Întrebare:
Sfânta Scriptură ne învaţă că în glorie, vom vedea faţa Domnului nostru. Dar ce va fi cu privire la credincioşii de care am fost legaţi atât de intim aici jos pe pământ? Îi vom vedea şi îi vom recunoaşte şi pe ei? Îi vom revedea pe preaiubiţii noştri adormiţi?
Răspuns:
Dacă nu aşa ar sta lucrurile, atunci cerul ar fi în această privinţă mai sărac decât pământul! Dar despre acest subiect, Scriptura ne furnizează indicaţii pozitive. Omul bogat în Locuinţa morţilor, şi-a ridicat ochii şi i-a văzut „pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui” (Luca 16:23 ). Deşi era doar în Locuinţa morţilor şi pe lângă aceaste în chinuri şi fără trup, l-a văzut pe Lazăr pe care îl cunoscuse, şi pe Avraam pe care nu îl cunoscuse. Cei care sunt „adormiţi în Isus”, care se găsesc în fericirea de dincolo de „prăpastia cea mare”, în paradisul lui Dumnezeu, ar trebui să nu se poată recunoaşte din nou, chiar neavând încă trup? Şi dacă aceasta este deja partea celor răscumpăraţi în glorie, în înviere?
O indicaţie suplimentară despre acest subiect se găseşte în cuvintele atât de serioase pe care Domnul le adresa iudeilor necredincioşi în Luca 13:28 . El le vorbea acolo despre judecata eternă. „Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi ridica pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi profeţii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi aruncaţi afară” (Luca 13:28 ). Nu vrea să spună şi aceasta că există o recunoaştere deplină dincolo, după moartea trupurilor?
Dar cea mai bună dovadă că ne vom recunoaşte din nou în glorie, se găseşte la muntele transfigurării unde Petru şi cei doi tovarăşi de ucenicie ai lui au fost martori oculari ai măreţiei Lui şi au auzit glasul Tatălui, provenind din gloria minunată, cu privire la Fiul Lui preaiubit. Îl văzuseră atunci pe Domnul Isus şi „gloria Lui”; văzuseră şi doi bărbaţi, Moise şi Ilie, apărând în glorie şi vorbind despre moartea Lui la Ierusalim (Luca 9:28-36 ). De unde ştiau aceşti ucenici că era vorba de Moise şi Ilie? Cum putea Petru să spună: „Să facem trei corturi: unul pentru Tine şi unul pentru Moise şi unul pentru Ilie” (Luca 9:33 ), cu toate că nu-i văzuse niciodată nici pe Moise, nici pe Ilie, înainte? Pe lângă aceasta, ei au apărut „în glorie”! Totuşi ucenicii ştiau fără nici o prezentare prealabilă cine erau cei care vorbeau cu Domnul glorificat. Ori aceasta era exact ce ni se va întâmpla. Îl vom vedea pe Domnul Isus în gloria Lui şi ne vom vedea unul pe celălalt în gloria Lui, şi ne vom recunoaşte, şi chiar vom vedea şi vom recunoaşte în cer pe cei pe care nu i-am văzut niciodată înainte. De exemplu îi vom vedea pe Pavel şi Iov şi vom şti numaidecât cine sunt. Pavel se va bucura să îi revadă pe fraţii şi surorile lui preaiubite în glorie: ei vor fi acolo cununa lui (Filipeni 4:1 ). Şi cu privire la tesaloniceni, el spune: „Pentru că cine ne este speranţă, sau bucurie, sau cunună a laudei? Nu sunteţi chiar voi, înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Sa?” (1. Tesaloniceni 2:19 ).
Caracteristicile personalităţii create de Dumnezeu vor exista în continuare, fără să ne putem înşela în privinţa lor, chiar şi în glorie, şi vom fi capabili să le recunoaştem. Ce preafericită parte avem înaintea noastră!
Întrebare:
În răspunsul precedent, este arătat că cei credincioşi se vor recunoaşte din nou în cer, şi că aceasta va fi un motiv de bucurie. Dacă ar trebui să constatăm pe de altă parte absenţa multora dintre cei apropiaţi nouă pe pământ, de exemplu copii, părinţi, fraţi şi surori? Nu ar trebui aceasta să declanşeze un sentiment de tristeţe? Desigur nu va mai fi tristeţe în cer, conform Apocalipsa 21:4 ! Înclin să cred că nu vom recunoaşte din nou oamenii în cer, şi vom avea conştiinţa de a fi acolo împreună cu toţi credincioşi şi de a-L adora. Plec de la ipoteze false?
Răspuns:
Pasajul din Luca 16 , citat în răspunsul precedent, arată în mod clar că ne vom recunoaşte din nou acolo sus, la înviere. Şi când Pavel vorbeşte despre filipeni ca fiind „cununa” lui, şi despre tesaloniceni ca fiind tovarăşii lui de lucru şi „speranţă, sau bucurie, sau cunună a laudei... la venirea Sa” (1. Tesaloniceni 2:19 ), este evident că ia ca punct de plecare faptul că se vor revedea acolo sus şi că se vor recunoaşte iar.
Dacă admiteţi că, înţelegându-se de la sine că ne vom păstra personalitatea – această ipoteză este justă – este atunci contradictoriu să credem că nu îi vom putea recunoaşte pe ceilalţi ca atare, atunci când şi ei îşi vor fi păstrat personalitatea. Ne vom recunoaşte din nou unul pe celălalt. Dar la fel cum relaţiile pământeşti pe care le vom fi legat între noi aici jos vor fi încetat atunci complet, şi sentimenele care se leagă de ele îşi vor fi pierdut complet semnificaţia: vom fi ca îngerii lui Dumnezeu (Matei 22:30 ).
Gândul că noi, ca personalitate individuală, vom fi, ca să zicem aşa, înecaţi în masa de adoratori, contrazice spiritul întregii Scripturi. Dumnezeu consideră indivizii foarte importanţi: El a ales pe credincioşi în Hristos în mod individual înainte de întemeierea lumii şi i-a destinat să fie fii; pentru indivizi a murit Domnul Isus şi a purtat păcatele lor; fiecare individ va trebuie să-I dea socoteală; fiecare individ va apărea la judecata lui Hristos şi va fi arătat în faptele lui; pentru fiecare individ El va avea un loc anumit în Împărăţie, o răsplată deosebită şi o relaţie deosebită. De aceea în cele şapte scrisori din Apocalipsa 2 ; 3 , este repetat în mod constant: „Învingătorului îi voi da”. Şi de ce în Ioan 14 , Domnul nu vorbeşte de o sală mare, ci de mai multe locuinţe în casa Tatălui Său, dacă nu Se gândise la credincioşi în mod individual? Bineînţeles există şi lauda colectivă, care este foarte importantă şi foarte preţioasă, dar mi se pare că latura personală este cea mai mare şi mai "à la source".
Aveţi bineînţeles perfectă dreptate să remarcaţi că nu va mai fi tristeţe în cer. Dar independent de faptul că relaţiile şi sentimentele pământeşti nu vor mai juca nici un rol, vom judeca toate lucrurile după judecata lui Dumnezeu. Domnul Isus va fi atât de atrăgător pentru noi în toată gloria şi dragostea Sa şi va fi atât de minunat înaintea noastră şi va pune atâta stăpânire pe afecţiunile noastre încât nu va mai rămâne loc pentru alte gânduri. În ce îi priveşte pe credincioşii individuali glorificaţi, Îl vom vedea pe Hristos în ei, reflectarea gloriei Sale. Este imposibil să reprezentăm fericirea cerului! „Şi vor vedea faţa Lui” (Apocalipsa 22:4 ) – acesta va fi cerul.