Întrebare:
Se spune că potrivit textului grec din Luca 22:44 , pentru „[angoasa] luptei” [după versiunea J. N. Darby], este folosit cuvântul „agonie”. A cunoscut Hristos o luptă împotriva morţii? Se găseşte vreo indicaţie în această privinţă în cuvintele pe care le spune în capitolul 12 unde vorbeşte despre „botezul” Său şi că aştepta mult să se împlinească (Luca 12:50 ) [„era în strâmtorare până ce se va fi împlinit”, în versiunea franceză].
Răspuns:
Cuvântul grec agonia nu se găseşte decât o dată în Noul Testament, în acest verset din Luca 22: 44
. Înţelesul său de bază este „luptă de competiţie”. Apoi au urmat alte înţelesuri figurate, ca „luptă, efort, teamă, necaz, apăsare”. Cuvântul agonie împrumutat din greacă nu a luat sensul de „luptă împotriva morţii” din vocabularul nostru decât către secolul al XVIII-lea. Cuvântul grec însuşi nu are totuşi acest sens. Medicii nu foloseau cuvântul agonia decât pentru grave poveri mintale sau spirituale. Ori Luca era medic! Traducerea lui Luther „El lupta cu moartea” nu redă corect ce scrie Scriptura.
Nu, Domnul Isus nu a luptat cu moartea, nici nu a traversat o luptă împotriva morţii. În grădina Ghetsimani, El nu era încă jertfa înaintea lui Dumnezeu. El vorbea Tatălui în conştienţa deplină a relaţiei Lui cu El. Dar a suferit cu atât mai mult resimţind dinainte deplin ce trebuia să sufere. Acestea nu erau încă suferinţele ispăşitoare. Dar ceea ce a făcut să apară pe fruntea Lui o sudoare ca picăturile de sânge în [angoasa] luptei, era faptul de a resimţi în mod dureros ce însemna să guste mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului şi să fie părăsit de Dumnezeu. Acesta era „paharul” pe care nu putea dori să-l bea.
La Ghetsimani a trecut prin toate acestea cu Tatăl Său. Dar aceasta nu era crucea încă. Şi când crucea a fost acolo, nu găsim nimic despre vreo luptă împotriva morţii. Cele şapte cuvinte ale Mântuitorului la cruce ţin de un cu totul alt limbaj. El nu era slăbit într-o luptă împotriva morţii, nici de chinurile suferite, când a strigat în cele din urmă „cu glas tare” înainte de a ispăşi, spunând: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23:46 ).
Dacă Mântuitorul vorbea înainte de un „botez” cu care trebuia să fie botezat, făcea indiscutabil aluzie la moartea Lui pe cruce. Dar expresia „cât de mult aştept să se împlinească” nu trebuie să fie înţeleasă în sensul unui atac provenind din chinurile pe care le vedea venind asupra Lui. Mai degrabă, Domnul face să reiasă clar prin aceste cuvinte, în ce măsură Se vedea în aşteptare [„în strâmtorare” în versiunea franceză] pentru a-Şi revărsa dragostea, atât timp cât lucrarea de la cruce nu era încă împlinită.
Dacă de exemplu, vorbea ucenicilor Lui despre moartea Sa apropiată, trebuia să afle direct din gura lor cât de puţin Îl înţelegeau: „Dumnezeu să Se îndure de Tine, Doamne! Nicidecum să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” (Matei 16:22
). Nu era chiar răspunsul lui Petru? Este surprinzător de văzut cum Duhul Sfânt repetă în trei rânduri descrierea neînţelegerii lor, schimbând doar expresiile folosite: „Şi ei n-au înţeles nimic din acestea; şi cuvântul acesta le era ascuns şi nu cunoşteau cele spuse” (Luca 18:34
). Putea fi ceva mai clar pentru a arăta în ce măsură Domnul Isus era „în strâmtorare” de a nu putea încă spune nimic ucenicilor Lui despre toate binecuvântările minunate care decurgeau din moartea Sa? Nu putea încă să le deschidă inima Lui. Erau prea prizonieri ai prejudecăţilor lor iudaice.
Dar prin moartea Lui, a făcut complet ţăndări constrângerile existente. De atunci nu mai există limite pentru revărsarea dragostei Lui. Şi chiar pe aceia care nu Îl înţelegeau înainte, i-a putut folosi pentru a fi martorii Săi „atât în Ierusalinm cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1:8 ).