comori.org
comori.org

Botezul Duhului Sfânt

Pierre Oddon

Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi“ (1. Corinteni 12:13 ).

I. Personalitatea şi divinitatea Duhului Sfânt

Duhul Sfânt, aşa cum ni-L arată Cuvântul, nu este numai o putere, forţă activă a lui Dumnezeu, ci o Persoană divină, la fel ca Tatăl şi ca Fiul. El are atributele Dumnezeirii:

- atotştiinţa: 1. Corinteni 2:10

- atotputernicia: Zaharia 4:6

- prezenţa Sa în orice loc: Psalmul 139:7

- veşnicia: Evrei 9:14

Locurile din Scriptură care ne arată personalitatea Sa ne descoperă în acelaşi timp şi divinitatea Sa:

- Matei 28:19 : Botezul cu apă este dat în numele Duhului Sfânt, tot aşa cum este dat în numele Tatălui şi al Fiului.

- Marcu 13:11 : Duhul Sfânt va vorbi prin voi; o persoană vorbeşte.

- Ioan 14:16 : „un alt Mângâietor": trebuie să fie o persoană, tot aşa cum a fost Cel dintâi Mângâietor, Hristos. Acelaşi cuvânt grecesc „parauletos" este folosit pentru Duhul Sfânt (Ioan 14:16,26 ; 15:26 ; 16:7 ) şi pentru Isus (1. Ioan 2:1 ); de altă parte, acest calificativ nu se poate aplica decât unei persoane.

- Ioan 14:26 : trebuie să fie cineva care să aducă aminte, să înveţe etc.

- loan 15:26,27: „El va mărturisi despre Mine. Şi voi de asemenea veţi mărturisi". Această paralelă arată clar personalitatea Duhului.

- loan 16:7: „Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi". La ce le-ar fi fost de folos dacă, rămânând fără persoana binecuvântată a Domnului Isus, El ar fi fost înlocuit cu o simplă influenţă?

- Ioan 16:13 : Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, „acesta"... (În greceşte, pronumele masculin este folosit mereu când este vorba de Duhul Sfânt, deşi numele „pneuma" (duh) este neutru.)

- Faptele 5:1-10: A minţi pe Duhul Sfânt (versetul 3) înseamnă a minţi pe Dumnezeu (Versetul 4).

- Faptele 13:2: „Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte..." Este o Personalitate absolută: o influenţă nu vorbeşte.

- Efeseni 4:30 : „Nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu".

- Romani 8:26 : Mijloceşte pentru noi: o persoană divină pe pământ, Duhul Sfânt (Versetul 26) şi o persoană divină în cer, Domnul lsus (Versetul 34).

- Romani 8:27 : gândirea Duhului.

- 1. Corinteni 12:5,6,11 : Duhul împarte darurile şi lucrează ca Dumnezeu.

- Apocalipsa 1:4 : Duhul Sfânt (sub forma de şapte duhuri) este pus pe aceeaşi treaptă cu Cel Veşnic şi cu Hristos.

Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu voi toţi" (2. Corinteni 13:13 ).

II. Diferite caractere sub care Duhul Sfânt este prezentat în Cuvânt

Duhul Sfânt este prezentat ca Duh de adevăr, de viaţă, de putere, de dragoste, de sfat, de har, de slavă, de făgăduinţă, de înfiere (Ioan 14:17 ; Romani 8:2 ; 2. Timotei 1:7 ; Evrei 10:29 ; 1. Petru 4:14 ; Efeseni 1:13 ; Romani 8:15 ).

El este Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Domnului, Duhul Tatălui, Duhul lui Isus, Duhul lui Hristos (Fapte 1:5 ; Geneza 1:2 ; Isaia 11:2 ; 61:1 ; Matei 10:20 ; Fapte 16:7 ; 1. Petru 1:11 ).

Dar El este de asemenea arătat ca:

- pecete: verbul a pecetlui este folosit pentru Domnul în loan 6:27 şi de trei ori pentru cei credincioşi în 2. Corinteni 1:22 ; Efeseni 1:13 şi 4:30. Textul din loan 3:33 ne dă sensul acestui cuvânt: „Cine a primit mărturia Lui, a adeverit (Iit.: a pecetluit) că Dumnezeu este adevărat"; în felul acesta, când Dumnezeu pecetluieşte un credincios, dându-I Duhul Sfânt, El certifică faptul că credinţa lui este adevărată. Pecetea este semnul pe care Dumnezeu îl pune pe un credincios, recunoscându-I ca proprietate a Sa, punându-I deoparte pentru El.

- ungere: verbul a unge este folosit pentru Domnul în Fapte 10:38 (şi în Luca 4:18 , Fapte 4:27 ) în sensul unei consacrări pentru slujire. Fiind folosit de patru ori pentru cel credincios (2. Corinteni 1:21 ; 1 . loan 2:20, 27), acest cuvânt arată puterea de înţelegere duhovnicească pentru a distinge lucrurile lui Dumnezeu (1. Corinteni 2:6-16 ).

- arvună: folosit de trei ori (2. Corinteni 1:22 ; 5 .5; Efeseni 1:4 ), cuvântul acesta arată siguranţa lucrurilor care sunt încă de nădăjduit. Este, pentru a spune aşa, ca un avans al lucrurilor care ne aparţin în slavă.

- botez: verbul a boteza nu este folosit atunci când Duhul Sfânt a coborit asupra Domnului, ci este totdeauna întrebuinţat în Scriptură într-un sens colectiv în legătură cu venirea iniţială a Duhului Sfânt (Matei 3:11 ; Marcu 1:8 ; Luca 3:16 ; loan 1:33), venind să boteze pe iudei (Faptele 1:5) şi pe neamuri (Fapte 11:16 ) „pentru a fi un singur trup" (1. Corinteni 12:13 ).

Prin ungere avem cunoaşterea, prin pecete avem siguranţa; şi având arvuna în inimile noastre, ne bucurăm mai dinainte de binecuvântarea cunoscută şi în vederea căreia am fost botezaţi cu Duh Sfânt.

III. Câteva lucrări ale Duhului Sfânt

- EI este Mângâietorul celor credincioşi (Ioan 14:16 ).

- EI învaţă şi aduce aminte cuvintele Domnului (Ioan 14:26 ).

- EI dă mărturie despre Domnul (Ioan 15:26 ).

- EI convinge lumea de păcat, de dreptate, de judecată (loan 16:8-11).

- EI călăuzeşte în tot adevărul (Ioan 16:13 ).

- EI vesteşte lucrurile care vor veni (Ioan 16:13 ).

- EI dă mărturie că suntem copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:16 ).

- EI toarnă dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre (Romani 5:5 ).

- EI ia din ce este a lui Hristos şi ni-I vesteşte (Ioan 16:14 ).

- El inspiră pe autorii Scripturilor (1. Petru 1:11 ; 2. Petru 1:21 ).

- EI ne ajută în rugăciunile noastre (Romani 8:26, 27 ; Efeseni 6:18 ; Iuda 20 ).

- El împarte daruri oamenilor (1. Corinteni 12:11 ).

Toate aceste lucrări ale Duhul Sfânt s-ar putea rezuma prin aceste cuvinte ale Domnului Isus: „EI Mă va preamări" (loan 16:14).

IV. Expresii care nu trebuie confundate

- Duhul Sfânt: persoană divină, veşnică, întocmai ca Tatăl şi ca Fiul.

- Lucrarea Duhului Sfânt: ea se desfăşoară în legătură cu pământul, de la cea dintâi până la cea din urmă pagină a Bibliei (Geneza 1:2 ; Apocalipsa 22:17 ). Se poate stinge lucrarea Duhului, îndeosebi într-o adunare (1. Tesaloniceni 5:19 ).

- Darul Duhului Sfânt: Este de toată însemnătatea să ştim că Duhul Sfânt Însuşi este Cel care formează darul (Faptele 10:44-46, de exemplu). Acest dar caracterizează în mod exclusiv creştinismul. Prin Duhul Sfânt venit aici pe pământ ca persoană divină, Dumnezeu pecetluieşte credinţa în Hristos şi de atunci înainte Duhul Sfânt Îşi face locuinţa în cei credincioşi. El îi adună de asemenea într-un singur trup ca să formeze „o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul" (Efeseni 2:22 ).

- Darurile Duhului Sfânt: talente, aptitudini dăruite în mod suveran de Duhul celor credincioşi în vederea slujirii creştine, adică pentru mântuirea păcătoşilor şi pentru zidirea Bisericii.

