6. Naşterea din nou

Un adevăr nou ne este prezentat în Ioan 3 . Erau doi pomi în grădina Edenului, pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Omul a mâncat din cel din urmă şi în felul acesta şi-a pierdut dreptul pentru cel dintâi. Din punct de vedere moral, de aici înainte el este „mort în greşeli şi în păcate” (Efeseni 2:1 ); viaţa lui naturală este caracterizată de păcat şi de o lipsă totală a tot ce ar putea avea părtăşie cu Dumnezeu.

Lucrul acesta era evident când Domnul Isus a venit pe pământ. „În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:4-5 ). Dar omul nici nu putea înţelege viaţa aceasta. „Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte” (1. Corinteni 2:14 ).

În Ioan 1:12 ni se spune că unii au primit pe Domnul Isus, dar se spune de asemenea că ei au fost născuţi din nou. „Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Şi credinţa omului natural nu-l poate aduce să fie împreună cu Dumnezeu.

În Ioan 2:23 vedem că mulţi au crezut în Numele Lui. Comparând superficial versetul acesta cu cel de mai sus (Ioan 1:13 ), am putea spune că aceştia ar fi fost copii ai lui Dumnezeu. Ei au făcut ceea ce spune aici: „au crezut în Numele Lui”. Nu este aşa? Totuşi, din versetele 24 şi 25 ale capitolului 2 se vede clar că lucrurile nu stau aşa. (Ioan 2:24,25 )

Aceşti oameni erau convinşi de semnele pe care Domnul le făcuse. Ei au crezut în El cu sinceritate. Dar o credinţă întemeiată pe raţiune sau pe simţiri nu va aduce pe nimeni în legătură cu Dumnezeu. Şi aşa stau lucrurile cu aşa numita credinţă istorică, pe care oamenii o pot avea pe baza mediului în care au fost crescuţi sau a unei educaţii care i-a învăţat să nu se îndoiască de adevărurile creştine, ca şi cu credinţa întemeiată pe o convingere intelectuală sau sentimentală privitoare la corectitudinea şi valoarea creştinismului. „Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi nu avea nevoie să-I facă cineva mărturisiri despre om, fiindcă El însuşi ştia ce era în om”.

Unui astfel de om, iată că nu numai intelectul sau simţirile i-au fost atinse, ci şi conştiinţa. Şi, deşi el era ignorant şi nu înţelegea lumina, totuşi el a simţit că în Isus era ceva care îi era necesar lui. Gândea că primise învăţătură destulă. Totuşi omul natural nu poate primi viaţa prin cunoaştere. Şi de aceea Domnul i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3 ).

Era un răspuns cu totul neaşteptat pentru Nicodim. El era un învăţător în Israel şi cunoştea Vechiul Testament. Acesta vorbeşte despre împărăţie şi tocmai despre lucrul acesta dorea el să fie învăţat. Dar cuvintele lui arătau că el nu putea vedea împărăţia, deşi ea stătea chiar înaintea lui, în persoana Domnului Isus Hristos. I-a dat Domnului Isus cea mai mare onoare care poate fi dată unui om: „Ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu”. Dar tocmai cuvintele acesta arătau că el n-a înţeles lumina. Prorocii Vechiului Testament vorbesc despre împărăţie. Dar acum, Dumnezeu însuşi, izvorul împărăţiei era prezent acolo. Şi acum Nicodim ajunge chiar la esenţa lucrurilor şi se vede, chiar din propriile lui cuvinte, că omul firesc nu poate vedea lucrurile lui Dumnezeu. „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu”.

În adevăr, omul trebuie să aibă un alt fel de viaţă, ca să fie în stare să vadă ceva ce vine de la Dumnezeu. Domnul îi spune lui Nicodim despre lucrurile pământeşti, despre împărăţie (versetul 12). Dar, aşa cum este aproape totdeauna cazul în evanghelia după Ioan, El arată unele principii generale. O viaţă nouă era necesară, nu una asemănătoare cu cea pe care o are omul natural, ci una cu totul deosebită, o viaţă „de sus”. „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?” Dacă un om s-ar naşte iar de zece ori, aceasta nu i-ar folosi la nimic, deoarece felul acesta de viaţă nu l-ar face mai mult în stare să vadă pe Dumnezeu. De aceea, răspunsul lui Nicodim a fost o întrebare nepricepută. Dar Domnul se foloseşte de ea, ca să descopere mai departe adevărul acesta: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.

Apa curăţă. Aici este folosită ca un simbol, având în vedere cuvintele prorociei: „Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi: vă voi curăţi de toate necurăţiile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou, voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi face să umblaţi în poruncile Mele şi să împliniţi rânduielile Mele” (Ezechiel 36:25-27 ). În Versetul 10, Domnul face aluzie la locul acesta din Vechiul Testament. Tot aşa, Domnul foloseşte în Ioan 2:19-21 templul ca un simbol, iar în Ioan 4:6-15 foloseşte fântâna.

