comori.org
comori.org

Slujindu-L pe Dumnezeul cel viu şi adevărat

C. H. Mackintosh

Suntem chemaţi acum să considerăm un aspect extrem de practic al subiectului nostru. El se găseşte în propoziţia „ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat”. Această propoziţie este plină de interes pentru sufletul convertit cu adevărat, pentru orice creştin adevărat. Suntem chemaţi „să slujim”. Toata viaţa noastră, din momentul convertirii până în cel al încheierii vieţii noastre pe pământ, ar trebui să fie caracterizată de un duh sincer, adevărat şi inteligent de slujire. Acesta este marele nostru privilegiu, ca să nu spunem datoria noastra sfanta. Nu contează care este sferă noastră de acţiune, linia vieţii noastre sau chemarea noastră; după convertire avem de făcut un singur lucru, şi anume să-L slujim pe Dumnezeu. Dacă în chemarea noastră este ceva care este contrar voii descoperite a lui Dumnezeu - împotriva învăţăturii directe a Cuvântului Său- atunci acel lucru trebuie abandonat indiferent de cost. Primul pas al unui slujitor ascultător este să-şi părăsească pozitia greşită.

Să presupunem de exemplu că proprietarul unui han este convertit la Dumnezeu. Ce trebuie să facă acum? Poate el contiua cu o asemenea afacere ? Poate el rămâne la această ocupatie cu Dumnezeu? Poate el continua sa vânda ceea ce duce la ruina, mizeria, degradarea, moartea şi pierzarea a mii şi sute de mii de oameni ? Poate el să slujească pe Dumnezeul viu şi adevărat la barul unui han?

Nu credem lucrul acesta. S-ar putea să fim consideraţi aspri, severi şi înguşti scriind aceste lucruri. Nu ne putem abţine. Trebuie să scriem ceea ce credem că este adevărul. Suntem convinşi că prima faptă a unui hangiu convertit ar trebui să fie închiderea hanului său, şi apoi să-şi întoarcă spatele cu o hotărâre fermă unei asemenea ocupaţii atât de neevlavioase şi oribile. Să vorbeşti despre a-L sluji pe Dumnezeu având o asemenea ocupaţie înseamnă, după părerea noastră o amăgire mizerabilă.

Fără îndoială acelaşi lucru poate fi spus despre multe alte ocupaţii, iar cititorul s-ar putea să fie dispus să întrebe: „ ce ar trebui să facă un creştin? Cum să-şi câştige pâinea?” Raspunsul nostru este pur şi simplu acesta :
Noi suntem chemaţi să-L slujim pe Dumnezeu şi totul trebuie testat cu acest standard. Creştinul trebuie să-şi pună o singură întrebare : „Pot împlini obligaţiile acestei situaţii pentru gloria lui Dumnezeu? Dacă nu atunci ea trebuie abandonată. Dacă nu putem lega numele lui Dumnezeu de  ocupaţia noastră în viaţă, atunci, în mod sigur dacă vrem să umblam cu Dumnezeu, dacă avem ca scop să-i slujim Lui, dacă singura noastră dorinţă este să fim plăcuţi înaintea Lui, atunci trebuie să ne părăsim ocupaţia aceea şi să cerem de la El să ne deschidă o cale pe care să mergem spre lauda Lui.

El va face aceasta, binecuvantat fie Numele Său. El nu face să cadă un suflet încrezător. Tot ceea ce trebuie să facem este să ne lipim de El cu toată inima şi El ne va netezi calea. S-ar putea să pară dificil la început. S-ar putea ca drumul  să pară îngust, aspru, izolat; dar simpla noastră lucrare este să fim de partea lui Dumnezeu, şi să nu mai continuăm nici măcar o oră  în nimic contrar voii Sale descoperite. O conştiinţă sensibila, un ochi simplu, o inimă devotată, vor răspunde la multe întrebări, vor rezolva multe dificultăţi, vor da la o parte multe bariere. În adevăr doar instinctele naturii divine dacă ar fi lăsate să se manifeste ar conduce pe mulţi la perplexitate. „Lumina trupului este ochiul; deci dacă ochiul tău este curat tot trupul tău va fi plin de lumină.

Când scopul inimii este fidel lui Hristos, fidel Numelui şi cauzei Sale, fidel slujbei lui Dumnezeu, Duhul Sfânt descoperă sufletului comorile preţioase ale revelaţiei divine şi revarsă un potop de lumina vie asupra înţelegerii astfel încât să putem vedea limpede ca o raza de soare calea slujbei noastre nerămânându-ne decât să o călcăm cu un pas sigur.

Dar nu trebuie ca niciodată, nici măcar pentru un moment, să uităm că am fost convertiţi în slujba lui Dumnezeu. Efectul vizibil al vieţii pe care o avem trebuie să ia totdeauna forma slujbei faţă de Dumnezeul viu şi adevărat. În zilele neconvertirii noastre ne închinam la idoli, şi slujeam diverse pofte şi plăceri ; acum, dimpotrivă ne închinăm lui Dumnezeu în Duhul şi suntem chemati să-L slujim pe El cu toate puterile noastre răscumpărate. Ne-am întors la Dumnezeu, şi am găsit în El odihnă deplină şi satisfacţie. Nu este nici macar un singur lucru în toată gama nevoilor unei creaturi, în timp şi veşnicie, pe care să nu-l putem găsi în graţiosul nostru Dumnezeu şi Tată. El a pus în Hristos, Fiul dragostei Sale tot ceea ce poate să satisfacă dorinţele noii vieţi din noi.  Este privilegiul nostru să-L avem pe Hristos locuind prin credinţă în inimile noastre şi să fim atât de înrădăcinaţi şi zidiţi în dragoste astfel încât să fim în stare să înţelegem împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea şi să cunoaştem dragostea lui Hristos, care întrece cunoştiinţa ca să fim umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu.

Astfel umpluţi, satisfăcuţi şi întăriţi suntem chemaţi să ne dam pe noi înşine suflet, duh şi trup slujbei lui Hristos; să fim tari, neclintiti, totdeauna abundand in lucrarea Domnului. N-ar trebui sa avem de facut nimic altceva in aceasta lume. Nimic din ceea ce nu poate fi facut ca slujbă pentru Hristos nu trebuie nicidecum făcut. Aceasta simplifică uimitor problema. Este privilegiul nostru dulce de a face totul în numele Domnului Isus si pentru Gloria lui Dumnezeu. Auzim uneori oameni care spun despre o “ocupaţie seculară” în contrast cu ceea ce este “sacru”. Punem la îndoiala corectitudinea unei astfel de împărţiri. Pavel a facut corturi şi a plantat adunari dar în ambele L-a slujit pe Domnul Isus Hristos.

Tot ceea ce face un creştin trebuie să fie sacru, pentru că este făcut ca serviciu lui Dumnezeu. Dacă am avea în minte lucrul acesta, ne-ar face să conectăm cele mai simple datorii ale vieţii de zi cu zi cu Domnul Însuşi şi să-L aducem în ele într-o manieră care să imprime o demnitate şi un interes sfânt în tot ceea ce trebuie să facem de dimineaţa până noaptea. În felul acesta în loc să facem din datoriile ocupaţiei noastre un obstacol în calea părtăşiei cu Dumnezeu, ar trebui să le facem o ocazie de a aştepta de la El har şi înţelepciune pentru a le îndeplini cu dreptate, pentru ca Numele Lui Sfânt să fie glorificat în cele mai minuţioase detalii ale vieţii practice.

