Spusele Domnului care sunt consemnate în aceste patru capitole legate între ele ale acestei evanghelii minunate (Ioan 13 - 17 ) sunt atât de mişcătoare şi de mângâietoare pentru inima celui credincios. Şi nu există roadă a harului mai preţioasă, nici alta care Îl face drag sufletului pe Dumnezeu, decât aceea care dă inimii pace pentru a primi revărsările dragostei lui Hristos sub această formă de adresare personală. Niciodată nu se poate avea în vedere cu tărie faptul că harul care ne-a găsit când eram păcătoşi şi departe de Dumnezeu, atunci când este primit, aşează inima în prezenţa Lui Însuşi şi în locul privilegiului preţios al ascultării a tot ceea ce are Hristos să ne spună despre propria Sa dragoste şi despre dragostea Tatălui Său. În special, nu este îndeajuns să se ţină seama de aceste spuse ca de nişte adevăruri prezentate sub formă de adresare generală. Către mine, către tine vorbeşte Fiul lui Dumnezeu, al cărui sânge a spălat păcatele noastre, când zice „Să nu vi se tulbure inima”. El nu vorbeşte acum către „inimi şi urechi necircumcise” sau pretutindeni printre mulţimile nepăsătoare; ci către proprii Săi ucenici, singuri şi separaţi în acea cameră, unde în har nemărginit El tocmai a lăsat deoparte prosopul şi şi-a luat iarăşi hainele după ce le-a spălat picioarele.
Multe lucruri ar putea foarte bine să le umple inimile de tristeţe: trădarea unuia, lepădarea altuia şi laşitatea tuturor; dar în special gândul că vor pierde prezenţa Lui, care fusese totul pentru ei şi înlocuise orice altceva. Totuşi El spune „Să nu vi se tulbure inima”. Cât de gingaş este acest har! Dar de ce să nu se tulbure? Deoarece credinţa trebuia peste puţin timp să facă mai mult decât vederea, chiar cu privire la El Însuşi, precum şi cu privire la partea lor veşnică din cer. El spune „Credeţi în Dumnezeu” - nevăzut, necunoscut, doar prin credinţă - totuşi Dumnezeu - Dumnezeu cunoscut, de încredere, iubit, însuşit, aşteptat, rugat, izvorul de mângâiere şi locul veşnic al celui drept - „Credeţi şi în Mine”. Acesta este secretul preţios. Credinţa în Domnul Isus îi spune inimii nu despre ceea ce era El odinioară, ci despre ceea ce este El acum. Învăţată într-adevăr de trecutul istoriei Lui pline de dragoste, şi har, şi bunăvoinţă şi bunătate gingaşă, credinţa în El adună totul într-un prezent acum, şi dăruieşte sufletului o realitate prezentă personală. Da, Doamne îndurător, a crede în Tine este ceea ce Te aduce cu întreaga Ta dragoste şi har de nespus, ca să locuieşti cu o mângâiere prezentă şi personală în sufletul meu!
Să nu ne gândim că Hristos pune aici bazele mântuirii lor pe care, odată asigurată, inima nu mai trebuie să o caute. El nu face acest lucru, ci deschide izvoarele mângâierii veşnice într-o lume care în curând va fi un pustiu complet pentru sufletele lor întristate. El spune „Credeţi şi în Mine”. M-aţi cunoscut aici prin vederea ochilor şi prin auzirea urechilor şi aţi lăsat totul pentru Mine. Acum trebuie să „Credeţi în Mine”, iar credinţa Mă va urma acolo sus unde eram mai dinainte, acolo unde nu voi fi altul, ci acelaşi, cu acelaşi interes neschimbător şi nemuritor pentru voi.
„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus”. Casa Tatălui, căminul familiei, este locul unde „Întâiul-născut între mulţi fraţi” a plecat mai înainte; iar El spune: „Mă duc să vă pregătesc un loc”. Cât de neîndoios, dacă Hristos este cunoscut, cu adevărat cunoscut, cerul devine obiect al dorinţei. Iar atunci nu mai este arătat cerul în neclaritatea sa, nici Dumnezeu aflat la distanţa puterii Sale creatoare sau gloria Sa necreată; ci Casa Tatălui în toată splendoarea ei, şi Tatăl în tot harul şi dragostea este arătat în acel Nume duios.
„Dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Niciodată nu au fost cuvinte mai simple; dar ce noian de descoperire varsă ele în suflet. Cum este încă inima Domnului Isus încă legată de sfinţii Săi! El Însuşi este Cel care ne pregăteşte un loc. În Casa Tatălui Său vom locui. El Însuşi este Cel care va reveni. El spune că ne va primi la El Însuşi, iar acolo unde va fi El, vom fi şi noi.
Doamne Isuse, este îndeajuns! Nu vrem mai mult. Aşteptăm venirea Ta. Inima Ta este cea căreia îi pasă de fericirea noastră şi care a făcut pregătiri pentru căminul nostru. Dragostea Ta plănuieşte, puterea Ta îndeplineşte şi credincioşia Ta asigură totul.
articol preluat de pe inthebeloved.org