- Plinătatea Duhului Sfânt: lucrarea liberă şi nestânjenită a Duhului Sfânt în cel credincios, dându-i bucuria deplină a lucrurilor cereşti sau o pricepere şi o putere deosebită pentru o anumită slujire.

- Roada Duhului: Arătarea vieţii divine în cel credincios: roadele pe care le aduce sunt dovada vieţii celei noi pe care el a primit-o de la Dumnezeu şi a lucrării Duhului Sfânt în el.

V. Ce înseamna cuvintele „a fi botezat"?

Unele persoane vorbesc de „a fi botezat" în sensul de a fi botezat cu Duhul Sfânt; această expresie dă loc Ia confuzie, ea nu este niciodată folosită în Scriptură în sensul acesta, ci totdeauna în sensul de a fi botezat cu apă sau într-un sens deosebit, uşor de înţeles (ca în Marcu 10:38-39 ; Luca 12:50 ). În adevăr, din cele 96 de cazuri în care este folosită expresia botez sau a boteza, nu sunt decât 7 care se referă direct Ia botezul Duhului Sfânt şi, cu o singură excepţie (1. Corinteni 12:13 ), totdeauna arată o paralelă cu botezul cu apă (Matei 3:11 ; Marcu 1:8 ; Luca 3:16 ; Ioan 1:33 ; Fapte 1:5 şi 11:16). Când Scriptura spune despre o persoană că a fost botezată (fără să precizeze ceva mai mult), aceasta vrea totdeauna să spună că a fost botezată cu apă şi nimic altceva. În ce priveşte primirea Duhului Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu se exprimă în felul acesta:

- darul Duhului Sfânt (Fapte 2:38 ; 10 .45; 15:8; Romani 5:5 ; cf. 1. Tesaloniceni 4:8 şi 1. loan 3:24)

- a primi Duh Sfânt (Fapte 10:47 ; 19:2 ; Romani 8:15 ; 1. Corinteni 2:12 ), a fi pecetluit cu Duh Sfânt (Efeseni 1:13 ; 4:30 ), a fi botezat cu Duh Sfânt (1. Corinteni 12:13 ).

Aceste expresii prezintă aspecte diferite ale aceluiaşi fapt, ele sunt asemănătoare, însă cele două dintâi sunt cele mai clare pentru noi.

În treacăt să notăm că Biblia nu vorbeşte niciodată nici de „cea dintâi experienţă“, nici de „cea de a doua experienţă“, cuvintele acestea (în sensul în care se folosesc astăzi) fiind cu totul străine Noului Testament.

VI. Trebuie sa fii botezat cu foc?

Observaţie cu privire la Matei 3:11 şi la locurile paralele

Nimeni altul în afara lui Ioan Botezătorul nu vorbeşte despre a fi botezat cu Duh Sfânt şi cu foc. Să vedem deci în ce legătură de idei (de citit cu atenţie versetele 5 până la 12 care formează un întreg):

Textul acesta vorbeşte despre două feluri de persoane: cei care se pocăiesc cu adevărat (versetul 6) şi cei făţarnici (versetul 7). Unii sunt asemănaţi cu nişte pomi care fac roade bune, ceilalţi cu nişte pomi care fac roadă rea (versetul 10), de asemenea cu grâul şi cu pleava (versetul 12). Este aici arătată foarte clar judecata care va veni peste cei răi, cei drepţi fiind cruţaţi (Versetul 10) şi „strânşi în grânar" (versetul 12). Tot aşa, în versetul 7 se spune despre „mânia care vine", în versetul 10 despre pomul care este „tăiat şi aruncat în foc", iar în versetul 12 despre „aria curăţită" şi despre „pleava arsă într-un foc care nu se stinge".

Deci între două versete care vorbesc despre judecată se situează cuvintele acestea ale lui loan Botezatorul, prin care el anunţă, în modul cel mai clar, actul oficial care va trebui să inaugureze cele două dispensaţii care aveau să urmeze:

- cea a harului: botezul cu Duh Sfânt

- cea a judecăţii: botezul cu foc (vezi Isaia 61:2 ; Maleahi 3:2,3 ; 4:1 )

Aici, loan Botezătorul nu-L arată pe Mesia ca Mântuitorul venit în har, ca Miel al lui Dumenzeu care ridică păcatul lumii (loan 1:29), ci ca Cel care este Căpetenia împărăţiei, Cel care va trebui să execute judecata asupra acelora care nu se vor pocăi.

Semnificaţia focului în Scriptură

El este simbolul judecăţii care arde, aşa cum arată clar textul acesta. Să cităm şi alte versete care confirmă lucrul acesta:

- Deuteronom 32:22 : „Căci focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în cea mai adâncă Locuinţă a Morţilor, va nimici pământul...

- Isaia 29:6 : „De la Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu... flacăra unui foc mistuitor"

- Isaia 66:15,16 : „Căci iată, DOMNUL vine cu un foc şi carele Lui sunt ca un vârtej, ca să dea mânia Sa cu furie şi mustrarea Sa cu flăcări de foc. Căci prin focul şi prin sabia Sa, DOMNUL va intra la judecată cu oricine..."

- Ieremia 21:12 : „Casă a lui David... faceţi dreptate... ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din cauza răutăţii faptelor voastre“.

- Ezechiel 22:31 : „Îmi voi vărsa indignarea peste ei, îi voi nimici în focul mâniei Mele".

- Ţefania 3:8: „Am hotărât să strâng popoarele, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs indignarea peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei Mele“ (şi Ţefania 1:18).

Da, Dumnezeul nostru, Dumnezeul harului este şi un foc mistuitor (Evrei 12:29 ).

O expresie nefolosită

Această expresie, folosită o dată de loan Botezătorul, nu este redată decât de Matei şi Luca, potrivit cu caracterul evangheliei lor. Matei Îl prezintă pe Mesia, Cel uns, care, după ce avea să fie omorât, Îşi va instaura împărăţia prin judecată (Daniel 9:25,26 ; Psalmul 2 ). Luca Îl prezintă pe Fiul Omului, care, datorită umilirii Lui şi ascultării Lui până la moarte, a primit autoritatea de a judeca (loan 5:27; Filipeni 2:8-11 ).

În afară de Matei 3:11 şi Luca 3:16 , expresia aceasta nu este folosită niciodată. Domnul Însuşi a poruncit ucenicilor Săi să rămână la lerusalim până ce vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care EI o va trimite (Luca 24:49 ). El spune în Fapte 1:5 : „Nu după multe zile, voi veţi fi botezaţi cu Duh Sfânt".

Asemănarea textului din Fapte 1:5 şi Matei 3:11 este izbitoare, însă Domnul nu adaugă „şi cu foc", făgăduinţa Tatălui nefiind judecata - care este „lucrarea Lui neobişnuită şi lucrul Lui nemaiauzit" ci darul Duhului Sfânt.

Este coborârea Duhului Sfânt un botez cu foc?

Forma sub care Duhul Sfânt a venit să boteze pe cei credincioşi este caracteristică: asupra lui Isus, Duhul a coborât sub forma unui porumbel, symbol al curăţiei, pentru a pecetlui pe Acela care este fără păcat; în Fapte 2 sunt limbi împărţite ca de foc (nu se spune „limbi de foc"). Este puterea lui Dumnezeu în mărturie, Duhul coborând peste nişte persoane care au o fire păcătoasă (Levitic 23 .17: pinile de la Cincizecime aveau aluat, simbol al răului; Luca 12 .1 şi 1. Corinteni 5 .7). Dar acesta nu era un botez al judecăţii, căci puterea se arăta în har, atât de bine încât orice fiinţă din lerusalim a putut auzi, în propria lui limbă, lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu. Nu este interesant să vezi, după mulţi ani, că apostolul Petru îşi aminteşte de această întâmplare şi spune: „Şi mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duh Sfânt" (Fapte 11:16 )? Ca unul care a trăit întâmplarea de neuitat din Fapte 2 , ei spune că aceea a fost botezul cu Duh Sfânt, dar se fereşte să amintească ceva despre botezul cu foc.

Să fim fericiţi că Dumnezeul şi Tatăl nostru nu răspunde rugăciuniior alor Săi când ei cer: „Dă-ne un botez cu foc!" Nu! Hristos a purtat judecata în locul nostru pe cruce şi acum cel care crede în EI are viaţa veşnică şi nu va veni niciodată Ia judecată, căci a trecut din moarte ia viaţă (loan 5:24).

