Întrebare:
La ce s-a referit Domnul Isus când i-a spus lui Petru: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită“ (Matei 26:41 )? Ce înseamnă „a intra în ispită“?
Răspuns:
Domnul a dorit ca ucenicii Săi să vegheze şi să se roage; dar ei au adormit şi nu s-au rugat. Când a venit ceasul încercării, au fugit. Petru, care s-a încrezut în puterea sa şi a spus: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nicidecum nu Te voi tăgădui“, a eşuat. Ce l-a dus în curtea marelui preot? De ce a mers acolo? Aceasta a fost „a intra în ispită“. Nu i s-a spus că trebuie să facă acest lucru. În versetul 58 citim că Petru L-a urmat pe Domnul Isus „de departe“ şi că a intrat în curtea marelui preot aşezându-se cu slujitorii pentru a vedea sfârşitul. Astfel a intrat în ispită. Să-l privim în acel moment! Carnea era neosândită şi avea încredere în sine - rugăciunea şi vegherea lipseau - o îndepărtare între el şi Domnul său - şi a intrat în ispită căutând relaţii nesfinte! Ce vas potrivit era în acel moment pentru atacul diavolului!
De câte ori nu eşuează poporul lui Dumnezeu în acest mod! În loc să nu se încreadă în sine, unii merg într-un loc sau altul şi când vine timpul încercării, apar greşelile şi o lepădare practică de Domnul. Carnea nu este osândită şi îi conduce acolo unde Duhul nu i-ar fi călăuzit niciodată.
Putem vedea mulţi în jurul nostru care nu au osândit carnea, care nu savurează apropierea Domnului, care intră într-o ispită sau alta fără să gândească, care deschid şi citesc publicaţiile necredinţei, care caută legături nesfinte de diferite feluri sau cad în ele, care îşi deschid urechea la sfaturile cărnii, care îngroapă adevărul şi astfel sărmana corăbioară naufragiază de una din stâncile necredinţei.
Toate aceste lucruri şi multe altele de acest fel pot fi desemnate cu „a intra în ispită“. Este exercitarea voii proprii şi desconsiderarea voii Domnului; ne încredem în noi şi nu căutăm înţelepciunea de sus.
Pentru noi toţi este folositor şi necesar să ne întrebăm cu privire la tot, la lucrurile cu care ne preocupăm, fie ele religioase, de serviciu sau alte preocupări ale vieţii: „Sunt sigur că Hristos m-a pus aici? Doreşte El să mă vadă în această relaţie sau în acea activitate? Doreşte El să citesc această carte sau să particip la această sau la acea faptă necugetată?“ Dacă nu putem da un răspuns satisfăcător la astfel de întrebări înaintea Domnului şi înaintea conştiinţei noastre, atunci putem fi siguri că suntem implicaţi în exercitarea voii proprii şi astfel am intrat în ispită. Nu putem conta pe ajutorul lui Dumnezeu dacă facem aceste lucruri. Fără îndoială, Dumnezeu va purta de grijă de ai Săi până la capăt, dar nu pot conta pe El dacă intru în ispită. Poate trebuie să învăţ ca Petru, printr-o cădere ruşinoasă, nebunia mea. Să nu ne încredem deloc în noi! Dacă vom face aşa, vom avea mai puţin parte de înfrângeri ruşinoase, de care ne plângem adesea.
Cum pot aştepta să fiu ocrotit de necurăţie, dacă intru într-un loc sau într-o activitate pe care Domnul nu o poate aproba şi unde El nu doreşte să mă vadă? Atât timp cât sunt pe calea ascultării pot conta cu cea mai mare încredere pe purtarea de grijă şi protecţia Domnului; toate urmările i le pot lăsa Lui în seamă, dacă sunt acolo. Dar când părăsesc această cale, părăsesc locul unde doreşte El să mă aibă şi unde pot conta cu toată încrederea pe purtarea Sa de grijă şi pe dragostea Sa.
Cu cât ne vom cunoaşte mai bine, cu atât mai mult nu ne vom încrede în noi înşine. Cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât mai multă rugăciune, cu atât mai mult vom fi conştienţi de dependenţa noastră de Domnul, aşa încât nu vom face nici un pas până nu am cunoscut voia şi intenţiile Sale.
Am explicat pe larg această întrebare cu dorinţa de a fi conduşi să căutăm cărarea vieţii având un ochi curat şi să învăţăm să evităm a intra în ispită.