Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte în trei feluri diferite despre mădularele trupului lui Hristos. În Efeseni 5:30 spune: „suntem mădulare ale trupului Său”. Aici accentul este pus pe relaţiile noastre cu Hristos. Romani 12:5 spune: „Tot aşa şi noi, fiind mulţi, suntem un singur trup în Hristos şi fiecare în parte mădulare unii altora”. Aici este înfăţişată relaţia unuia cu celălalt şi cu toţi creştinii. Şi în 1. Corinteni 12:27 : „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădulare”, găsim locul nostru individual în trup. Toate aceste trei aspecte ale adevărului sunt importante, dar acum ne vom ocupa de cel din urmă, deoarece el este în legătură cu lucrarea Duhului Sfânt în adunare.
În Corint era o neorânduială colectivă foarte mare. Nu era slăbiciune. Neorânduiala înseamnă slăbiciune. Exista putere, Duhul Sfânt dăduse daruri mari şi ele erau folosite. Dar puterea Duhului Sfânt nu era folosită pentru scopul pentru care fusese dată, slăvirea lui Hristos (Ioan 16:14
), şi darurile nu erau puse în lucrare în folosul tuturor (1. Corinteni 12:7
; 14:12
). Corintenii foloseau darurile pentru slăvirea lor personală şi consecinţa era neorânduiala. Rânduiala divină nu mai era cunoscută. Când se lasă loc firii omului în lucrurile duhovniceşti, atunci ruina este cât se poate de mare.
De aceea ei nici nu mai puteau să facă deosebirea între lucruri. Însă deosebirea duhurilor este absolut necesară, căci nu numai Duhul lucrează în adunare, ci şi duhuri rele. Când Dumnezeu lucrează cu putere, Satan caută totdeauna să înşele pe oameni, imitând lucrurile lui Dumnezeu. Vedem deja lucrul acesta în Exod 7
, unde Iane şi Iambre se părea că fac acelaşi lucru ca Moise. Vedem lucrul acesta şi în Apocalipsa 13
, unde găsim o treime satanică, din care o persoană este o imitaţie a Mielului.
Apostolul atrăsese atenţia corintenilor în privinţa duhurilor rele, în 1. Corinteni 10:19-22
. Dar ei au ajuns să nu mai deosebească duhurile. Ei nici nu mai vedeau că Duhul Sfânt, care venise pe pământ ca să slăvească pe Domnul Hristos, nu putea niciodată să inspire cuvinte ca acestea: „Isus să fie blestemat!” (1. Corinteni 12:3
). Am putea spune că lucrul acesta ar fi trebuit să fie clar chiar şi pentru un necredincios cu mintea sănătoasă. Dar un astfel de discernământ nu se mai găsea printre cei credincioşi. De aici înţelegem că o minte sănătoasă nu însoţeşte sau nu mai poate însoţi pe cineva care este înşelat de duhuri rele. Şi nu vedem adesea că atât necredincioşilor, cât şi celor ce mărturisesc că sunt creştini, mintea sănătoasă nu le mai lucrează şi ei acceptă tot felul de lucruri fără nici o raţiune? Iar în viitor lucrul acesta va deveni şi mai rău, când Duhul Sfânt nu va mai fi pe pământ. Oamenii vor crede o minciună (2. Tesaloniceni 2:11
), se vor închina imperiului roman (Apocalipsa 13:4
) etc. Dumnezeu este Cel care dă şi păstrează o minte sănătoasă; fără El, minte sănătoasă nu există.
Sunt deci două puteri care influenţează pe om în legătura lui cu Dumnezeu. Este „duhul care lucrează acum în fiii neascultării” (Efeseni 2:2
) şi este Duhul lui Dumnezeu care lucrează în copiii lui Dumnezeu. Duhul Sfânt nu lucrează nicidecum în unul care spune: „Blestemat să fie Isus!”. Dumnezeu a pus odată pe Domnul Isus sub blestem, când El a murit pentru păcatele noastre, dar niciodată Duhul Sfânt nu rosteşte vreun blestem asupra lui Isus. Şi niciodată nu poate spune cineva „Domn” lui Isus, printr-un duh rău. Satan se poate transforma într-un înger de lumină (2. Corinteni 11:14
). Îngerii lui pot spune Domnului: „Isus, Fiul lui Dumnezeu” (Matei 8:29
) sau „Sfântul lui Dumnezeu” (Marcu 1:24
). Ei pot să cinstească public pe slujitorii Domnului (Fapte 16:17
). Dar niciodată duhul rău nu recunoaşte pe Domnul Isus ca Domn.
Titlul „Domnul” nu este cea mai mare slavă a Domnului Isus. El nu arată slava Lui personală şi veşnică, ci un loc care I s-a dat (Fapte 2:36
). A-L cunoaşte ca Domn este cea mai simplă cunoaştere pe care o poate avea cineva, căci este doar recunoaşterea că Isus are autoritate asupra lui. Dar aceasta nu lasă să se vadă harul Domnului, slava Sa lăuntrică. Totuşi niciodată un duh rău nu va recunoaşte autoritatea Domnului.
Trebuie să citim cu atenţie partea aceasta. Nu înseamnă că cineva care spune „Domnul Isus” este un credincios, nici că un necredincios n-ar putea folosi expresia aceasta. Vreau să spun că orice act prin care autoritatea Domnului nu este recunoscută şi orice lucru care nu-L cinsteşte pe El, sunt produse numai sub influenta duhurilor demonice. Şi este bine să ştim lucrul acesta. Piatra de încercare cu care trebuie să judecăm tot ce ni se prezintă, atât prin predici cât şi prin scrieri, este dacă autoritatea Domnului Isus este recunoscută sau nu şi astfel dacă este potrivită cu Cuvântul Său, dacă este sau nu spre slava Lui. Dacă nu poate trece proba aceasta, lucrul acela nu este de la Duhul Sfânt, chiar dacă ar fi adus de cineva despre care suntem convinşi că este un credincios sau poate de cineva pe care totdeauna l-am stimat şi l-am socotit ca un slujitor al lui Dumnezeu.
Al doilea punct care ne cere atenţie în capitolul acesta este: „Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; şi sunt felurite lucrări, dar acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi” (1. Corinteni 12:4-6
). Aici găsim principiile simple ale oricărei slujiri creştine, cerinţele minime care trebuie să le prezinte cineva, dacă este ca Dumnezeu să-l poată recunoaşte ca pe un slujitor în adunarea Sa.
„Sunt felurite daruri, dar acelaşi Duh.” Sunt multe duhuri rele – vezi, de exemplu Luca 8:30
– dar este un singur Duh al lui Dumnezeu (Efeseni 4:4
). Dar Duhul Sfânt nu Se arată pe Sine însuşi numai într-un fel şi numai printr-o singură persoană. Trupul lui Hristos este ca un trup obişnuit. Şi după cum în creaţie Dumnezeu a făcut fiecare mădular al trupului deosebit de celelalte, pentru ca împreună să poată constitui un trup, tot aşa Duhul Sfânt formează trupul lui Hristos (versetul 11-13). Fiecare mădular este pus de El acolo unde aparţine trupului şi El dă fiecăruia darul de care are nevoie, în locul în care se găseşte. Prin diversitatea lor, darurile ajung să alcătuiască un trup. Dacă toate mădularele ar fi la fel, ele n-ar mai constitui trupul (versetul 19). Şi în felul acesta trupul este format şi desăvârşit.
Diversitatea darurilor este totuşi expresia unui singur Duh în mădularele lui Hristos. Darurile harului lui Dumnezeu sunt diferite, ca să împlinească nevoi diferite. În general noi nu avem nici cea mai slabă idee despre cât de mari şi diferite sunt dorinţele şi nevoile sfinţilor. Însă Duhul Sfânt dă toate darurile care se potrivesc întocmai nevoilor acestora. Şi El nu le uneşte pe toate într-o persoană sau în câteva. El poate uneori să dea mai multe daruri unei persoane, cum este cazul lui Pavel, dar aceasta este o excepţie. El dă „unuia” cuvânt despre înţelepciune şi „altuia” cuvânt despre cunoaştere etc. (versetul 8-11). Şi El dă aşa cum vrea El. El este suveran să folosească pe cine vrea El în adunare.