VII. Ce este botezul cu Duh Sfânt?

Se aude spunându-se uneori: „Ai Duhul Sfânt, dar nu eşti botezat cu Duh Sfânt". lstorisirea din Fapte 10 şi 11 ne arată lipsa de sens al unor astfel de cuvinte.

Desigur, Corneliu şi ai săi nu aveau Duhul Sfânt înainte ca Petru să fi venit să le predice; însă Duhul Sfânt a căzut peste ei atunci când ei au auzit Cuvântul (Fapte 10:44 ) şi Scriptura spune că aceasta este:

- DARUL Duhului Sfânt (Fapte 10:45 ),

- PRIMIREA Duhului (Fapte 10:47 ),

- BOTEZUL Duhului făgăduit de Domnul (Fapte 11:16 ).

Celelalte trei cazuri din Faptele Apostolilor sunt tot atât de clare. Toţi sunt de acord că în ele se vorbeşte despre botezul Duhului, adică:

- în Fapte 2 , deşi puterea era prezentă, mai întâi de toate era primirea Duhului Sfânt pe care Isus slăvit Îl trimite din cer (Fapte 2:33 ). Şi tocmai acesta era darul Duhului Sfânt (Fapte 2:38 );

- în Fapte 8:15-17 , faptul că Duhul Sfânt a fost dat, a fost înţeles chiar şi de Simon Magul (versetul 19);

- în Fapte 19:1-7 Duhul Sfânt este Cel care a venit peste ei.

Duhul Sfânt este arătat în Scriptură atât ca un duh de înfiere, cât şi ca un duh de putere, dar nu ca şi cum ar fi două duhuri Sfânte sau ca şi cum Duhul Sfânt dat n-ar fi deci pe deplin, ci acestea sunt două aspecte, două consecinţe ale prezenţei Sale în cel credincios.

Împreună cu apostolul Pavel, punem întrebarea: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1. Corinteni 3:16 ).

VIII. Cum poţi sa faci parte din trupul lui Hristos?

Scriptura este clară: „Printr-un singur Duh (sau în puterea unui singur Duh), noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh“ (1. Corinteni 12:13 ).

Deci prin botezul Duhului Sfânt, prin primirea Duhului Sfânt cei credincioşi formează un singur trup, şi prin niciun alt mijloc; Biserica, trupul lui Hristos, nu există decât după coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. A spune unui creştin adevărat că nu a fost botezat cu Duh Sfânt înseamnă a-i spune că nu face parte din trupul lui Hristos. Noi nu putem recunoaşte în astfel de afirmaţii glasul Păstorului Celui bun. În timp ce Duhul Sfânt a fost dat ca să unească pe cei credincioşi, o anumită învăţătură cu botezul cu Duh Sfânt îi divizează; ar putea veni aceasta de la Dumnezeu? Nu, „un Vrăjmaş a făcut aceasta" (Matei 13:28 ).

Trebuie să observăm că versetul acesta fundamental se găseşte în acelaşi capitol cu lista celor nouă daruri numite duhovniceşti. Dar în timp ce ni se spune clar că aceste daruri sunt împărţite în mod suveran de către Duhul (versetul 11) şi nu tuturor (versetele 28-30), se precizează: „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup" (versetul 13). În trupul omenesc este numai un nas, o gură, o limbă, dar sunt două urechi, două mâini, o mulţime de nervi etc; şi tot aşa este în trupul lui Hristos: „Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum l-a plăcut" (versetul 18). Cine va putea obiecta cu privire la locul pe care Dumnezeu I-a dat fiecărui răscumpărat? Cine va zice: pentru că nu eşti nas, gură sau limbă, nu faci parte din trup? (versetele 14-27).

Să încercăm să ni-i imaginăm pe aceşti „creştini“ care n-ar face parte din trupul lui Hristos (însă să citim de fiecare dată şi contextul):

- Romani 12:4-5 : nici un îndemn din capitolul acesta nu s-ar potrivi pentru ei,

- 1. Corinteni 12:13,27 : ei n-ar avea nici daruri, nici slujbe,

- Efeseni 1:23 şi Coloseni 1:18 : Domnul n-ar fi Căpetenia lor,

- Efeseni 2:16 : ei n-ar fi apropiaţi de Dumnezeu prin sângele Iui Hristos; ei n-ar cunoaşte pacea şi n-ar fi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

- Efeseni 3:6 : ei n-ar avea parte de „taina lui Hristos" care a fost descoperită,

- Efeseni 4:4 : ei n-ar avea nădejde,

- Efeseni 4:12 : ei n-ar fi sfinţi şi n-ar putea fi folosiţi de darurile pe care Domnul Ie-a rânduit în mod special pentru zidirea trupului Său,

- Efeseni 4:15-16 : ei n-ar putea creşte şi n-ar putea fi zidiţi,

- Efeseni 5:29-30 : ei n-ar fi hrăniţi şi îngrijiţi de Hristos,

- Coloseni 2:19 : ei n-ar fi nici hrăniţi, nici strâns uniţi,

- Coloseni 3:15 : pacea n-ar stăpâni în inimile lor şi, pe drept cuvânt, nu Ii s-ar cere să fie recunoscători!

Ce sunt atunci aceşti creştini fără Mângâietor, fără putere pentru mărturie, fără Călăuză care să-I conducă în adevăr, care n-ar face parte din trupul Iui Hristos? Apostolii nici nu i-ar fi recunoscut ca fiind creştini (Iuda 19 ).

IX. Duhul Sfânt „în voi" şi Duhul Sfânt „Peste voi"

Uneori se aude vorbindu-se despre creştini „pe munte" (care au primit Duhul) şi creştini „în vale" (care n-au primit Duhul), fapt care este un răsunet şi al învăţăturilor mincinoase ale „martorilor lui Iehova", care spun că există o clasă de oameni „unşi" (care au primit Duhul) şi o clasă de „alte oi" (care nu au Duhul). Alţii zic că se poate să ai Duhul Sfânt „în tine“ fără să-L ai „peste tine", arătând astfel două „experienţe" diferite; să le cercetăm.

Cu ocazia celor patru grupe de persoane despre care se vorbeşte în Faptele Apostolilor, totdeauna se spune: Duhul Sfânt „asupra voastră" (Fapte 1:8 ; 8:16 ; 10:44 ; 19:6 ); şi am văzut că aceasta era împlinirea făgăduinţei Tatălui (Luca 24:49 ), urmarea Înălţării la cer a lui Hristos (Ioan 7:39 ), că acest botez era darul Duhului Sfânt, venirea Duhului Sfânt ca să boteze pe iudei şi pe neamuri într-un singur trup (1. Corinteni 12:13 ); iar în Ioan 14:16-17 se spune clar: „Tatăl vă va da un alt Mângâietor... Duhul adevărului... şi va fi în voi". Vedem clar că cele două expresii sunt identice. Nimeni nu pune la îndoială că cei din Corint fuseseră botezaţi cu Duh Sfânt şi Cuvântul spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care este în voi şi pe care Îl aveţi de la Dumnezeu?" (1. Corinteni 6:19 ). Duhul Sfânt în voi sau Duhul Sfânt peste voi sunt două aspecte ale aceluiaşi adevăr: primirea Duhului Sfânt ca o Persoană divină.

Pentru a sprijini deosebirea greşită arătată mai sus, unii vorbesc despre textul din loan 20:22: „Şi spunând acestea, a suflat peste ei şi le-a zis: „Primiţi Duh Sfânt" şi subliniază ideea că ei au primit Duhul Sfânt în ei (loan 20) înainte de a-L primi peste ei (Fapte 2 ).

Trebuie în primul rând să recunoaştem caracterul excepţional şi unic al întâmplării din Ioan 20 . Numai ucenicii au cunoscut istoric vechiul legământ, prezenţa Mesiei în viaţă pe pământ, moartea Lui, învierea Lui, Înălţarea Lui la cer, coborârea Duhului Sfânt care a inaugurat perioada harului. Amănuntele experienţei lor sunt deci specifice lor, nu sunt generale. De altă parte, aici nu este vorba de primirea Duhului potrivit făgăduinţei din loan 14:17, căci:

- Duhul Sfânt nu putea coborî pe pământ ca Persoană divină, potrivit făgăduinţei Tatălui, decât numai pe baza răscumpărării şi ca urmare a slăvirii lui Hristos (loan 7:39); de altfel, întărirea acestui fapt este făcută de Domnul Însuşi, care spune în Faptele Apostolilor 1:4-8 , deci după împrejurarea din loan 20, „să aştepte făgăduinţa Tatălui... Duhul Sfânt". Petru dă aceeaşi mărturie în Faptele Apostolilor 2:33 : loan 20 nu putea fi realizarea făgăduinţei divine.

