Ce gând măreţ: Domnul doreşte să ne folosească pe fiecare în slujba Sa! Fie că suntem în vârstă sau tineri, fraţi sau surori, Domnul are pentru fiecare o lucrare. Indicaţiile din Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă baza oricărei slujbe. O parte din lecţiile divine constau din exemple de bărbaţi şi femei, din slujba cărora putem învăţa.
Putem învăţa foarte multe din slujba apostolului Pavel. Desigur, nici unul dintre noi nu se poate pune pe aceeaşi treaptă cu apostolul Pavel, nici unul dintre noi nu are un dar şi o slujbă asemenea lui. Totuşi, în slujba apostolului Pavel găsim indicaţii care ne pot fi de folos. Pavel le scria corintenilor: „Fiţi imitatorii mei, cum şi eu sunt al lui Hristos“ (1. Corinteni 11:1 ). Acest lucru are valabilitate şi pentru slujbă.
În Faptele Apostolilor 20 găsim raportul, pe care apostolul îl dă în faţa bătrânilor din Efes despre slujba sa acolo.
1. Motivele slujbei
La fel ca la Domnul nostru, motivul cel mare pentru slujba apostolului era dragostea faţă de Domnul său, faţă de credincioşi şi faţă de oamenii pierduţi. Chiar dacă apostolul Pavel nu aminteşte aici cuvântul „dragoste“, găsim două expresii care ne conduc direct la acest motiv. În versetul 19 spune că a fost cu ei „slujind“ şi îşi încheie vorbirea cu cuvintele Domnului Isus: „Este mai ferice să dai, decât să primeşti“ (versetul 35). Ambele activităţi - a sluji şi a da - arată clar că cel care le face, are dragoste.
Fără dragoste nu poţi nici sluji, nici da din inimă. Fără dragoste ai putea exercita un dar, dar aceasta nu este adevărata slujbă. Cine slujeşte Domnului, trebuie să aibă dragoste. Cine dă aşa cum a dat Domnul, trebuie de asemenea să aibă dragoste. Suntem îndemnaţi: „Slujiţi unii altora prin dragoste“ (Galateni 5:13 ). Aşa a făcut şi Domnul; El a fost acela care „ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi“ (Efeseni 5:2 ).
Să verificăm motivele pentru slujba noastră! Cât de repede ajungem în punctul central al slujbei noastre! Sau slujim într-adevăr Domnului? Lucrăm din dragoste pentru El, pentru fraţi, pentru oamenii din jurul nostru? Domnul ne poate ajuta să lucrăm pentru El având acest motiv.
2. Atitudinea în slujire
Atitudinea apostolului Pavel se observă clar când citim versetele 19 şi 24. Slujba sa era caracterizată de smerenie şi devotament. El dorea să-i slujească Domnului în toată smerenia şi nu îşi menaja viaţa. Adevărata sluijire se arată într-adevăr într-o atitudine de smerenie şi devotament. Găsim aceste caracteristici în mod desăvârşit la Domnul nostru. El S-a dăruit deplin lui Dumnezeu.
Dăruirea de sine o găsim şi la apostolul Pavel. El slujea „cu toată smerenia“. Smerenia înseamnă a ne pierde pe noi înşine din vedere. Acest lucru ne vine greu. Şi dăruirea este în strânsă legătură cu aceasta: nu noi înşine stăm în centru, ci El, căruia ne dăruim. Şi aceasta ne vine greu, pentru că tendinţa de a ne impune se va observa mereu, din nefericire, chiar şi în slujba pentru Domnul.
Pavel slujea cu toată smerenia, el era gata să-şi dea viaţa pentru credincioşi. El exprimă aceasta într-un alt loc prin cuvintele: „Chiar dacă sunt turnat ca jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, mă bucur“ (Filipeni 2:17 ). Să ne întrebăm: suntem gata să fim o jertfă? Suntem gata să ne uităm pe noi înşine şi să ne lăsăm „folosiţi“ în acest sens? Această gândire poate fi găsită la noi, numai când Domnul ia chip în noi.
3. Adaptabilitatea în slujbă
Pavel era foarte flexibil, mobil şi adaptabil în slujba sa. Aceasta nu înseamnă că se învârtea ca un steguleţ în vânt, ci că se putea adapta diferitelor ocazii.
Conţinutul şi tema slujbei: Slujba apostolului Pavel avea un conţinut bogat. În Faptele Apostolilor 20 foloseşte mai multe expresii care prezintă aceasta. El a mărturisit pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos, a mărturisit Evanghelia harului lui Dumnezeu, a predicat împărăţia lui Dumnezeu şi a făcut cunoscut tot planul lui Dumnezeu (versetele 21-27). Slujba sa se îndrepta atât spre oamenii nemântuiţi, cât şi spre oamenii credincioşi. În aceasta, apostolul Pavel este desigur unic. Nici unul dintre noi nu are astăzi o astfel de slujbă. Dar ceea ce vrem să învăţăm este: să nu devenim unilaterali în slujba pentru Domnul, ci să păstrăm o anumită adaptabilitate. Evanghelistul nu trebuie să neglijeze învăţătura, iar învăţătorul nu trebuie să treacă niciodată cu vederea faptul că vestea trebuie să atingă şi pe oamenii necredincioşi. Nimeni nu poate face toate, deci să ne ferim de unilateralitate şi să ne bucurăm de fiecare care are un alt dar şi o altă lucrare decât noi.
Pentru cine era slujba: Şi aici, apostolul Pavel nu era unilateral. În versetul 21, el le aminteşte efesenilor că a vorbit atât iudeilor, cât şi grecilor. El nu era limitat cu privire la persoanele pe care le avea în faţa sa. Corintenilor le-a spus că s-a făcut „rob tuturor“ pentru a câştiga cât mai mulţi posibil (a se compara 1. Corinteni 9:19-23 ). Şi noi trebuie să ne adaptăm în slujbă. Dacă vorbim copiilor, trebuie să ne exprimăm altfel decât vorbim celor maturi. Când discutăm cu persoane de curând întoarse la Domnul, vom vorbi despre alte teme decât atunci când discutăm cu persoane care Îl urmează de mult timp pe Domnul. Aceasta nu înseamnă că „modificăm“ adevărul, ci că ne adaptăm respectivei grupe căreia îi vorbim. Să păstrăm această mobilitate! Exemplul desăvârşit este Domnul Isus. Cu teologul Nicodim a vorbit altfel decât cu femeia de la fântâna din Sihar. Cuvintele Sale erau întotdeauna pline de înţelepciune, dar totuşi diferite.
Locul slujbei: Pavel a slujit în diferite locuri. El a vorbit în public, dar şi în case. Acest lucru îl găsim şi la Domnul Isus. Să cercetăm în Evanghelii în ce locuri a slujit Domnul Isus! Îl găsim lângă mare, în locuri pustii, în sinagogă, în casele diferitor oameni. Slujba Sa era atât publică, cât şi în ascuns. La fel este şi astăzi. Slujba pentru poporul lui Dumnezeu şi pentru Evanghelie are loc atât în public, cât şi în particular. Să ne verificăm înaintea Domnului unde doreşte El să ne vadă în slujbă!
Timpul slujbei: Şi în legătură cu acest punct găsim mobilitate. În versetul 31, Pavel aminteşte că timp de trei ani, „noapte şi zi“ nu a încetat să îndemne cu lacrimi pe fiecare. Pavel a folosit atât noaptea, cât şi ziua, ocaziile de slujire pentru Domnul. El era mobil. Să ne gândim din nou la Domnul nostru. Discuţia memorabilă cu Nicodim a avut loc noaptea, pe femeia de la fântâna lui Iacov a întâlnit-o ziua, iar pentru copii Şi-a găsit timp la sfârşitul unei zile obositoare. Fiecare trebuie să-şi folosească astăzi bine timpul. Dar să nu uităm să fim mereu gata pentru a împlini o lucrare în slujba pentru Domnul nostru. Avem nevoie de flexibilitate. În mod deosebit în slujba de păstor, flexibilitatea este indispensabilă.
Metodele slujbei: Pavel nu era unilateral şi limitat nici cu privire la modul în care îşi făcea slujba. În capitolul 20 foloseşte cinci expresii care ne descriu metodica slujbei. Mai întâi vorbeşte despre „mărturisire“, adică el a prezentat adevărurile şi le-a adus în faţa oamenilor ca martor fidel. Apoi el „a învăţat“, deci a explicat cuvântul. De asemenea „a vestit“ vestea lui Dumnezeu ca un crainic. El „a predicat“ şi „a îndemnat“, deci a pus pe inima credincioşilor învăţăturile. Şi aici putem să urmărim slujba Domnului nostru, al cărui exemplu a fost urmat de apostolul Pavel. Domnul ne poate ajuta să nu devenim unilaterali în modul în care aducem Cuvântul. Duhul Sfânt ne va călăuzi în ce mod să spunem ceva. Să ne ferim de orice rutină, dar şi de un sistematism învăţat. Să învăţăm de la apostolul Pavel că atât pentru slujba de evanghelizare, cât şi pentru slujba pentru credincioşi este nevoie de multă adaptabilitate şi mobilitate.
4. Perseverenţa în slujbă
Flexibilitatea şi mobilitatea în slujbă nu înseamnă că suntem instabili şi schimbători. Din contră! Apostolul Pavel nu era numai adaptabil, ci era şi foarte perseverent în slujba sa. La el găsim un echilibru exemplar. El le-a spus celor din Efes (versetul 18) că a fost cu ei din prima zi. Tot timpul nu a încetat „să îndemne cu lacrimi pe fiecare“. El a îndeplinit lucrarea dată de Domnul şi nu a întrerupt-o înainte de timp.
Despre Domnul Isus citim cuvintele profetice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor răzvrătit“ (Isaia 65:2 ). El a fost caracterizat de perseverenţă în slujba Sa pentru Dumnezeul Său. Nimeni nu a împlinit atât de desăvârşit slujba ca El. Domnul Isus nu S-a lăsat oprit de nimeni şi nimic. Şi pentru noi are valabilitate îndemnul care i s-a spus lui Arhip: „Ia seama la slujba pe care ai primit-o de la Domnul, ca s-o împlineşti“ (Coloseni 4:17 ). Este relativ uşor să începi o lucrare în exuberanţa sentimentelor, dar este mult mai greu să o realizezi în credincioşie în cazul unei împotriviri. Domnul Isus nu S-a lăsat oprit de piedici şi probleme. Acelaşi lucru îl găsim la apostolul Pavel. Acesta să fie un indicator pentru noi.
5. Sentimentele în slujbă
Ce sentimente avem în slujba pentru Domnul? Este o deficienţă gravă când slujba se realizează fără un interes viu. Domnul a fost deseori mişcat, i s-a făcut milă. Slujba pentru El este altceva decât a realiza o lucrare pământească. Pavel a acţionat cu simţăminte de inimă. Întreaga vorbire către bătrânii din Efes este „înrămată“ de lacrimi. În versetul 19 aminteşte lacrimile şi încercările, iar în versetul 31 vorbeşte despre faptul că i-a îndemnat noapte şi zi, cu lacrimi, pe credincioşi.
Lacrimile din versetul 19 se află în legătură cu respingerea şi prigoana din partea duşmanilor Evangheliei care îl urmăreau şi doreau să-l omoare pe Pavel. Despre aceasta vorbeşte în cuvinte impresionante în 2. Corinteni 1 . Împovărarea era atât de uriaşă pentru el şi pentru colaboratorii săi, iar duşmănia atât de mare, încât n-au văzut nici o cale de ieşire. Aceste suferinţe au avut ca urmare lacrimi. Şi Domnul nostru a vărsat aceste lacrimi. Când S-a apropiat de cetatea Ierusalim, El a vărsat lacrimi, pentru că S-a gândit la judecata pe care şi-a atras-o cetatea prin respingerea ei. Cel care doreşte să fie o mărturie vie pentru Domnul Isus, va simţi împotrivire, desigur, nu în aceeaşi măsură ca Domnul Isus, şi nici ca apostolul Pavel. Totuşi suntem trişti când vedem că oamenii nu vor să primească vestea Evangheliei. Rămânem indiferenţi? Să avem simţăminte divine faţă de aceştia. Spre îmbărbătarea noastră putem să privim spre Acela „care a răbdat de la păcătoşi aşa mare împotrivire faţă de Sine“.
Lacrimile din versetul 31 sunt de altă natură. Pavel i-a îndemnat cu lacrimi pe credincioşi, noapte şi zi. Prevedea ziua în care va fi părăsit de toţi din Asia? În orice caz, avea pe inimă binele credincioşilor pe care îi îndemna cu lacrimi. Cuvântul folosit pentru „a îndemna“ înseamnă „a vorbi stăruitor inimii“, „a avertiza“. Pavel nu a folosit ciocanul şi dalta pentru a vorbi inimilor efesenilor, ci a făcut-o cu lacrimi. Aceasta ne aminteşte de un cuvânt din Ieremia: „Dacă nu veţi asculta aceasta, sufletul meu va plânge în locuri ascunse pentru mândria voastră şi ochiul meu va plânge amar şi va vărsa lacrimi...“ (Ieremia 13:17 ). Cât de mult L-a lovit şi pe Domnul Isus faptul că ucenicii nu L-au înţeles şi nu au putut să pătrundă sentimentele Sale cu privire la cruce.
Şi noi trebuie să ne exercităm slujba printre credincioşi cu astfel de sentimente. Acest lucru începe în familie şi continuă în poporul lui Dumnezeu. Poate vom avea parte de lacrimi, dar Dumnezeu va „pune“ lacrimile în „burduful Său“, cum spune psalmistul. Lacrimile vărsate în slujba pentru Domnul nu sunt pierdute. În Psalmul 126:5 citim minunatele cuvinte: „Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu cântec de bucurie.“ Aceasta are valabilitate pentru Domnul Isus, pentru apostolul Pavel şi pentru noi. Domnul ne face părtaşi la lacrimile Sale. Dar apoi psalmistul continuă: „Cel care merge plângând, purtând sămânţa de semănat, se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-şi snopii.“ Roada aparţine Domnului nostru. El poartă snopii Săi. Nu este un privilegiu ca printr-o slujbă perseverentă să contribuim puţin, ca El să-Şi ducă cândva acasă snopii? Merită!