Întrebare:
Deseori se aude: “Eu nu citesc alte cărţi explicative referitoare la Biblie, citesc numai Biblia.” Este aceasta o atitudine corectă?
Răspuns:
Cu siguranţă, nu! Desigur, citirea Sfintei Scripturi este de cea mai mare importanţă şi ar trebui să ocupe în viaţa noastră locul cel mai de seamă alături de rugăciune. Dar Dumnezeu foloseşte pentru creşterea noastră în cunoaşterea Sa, pe lângă Cuvântul Lui, şi o serie de mijloace, care, desigur, sunt bazate pe acest Cuvânt. Unul dintre cele mai importante mijloace este învăţarea prin intermediul altora, deoarece fiecare dintre noi are nevoie de această învăţare.
În această privinţă este, desigur, instructiv să constatăm că Dumnezeu nu ne-a făcut dependenţi numai de El, ci că, într-o oarecare măsură, suntem dependenţi şi unii de alţii. Dumnezeu a vrut aşa. Astfel, de exemplu, nici un mădular al trupului nu poate spune altui mădular: “Nu am nevoie de tine”( 12:21 ). Dumnezeu a dat fiecărui mădular din Trupul lui Hristos o poziţie şi o sarcină anume, “după cum a dorit”(versetul 18). Ca urmare, fiecare mădular are nevoie de celălalt, altfel apare fenomenul de carenţă (distrofie) la mădularul respectiv şi la întregul trup.
Pe lângă aceasta, Domnul, care este acum în cer, a dat Adunării Sale daruri (Efeseni 4 ), bărbaţi, prin care doreşte să producă desăvârşirea sfinţilor şi zidirea Trupului (versetul 12). Printre ei, păstorii şi învăţătorii ocupă un loc deosebit. Toţi avem nevoie de slujba păstorilor şi a învăţătorilor, altfel Domnul Isus nu ni i-ar fi dat. Oare nu am simţit deseori cum inima ne-a fost înviorată, când un păstor a aplicat adevărul lui Dumnezeu la viaţa noastră? Oare n-am fost umpluţi deseori de o bucurie profundă, când Dumnezeu a folosit un învăţător să ne prezinte măreţia Persoanei lui Hristos sau gândurile lui Dumnezeu şi însemnătatea lor adâncă? Aceste daruri au, la rândul lor, nevoie de slujba altor mădulare. Dar acum vorbim de necesitatea învăţării.
Dacă cineva gândeşte că nu are nevoie să fie învăţat prin intermediul altora, atunci ar trebui să considere de prisos şi strângerile laolaltă, în care este vestit sau cercetat Cuvântul lui Dumnzeu. Desigur, este mult mai înălţător să iei parte la o strângere laolaltă în Numele Domnului Isus decât să citeşti acasă o carte, căci prezenţa personală a Domnului Isus o pot savura numai aceia care sunt adunaţi în Numele Lui. Dar un lucru este sigur: Dumnezeu vorbeşte printr-un dar. Însăşi Sfânta Scriptură este cea mai bună dovadă pentru faptul că El face acest lucru. Desigur, apostolii şi profeţii Noului Testament au fost daruri unice, care au fost inspiraţi cuvânt cu cuvânt de Dumnezeu, de Duhul Sfânt pentru slujba lor( 2:13 ; 3:16 ). Totuşi cred că Dumnezeu a dăruit şi mai târziu poporului Său daruri, care de asemenea au fost unice în felul lor. Dacă le-am respinge, nu am suferi numai noi o pierdere mare, ci L-am necinsti şi pe Cel care le-a dat pentru binele întregului Trup.
În general, se poate observa că acei copii ai lui Dumnezeu, care gândesc că nu au nevoie de scrieri şi explicaţii ale Cuvântului lui Dumnezeu, rareori progresează într-adevăr din punct de vedere spiritual. Văzuţi din punct de vedere spiritual, ei rămân de cele mai multe ori “pitici”. În general, Dumnezeu a permis numai foarte puţin să dezgropăm adevărul independenţi de alţii. Am cunoscut personal câţiva fraţi, care în timpul vieţii lor au fost socotiţi ca fiind conducători printre fraţi, dar care totuşi au recunoscut sincer că ceea ce cunosc din Cuvântul lui Dumnezeu au învăţat prin intermediul altora.
Aceasta este în deplină concordanţă cu 2. Timotei 2:2 . Acolo, apostolul Pavel îl îndeamnă pe copilul lui, Timotei, ca ceea ce a auzit de la el, în prezenţa multor martori, să încredinţeze şi altor oameni de încredere. Aceştia trebuia să posede capacitatea de a învăţa şi ei la rândul lor pe alţii. Aici avem deci calea normală, prin care trebuie să fie transmis altor generaţii adevărul dumneiesc.
Dacă am înţeles să privim aceste lucruri în lumina corectă, atunci cred că vom fi mai mulţumitori faţă de Dumnezeu, pentru că a folosit diferite mijloace, chiar şi faptul de a învăţa prin intermediul altora pentru a promova în înţelegerea adevărului Său. Această învăţare nu se limitează în nici un caz numai la orele de strângere laolaltă, chiar dacă acolo îşi găseşte expresia ei cea mai înaltă.