- Nu este vorba aici nici de naşterea din nou, căci ucenicii erau deja născuţi din nou, iar Scriptura este clară în privinţa aceasta.

Verbul „a sufla" folosit în loan 20:22, în original este unic în Noul Testament; şi el este folosit numai de două ori în Vechiul Testament (în versiunea greacă Septuaginta):

- Geneza 2:7 : „Şi DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu".

- Ezechiel 37:9 : Aşa vorbeşte Stăpânul Domnul: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să trăiască!"

Socotim că în loan 20 Domnul lsus comunică, pe baza unei lucrări împlinite, viaţa Sa de înviere. În acelaşi fel în care suflarea DOMNULUI introdusese pe Adam în cea dintâi creaţie, suflarea lui lsus Cel înviat îi introduce pe cei credincioşi în creaţia cea nouă, aşa cum este scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu; cel din urmă Adam, un duh dătător de viaţă".

Textul acesta subliniază măreţia şi slava lui Hristos Cel înviat: El este Cel care aduce pacea, EI este Cel care trimite pe ucenicii Săi, El este Cel care comunică viaţa Sa de înviere, El este Cel care dă autoritate apostolilor!

De altă parte, avem în versetele 19-29 un tablou profetic deosebit de ales. Găsim, în adevăr:

- cei credincioşi sunt adunaţi în cea dintâi zi a săptămânii, cu toată împotrivirea; şi Domnul era în mijlocul lor, aducându-le pacea (Versetul 19),

- misiunea Bisericii, ca martoră a învierii lui Hristos (versetul 20 şi 21),

- Duhul Sfânt dat ca urmare a lucrării de răscumpărare (versetul 22),

- privilegiul şi răspunderea Bisericii (versetul 23),

- absenţa lui Toma (care este o imagine a poporului iudeu care s-a lipsit de binecuvântare)(versetul 24),

- mărturia Bisericii faţă de poporul iudeu care refuză să creadă (versetul 25),

- Isus Se arată poporului iudeu „după opt zile", adică după ce o săptămână întreagă (perioada Bisericii) se va fi încheiat (versetele 26, 27),

- poporul evreu va crede când va vedea pe Mesia (versetul 28),

- partea privilegiată a Bisericii, singura care avea să primească Duhul de înfiere (versetul 29).

X. Depinde botezul Duhului Sfânt de botezul cu apa?

Unii spun: „Nu poţi să primeşti Duhul Sfânt dacă n-ai fost botezat mai întâi cu apă, prin scufundare". Socotim că nu aceasta este învăţătura Scripturii.

- Fapte 2:38 . Petru spune iudeilor: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat pentru Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Sfântului Duh“.

- Fapte 10:44-48 : „Se poate opri apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?" Cel care vorbeşte este acelaşi apostol, care se adresează acum celor dintre neamuri.

Nu căutăm să stabilim un principiu şi cu atât mai puţin o ordine cronologică, însă spunem clar că, potrivit Scripturii, darul Sfântului Duh nu depinde de botezul cu apă (deci cu atât mai puţin de metoda în care a fost practicat) şi că harul lui Dumnezeu nu se lasă împrejmuit de principii omeneşti.

Botezul cu apă este o pecete omenească (deşi rânduită de Dumnezeu), dar botezul Duhului este pecetea divină pusă pe credinţa inimii.

- Fapte 8:13 . Vedem că şi Simon Magul a crezut; pe baza acestei mărturisiri de credinţă, el a fost botezat, dar atunci când Petru şi loan s-au rugat ca Duhul Sfânt să coboare peste aceşti noi credincioşi, Simon Magul n-a primit Duhul. Motivul ne este dat în versetele 21-23: Simon nu avea nici parte nici sorţ în toată această chestiune. Inima lui nu era dreaptă înaintea lui Dumnezeu, era plină de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii. Pe om poţi să-l înşeli, dar nimeni nu-L va înşela pe Dumnezeu.

XI. În ce fel a fost dat Duhul Sfânt în cartea  Faptele Apostolilor

Faptul că Duhul Sfânt a fost dat de două ori prin punerea mâinilor a fost neînţeles atât de mult, încât a devenit temeiul unor sisteme de învăţătură şi de practică. Dar ce spune Scriptura?

Cazuri generale

În cele două evenimente solemne în care Duhul Sfânt a venit să boteze pe iudei (Fapte 2 ) şi pe neamuri (Fapte 10 ), unindu-i într-un singur trup (1. Corinteni 12:13 ), Duhul Sfânt a venit (a căzut) peste cele două grupe de persoane fără cerere şi fără punerea mâînilor. Nici un caz deosebit n-ar putea tăgădui, şi cu atât mai puţin n-ar putea înlocui, principiul general stabilit aici: Dumnezeu este Cel care dă Duhul Sfânt, fără a avea nevoie de un intermediu omenesc; şi darul acesta este partea tuturor celor credincioşi. Faptul acesta este întărit de cazul celor trei mii de persoane din Fapte 2:41 , de cel din Fapte 4:4 şi de epistole (2. Corinteni 1:21-22 ; Efeseni 1:13-14 ; Romani 8:15 ; Galateni 3:2 ). Niciodată nu este vorba de a cere Duhul Sfânt şi niciodată (în afară de Fapte 9:17 unde este o poruncă a Domnului dată într-o viziune şi în cele două cazuri deosebite pe care le vom cerceta) nu este vorba de punerea mâinilor. Să rămânem la ce ne spune Scriptura.

Cazuri speciale

- Fapte 8:15-19 . Este vorba de samariteni, un popor amestecat ( 17 ), cu care iudeii nu aveau de a face (loan 4:9). Putea să se pună în mod serios întrebarea dacă Filip n-a făcut o lucrare personală, independentă de lucrarea lui Dumnezeu, independent de cei pe care Domnul îi rânduise să aibă grijă de lucrarea Lui. Dumnezeu, în înţelepciune Sa, pentru ca lucrarea să rămână una, dă Duhul Sfânt prin întermediul lui Petru şi al lui loan, punând astfel pecetea aprobării Sale pe lucrarea lui Filip, arătând totodată identitatea deplină cu lucrarea din Ierusalim şi subliniind autoritatea apostolilor.

- Fapte 19:6 . Aici este vorba de nişte ucenici ai lui loan Botezătorul care ştiau foarte bine că Mesia va boteza cu Duh Sfânt (Marcu 1:8 ), dar care nu ştiau că făgăduinţa aceasta fusese deja împlinită. Pavel, care nu era deloc mai prejos decât apostolii aceştia „nespus de aleşi" (2. Corinteni 11:5 ), îşi arată autoritatea sa de apostol, punând mâinile peste aceşti credincioşi; şi Duhul Sfânt vine peste ei.

Toţi oamenii sunt acum în legătură cu cazul general, ei fac parte din poporul evreu sau dintre neamuri (primirea Duhului Sfânt este pe baza credinţei, fără o anumită cerere şi fără punerea mâinilor). Nimeni nu s-ar putea alătura astăzi celor din cazurile speciale arătate mai sus, pentru că nimeni nu mai este dintre samaritenii de atunci sau dintre ucenicii lui loan Botezătorul.

XII. Pentru cine este darul Duhului Sfânt?

Dacă darul acesta nu este pentru lume (Fapte 14:17 ), el este desigur:

- pentru cei care cred (loan 7:39; Fapte 11:17 ),

- pentru fiii lui Dumnezeu (cei care devin fii, crezând, cum citim în Galateni 4:6 ),

- pentru toţi (adică pentru toţi cei care cred: 1. Corinteni 12:13 ).

- Fapte 2:1-4 . Toţi cei care erau adunaţi au primit Duhul Sfânt (bineînţeles, ei erau credincioşi).

- Fapte 8 . Duhul Sfânt nu venise peste nici unul (versetul 16), ci ca urmare a rugăciunii lui Petru şi a lui loan, precum şi a punerii mâinilor de către apostoli, aceia au primit Duhul Sfânt. Cine L-a primit? Toţi, în afară de cel care nu avea credinţă în inimă: Simon vrăjitorul. Da, Duhul Sfânt este pentru toţi cei care cred, dar numai pentru cei care cred cu adevărat.

- Fapte 10 : toţi cei care aud Cuvântul (şi îl primesc!) beneficiază de darul Duhului Sfânt (versetul 44).