Este clar că o mare pagubă se aduce dacă darurile acestea nu au ocazia să se arate şi dacă suveranitatea Duhului Sfânt de a folosi pe cine vrea El este ignorată printr-o slujire limitată, fie în principiu, fie în practică, la una sau două persoane. Multe nevoi nu ar mai fi împlinite, deoarece persoanele acestea au primit numai puţine daruri sau chiar nu au darul de a lucra în adunare. Şi atunci autoritatea Duhului Sfânt şi a Domnului Isus este tăgăduită. Fraţii care au cu adevărat dar, n-ar mai putea vorbi adunării lui Dumnezeu, când se găseşte principiul acesta în ea. Da, suntem obligaţi să refuzăm astfel de pretenţii. Chiar dacă, în aceste condiţii, numai cei credincioşi s-ar întâlni împreună (şi lucrul acesta este bun, în principiu), n-ar fi o strângere laolaltă a adunării lui Dumnezeu, ci o întrunire omenească.
Dumnezeu a creat pământul pentru cel dintâi Adam, prin cuvânt. Dar, după căderea în păcat, El a trimis pe Fiul Său pe pământ să împlinească lucrarea de răscumpărare, să-L învieze dintre cei morţi şi să-L aşeze, ca Cel ce este Capul slăvit în ceruri, pentru ca după aceea să poată trimite Duhul Sfânt pe pământ – toate acestea pentru a crea Adunarea pentru Cel de al doilea Adam. Numai moartea şi învierea puteau fi temelia ei sănătoasă şi Hristos, Capul ei (vezi şi Efeseni 5:23-27
). Aceasta ne face să vedem ce valoare are Adunarea pentru Dumnezeu. Vedem de asemenea că adunarea lui Dumnezeu pe pământ nu poate niciodată să fie un sistem rânduit cu scopul de a se manifesta religia unor oameni. Şi nici nu poate fi o asociere de oameni care s-au unit împreună pe baza unor convingeri sau pe baza unor gândiri asemănătoare cu privire la anumite subiecte.
„Sunt felurite slujbe, dar acelaşi Domn.” Aici vedem cum trebuie să se arate darurile. Duhul Sfânt le dă cui vrea El (versetul 11), dar folosirea lor are loc sub autoritatea „Domnului”. Duhul Sfânt, care este El însuşi Dumnezeu, aşa cum am văzut mai înainte, a luat de bunăvoie un loc de slujire pe pământ. El este aici ca să mărturisească despre Domnul Isus şi să-L slăvească (Ioan 15:26
; 16:13,14
). Şi principiul acesta, de a fi un slujitor, El vrea să-l lucreze în fiecare credincios căruia îi încredinţează un dar.
Lucrul acesta este deosebit de însemnat în vremea noastră. Slujirea Duhului Sfânt nu merge niciodată dincolo de Cuvânt şi nu atacă niciodată autoritatea Domnului Isus. El dă daruri mădularelor trupului şi astfel le face să fie slujitori ai lui Hristos. Ei sunt administratori în exercitarea acestor daruri diferite şi este un singur Domn: Hristos. Nu este o putere independentă, aşa cum ar vrea unii s-o arate. Oricât de mare ar fi puterea Duhului în cei credincioşi, ei rămân slujitori şi administratori ai lui Hristos. Şi ei trebuie să lucreze numai în felul acesta, recunoscând în slujirea lor autoritatea lui Hristos.
„Sunt felurite lucrări, dar acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.” În adunarea lui Dumnezeu nu este loc pentru om sau pentru voinţa lui. Când Dumnezeu lucrează, omul trebuie să dispară, pentru ca Dumnezeu să poată lucra pe deplin, potrivit propriei Sale voinţe. Aceasta este o judecată zdrobitoare asupra a tot ce a rânduit omul. Cât de mult se deosebeşte principiul acesta de principiul că omul ar putea restrânge slujirea la unul sau la câţiva oameni pe care el i-ar putea stabili. Cât de mult se deosebeşte de îndemnul Cuvântului, de asemenea, gândul că oricine ar avea dreptul să ia parte în lucrarea de slujire: un asemenea gând este o tăgăduire a versetului acestuia! În adunare nu este vorba de drepturi, cât mai ales de privilegii. Duhul Sfânt foloseşte pe cine vrea El şi Dumnezeu lucrează totul în toţi.
Au umplut aceste trei lucruri inima noastră? Este diversitatea de daruri, aşa cum vrea Duhul Sfânt să le dea, dar care se exercită ca răspunzătoare faţă de Domnul, în timp ce Dumnezeu este singurul care poate să lucreze. Şi sunt aceste trei lucruri realizate personal, în mod practic, de fiecare dintre noi?