Pe baza cărui fundament biblic poate fi invitată „naţiunea” să se roage lui Dumnezeu pentru ajutorul sau intervenţia Sa (sau pentru mulţumire) în prezent sau în orice altă criză?
Reiese în mod evident din cartea lui Iona că Dumnezeu se ocupă şi de naţiuni, nu doar de persoane individuale. Dumnezeu este „Tată” pentru copiii Săi. El este „Păzitorul” sau Mântuitorul tuturor oamenilor ( 4:10 ). El este de asemenea Stăpânitor peste naţiuni (Psalmul 22:28 ), care au fost aşezate de El în locurile lor rânduite (Fapte 17:26 ). De asemenea din cartea lui Iona reiese în mod evident că atunci când Ninive s-a pocăit la nivel naţional după cum a poruncit regele lor, Dumnezeu a privit la rugăciunea şi la fapta lor.
Plecând de la aceasta, prin urmare, se pare că există o garanţie scripturistică pentru o întoarcere la Dumnezeu a unei naţiuni, în legătură cu modul Lui de a lucra cu stăpânirile. Noi nu cunoaştem nici o scriptură care sprijină idea că prin adoptarea "religiei creştine" o naţiune poate deveni „creştină” şi prin urmare este îndreptăţită în mod special să se roage la Dumnezeu pentru ajutor. Adevărata credinţă, fără de care nu există creştinism adevărat, este individuală şi nu naţională.
Este o persoană, fiind botezată şi mărturisind creştinismul, îndreptăţită prin acest temei să facă apel la Dumnezeu în timp de necaz, în afara pocăinţei faţă de Dumnezeu şi credinţei în Domnul Isus Hristos?
Oare Dumnezeu ascultă făpturile Sale în afara credinţei în Hristos, fie în aşa numită închinare sau în aşa numitele rugăciuni?
Aceste două întrebări sunt practic una! Psalmul 107 ne arată cum sub apăsarea poverilor de diferite feluri, oamenii strigă la Dumnezeu, şi cum în îndurarea Lui El îi izbăveşte. Răscumpăraţii Domnului sunt martori preţioşi ai acestui fapt, iar dacă sunt oameni înţelepţi discern bunătatea lui Dumnezeu atunci când El intervine. Este de asemenea adevărat faptul că oricine este botezat şi proclamă creştinismul, ocupă prin aceasta o poziţie din care poate să Îl cheme pe Domnul (Fapte 22:16 ). Cu toate acestea, numai pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos aduce sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi face posibilă acea rugăciunea intimă şi încrezătoare, care este privilegiul copiilor Săi.
Evident că dacă oamenii, oricare ar fi confesiunea lor, în mod intenţionat se depărtează de Dumnezeu şi leapădă cuvintele Sale, El nu se face auzit faţă de ei (a se vedea Psalmul 50:16-22 ).
Pe de altă parte Dumnezeu evident ascultă strigătul celor dispreţuiţi şi al celor nevrednici, după cum este pus în evidenţă de comportamentul în această lume al Aceluia care a spus "Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl." El într-adevăr, s-a dovedit a fi „bun cu cei nemulţumitori şi răi” Luca 6:35 .
Care este viziunea scripturistică asupra unei persoane care nu s-a pocăit cu adevarat şi nu L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor al ei - fie din neştiinţă sau cu intenţie?
Ca răspuns la aceasta pot fi citate multe locuri din scriptura, însa nici unul nu este mai cuprinzator decît Efeseni 2:1-3,11,12 , care au în vedere pe iudeu cu poziţia lui privilegiată exterioară, precum şi pe sărmanul proscris dintre naţiuni.
În public şi în aşa-numitele „întâlniri de rugăciune comune”, se întâmplă uneori ca unii aparent „bărbaţi buni creştini, serioşi” să se roage pentru binecuvântări şi pentru anumite lucruri care par a se contrazice între ele. Cum îţi explici asta?
Când bărbaţi buni creştini se roagă rugăciuni contradictorii, se poate explica aceasta prin faptul că atât de frecvent, chiar creştinii sunt teribil de deficitari în înţelegerea lor a voii lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în Scriptură, şi atât de des viziunea lor este înceţoşată de lumea de afara sau de carnea din interior, astfel încât părtăşia cu Dumnezeu este întreţinută foarte puţin.
Familiarizarea cu Cuvântul lui Dumnezeu este necesară dacă vrem să ne rugăm corect. Şi chiar şi atunci „noi nu ştim ce să cerem aşa cum ar trebui” ( 8:26 ). Cu toate acestea, putem aduce cererile noastre la cunoştinţa lui Dumnezeu (Filipeni 4:6 ). Dacă rugăciunea comună se face în potrivit gândului lui Dumnezeu, va fi ca instruită de Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt (Iuda 20 ), iar atunci toate vor fi în armonie şi fără contradicţii.