- Fapte 19 : toţi aceia pe care Pavel i-a învăţat şi peste care şi-a pus mâinile au primit Duhul Sfânt (versetele 6,7).

În afara acestor patru cazuri, sunt multe altele, tot în cartea aceasta, în care nu se vorbeşte deloc despre primirea Duhului Sfânt, atât de normal era faptul acesta, ca urmare a credinţei: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat pentru Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru" (Fapte 2:38-39 ). Cine n-ar putea înţelege astfel de cuvinte? Deci aşa s-a întâmplat cu cei trei mii care s-au întors la Dumnezeu (Fapte 2:41 ), cu cei cinci mii (Fapte 4:4 ) şi cu toţi ceilalţi (Fapte 5:14 ; 6:7 ; 9 .35,42; 11:12,48; 14:1 ,21; 17:4, 12:34; 19:18...). La fel a fost cu cei din Corint (1. Corinteni 2:12 ; 2. Corinteni 1:21-22 ), cu cei din Efes (Efeseni 1:13-14 ), cu cei din Roma (Romani 8:15 ), cu cei din Galatia (Galateni 3:2 ).

Ne rămâne să gândim la un verset deseori citat ca să arate că dacă unele persoane n-au avut sau nu pot să aibă Duhul Sfânt, aceasta ar fi pentru că nu ascultă de Dumnezeu. Nu ni se spune în Fapte 5:32 despre Duhul Sfânt că „Dumnezeu L-a dat celor care ascultă de El“?

Să cercetăm învăţătura generală a Scripturilor:

Toţi oamenii sunt din fire „fii ai neascultării" (Efeseni 2:2 ), dar toţi sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu să se pocăiască (Fapte 17:30 ) şi să creadă (loan 3:16; 1. Timotei 2:4 ) ca să devină „copii ai ascultării“ (1. Petru 1:14 ). A nu crede înseamnă a nu asculta de Dumnezeu. Ascultarea şi credinţa sunt strâns legate în Scriptură, care ne spune de câteva ori despre „ascultarea credinţei" (Romani 1:5 ; 16:26 ).

Versetul cel mai clar este loan 3:36: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el". Cuvintele „a crede", „a nu asculta" (loan 3:36) şi „a asculta" (Fapte 5:32 ) au aceeaşi rădăcină în greceşte. Versetul acesta arată că cei care ascultă de Dumnezeu sunt chiar cei care cred şi de asemenea că ascultarea nu este legată numai de darul Duhului Sfânt, ci şi de mântuire. Este deci greşit să spui că o persoană mântuită nu are Duhul Sfânt pentru că nu ascultă de Dumnezeu, căci dacă ea nu are această „ascultare a credinţei", desigur că ea nici nu este mântuită.

Afirmarea faptului acestuia fundamental nu contrazice deloc faptul celălalt, că un credincios, copil al lui Dumnezeu, pecetluit cu Duhul Sfânt, poate din nefericire să nu se arate totdeauna un fiu ascultător; de aceea el este îndemnat mereu să arate ascultarea aceasta de fiu (cei necredincioşi nu pot fi îndemnaţi în felul acesta). De altă parte, dacă el nu recunoaşte pratic drepturile lui Hristos asupra vieţii lui, Duhul Sfânt este întristat.

XIII. În ziua de azi, când se primeşte Duhul Sfânt?

Scriptura zice:

- după ce am crezut (Efeseni 1:13 ),

- când suntem fii (Galateni 4:6 ).

Dacă naşterea din nou este comunicarea vieţii din Dumnezeu unui om care a fost necredincios până atunci (loan 3:3-5; Matei 18:3 ), pecetea Duhului Sfânt este amprenta pe care Dumnezeu o pune pe cel credicios (loan 7:39; 14:17). Aceste două feţe pot să fie în acelaşi timp, ele nu rămân ca două lucruri deosebite.

Cartea Faptele Apostolilor ne prezintă două cazuri în care Duhul Sfânt nu este dat imediat:

- Fapte 8 . Dumnezeu, prin această întârziere (însă în ce zile!) menţine unitatea lucrării. Acesta este un caz cu totul deosebit: era pentru prima dată când evanghelia se vestea în afara limitelor strâmte ale Ierusalimului (Fapte 8:1 ).

- Fapte 19 . Aici întârzierea se datorează unei lipse de cunoştinţă cu privire la un punct fundamental al învăţăturii creştine. Aceşti „câţiva ucenici" care fuseseră învăţaţi de loan Botezătorul şi care locuiau acum Ia 1,600 km depărtare de Ierusalim, nu ştiau că lucrarea de răscumpărare a fost făcută. Erau desigur „credincioşi", „ucenici", dar credinţa într-un Mesia care avea să împărăţească nu era de ajuns pentru a face din ei nişte „creştini“, trebuia ca ei să creadă în moartea, în învierea şi în înălţarea în slavă a lui Hristos. Abia de atunci n-a mai fost piedică pentru ca ei să primească Duhul Sfânt.

Îndată ce un suflet Îl cunoaşte pe lsus Hristos ca Mântuitorul său personal şi se încrede în lucrarea desăvârşită a crucii, Duhul Sfânt este dat. Faptul acesta dă celui credincios bucuria mântuirii lui, puterea pentru a umbla aşa cum Îi place lui Dumnezeu, siguranţa primirii sale ca un copil al lui Dumnezeu.

- Fapte 2:37-41 : cei trei mii de iudei au primit Duhul Sfânt în aceeaşi zi.

- Fapte 2:47 : „Domnul adăuga în fiecare zi (adunării) pe cei care trebuiau să fie mântuiţi“ (şi tocmai prin botezul cu Duh Sfânt faci parte din adunarea care este trupul lui Hristos: Efeseni 4:4 ; 1. Corinteni 12:13 ).

- Fapte 10:44 : chiar în clipa în care Corneliu şi cei care erau împreună cu el au auzit Cuvântul prin care li se vestea iertarea pacatelor, Duhul Sfânt a căzut peste ei.

Într-un mod general, putem spune că niciodată nu este întârziere din partea lui Dumnezeu, dar în zilele noastre, ca şi atunci, o învăţătură incompletă poate ţine un suflet în robie şi credinţa poate întârzia să-şi însuşească rezultatele depline ale lucrării lui Hristos.

XIV. Cum este dat Duhul în zilele noastre?

Unii zic: „cerându-L şi căutându-L cu post şi cu rugăciune", iar alţii susţin: „prin punera mâinilor pastorului sau în timpul unei strângeri laolalte speciale pentru a aştepta Duhul Sfânt."

Scriptura spune:

- prin auzirea credinţei (Galateni 3:2 ),

- prin credinţă (Galateni 3:14 ).

Cererea Duhului Sfânt

Până la Cincizecime, cei credincioşi puteau să ceară Duh Sfânt (Luca 11:13 ), căci făgăduinţa nu fusese încă împlinită (loan 7:39); tot aşa, Domnul Isus a rugat pe Tatăl să trimită pe Mângâietorul, adică pe Duhul Sfânt, dar ar fi împotriva Scripturii să spui că Domnul Isus continuă să Se roage acum cu acest scop, când în Fapte 2:33 ni se spune că Isus a primit din partea Tatălui, Duhul Sfânt făgăduit. După coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, niciodată nu se mai vorbeşte despre cererea Duhului Sfânt, nici în Faptele Apostolilor, nici în epistole, deci să rămânem la Cuvântul lui Dumnezeu. În ce priveşte pe credincioşii adevăraţi, ei pot să mulţumească lui Dumnezeu pentru că, potrivit făgăduinţei Lui, ei „au primit Duhul care este de la Dumnezeu" (1. Corinteni 2:12 ). Din două lucruri, unul: sau eşti un creştin şi ai primit Duhul Sfânt, potrivit făgăduinţei divine, sau nu eşti nicidecum creştin (Romani 8:9 ); ce îţi trebuie, este nu să ceri Duhul Sfânt, ci să-ţi însuşeşti rezultatele lucrării lui Hristos şi să cunoşti adevărata poziţie creştină.

Punerea mâinilor pentru primirea Duhului Sfânt

Cartea Faptele Apostolilor ne istoriseşte două cazuri în care Duhul Sfânt este dat după punerea mâinilor, Să le cercetăm. Cu greu s-ar putea socoti şi Fapte 9:8-18 ca susţinând ideea aceasta, căci pe de o parte această punere a mâinilor are loc la o poruncă precisă a Domnului, de altă parte faptul acesta se pare să fie numai în legătură cu vindecarea: versetul 12.

- Fapte 8:17 : Atunci Petru şi loan au pus mâinile peste ei şi aceia au primit Duh Sfânt.

- Fapte 19:6 : Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei.

În aceste două cazuri, cum se spune de altfel în Fapte 8:18 , Duhul Sfânt este dat după punerea mâinilor apostolilor. Cine nu va înţelege în faptul acesta o precizare importantă? Este de ajuns să faci studii de teologie sau să vrei să te consacri slujirii pentru Dumnezeu sau să fii acceptat ca pastor de către o biserică, pentru a deveni apostol? (vezi 1. Corinteni 4:9 şi 2. Corinteni 12:12 ). Ne dau epistolele vreo îndrumare în direcţia aceasta? Nici una!

Strângeri laolaltă pentru aşteptarea Duhului Sfânt

Ele sunt cu totul împotriva învăţăturii Scripturii. Desigur, după înălţarea la cer a Domnului Isus, ucenicii trebuiau să aştepte la Ierusalim împlinirea făgăduinţei Tatălui, adică venirea Duhului Sfânt (Fapte 1:45 ) şi ei chiar aşa au tăcut; dar aici este vorba de un caz unic, căci pentru prima oară Duhul Sfânt avea să coboare peste cei credincioşi pentru a forma Biserica lui Dumnezeu şi aceasta ca urmare a înălţării în slavă a lui Hristos (loan 7:39; Fapte 1:33 ). „În ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc" (Fapte 2:1 ). Se rugau? Cuvântul nu ne spune decât, simplu, că ei erau împreună. Se aşteptau ei la semnele care au însoţit şi au urmat revărsării Duhului? Nu, ei nu le ştiau; de altă parte, limbile noi din Marcu 16:17 erau pentru cei care aveau să creadă şi nu pentru cei care, pentru că deja crezuseră, aveau să primească Duh Sfânt (Ioan 7:39 ). De altă parte, cea dintâi epistolă către Corinteni nu era încă scrisă... Credeţi că printre ei se petreceau aceleaşi lucruri care se pot vedea în strângerile acestea laolaltă în vederea aşteptării? Credeţi că se încurajau ei unul pe altul, spunînd: „Să cerem! Să strigăm! Iată, e gata să vină... spuneţi: Aleluia ..." Credeţi că am putea smulge de Ia Dumnezeu printr-o înscenare atât de tristă şi de contrară Scripturii, ceea ce Tatăl şi Fiul au făgăduit că vor da? (Ioan 14:16,26 ; 15:26 ; Fapte 2:33 .)

Cum a spus cineva, nu poţi decât să-ţi arăţi durerea pe care o simte orice creştin când vede pe fraţii şi pe surorile lui „aşteptând ore întregi... rugîndu-se, plângând, zbătându-se, strigând şi transpirând ca să primească botezul Duhului Sfânt; şi, după toată această aşteptare, toţi se întorc acasă, goi, dezamăgiţi, ca să vină din nou săptămâna următoare, să se roage, să cânte, să aducă laude, să se zbată din nou şi să plece dezamăgiţi încă o dată, apoi să mai încerce acelaşi lucru peste o săptămână. Şi în felul acesta, timp de săptămâni, de luni, uneori chiar de ani... Se poate găsi în Scriptură vreun lucru care să fie în legătură cu această căutare şi această neîmplinire, cu această aşteptare şi această dezamăgire, cu toate aceste venire şi plecări, totdeauna cu sufletul gol, mereu nesatisfăcuţi şi mereu căutând?... Aţi putea găsi măcar un verset care să dea o cât de mica încurajare pentru descurajarea aceasta fără sfârşit?"

Împreună cu apostolul Pavel, să spunem: „Dar mă tem ca nu cumva, după cum sarpele a amăgit pe Eva cu viclenia lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de Ia simplitatea şi curăţia faţă de Hristos" (2. Corinteni 11:3 ).

XV. Este vorbirea în limbi semnul caracteristic al primirii Duhului?

Nu tăgăduim că vorbirea în limbi care vine de la Dumnezeu poate să fie, în unele cazuri, un semn al primirii Duhului, Scriptura ne spune aşa (Fapte 10:46 ); dar tăgăduim că acesta ar fi semnul iniţial, semnul caracteristic:

- Biblia spune dimpotrivă. În adevăr, în capitolul 12 din 1 Corinteni, apostolul Pavel spune în versetul 13: „printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup", dar în versetul 30 el pune întrebarea: „Toţi vorbesc în limbi?" Această întrebare cere un răspuns negativ. Dacă limbile pot să fie date unora, ele nu sunt singura dovadă a primirii Duhului. Pentru a înlătura versetul acesta, unii aduc două motive:

- Aici ar fi cazul de darul de a vorbi „în alte limbi", acordat numai unora şi nu de semnul limbilor dăruit tuturor. Argumentul acesta este fals, căci versetul acesta cuprinde în mod clar pe toţi aceia despre care s-ar putea spune că „vorbesc în limbi"; de altfel, în Fapte 2:4 ni se spune de vorbirea „în alte limbi".

- Aici s-ar spune despre vorbirea în limbi în adunare (ca în 1. Corinteni 14:27 ). Versetul 28 din capitolul 12, pe care se sprijină, nu spune că aceste daruri (apostoli... ajutorări... limbi...) ar trebui în mod obligatoriu să se arate în adunare, ci că ele au fost rânduite de Dumnezeu în adunare, fapt care este cu totul diferit. Versetul 18 confirmă: „Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum l-a plăcut." Lucrarea mădularelor diferite se poate desfăşura spre folosul trupului (versetul 25), dar întocmai ca în trupul omenesc, n-am putea limita activitatea lor.

În capitolele 14,15 şi 16 din loan, în care Domnul stă de vorbă cu ucenicii Săi despre plecarea Sa care avea să aibă loc în curând şi despre venirea Duhului Sfânt, niciodată nu este vorba de vreun semn a cărui lipsă ar fi însemnat într-un mod hotărât neprimirea Duhului! Dacă ar fi existat un asemenea semn, s-ar putea spune că Domnul a uitat să spună ce era esenţial! Dimpotrivă, consecinţele venirii Duhului Sfânt sunt numeroase şi dorim să subliniem două din ele:

- să conducă pe cei credincioşi în tot adevărul,

- să slăvească pe Hristos.

De aceea rătăcirile în învăţătură şi neorânduielile dintr-o grupare de credincioşi arată, fără cea mai mică îndoială, că Duhul Sfânt nu Îşi are libertatea de a lucra printre ei.

Chiar dacă toţi creştinii ar trebui să vorbească o limbă de neînţeles, aceasta n-ar fi un semn care i-ar caracteriza, care i-ar deosebi de alţi oameni, pentru că găsim acelaşi fapt la:

- preoţii budişti,

- călugării cerşetori musulmani,

- zuluşi,

- indigenii din Borneo,

- persoanele spiritiste,

- oamenii stăpâniţi de Cel Rău,

- unii oameni bolnavi mintal.

În adevăr, limbajul personal al acestor bolnavi (expresii neînţelese, fără nicio legătură...) nu se aseamănă cu cel al vorbitorilor în limbi? Nu este la fel ca sfaturile date de unii pastori? Iată ce spun aceştia: „Lăsaţi să vă meargă limba, spuneţi orice, rostiţi silabele care vă vin în minte, repetaţi-le, daţi la o parte raţiunea“ sau: „Eu am să vă spun câteva cuvinte... voi să le repetaţi. Le veţi încurca, dar să nu vă neliniştiţi. continuaţi să le repetaţi de mai multe ori şi în curând veţi vorbi în limbi".

Abia dacă este vorba să mai spui că adevăratul „dar al limbilor" comunicat de Duhul lui Dumnezeu nu are nici o legătură cu aceste tehnici absurde. Ce texte se citează ca să se afirme că „vorbirea în limbi este singura mărturie scripturistică a botezului Duhului Sfânt?" Ele sunt în număr de patru:

- Fapte 2 . Să notăm că felul cum a fost primit atunci Duhul Sfânt a fost spontan (versetul 4) şi nu provocat. Atunci s-a arătat un dar al Duhului, ca în 1. Corinteni 12:10 ; utilitatea darului acestuia este arătată imediat (versetul 5): îndurarea divină înlătură pentru acel timp judecata care căzuse peste neamuri în Geneza 11:6-9 , în aşa fel încât toţi puteau să înţeleagă, în propria lor limbă, lucrurile minunate ale lui Dumnezeu (versetul 11).

