Întrebare:
Este vorba de a lega şi a dezlega, atât în Matei 16:19 , cât şi în Matei 18:18 . Primul pasaj se referă la mântuire şi la adăugarea la adunare, în timp ce al doilea s-ar referi mai degrabă la disciplina adunării? Sau ambele pasaje ne vorbesc despre disciplină?
Răspuns:
În primul pasaj, Domnul vorbeşte despre administrarea pe care voia să i-o dea lui Petru personal, nu în vederea Adunării, ci în vederea Împărăţiei cerurilor.
Al doilea pasaj se referă la ucenici, la „două sau trei” adunări în Numele lui Hristos, care urmau să fie de fapt expresia Adunării în localitatea lor. Ce se spune aici este valabil în toate timpurile, atât timp cât cel puţin doi sau trei sunt adunaţi în acest fel pe pământ. Pe de altă parte, trebuie remarcat că în cele două cazuri, Domnul nu vorbeşte direct despre persoane, ci spune de fiecare dată: „orice...”
Apostolului Petru, şi numai lui dintre cei doisprezece, i-a fost încredinţată administrarea Împărăţiei cerurilor. Sub forma ei în taină (Matei 13 ), această Împărăţie a început la înălţarea Domnului. Petru a folosit această putere care i-a fost conferită, în primele zile ale creştinismului, după cum arată prima parte a Faptelor apostolilor. El a condus alegerea lui Matia (Fapte 1 ), a deschis uşa iudeilor (Fapte 2 ), a legat păcatul lui Anania şi Safira asupra lor (Fapte 5 ), a scos la lumină adevărata stare a lui Simon magicianul, şi, în tovărăşia lui Ioan, a pus mâinile peste credincioşii din Samaria pentru ca ei să primească Duhul Sfânt (Fapte 8 ). În Fapte 10 , deschide uşa naţiunilor, şi în timpul strângerii fraţilor la Ierusalim (singurul „conciliu” recunoscut de Dumnezeu), el a intervenit primul în favoarea Evangheliei harului pentru toate naţiunile (Fapte 15 ). Ceea ce a făcut el sub cer conform autorităţii care îi fusese conferită, a fost întotdeauna recunoscut de către cer. Această misiune şi această autoritate au fost acordate numai lui Petru, şi ele au luat sfârşit cu el. Nu există nimic în Scriptură cu privire la vreo continuare după el.
Pasajul din Matei 18 vorbeşte despre autoritatea adunării locale. Când Domnul Isus a vorbit pentru prima dată în Matei 18 despre „Adunare”, „Adunarea Sa” (greceşte: „ekklesia”), El înţelege prin aceasta ansamblul tuturor celor răscumpăraţi de la Rusalii până la răpire. Este ceea ce putem numi aspectul temporal [în timp] sau, de asemenea, universal al Adunării; el acoperă toată perioada vremii harului.
În timpul acestei vremi Hristos „zideşte” Adunarea Sa. Dar în Matei 18 , El vorbeşte în mod vădit de Adunare sub un alt aspect, aspectul ei local. El îi conferă Adunării locale autoritatea de a lega şi a dezlega – o autoritate pe care nu o posedă în ea însăşi, ci care este întemeiată pe prezenţa Lui în mijlocul ei (Matei 18:20 ).
Această autoritate se aplică oricărei adunări care se adună numai pe terenul Scripturii, chiar dacă sunt numai doi sau trei. În acest fel, există de fapt o continuare a acestei autorităţi. Aceasta nu este totuşi autoritatea personală a vreunui frate, oricare ar fi el. Ea se aplică dimpotrivă celor „doi sau trei” în mijlocul cărora Domnul Isus este prezent personal şi lucrărilor cărora le conferă validitatea prin această prezenţă – o validitate pentru toată Adunarea Lui de pe pământ.
Este extrem de important să facem bine diferenţa între „Împărăţia cerurilor” şi „Adunare”. Dacă nu o facem, cădem în erori grosolane. La început, aceste două domenii se suprapuneau exact cât priveşte persoanele; totuşi nu sunt acelaşi lucru. Petru a primit „cheile Împărăţiei cerurilor” (Matei 16:19 ), nu pe cele ale Adunării. Hristos Însuşi zideşte Adunarea Sa şi s-a remarcat adesea că nu se zideşte cu chei.