Dacă citim Efeseni 5:26 şi Ioan 3:10 în legătură cu Ioan 15:3 este evident că apa aici este un simbol al Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrul acesta este întărit de locuri ca 1. Petru 1:23 , Iacov 1:18 şi 1. Corinteni 4:15 , „fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne”. „Potrivit voii Sale, El ne-a născut prin Cuvântul adevărului.” „Eu v-am născut în Hristos Isus, prin evanghelie.” (Este de neconceput cum în Ioan 3:5 ar putea cineva să vadă botezul, ca şi cum, dacă cineva ar fi botezat, ar fi născut din nou.)

Botezul niciodată nu vorbeşte despre viaţă, ci numai despre moarte. „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Hristos Isus, am fost botezaţi pentru moartea Lui?” (Romani 6:3 ; vezi şi Coloseni 2:12 ). De asemenea, se spune celor unsprezece apostoli să boteze pe alţii, dar niciodată că ei înşişi ar fi fost botezaţi cu botezul creştin (şi tocmai despre botezul acesta gândesc unii că ar fi vorba aici). Şi atunci, nu erau ei născuţi din nou? Nu erau credincioşii Vechiului Testament născuţi din nou? Putea Domnul Isus să reproşeze lui Nicodim că n-ar fi cunoscut botezul creştin (versetul 10), când botezul creştin încă nu fusese făcut cunoscut? Iată de ce nici vorbă de ideea că un lucru material (apa) ar putea da viaţa spirituală unui sărman păgân.

Cuvântul lui Dumnezeu în puterea lui curăţitoare, folosit de Duhul Sfânt, sădeşte în om o viaţă nouă. Când conştiinţa este atinsă de Cuvânt, inima, înclinaţiile, gândurile şi acţiunile sunt curăţite şi Duhul Sfânt dă naştere unei vieţi noi. Aceasta nu este o viaţă naturală, căci ia naştere prin Duhul Sfânt şi este în felul acesta o viaţă divină; copilul lui Dumnezeu este născut din Dumnezeu (Ioan 1:13 ; 1. Ioan 3:9,10 ; 5:18 ). Şi viaţa aceasta nouă, divină, nu se poate strica, aşa cum se întâmplă cu viaţa naturală. „Ce este născut din carne este carne; şi ce este născut din Duh este duh” (Ioan 3:6 ). „Sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu” (1. Ioan 3:9 ).

În versetul următor, Domnul precizează alt amănunt. Viaţa cea nouă poate fi dată numai pe baza înălţării Domnului pe cruce, deoarece omul este un păcătos. Dar dragostea lui Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Aici, viaţa aceasta este numită „viaţa veşnică”.

Şi în Vechiul Testament se vorbeşte despre viaţa veşnică (Daniel 12:2 ; Psalmul 133:3 ). Acolo ea este menţionată în legătură cu slava împărăţiei de o mie de ani, cu timpurile de îndreptare a tuturor lucrurilor. Dar aici ea este descoperită fără slavă. Singurul Fiu era aici, El care era în ceruri în acelaşi timp când vorbea cu Nicodim, pe pământ (Ioan 3:18 ; 1:18 ), El, care este Dumnezeu adevărat şi viaţa veşnică (1. Ioan 5:20 ). El nu dădea învăţături despre viaţa veşnică, ci El însuşi era manifestarea ei. El este viaţa veşnică. Şi ce manifestare! Ce lucrare a Duhului Sfânt! Omul natural, care este mort în păcate şi greşeli, prin lucrarea Lui devine un om născut din nou, care are viaţa veşnică, o viaţă divină, da, viaţa veşnică însăşi, Domnul Isus ca viaţă a lui (Ioan 5:11-13, 20 ).

Putem vedea acum ce înseamnă să ai viaţa veşnică. Ea nu înseamnă numai că cei care sunt copii ai lui Dumnezeu nu vor muri niciodată. Viaţa aceasta cuprinde în ea posibilitatea de înţelegere a lucrurilor duhovniceşti, a tuturor lucrurilor care vin de la Dumnezeu. Înseamnă că putem avea părtăşie cu Dumnezeu însuşi, căci am fost făcuţi părtaşi firii dumnezeieşti (2. Petru 1:4 ; 1. Ioan 1:3 ). Înseamnă că Hristos este în noi, că avem o viaţă divină care nu poate păcătui (1. Ioan 3:9 ). Înseamnă că „Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel Adevărat. Şi noi suntem în Cel Adevărat, adică în Fiul Său Isus Hristos. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică” (1. Ioan 5:20 ). Şi Dumnezeu ne-a dat o întreagă evanghelie „pentru ca... crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31 ) şi o epistolă întreagă „ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică” (1. Ioan 5:13 ).

Înseamnă lucrul acesta, în viaţa noastră practică faptul că „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”? (Galateni 2:20 ).