- Fapte 10:46 . Darul limbilor răspândit în mod suveran de Dumnezeu peste aceşti credincioşi arată, fără îndoială, primirea Duhului: sunt aceleaşi semne care fuseseră date în Fapte 2 , încât Petru a putut mărturisi înaintea apostolilor că şi neamurile au primit Duh Sfânt. Să observăm totuşi că Petru nu spune, simplu, că Duhul Sfânt a căzut peste ei, nici chiar că a venit peste ei într-un mod obişnuit, ci „ca şi peste noi la început" (Fapte 11:13 ) şi el leagă faptul acesta de făgăduinţa pe care Domnul a amintit-o ucenicilor Săi chiar înainte de ziua Cincizecimii (Fapte 11:16 ; 1:5 ). Aşa cum a spus cineva: „limbile erau un semn, nu pentru că erau aşteptate, ci tocmai pentru că erau neaşteptate, necerute, neobişnuite - pentru a convinge chiar pe iudeii cei mai împotrivitori, că Dumnezeu voia să-i aibă atât pe cei dintre neamuri cât şi pe iudei, în poporul Său".

- Fapte 19:6 : „ei vorbeau în limbi şi proroceau". Aici sunt două daruri ale Duhului Sfânt care arătau, desigur, primirea Duhului. Şi Duhul Sfânt despre care ei nu ştiau că există, Se arată în ei prin semen care nu se pot pune la îndoială.

În aceste trei cazuri istorisite în cartea Faptelor Apostolilor, darurile Duhului (vorbirea în limbi, prorocia) arată primirea Duhului Sfânt de aceste grupuri diferite de credincioşi; dar are cineva dreptul să generalizeze faptul acesta? (Limbile nu sunt menţionate în capitolele 8 şi 9, deci nu le putem aduce aici în mod artificial). Am văzut cu altă ocazie că în capitolele 2 şi 10 ni se arată cazul general, dar că era vorba atunci de darul Duhului Sfânt care este pentru toţi cei credincioşi (Efeseni 1:13 ), în timp ce aici este vorba de darurile distribuite în mod suveran de Duhul lui Dumnezeu, dar nu la toţi (1. Corinteni 12:29-30 ).

De ce să taci când este vorba de mulţimea celorlalte cazuri despre care Scriptura nu vorbeşte? Niciodată nu mai este vorba de darurile acestea în legătură cu primirea Duhului; când S-a angajat Dumnezeu să dea darul limbilor tuturor credincioşilor? În capitolul 16 din evanghelia după Marcu! veţi spune. Să cercetăm deci versetele acestea:

Marcu 16:17,18 . Dacă cineva ar vrea să afirme, potrivit textului acestuia, că toţi credincioşii trebuie să vorbească în alte limbi, ar trebui să afirme în acelaşi timp că:

- toţi cei credincioşi trebuie să scoată demonii,

- toţi cei credincioşi pot lua în mână şerpi fără să sufere nici un rău (cum a fost cazul cu apostolul Pavel în Fapte 28:5 ),

- toţi credincioşii pot să bea ceva aducător de moarte, fără să moară (să notăm că aici este scris: „dacă vor bea..."),

- toţi credincioşii ar putea cu uşurinţă să-şi pună mânile peste bolnavi, (dar semnul dat nu este în punerea mâinilor... ci în vindecarea bolnavilor), nu unul din când în când, nici chiar nouă din zece, ci toţi bolnavii vindecaţi prin puterea lui Dumnezeu (ca în Fapte 5:16 şi 28:8,9).

Dar ce constatăm? Dispariţia mai mult sau mai puţin completă a acestor semne date potrivit înţelepciunii lui Dumnezeu pentru stabilirea creştinismului:

- când un credincios este muşcat de un şarpe, el se grăbeşte să caute o doctorie, iar dacă bea o otravă, moare. Dacă înţelepciunea lui Dumnezeu a retras semnele acestea atunci când ele n-au mai fost absolut necesare, cine Îi va spune: Ce faci?

În legătură cu textul acesta, socotim că trebuie să mai reţinem:

- că este vorba de semne şi nu de daruri ale Duhului,

- că aceste semne nu erau promise apostolilor (care primiseră misiunea de a predica: versetul 15), ci acelora care aveau să creadă în urma cuvântului lor,

- că semnele acetea sunt prezentate ca o consecinţă a credinţei (cei care vor crede: versetul 17) şi nu ca o consecinţă a unei presupuse „a doua experienţă".

Atunci când Scriptura spune că „limbile sunt un semn nu pentru cei care cred, ci pentru cei necredincioşi“ (1. Corinteni 14:22 ), unul care ar „vorbi în limbi" ar ajunge un semn pentru cei credincioşi. Încă o dată trebuie să notăm că o astfel de învăţătură este în afara Cuvântului lui Dumnezeu.

XVI. Care sunt, potrivit Scripturii, semnele primirii Duhului?

A spune celor credincioşi că n-au Duhul Sfânt pentru că nu vorbesc în limbi, pentru că nu sunt ceea ce ar putea să fie, că se simt obosiţi pe cale, înseamnă a-i înşela. A face să te îndoieşti de făgăduinţele lui Dumnezeu, a tulbura sufletele neîntărite, acesta a fost totdeauna scopul urmărit de vrăjmaş şi de cei ai lui (Geneza 3:1-5 ). A zidi, a întări în credinţă - acestea sunt activităţile care vin de la Dumnezeu. Să hrănim oile slăbite, arătându-le Persoana lui Hristos, să le învăţăm să meargă prin credinţă şi nu prin vedere (atenţie: credinţa care se sprijineşte pe minuni nu este credinţa care mântuieşte!). Să le arătăm că dacă viaţa lor este mohorâtă, este aşa pentru că nu dau Domnului cel dintâi loc, pentru că Duhul care este în ei este întristat (şi cum să nu fie, când, printr-o învăţătură greşită, ai cărei răspânditori vor da socoteală într-o zi, EI este greşit înţeles?), pentru că tolerează păcate nejudecate, obiceiuri lumeşti; să le amintim că sângele lui Isus Hristos curăţeşte de orice păcat şi că părtăşia pierdută poate fi regăsită. Să le vorbim despre felul cum scapi de „eu", de firea păcătoasă, de păcat, de lume, să le arătăm poziţia adevărată a celui credincios: „în Hristos". Dar niciodată să nu insistăm să facă iar ce făceau până acum: să fie ocupaţi de ei înşişi, de slăbiciunile lor şi de neajunsurile lor. A face ca sufletele să se preocupe cu ele însele nu este o slujbă care vine de la Dumnezeu.

Mulţi folosesc întrebarea pusă de apostolul Pavel ucenicilor lui Ioan Botezătorul pentru a tulbura pe nişte creştini adevăraţi: „Aţi primit voi Duh Sfânt când aţi crezut?" (Fapte 19:2 ). Nu vom putea face alt lucru mai bun decât de a căuta să facem ca sufletele să se întemeieze pe Cuvântul lui Dumnezeu şi să punem câteva întrebări:

- Ştii ce are cel credincios care a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor al său pentru el? – viaţa veşnică (şi nu cum se înţelege uneori: o viaţă veşnică şi totuşi care n-ar fi veşnică).

- Ştii ce a făgăduit Dumnezeu celor care şi-au pus încrederea în lucrarea de pe cruce, care au înţeles că dacă Hristos a murit pentru ei, au murit şi ei împreună cu EI, celor care cred ceea ce Scriptura numeşte „evanghelia mântuirii noastre"?

Duhul Sfânt! Aşa citim: „După ce aţi auzit cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre, aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al făgăduinţei" (Efeseni 1:13 ).

- Ştii ce înseamnă a fi „în Hristos"? Ştii ce înseamnă că „Hristos este în voi" (Romani 8:1,10 )?

- Ştii că faptul acesta este legat de prezenţa Duhului Sfânt în voi (Ioan 14:15- 23 )? Poţi să-l spui lui Dumnezeu „Tată"? – Prin duhul de înfiere pe care l-ai primit, poţi să cunoşti relaţia aceasta de fiu şi Duhul este Cel care dă mărturie duhului tău că eşti un copil al lui Dumnezeu (Romani 8:14-16 ). (Mulţi credincioşi se roagă lui Dumnezeu, spunându-l „Doamne"; este corect să fie aşa, însă este pericol, dacă obişnuiesc mereu să-l spună aşa, să nu fi înţeles niciodată relaţia de fiu.)