Cert este că slujirea lui Dumnezeu este cu mult mai simpla decât ne imaginăm noi. Ea nu consta în a face minuni în afara limitelor divine date sferei noastre de acţiune. Să luăm cazul unei slujitoare domestice. Cum poate ea să-L servească pe Dumnezeul viu şi adevărat? Ea nu poate merge în vizită şi nici să vorbească. Sfera ei de acţiune este în umbra şi izolarea nevăzută a stapânului casei. Dacă ar trebui să fugă din casă în casă şi-ar neglija propria lucrare, ocupaţia primită în mod divin. Ascultaţi următoarele cuvinte atât de sănătoase şi de cuprinzătoare: „Robii să fie supuşi stăpânilor lor, să fie placuţi în toate, necontrazicând, nefurând, ci aratând toată buna credcincioşie ca în toate să împodobească învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor” (Tit 2  :9-10).  

Aici îl vedem pe rob care prin ascultare, umilinţă şi onestitate poate împodobi învăţăura lui Dumnezeu la fel de eficace, în limitele măsurii ei pe cât o face un evanghelist care străbate lumea îndeplinindu-şi sfânta şi înalta trimitere. Din nou citim „Robilor ascultaţi de stăpânii pământești cu teama şi tremur în simplitatea inimii voastre ca de Hristos; nu in slujire de ochii lor ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunavoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor ştiind că orice bine va face fiecare aceasta va primi de la Domnul fie rob fie liber.

Ce minunate sunt toate aceste lucruri. Ce câmp de lucru bun se deschide aici pentru noi ! Ce frumoase aceste „teama si tremur” ! Unde se mai vad acestea în zilele noastre? Unde este supunerea sfânta la autorităţi? Unde este simplitatea ochiului? Unde este slujirea din toată inima? Vai!  Vedem încapăţânare şi părere proprie, voinţă proprie, plăcere proprie, interes propriu. Cât de mult dezonorează pe Domnul aceste lucruri şi întristează Duhul Sfânt ! Câtă nevoie este ca sufletele noastre să fie trezite la înţelegerea că trebuie să devenim noi cei care suntem chemaţi să slujim pe Dumnezeul cel viu si adevarat ! Nu este oare un semn de îndurare pentru orice creştin adevarat să ştie că poate să-L slujească şi să-L glorifice pe Dumnezeu în normalul obligaţiilor de servici? Dacă nu ar fi aşa ce s-ar întâmpla cu 99 din fiecare 100 de creştini?

Ne-am ocupat cu cazul simplu al unui slujitor domestic pentru a ilustra această linie de adevăr practic care se găseşte acum în atenţia noastră. Nu este oare o mare binecuvantare pentru noi să ştim că Dumnezeu se coboară graţios şi-şi leagă numele şi Gloria de cele mai umile obligaţii care ne sunt date în viaţa noastră de zi cu zi? Aceasta da demnitate, interes şi prospeţime celei mai mici acţiuni de dimineaţa până noaptea. „Orice faceţi, faceţi din inimă ca pentru Domnul nu ca pentru oameni”. Acesta este secretul preţios al întregii probleme. Nu a lucra pentru un salariu ci slujind pe Domnul Hristos, şi aşteptând de la El pentru  a primi răsplata moştenirii.

De s-ar înţelege şi practica mai mult printre noi lucrul acesta! Ce înalţare morală ar da întregii vieţi creştine ! Ce răspuns triumfător ar furniza necredicosului ! Ce mustrare nimicitoare rânjetelor şi şicanelor! Cu mult mai bine decât zece mii de argumente învăţate! Nu există argument mai puternic decât o viaţă sinceră, devotată, sfantă, fericită, de sacrificiu şi această viaţă poate fi aratată de unul a cărei zona de acţiune este limitată de cei patru pereţi ai bucătăriei.

