„Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată creaţia.” (Marcu 16:16 )
Căutând să răspândim Evanghelia cu ajutorul tractatelor și broșurilor, vom împlini în mod binecuvântat acest verset.
Nu suntem noi responsabili într-un mod solemn să răspândim vestea bună prin orice mijloc legitim care ne stă în putință? Mă întreb pe mine însumi, precum și pe cititor, credem noi cu adevărat că sufletele din jur se adună la porțile iadului veșnic? Și credem noi că este dorința dragostei lui Dumnezeu ca vestea bună să fie predicată „la toată creația”?
Nu ar trebui să fie adevărat cu privire la noi, așa cum era cu privire la marele apostol Pavel, acest fapt: „Cunoscând deci frica de Domnul, îi înduplecăm pe oameni”? Apostolul a simțit, de asemenea, ce fapt solemn era pentru el, personal, să stea înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, deși el urma să stea acolo îmbrăcat în desăvârșita îndreptățire a lui Dumnezeu, fără nicio teamă de judecată, dar umilit până în țărână și îngenunchiat în cea mai adâncă închinare, văzând, în lumina cerului, harul neobosit și nemărginit al Stăpânului său față de slujitorul Său.
Și, pe măsură ce sufletul său, luminat tot mai mult sub perspectiva acestor lucruri, era supus influenței solemne și aducătoare de disciplină, inima lui, în comuniune cu inima lui Dumnezeu, bătea pentru lumea atât de plină de păcătoși orbi și nepăsători care, dacă nu vor primi intervenția harului lui Dumnezeu, vor sta înaintea Judecătorului în teribila lor vinovăție, fără vreun apărător care să le susțină cauza și fără adăpostul sângelui care îi apără de judecata veșnică. Iar rezultatul a fost viața lui Pavel de slujire neîntreruptă și devotată în vestirea Evangheliei.
O! Pretutindeni este o mare nevoie! Ogoarele sunt „deja albe pentru seceriş”, ne aflăm aproape de revenirea lui Hristos, necredincioșia se răspândește cu frenezie în fortărețele creștinismului, iar de la miile de amvoane din țara în care trăim se predică o evanghelie falsă. Dacă toate acestea și încă mai multe sunt adevărate, atunci trebuie să ne punem această întrebare: CE facem noi pentru Hristos?
Mulți nu sunt dăruiți pentru a predica. Unii sunt prea în vârstă, vremea slujirii lor publice a trecut, alții sunt prea tineri, surorilor noastre în Hristos nu le este îngăduit să predice în public însă această simplă și binecuvântată slujire a distribuirii de tractate este disponibilă tuturor. Sau poate că nu avem timp să stăm și să vorbim mulțimilor în stradă însă cu toții putem să punem în mâinile câtorva oameni tăcuții mesageri ai salvării.
Ah, cât de mulți sunt nevinovați de crima de a purta în buzunarele lor evanghelia tipărită, iar dacă se întâmplă să fie stimulați în a-și procura o sută de tractate sau de broșuri, acestea le ajung ani buni. Ce suflete generoase! Să se gândească la Marea Moartă, care întotdeauna primește dar niciodată nu dă înapoi, în jurul a cărei țărmuri lâncezește tăcerea de mormânt, în timp ce stricăciune și descompunere plutesc la suprafața apelor sale!
Unii care au fost odată săraci în bunurile acestei lumi erau bogați în credință și fost minunat cât de mulți bani au putut economisi pentru a procura și a distribui vestea Evangheliei prin literatură tipărită. Însă ei au prosperat în lume, sămânța bună a Cuvântului a fost înăbușită; înfățișarea lor exterioară s-a îmbunătățit, după standardele lumii, în timp ce inima lor pentru Hristos s-a răcit tot mai mult. Ceea ce făcuseră în alte timpuri nu mai era potrivit ca ei să practice acum. A dărui un tractat de evanghelizare era sub demnitatea lor. „Tractatele sunt atât de disprețuite astăzi, distribuirea lor este demodată, iar direcția noastră nu este evanghelia”, a fost adesea scuza lor rece, superficială, împietrită.
Iar dacă din întâmplare i-a mustrat conștiința, ei au redus la tăcere acest sfătuitor credincios prin faptul că au cumpărat câteva sute de tractate și le-au dat unui frate mai sărac să le distribuie.
Mulțumiri lui Dumnezeu pentru oricine care dă posibilitatea unui frate mai sărac, căruia nu îi lipsește inima pentru lucrare, ci mijloacele, să distribuie mii de mesaje tăcute ale mântuirii. Însă aceasta nu îl absolvă nicidecum de la propria sa responsabilitate. Tocmai înfățișarea lui respectabilă îi dă posibilitatea să dăruiască tractate oamenilor înstăriți care poate le-ar refuza din mâna unuia îmbrăcat mai modest.
Nimic nu este mai minunat decât să vezi harul triumfând în cei aflați în poziții înalte în lumea aceasta. Mândria este un lucru blestemat; este lațul diavolului! Prea adesea Satan își găsește o pradă ușoară printre cei care dețin averi, descendență nobilă, abilități remarcabile și alte daruri naturale. El vine la astfel de oameni cu pofta ochilor, pofta cărnii și cu trufia vieții, având un succes teribil. Să avem grijă să căutăm să avem gândul Stăpânul nostru îndurător și întotdeauna să-I dăruim ce avem mai bun pentru binecuvântata Lui slujire.
Ce este mai binecuvântat decât a-i vedea pe cei care, având o judecată duhovnicească, îi îndrumă pe sfinții lui Dumnezeu, căutând să răspândească Evanghelia prin intermediul tractatelor? Ce poate fi mai potrivit pentru a-i mișca pe cei care ajung sub influența lor?
O, aș dori să nu văd pe nimeni neglijând acest domeniu binecuvântat de slujire, fie el învățător sau evanghelist, tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, frate sau soră. Nimic altceva nu conferă necesarul curaj și lepădarea de sine decât devotamentul inimii față de Hristos. Studiați viața lui Isus, meditați la dragostea Lui care L-a dus la moarte, gândiți-vă la faptul că noi suntem lăsați aici jos pentru a împlini voia Lui, pentru a desfăta inima Lui.
Este foarte instructiv să observăm unde se găsește textul nostru. În Evanghelia după Marcu Domnul Isus ne este prezentat ca Robul desăvârșit. Cu inimi adorânde putem să urmărim slujirea Lui neobosită și neîntreruptă în acele minunate șaisprezece capitole în care evanghelistul și-a țesut relatarea sa cu privire la minunata lucrare a Domnului Isus, culminând cu acea slujire mai mare decât toate, crucea Calvarului.
O, ne-ar face tuturor bine – așa cum suntem, robi netrebnici –să citim în fiecare zi a vieții noastre primul capitol din Marcu. Binecuvântatul nostru Stăpân, credinciosul Rob al lui Dumnezeu, pare că abia avea timp să mănânce sau să odihnească. Începând dimineața devreme, predicarea, vizitele, vindecările, par a se succeda până când cititorul rămâne uimit truda Lui din acea zi.
Iar atunci când El dorește să vorbească cu Dumnezeu în rugăciune citim mișcați: „Şi, trezindu-Se dis-de-dimineaţă, pe când era încă noapte, a ieşit şi a mers într-un loc pustiu şi Se ruga acolo.” Ah, dacă ne-am ruga mai mult asemenea Lui, am lucra mai mult asemenea Lui.
Și sunt destul de sigur că, având înaintea noastră un exemplu atât de strălucitor, calitatea slujirii va merge mână în mână cu cantitatea. În privința aceasta Pavel era la fel ca Stăpânul său. Truda lui era constantă și fără întrerupere. Și nu putem să nu remarcăm, atunci când citim istoria lucrărilor sale misionare pe paginile sfinte, că izvorul adânc al tuturor era dragostea pentru Hristos. Dragostea lui Hristos îl constrângea.
Fie ca cititorul și scriitorul acestui articol să fie înflăcărați la o părtășie mai strânsă cu Hristos și la o slujire mai deplină și mai vie pentru El.
Dacă acest apel, adresat cu teamă și tremur, a fost citit de cineva care nu are obiceiul de a răspândi Evanghelia scrisă, nu doar să recunoască adevărul a ceea ce spunem, ci să nu piardă timpul și, potrivit mijloacelor lor, să-și procure câteva tractate sau broșuri bune, simple, de evanghelizare și, folosindu-și mintea și, cu rugăciune, să le distribuie și astfel, în măsura lor, să predice „Evanghelia la toată creaţia”.
Vai! Atunci când spunem că nu putem să facem prea multe pentru că ne lipsesc mijloacele, adesea ar trebui să spunem mai drept că lipsa credincioșiei noastre față de Hristos este cea care ne face să fim mulțumiți cu puținul pe care îl facem.
Lumea cheltuie cu mână largă pentru slujirea diavolului. Priviți la starea înfloritoare a clădirilor publice, a teatrelor, a sălilor de concerte și a o mie de alte lucruri. În vremuri grele și în localități mici multe clădiri publice sunt bine întreținute și administrate în timp ce, vai! într-un oraș mare unde locuiesc mulți credincioși, un depozit de tractate poate să lâncezească și să fie în pragul dispariției.
Fie ca toți să punem la inimă cuvintele Mântuitorului: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată creaţia.” În curând vom auzi strigătul Său și vom merge la El. Umbrele se lungesc, scurta vreme a slujirii noastre se va sfârși peste puțină vreme, iar apoi ne vom odihni în prezența Lui pentru totdeauna. Între timp, haideți să fim în plină activitate!