Dar nu Şi-a îndurat suferinţele hrănind privirile curioşilor. Aceasta a fost întotdeauna ceva între El şi Dumnezeul Lui şi Tatăl. Chiar atârnat pe cruce şi având suferinţe de nespus în trupul şi în sufletul Său, nu Îl auzim nici suspinând, nici gemând. Avea dimpotrivă puterea de a se ruga pentru duşmanii Lui.
Ajungem astfel la un al treilea punct care îmi pare a fi de o importanţă decisivă pentru întrebarea noastră: Domnul nu a murit de epuizare pe cruce. A arătat o putere desăvârşită într-o slăbiciune deplină. Aceasta ţine de taina Persoanei Sale, totodată Dumnezeu şi Om într-o persoană (conform 1. Timotei 3:16 ). Această taină, nu putem, nici nu vrem să o pătrundem. Nimeni nu I-a luat viaţa, ci a dat-o de la El Însuşi (Ioan 10:18 ). Avea în El Însuşi puterea şi autoritatea pentru a o face, şi le-a folosit, fiind în acelaşi timp deplin ascultător în toate lucrurile. Când era pe punctul de a-Şi încredinţa duhul în mâinile Tatălui, şi când L-a chemat pe Tatăl Lui în această privinţă, a făcut-o „cu glas tare” (Luca 23:46 ).
Nu, nu era niciun semn de slăbiciune la El, nici la crucea însăşi. Ar fi putut continua să ducă crucea dacă nu I-ar fi fost luată. Şi greutatea şi mai mare pe care a purtat-o la cruce pentru noi, era greutatea păcatelor noastre nenumărate sub judecata lui Dumnezeu; El nu a purtat-o în stare de slăbiciune, ci în posesia deplină a puterii Lui şi în conştienţa deplină a ceea ce însemna mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului. Cum ar fi putut împlini altfel lucrarea de răscumpărare?