- Este dragoste în inima ta? Este dragoste pentru Dumnezeu, dragoste pentru fraţii tăi, dragoste pentru sufletele care pier? Dacă este, putem spune că dragostea lui Dumnezeu a fost vărsată în inima ta, şi ştii cum? - „prin Duhul Sfânt care ţi-a fost dat“ (Romani 5:5 ; 1 . loan 4:12-13). Ce siguranţă preţioasă!

- Pomul se cunoaşte după roadele lui. Arăţi tu „roada Duhului“? Roade bune nu pot fi date de un pom rău (Galateni 5:22 ). Citim într-o broşură că cele trei urmări ale botezului cu Duh Sfânt (dovedit prin vorbirea în limbi) sunt:

- o viaţă de adorare reînnoită,

- un gust necunosut înainte pentru Cuvântul lui Dumnezeu,

- o bucurie care dă peste margini.

Fără îndoială că prezenţa Duhului Sfânt în cel credincios aduce în mod normal laudă, dorinţe duhovniceşti şi bucurie, dar ne temem că limbajul folosit aici conduce la o analiză lăuntrică greşită şi descurajatoare.

Ne întrebăm cum reacţionează persoanele care spun altora că n-au Duhul Sfânt, când întâlnesc credincioşi care realizează mai bine ca ele:

- adorarea,

- dorinţa după Cuvântul lui Dumnezeu,

- bucuria pe care o dă siguranţa mântuirii.

Întradevăr, cum să se bucure de siguranţa mântuirii, când, potrivit aceleiaşi învăţături greşite, mântuirea se poate pierde, tot aşa ca şi Duhul Sfânt! Dacă este un lucru foarte clar că trebuie să stăruim zi de zi în credinţă, totuşi înseamnă a aduce o nesocotire a preţului pe care îl are lucrarea lui Hristos, dacă zici: „Hristos dă celui credincios o viaţă veşnică, totuşi practic ea nu este veşnică (pentru că o poate pierde!), dar poate să devină veşnică, dacă noi suntem credincioşi până la sfârşit". Nu înseamnă aceasta a înjosi îngrozitor puterea sângelui lui Hristos? Nu înseamnă aceasta a predica o mântuire prin fapte? Lucrarea lui Hristos, deci, nu ne mai mântuieşte, ea ar fi de ajuns doar ca să ne aducă pe un drum pe care noi am putea obţine mântuirea prin credincioşia noastră!

Niciodată un credincios nu va cunoaşte pacea, atâta timp cât va face ca ea să depindă de experienţele lui, de sentimentele lui sau de credincioşia lui. Singura temelie a păcii noastre, a prezenţei Duhului în noi este credinţa în cele spuse de Cuvântul lui Dumnezeu, credinţa în lucrarea preţioasă a lui Hristos; să nu uităm lucrul acesta!

Şi Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi plini de nădejde" (Romani 15:13 ).

XVII. Plinătatea Duhului

Expresiile „umplut de Duh Sfânt" şi „plin de Duh Sfânt" se întâlnesc de 15 ori în Noul Testament. Cea dintâi dintre aceste expresii este aproape totdeauna Iegată de o mărturie dată cu gura, deseori în condiţii de împotrivire; ea pare să fie o putere deosebită pentru o slujbă sau o mărturie anumită (este folosită de 8 ori: Luca 1:15,41,67 ; Fapte 2:4 ; 4:8,31 ; 9:17 ; 13:9 ).

Cea de a doua expresie ne face să ne gîndim mai ales la o stare care caracterizează pe unii credinicioşi, dar pe care toţi ar trebui s-o caute. Ea se întâlneşte de 7 ori (de cinci ori ca adjectiv, în Luca 4:1 ; Fapte 6:3,5 ; 7:55 ; 11:20 şi de două ori ca verb, în Fapte 13:52 şi Efeseni 5:18 ).

Expresia „plinătatea Duhului" nu se găseşte în Biblie şi nu o vom folosi aici decât ca fiind potrivită unui credincios în care Duhul Sfânt nu este împiedicat de firea păcătoasă.

Unii învaţă că vorbirea în limbi este semnul caracteristic al plinătăţii Duhului, că s-ar asemăna cu o inimă prea plină care dă pe deasupra.

De aceea punem întrebările acestea:

- De ce Ioan, Elisebata şi Zaharia nu vorbeau în limbi, deşi ei fuseseră umpluţi cu Duh Sfânt, mai înainte chiar ca Duhul Sfânt să coboare într-un mod definitiv asupra celor credincioşi (Luca 1:15,41,67 )?

- De ce nu ni se spune niciodată că Domnul lsus ar fi vorbit în limbi, pentru că El cunoştea mai bine ca oricine plinătatea aceasta (Luca 4:1 )?

- De ce faptul de „a vorbi alte limbi" nu este legat decât o singură dată de plinătatea Duhului Sfânt (Fapte 2:4 )?

- De ce, în toate celelalte cazuri, se întâlnesc cu totul alte manifestări, ca de exemplu: vestirea evangheliei (Fapte 4:8,31 ), privirea la lsus în slavă (Fapte 7:55 ) sau chiar recunoaşterea unei stări rele duhovniceşti (Fapte 13:9 )? Ea este de asemenea strâns legată de bucuria creştină (Fapte 13:52 ).

Este potrivit Scripturii (Fapte 2:4 ; 9:17 ) ca această „plinătate" să poată fi primită sau realizată în clipa în care Duhul vine să-Şi facă locuinţa în cel credincios, dar faptul acesta nu este de ajuns, el se poate reînnoi (Fapte 4:31 ) şi trebuie să se reînnoiască: acesta este în acelaşi timp privilegiul şi răspunderea crestinului:

- „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh,

- vorbind între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, Iăudând şi cântând Domnului în inima voastră,

- mulţumind totdeauna Celui care este Dumnezeu şi Tatăl, pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Hristos,

- supunându-vă unii altora în frica lui Hristos" (Efeseni 5:18-21 ).

Aici este vorba de o poruncă precisă, adresată tuturor creştinilor, pe care trebuie s-o pună în practică, având aceeaşi grijă pe care o au de a se feri să nu se îmbete.

Nu se spune: „Rugaţi-vă ca să fiţi plini de Duh", căci aceasta nu depinde de Dumnezeu, ci de noi; dacă suntem plini de noi înşine, plini de lucrurile care ne preocupă atât de uşor inimile, Duhul Sfânt este, pentru a spune astfel, în imposibilitatea de a ne umple: tot locul este deja ocupat!

Nu se spune: „Umpleţi-vă!“ ci „fiţi plini!" Să mărturisim tot ce ne lipseşte, să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu ca nişte vase goale: El le va umple cu Hristos, le va umple cu Duhul Său, nu odată pentru totdeauna, nu uneori, ci mereu. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea", spune Isus. „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura" (loan 7:37, 38).

Dacă nu gustăm plinătatea aceasta, nu este decât o singură piedică: păcatul. Dacă Duhul Sfânt trebuie să ne facă să ne judecăm greşelile mărturisite, EI este în noi un Duh de mustrare şi nu poate, în acelaşi timp, să ne facă să ne preocupăm cu Hristos. Să ne aşezăm deci în lumina lui Dumnezeu, să ne mărturisim Iipsurile, cu siguranţa că sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte (în greceşte: continuă să ne curăţească) de orice păcat (1. Ioan 1:7 ).

Sunt trei consecinţe ale plinătăţii Duhului:

- lauda,

- recunoştinţă,

- supunerea unora faţă de alţii.

Aşa să fie partea oricărui răscumpărat!

XVIII.  Roada Duhului

Toate calităţile plăcute ale firii celei noi pe care ne-a dat-o Dumnezeu, acestea sunt roadele Duhului Sfânt care lucrează în cei credincioşi.

Epistola către Galateni ne dă lista, nelimitată, a roadelor aduse de cele două firi ale credinciosului (şi noi suntem răspunzători să nu lăsăm să se desfăşoare decât cele ale firii celei noil):

- faptele firii păcătoase: desfrânare, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmăşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beţii, petreceri dezmăţate şi alte lucruri asemănătoare cu acestea (Galateni 5:19-21 );

- roada Duhului: dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, stăpânire de sine (Galateni 5:32 ).

În ultima listă, cele dintâi trei trăsături ne prezintă rezultatele activităţii Duhului în noi, faţă de Dumnezeu; următoarele cinci sunt în legătură cu oamenii, iar ultima se referă la noi înşine.

Şi se pune întrebarea: Ce roade aducem?

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *