Întrebare:
Care este diferenţa dintre adorare şi vestirea Cuvântului (sau: predicare)? Nu este că în adorare aducem ceva lui Dumnezeu (conform 1. Petru 2:5 ), în timp ce prin predicarea Cuvântului primim ceva de la Dumnezeu? În timpul strângerii pentru adorare, trebuie să lăsăm loc pentru zidirea celor care sunt adunaţi, de exemplu îngăduind să poată fi cântate cântări de zidire?
Răspuns:
Diferenţa dintre adorare şi slujirea Cuvântului
Diferenţa dintre adorare şi slujirea Cuvântului (Fapte 6:4 ) nu este din nefericire înţeleasă într-o mare parte a creştinătăţii. Dacă vorbim despre „slujbă”, se înţelege prin aceasta în general predicare. Totuşi Cuvântul lui Dumnezeu face foarte bine diferenţa dintre venerare (adorare) şi slujirea Cuvântului. Adevăruri importante sunt pierdute, dacă se pierde din vedere această diferenţă.
Este întocmai cum scrieţi, şi pasajul pe care îl evocaţi din întâia epistolă a lui Petru o confirmă clar: în adorare aducem ceva lui Dumnezeu, mai precis jertfe spirituale. Ce înseamnă aceasta este clar indicat în Evrei 13:15 : „Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu”, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Toţi copiii lui Dumnezeu răscumpăraţi sunt preoţi sfinţi şi sunt făcuţi capabili să-I aducă această venerare lui Dumnezeu, şi sunt chemaţi să o facă. Dacă toţi dau urmare acestei chemări, este o altă întrebare. Adorarea este rezultatul exercitării preoţiei sfinte. Ea merge de la oameni către Dumnezeu. Aşa cum în Vechiul Testament mireasma plăcută a lucrurilor sau a animalelor urca la Dumnezeu, tot aşa astăzi mireasma plăcută a ceea ce simt inimile celor răscumpăraţi cu privire la Hristos se înalţă către Dumnezeu.
În schimb slujirea Cuvântului, care constă de exemplu în a prezenta Cuvântul, este exercitarea unui dar conferit de Dumnezeu (conform Romani 12:3-8 ; 1. Corinteni 12 ; Efeseni 4 ). Această slujire merge de la Dumnezeu către oameni. Ea nu este deloc exercitată de toţi copiii lui Dumnezeu; pentru că nu toţi sunt chemaţi de Dumnezeu să fie slujitori ai Cuvântului, şi nu toţi au primit darul de har spiritual necesar pentru a face această slujire. Totuşi toţi sunt preoţi. Slujirea Cuvântului are ca scop să aducă adevărul divin în inimile şi conştiinţele oamenilor, şi prin aceasta, să îi zidească (1. Corinteni 14:3-4 ).
Cântări de zidire în timpul adorării
Ajungem astfel la partea a doua a întrebării dumneavoastră. În timp ce pe de o parte vestirea Cuvântului are deci ca scop zidirea Adunării lui Dumnezeu, pe de altă parte ţinta adorării este Dumnezeu Însuşi, şi înseamnă a-I da glorie Lui. Dacă păstrăm acest lucru în minte, suntem păziţi de a amesteca cele două gânduri. Fireşte, când inimile noastre se varsă către Dumnezeu în adorare, sunt şi ele zidite în cel mai înalt grad, dar nu acesta este scopul adorării. Am putea mai degrabă numi aceasta un efect secundar. Dar Dumnezeu aşteaptă adorare de la copiii Săi: „şi Tatăl caută astfel de închinători ai Lui” (Ioan 4:23 ). Ori dacă aceasta este dorinţa Tatălui, ar trebui noi, în timpul strângerii pentru frângerea pâinii unde adorarea îşi găseşte expresia cea mai înaltă, să cântăm cântări care nu-L au pe El ca obiect, nici pe Fiul Său, ci pe noi şi zidirea noastră? Aceasta nu corespunde nicidecum gândurilor lui Dumnezeu. Ar trebui să începem întotdeauna prin a-I da lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine, şi să nu ne gândim întotdeauna imediat la noi. Prin harul Lui, Dumnezeu ne-a făcut capabili, pe noi care altădată eram pierduţi, să ne închinăm Lui în duh şi în adevăr. Ar însemna să inversăm priorităţile stabilite de Dumnezeu, dacă am considera vestirea Evangheliei, sau o predicare sau o altă slujbă, mai importantă decât adorarea lui Dumnezeu. Nu ar trebui să clarificăm drept „risipă”, precum au făcut ucenicii odinioară, faptul de a turna mirul preţios pe trupul Domnului. Ei se lăsaseră antrenaţi de Iuda Iscarioteanul în a pune întrebarea: „Pentru ce risipa aceasta?” (Matei 26:6-8 ; Ioan 12:5 ). Cunoaştem răspunsul Domnului.