Este remarcabil că în ambele capitole Efeseni 6 şi Coloseni 3 adresa către robi este cu mult mai elaborată decât faţă de celalate categorii. În Tit 2 sunt scoşi în evidenţă robii. NU este nici-o adresă soţilor, stăpânilor sau copiilor. Nu vrem să tinem socoteala, dar nu ne putem abţine să nu observăm că pe un fapt interesant; şi cu siguranţă ne învaţă ce loc important este dat în creştinism aceluia care, în acele zile de început ale istoriei Adunării, ocupa poziţia de sclav. Duhul Sfânt a folosit culori speciale pentru a instrui o asemena persoană despre felul în care să se poarte în cea mai încercată sferă de lucru. Săracul sclav ar fi putut să-şi închipuie că el este scos (dezactivat) din slujba lui Dumnezeu. Departe de lucrul acesta, el este învaţat că doar prin împlinirea slujbei  lui ca în faţa lui Dumnezeu putea împodobi învaţătura Dumnezeului şi Mântuitorului, şi să aducă glorie numelui lui Isus. Nimic nu poate întrece harul care straluceşte din aceasta.

Şi nu numai că viaţa practică a unui creştin adevărat oferă cel mai bun răspuns posibil scepticului şi celui necredincios, dar de asemenea întampină în cel mai satisfactor mod posibil obiecţiile celor care vorbesc despre lucrări, şi insistă în a-i pune pe creştini sub lege, pentru a-i învaţa cum să traiască. Atunci când oameni ne provoacă în legatură cu nepredicarea faptelor îi întrebăm simplu, pentru ce sa predicăm fapte ? Omul neconvertit nu poate face nici-o lucrare, decât „nelegiuire” şi „fapte moarte”. Cei care sunt în carne - oameni neconvertiţi - nu pot plăcea lui Dumnezeu. Ce folos să predici lucrări unor asemenea oameni? Nu faci decât să le arunci praf în ochi, să le orbeşti mintea, să le înşeli inima şi să-i trimiţi în iad cu o minciună în mâna dreaptă.

Trebuie să existe o convertire adevarată la Dumnezeu. Aceasta este o lucrare divină de la început până la sfârşit. Ce are deci de făcut omul convertit? Cu siguranţă nu trebuie să munceasca pentru viaţă, pentru că o are, chiar viaţa eterna, ca darul gratis de la Dumnezeu, prin Isus Hristos Domnul nostru. El nu trebuie să muncaesca pentru mântuire pentru că este deja mântuit - „mântuit în Domnul cu o mântuire deplină”. Ce este deci chemat să faca ? „Să slujeasca Dumnezeului viu şi adevărat”. Cum? Când? Unde? În toate: tot timpul şi în orice loc. Omul convertit nu are nimic altceva de făcut decât să-L slujească pe Dumnezeu. Dacă face altceva, el este nesincer, necredincios acelui binecuvântat Domn şi Mântuitor care, L-a chemat numaidecât la slujbă, l-a înzestrat cu viaţa, cu harul, şi cu puterea fără de care slujba nu se poate face.

Da, creştinul este chemat să slujească. Să nu uităm niciodată lucrul acesta. El este privilegiat să-şi „aducă trupul ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea lui înţeleaptă”. Aceasta clarifică întreaga problemă. Dă la o parte toate dificultăţile; face să tacă toate obiecţiile. Aşează totul în locul potrivit. Nu se pune problema a ceea ce fac eu, cum o fac - nu unde sunt ci cum mă port. Creştinismul Noului Testament este arătarea vieţii lui Hristos în cel credincios; este Hristos reprodus în viaţa zilnică, prin puterea Duhului Sfânt. Tot ceea ce creştinul atinge, face, spune, toată viaţa lui practică de duminică dimineata până sâmbătă noaptea, ar trebui să poarte marca şi să respire duhul acelei propoziţii practice mareţe cu care ne ocupam -„să slujească Dumnezeului viu şi adevărat”.  Fie ca aşa să fie din ce în ce mai mult ! Fie ca toţi preaiubiţii lui Dumnezeu, oriunde, să fie încurajaţi să dorească un devotament sincer din toată inima faţă de Hristos şi pretioasa Lui slujire!

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *