comori.org
comori.org

Afară din trup

Christian Briem

Întrebare:

Ce înseamnă expresia folosită de apostol în 2. Corinteni 5:8 : „a fi afară din trup”?

Răspuns:

Această expresie se referă la cei care sunt morţi în Hristos Isus. Trupul este văzut ca un cort, ca o casă pământească (2. Corinteni 5:1 ) în care locuieşte personalitatea credinciosului. Dacă acum cortul este distrus, adică dacă credinciosul pleacă, atunci îl părăseşte şi merge la Domnul Său. El este atunci „afară din trup, şi... acasă la Domnul” (2. Corinteni 5:8 ). Cortul pământesc este oarecum părăsit şi se descompune, în timp ce sufletul credinciosului îşi găseşte casa lângă Hristos în paradis, aşteptând momentul învierii.

Învierea pune capăt acestei stări intermediare, caracterizată pe de o parte de despărţirea sufletului şi trupului, şi pe de alta de binecuvântarea de nedescris a sufletului. Această din urmă latură îl face pe apostol să spună: „Suntem încrezători, spun, şi ne place mai bine să fim departe de casă, afară din trup, şi să fim acasă la Domnul”. El vorbeşte de moartea credinciosului şi arată că a pleca şi a fi cu Hristos este mult mai bine (Filipeni 1:3 ), - mai bine decât a-I sluji aici jos în circumstanţele pustiei. Dar pentru bucuria deplină a gloriei, avem nevoie să primim un trup, un trup de glorie, „în asemănare cu trupul gloriei Sale” (Filipeni 3:21 ).

Aceasta este „clădirea” pe care o avem de la Dumnezeu, „o casă nefăcută de mâini, eternă, în ceruri” (2. Corinteni 5:1 ). Această clădire o avem; nu o posedăm încă acum (chiar cei care sunt adormiţi în Hristos nu o posedă încă), dar în principiu o avem. Aceasta este o declaraţie abstractă, un adevăr general valabil, independent de momentul realizării sale.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *