comori.org
comori.org

Ce spune un tată fiicei lui în ziua nunţii

Ernst Modersohn

Iubita mea fiică, a sosit ziua pe care ai aşteptat-o cu bucurie, dar şi cu teamă, ziua în care vrei să spui „da“ bărbatului pe care ţi l-a dat Dumnezeu, cuvânt care te va lega de el pentru toată viaţa. Pentru această zi mare şi pentru următoarea etapă nouă din viaţa ta, doresc să-ţi dau câteva sfaturi.

De astăzi pleci departe pentru a trăi ca soţia lui în propria voastră casă. Cine ştie dacă ne vom mai vedea şi când. De aceea, te rog, ia aminte la cuvintele mele ca şi cum ar fi cele din urmă! Priveşte-le ca pe testamentul meu pentru tine! O, de le-ar binecuvânta Domnul Isus Hristos!

Ziua de nuntă nu înseamnă, în nici un caz, numai o oarecare zi de sărbătoare, aşa cum există multe altele. Nu; acum începe o viaţă nouă pentru tine. Această zi, alături de experienţa ta spirituală a întoarcerii la Dumnezeu şi a naşterii din nou, înseamnă într-adevăr adevărata schimbare a vieţii tale! De aceea ia cu tine câteva gânduri care te pot ajuta să te orientezi mai bine în ţara necunoscută a căsniciei în care păşeşti acum!

O adevărată căsnicie este o frântură de rai pe pământ!

Când cei dintâi oameni au fost alungaţi din paradis, au lăsat acolo multe lucruri: au pierdut pacea în care au trăit cu Dumnezeu, au pierdut părtăşia fericită cu Dumnezeu. Dar un lucru le-a rămas, o bucată de paradis a plecat cu ei: căsnicia! Adam nu a ieşit singur din paradis pentru a purta lupta aspră cu pământul blestemat de Dumnezeu; Eva era cu el. Ce binecuvântare pentru Adam! Dacă, după fericirea de care a avut parte o vreme acolo, ar fi fost nevoit să iasă singur, s-ar fi prăbuşit în nenorocire. Dar Eva era cu el, era tovarăşa lui, ca să poarte împreună durerea. Ce bine că a fost aşa!

Da, nu mă sfiesc să spun: căsnicia este o bucată de rai pe pământ. De aceea şi diavolul caută să se atingă de acest bun ceresc. El face tot ce-i stă în putinţă pentru a nu se ajunge la o căsnicie fericită. Departe de a fi o bucată de rai pe pământ, căsnicia este mai degrabă, deseori, o bucată de iad pe pământ. Ce chin când două persoane sunt legate una de alta pentru toată viaţa şi totuşi nu se înţeleg, nu sunt una!

Dar ce frumos când o căsătorie este încheiată în cer! Mă bucur că aşa stau lucrurile cu voi. Căsătoria voastră nu a făcut-o omul, ci Domnul. Ce linişte şi ce siguranţă ai, când ştii: căsnicia în care mă găsesc a încheiat-o Dumnezeu; soţul pe care-l am mi l-a dat Dumnezeu. Aşa a fost şi cu noi, părinţii tăi, şi aşa este şi cu voi. Nu în toate căsniciile este aşa şi de aceea avem motiv deosebit de a-i mulţumi Domnului.

Dar să nu gândeşti, că dacă este după voia lui Dumnezeu, dacă este o bucată de rai, căsnicia ta va trebui să şi rămână aşa în mod obligatoriu şi necondiţionat întotdeauna. Prin voia proprie, prin vină şi păcat, poate fi pierdută foarte repede starea paradisiacă. Acest lucru l-au experimentat Adam şi Eva. Câţi n-au început căsnicia în rai, dar după câteva săptămâni sau luni sau ani au pierdut-o din vina lor. Ei nu şi-au ocrotit Edenul. Doresc să vă ajut să vă feriţi de acest lucru. De aceea caut să-ţi vorbesc astăzi încă o dată cu toată dragostea, dar şi cu toată seriozitatea.

Păstrează şi ocroteşte paradisul căsniciei! Nu uita ce spune Scriptura: Eva a fost vinovată că Adam a fost izgonit din paradis. De aceea veghează şi roagă-te, pentru ca să vă găsiţi împreună, în orice timp, în prezenţa şi în părtăşia lui Dumnezeu, iar căsnicia voastră să fie şi să rămână o bucată de rai!

Fă-ţi timp pentru citirea Bibliei şi pentru rugăciune!

Aceasta este cea dintâi rugăminte a mea. De acest lucru atârnă foarte mult fericirea în căsnicie. Mulţimea treburilor casnice să nu te oprească niciodată de la clipele de linişte! Începe ziua cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu rugăciune! Ba chiar în mijlocul treburilor, fă-ţi timp ca să mai respiri puţin în rugăciune! Numai în felul acesta, treburile nu te vor invada. Nu uita acest lucru chiar în ziua când ai foarte multe lucruri de făcut! Da, cu cât ziua este mai plină de treburi, cu atât este mai mare nevoie ca printre ele să ridici privirea şi să primeşti putere de sus. Altfel te pierzi în vălmăşagul treburilor şi al ocupaţiilor. Câte femei nu s-au ruinat în felul acesta! Cine nu are timp pentru rugăciune să nu se mire când treburile îl năpădesc. Să nu fie aşa la tine! Ca să nu ajungi acolo, fă-ţi timp în fiecare zi pentru Biblie şi pentru rugăciune!

Citeşte şi roagă-te şi împreună cu soţul tău! Vrăjmaşul nu va izbuti să pună între voi ceva, dacă veţi citi Biblia şi vă veţi ruga împreună. Noi, părinţii tăi, am experimentat şi am probat în toţi aceşti ani ce lucru preţios, întăritor şi unificator este citirea Bibliei, apoi rugăciunea împreună. Dacă viaţa de fiecare zi vrea să aducă praf pe sufletele voastre, el va fi înlăturat şi scuturat îndată ce veţi veni în aerul de sus al legăturii cu Domnul. Chiar dacă se vor ivi vreodată păreri deosebite între voi, ele nu vă vor face rău, dacă vă veţi apropia mereu în rugăciune de Domnul. De aceea cel dintâi sfat al meu este: Fă-ţi timp pentru Biblie şi pentru rugăciune! Numai aşa, căsnicia ta se va asemăna exemplului biblic pe care ni-l prezintă apostolul Pavel.

Exemplul biblic al căsniciei

În epistola către Efeseni, capitolul 5, apostolul Pavel foloseşte căsnicia ca imagine a legăturii dintre Hristos şi Adunarea Sa. Acesta este idealul a cărui împlinire trebuie să fie ţinta voastră.

Soţul şi soţia trebuie să fie unul faţă de altul cum este Hristos faţă de Adunarea Sa. Ce exemplu! Cum a iubit Hristos Adunarea şi S-a dat pe Sine pentru ea, tot aşa să-şi iubească şi soţul soţia, cu aceeaşi dragoste altruistă, iar soţia să fie supusă soţului ei cum se supune lui Hristos Adunarea.

În Biblia mea am un semn de carte făcut de mama mea. Pe acest semn sunt scrise cuvintele: „ca şi Hristos“. Acesta mi-a fost deseori un îndemn şi m-a făcut să mă întreb: Iubesc eu pe soţia mea cum iubeşte Hristos Adunarea Sa? Ah, noi am fost în starea veche nişte creaturi egoiste! Dar chiar şi ca oameni noi, născuţi din nou, ne aflăm în pericolul de a ne iubi pe noi înşine, de a trăi pentru noi înşine, de a ne realiza pe noi înşine. De aceea este necesar să contăm mereu pe victoria dăruită de Domnul şi să ne considerăm ca unii care nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru Hristos. Cu privire la căsnicie ne putem aminti de exemplul nostru divin, minunat: ca şi Hristos!

Iar soţiilor, apostolul le dă sfatul să fie supuse bărbaţilor lor, aşa cum se supune lui Hristos Adunarea Sa. Acest aspect pare, la prima vedere, să nu fie actual, dar este veşnic! În ziua de astăzi se vorbeşte mult de egalitatea sexelor. Cu aceasta, oamenii vor să arate că ei ştiu mai bine decât a ştiut şi a dorit Dumnezeu. El a pus în fiinţa femeii simţământul că trebuie să se sprijine, că are nevoie de ajutor.

Să privim încă o dată ceea ce spune apostolul Pavel în Efeseni 5 , versetele 22-33 despre legătura dintre soţ şi soţie: „Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului, pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este cap al Adunării. El este Mântuitorul trupului. Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate. Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, ca să-Şi înfăţişeze Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă şi fără cusur. Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine însuşi. Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea; pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale. De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare. Însă şi voi, fiecare, aşa să-şi iubească soţia, ca pe sine însuşi; şi soţia să se teamă de soţ.

Astfel de reguli nu se abandonează fără a nu fi pedepsit. Cât de nefeminine sunt femeile care caută să fie în toate la fel ca bărbaţii. Tocmai prin aceasta, ele pierd ceea ce reprezintă feminitatea lor nobilă. Oricât de neactual ar părea să ceri, în înţeles biblic, unei soţii să fie supusă, totuşi aceasta rămâne cheia unei căsnicii fericite şi binecuvântate!

De aceea îţi dau astăzi un sfat foarte serios: Cedează mereu, mereu! Desigur, presupun că soţul tău nu-ţi va cere niciodată ceva ce ar fi împotriva Cuvântului şi voii lui Dumnezeu. Nu cred că va face un astfel de lucru, pentru că este un om credincios. De aceea, fiica mea dragă, îţi zic: Nu te impune niciodată! Cedează mereu! Nu tu porţi răspunderea. Responsabilitatea o poartă soţul tău.

Cât de bine este să laşi toată răspunderea pe seama soţului! Cât de bine este să te poţi sprijini pe el cu simţământul că eşti la adăpost! De aceea lasă-i lui toată răspunderea pe care o are fiindu-ţi cap. Fii deci supusă lui! Dacă într-un lucru sau altul eşti de altă părere, lasă cu încredere ca soţul tău să hotărască. De obicei, femeile judecă mai mult conform simţurilor, pe când bărbaţii cercetează mai adânc lucrurile. Femeile sunt gata să ia toate subiectiv, pe când bărbaţii judecă mai obiectiv. Faptul acesta este demonstrat în viaţa de toate zilele. Iată de ce se cade să laşi hotărârea pe seama soţului tău şi să-ţi aduci aminte de vorba pe care ţi-o spun astăzi: Cedează mereu, mereu!

Dacă auzi vorbindu-se despre drepturile femeii, lucru de care lumea este astăzi plină, lasă-mă să-ţi spun în legătură cu aceasta o vorbă a mamei tale. Ea a zis adeseori: „O, eu sunt o adeptă a drepturilor femeii! Nici nu mă gândesc să mă lipsesc de drepturile mele de femeie. Dimpotrivă, sunt o înfocată apărătoare a drepturilor femeii. Am dreptul să mă las iubită de soţul meu şi am dreptul să-i las lui toată răspunderea. Cât de bine mă simt eu cu aceste drepturi ale femeii! Dacă ar trebui să am grijă de toate şi să mă gândesc la toate, aş fi foarte nefericită. Dar am dreptul de a mă sprijini pe soţul meu şi de a-l lăsa pe el să acţioneze. Nu îngădui să mi se ia nici unul din drepturile mele de femeie“.

Da, acestea sunt drepturile biblice, adevăratele drepturi ale femeilor la care te rog să ţii mereu şi să nu le uiţi. Din aceasta nu vei avea decât de câştigat. Întreab-o pe mama ta şi-ţi va spune că a fost fericită profitând de aceste drepturi ale femeii.

Fii supusă! Aş dori să-ţi subliniez în mod deosebit acest cuvânt. Cunoşti povestea cu acea femeie care a venit la un evanghelist, ca să se plângă de necazurile ei. Căsnicia ei era ameninţată să se destrame. Din ce cauză? Soţul voia ca cizmele lui să stea sub masă. Ea însă nu voia cu nici un chip. Soţul ţinea cu orice preţ la dreptul lui. Supărată, femeia a venit să se plângă de soţul ei gândind că evanghelistul îi va da dreptate şi va arăta milă faţă de ea. Dar acela nu i-a dat dreptate, ci i-a zis: „Dacă soţul dumneavoastră ţine atât de mult ca cizmele să-i stea în cameră sub masă, de ce nu? Faceţi-i această plăcere!“ Gândul acesta, că ar putea ceda, nu-i venise în minte până atunci. Ea voia să-şi impună voinţa ei, iar el dorea să-şi impună voinţa lui. „Ce contează“, i-a zis evanghelistul, „unde stau cizmele? Ceea ce cere soţul dumneavoastră nu este un păcat. Mai bine faceţi-i pe voie, decât să nimiciţi fericirea căsniciei“.

Aceste cuvinte „de ce nu?“ sunt cuvinte de aur. Întipăreşte-ţi-le bine în minte! Dacă soţul tău doreşte un lucru care poate ţie nu-ţi place, care nu ţi se pare drept, să-ţi zici şi tu aceste cuvinte: „de ce nu?“ Să îţi spui că a ceda nu este nedrept, iar a fi supusă este poruncit în Cuvântul lui Dumnezeu. Poate îţi aminteşti aici de cuvintele apostolului Pavel din epistola sa către Efeseni. Cu aceste cuvinte vei trece pe lângă prăpastii în care multe căsnicii s-au prăbuşit.

Vreau să-ţi arăt o altă stâncă de care s-au lovit multe căsnicii. Sfatul pe care vreau să ţi-l dau în acest următor punct este:

Să nu fii geloasă niciodată!

Dacă Dumnezeu ţi-a dat un soţ, trebuie să fii încredinţată că el te iubeşte şi că îţi este credincios. Nimic nu este mai chinuitor şi mai înjositor pentru un soţ decât să vadă că soţia lui nu se încrede în el. Se întâmplă oricărui om, şi mai ales oricui lucrează pentru împărăţia lui Dumnezeu, să vină la el femei ca să-i ceară un sfat şi să stea de vorbă cu el. Dacă după aceea soţia lui începe să spună: „A ţinut cam mult această stare de vorbă. Te simţi bine când primeşti astfel de vizite“, atunci se rupe ceva în inima soţului şi acest ceva cu anevoie se vindecă. Fereşte-te, fiica mea, să-ţi chinui soţul în felul acesta! Calea geloziei este calea cea mai scurtă şi cea mai sigură, ca să facă o căsnicie nefericită. Ia seama!

Dacă eşti geloasă, te nefericeşti şi pe tine, şi pe el. Gândeşte-te la vorba aceea: „Gelozia este o patimă care caută cu râvnă ceea ce produce suferinţă“. Iată o vorbă adevărată! Gelozia pune la îndoială iubirea şi cinstea altuia, îngroapă încrederea şi înstrăinează inimile. Amarul acesta l-au gustat destui oameni căsătoriţi. De aceea îţi spun cu toată seriozitatea: Fereşte-te de gelozie!

Poate te întrebi cum te poţi păzi practic de gelozie. Desigur, nu eşti imună faţă de ispită. Dar tu ţi-ai dăruit Domnului Isus inima şi viaţa. De aceea întreaga Sa lucrare de salvare are valabilitate şi pentru tine. Când Şi-a dat viaţa şi a murit pe cruce, atunci te-a luat cu El. Tu ai murit împreună cu El. De aceea, când vine ispita spre gelozie, poţi să te bizui plină de bucurie pe realitatea că eşti răstignită împreună cu Hristos, că omul tău cel vechi şi păcătos a murit. Isus ţi-a dăruit viaţă nouă, de aceea nu mai eşti datoare geloziei! Da, Isus Hristos şi dragostea Lui trăiesc în tine, iar în 1. Corinteni 13 , versetul 4 citim: „Dragostea este îndelung-răbdătoare, plină de bunătate; dragostea nu invidiază!

Iată, în acest mod simplu poţi lupta şi poţi fi stăpână pe situaţie! Şi pentru alte ispite, poţi apela în acest mod la victoria săvârşită de Domnul pentru tine.

Dar dacă tocmai m-am gândit la gelozie, ce s-ar fi ales de chemarea mea de vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu, dacă mama ta m-ar fi chinuit cu gelozia? În fiecare zi vin la mine femei, ca să mă întrebe câte ceva. Deci, prilejuri de a fi geloasă sunt destule. Cât de mult m-am bucurat şi cât de recunoscător am fost întotdeauna că mama ta nu m-a chinuit niciodată cu gelozia. Fă şi tu la fel!

Dacă gelozia este o cale scurtă de a face căsnicia nefericită, vreau să îţi arăt o cale simplă care ţine de fericirea căsniciei.

Fii tandră la salutul de întâmpinare şi la cel de rămas-bun!

Lucrul acesta este mult mai însemnat decât îşi închipuie cineva. El reprezintă parfumul şi farmecul căsniciei. Cu câtă tandreţe obişnuiesc logodnicii să se salute când se întâlnesc sau se despart! Ei fac lucrul acesta de parcă nu s-ar fi văzut de cine ştie câtă vreme sau ca şi cum ar trebui să se despartă pentru mult timp. Însă, după ce s-au căsătorit, această tandreţe este curând uitată. Soţul pleacă de acasă fără să-i zică soţiei „la revedere“, iar când se întoarce acasă, vine tot atât de nepăsător cum a plecat. Ea îl lasă să plece fără un salut de despărţire şi, când acesta se întoarce, nu îl întâmpină cu dragoste.

Să nu fie aşa la tine! Orice ai avea de făcut, fă-ţi timp să-i urezi cu tandreţe şi din inimă „drum bun“ când pleacă şi să-i zici „bine ai venit“ când s-a întors acasă. Nu-l lăsa să plece niciodată fără un astfel de salut! Dacă vei urma acest sfat, cu siguranţă soţul tău îşi va mări pasul când va fi în drum spre casă. El se va bucura dinainte de primirea ce i-o vei face când se va întoarce acasă. Nu-i aşa că nu costă cine ştie ce lucru să urmezi acest sfat? Dar urmările lui vor fi binecuvântate, dacă-l vei împlini. Nu-l uita!

Gândeşte-te şi la faptul că poate soţul tău a avut probleme la serviciu şi pe fruntea lui sunt încă nori grei. Încearcă în astfel de cazuri să-i urezi bun venit cu o dragoste deosebită. Vei vedea ce repede se va risipi orice indispoziţie şi cum îţi va mulţumi că l-ai ajutat să uite acasă tot ceea ce îl apăsa şi îl supăra la serviciu. Dacă neglijezi acest lucru sau chiar îl cerţi când vine acasă cu o faţă posomorâtă, atunci nu contribui cu nimic ca soţul tău să se simtă bine acasă. Atunci el poate ajunge în ispita de a merge acolo unde este întâmpinat cu mai multă înţelegere, unde crede că îşi va putea destăinui necazul său.

De câteva ori am fost în case în care soţia nu s-a trezit dimineaţa, când soţul a plecat devreme la serviciu şi astfel el a trebuit să plece fără un salut de despărţire din partea soţiei sale. Nu fă şi tu aşa! O soţie tânără şi sănătoasă poate să se trezească cu soţul ei, dacă acesta trebuie să plece devreme. După aceea ea poate să se mai odihnească puţin. Dar ea nu trebuie să-l lase pe soţul ei să se trezească singur şi să plece fără să-l salute.

Alt sfat pe care doresc să ţi-l dau este:

Călătoreşte mereu numai în clasa a patra!

Îţi voi explica la ce mă refer prin acest cuvânt. Ştii că în călătoriile mele încoace şi încolo sunt găzduit într-o casă sau alta pentru mai multe zile. În felul acesta am prilejul să cunosc ceva mai bine cum stau lucrurile în acele case. Am constatat că sunt patru feluri de căsnicii, patru clase; negreşit, vorbesc de căsnicii de credincioşi, pentru că numai acolo sunt găzduit de obicei.

În cea dintâi clasă, pe care nu rareori am întâlnit-o, se trăieşte unul contra altuia. În faţa lumii însă, căsnicia lor nu este o căsnicie nefericită. Dimpotrivă, lumea îi crede foarte fericiţi. Dar cine priveşte mai adânc, observă că cei doi trăiesc unul contra altuia.

El zice către ea:

- Ştii foarte bine că nu-mi place lucrul acesta! Ştii că îmi place să-mi fac singur bagajul.

- Da, zice ea, ştiu bine, dar asta este o nebunie din partea ta. Ar trebui să te bucuri că te ajut. S-ar cădea mai degrabă să aud o mulţumire din partea ta.

- O mulţumire, când ştii bine că nu îmi place să se amestece cineva în treburile mele! zice el.

- Cineva? zice ea şi lacrimile se ivesc.

- Ah, această sclifoseală! zice el. Nu poţi să-mi faci puţin pe plac?

- Tocmai asta vreau s-o fac, zice ea.

- Se vede, zice el amărât.

Iată, cei doi sunt unul contra altuia! Negreşit, ea îi vrea binele. După părerea ei, este un serviciu pe care vrea să i-l facă. După părerea lui, este un amestec în lucruri care n-o privesc. S-ar cuveni ca ea să-l lase în pace să-şi facă singur bagajul. Dar atât de departe ea nu poate să meargă, adică să se lase de plăcerea de a-l ajuta. Iar el nu poate să meargă atât de departe, încât să vadă iubire în purtarea ei. Fiecare rămâne la dorinţa şi la voinţa sa. Cei doi sunt unul contra altuia.

Sunt oare rare astfel de căsnicii? Ce bine ar fi să fie rare! Din nefericire însă, sunt destul de dese. El ţine la dreptul lui, ea la al ei. Şi aşa se ivesc mereu certuri şi neînţelegeri. El este brutal faţă de ea; ea este ironică faţă de el. O jale, nu altceva! Şi totuşi, amândoi sunt oameni credincioşi. Ia seama, copila mea, să nu faci parte niciodată din această primă clasă! Nu este bine să fii acolo!

Te întrebi cum se merge cu clasa a doua? În clasa a doua se trăieşte unul lângă altul. Acolo, amândoi şi-au dat seama că fiecare îşi are voinţa sa. S-au ironizat de multe ori unul pe altul. Ca să înlăture cearta, fiecare s-a dat la o parte din drumul celuilalt. Fiecare ştie despre celălalt: asta nu-i place, deci să nu dau prilejul să vadă acest lucru. În felul acesta, ei au ajuns la încredinţarea că în căsnicie nu există o adevărată fericire. Trăiesc deci unul lângă altul. El merge la treburile lui, ea la bucătăria ei. El nu-i spune mai nimic din lucrurile la care se gândeşte şi din grija lui, fiindcă îşi zice: „acest lucru n-o interesează“. Ea nu-i spune mai nimic din micile ei greutăţi, pentru că îşi zice: „este nepăsător faţă de ceea ce mă interesează pe mine“. La început era altfel. Atunci, el i-a spus câte ceva. Dar ea părea lipsită de interes.

- Nu te interesează?

- Drept să-ţi spun, nu mă interesează.

În felul acesta, el s-a obişnuit să-şi ţină pentru sine grijile şi gândurile sale sau să le împărtăşească prietenilor. Soţia lui l-a adus în această stare. Ei merg unul lângă altul, fără ca între ei să fie o strânsă legătură interioară. La rândul lui, şi el a făcut la fel. Nu a arătat nici un interes pentru micile ei nevoi. Atunci, ea s-a retras în sine. Astfel au ajuns reci unul faţă de altul.

Lumea nu vede nimic din toate acestea. Poate că nici ei înşişi nu îşi dau seama ce lipseşte căsniciei lor. Nici nu bănuiesc că poate să fie şi altfel. Se cred destul de fericiţi! Dar sub acest „fericit“ eu înţeleg ceva mai mult!

Ia seama, să nu ajungi în această tristă stare de a fi numai unul lângă altul. Participă la ceea ce-l interesează pe el! Fă din cele ce-l privesc pe el lucruri care să te privească şi pe tine: atunci nevoile tale vor fi nevoile lui. Ai grijă să nu apară această stare rece şi rezervată de unul lângă altul!

A treia clasă este cu totul altfel. În clasa a treia se trăieşte unul cu altul. Soţul se sfătuieşte cu soţia lui şi îşi împărtăşesc gândurile şi dorinţele. Este o părtăşie de gânduri şi de simţiri. El nu stăpâneşte asupra ei, nici ea asupra lui, ci el domneşte cu ea. Dacă el este capul, ea este coroana acestui cap. Ce frumos să trăieşti unul cu altul! Soţia este un adevărat ajutor pentru soţul ei; ei poartă astfel totul împreună şi discută totul împreună.

Dar există ceva şi mai frumos, când se trăieşte nu numai unul cu altul, ci unul pentru altul. Am găsit şi din aceştia, chiar dacă nu prea mulţi. Dar aceasta este de fapt căsnicia corectă, biblică.

Hristos S-a dat pe Sine pentru Adunare şi trăieşte pentru ea şi Se roagă pentru ea. Aşa poate şi trebuie să fie viaţa de căsnicie: o trăire unul pentru altul.

Atunci, fiecare are dorinţa de a trăi în aşa fel, încât să facă bucurie celuilalt. Nu ţine fiecare la părerea şi la voinţa lui, ci se întreabă ce place celuilalt. „Cum pot să-i fac o bucurie?“ El însuşi rămâne în urmă, pentru că vrea să facă plăcere celuilalt. Atunci învaţă altfel de cum au învăţat odată la şcoală. Acolo au învăţat că persoana întâi se numeşte: eu, a doua: tu, a treia: el. Acest lucru se potriveşte cu firea egoistă a omului: eu - persoana întâi. Dar într-o adevărată căsnicie, „tu“ devine persoana întâi, iar „eu“ trece în planul al doilea.

Cu siguranţă, şi Domnul Isus S-a referit la aceasta când a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“. Prin aceasta, El nu a spus să îl iubim pe aproapele nostru cum ne iubim pe noi înşine. Atunci n-ar mai rămâne, desigur, nimic pentru aproapele, dacă mai întâi ne iubim pe noi înşine şi apoi îl iubim pe aproapele la fel ca pe noi înşine. Atunci nu mai terminăm cu iubirea de sine şi nu mai ajungem niciodată la iubirea de aproapele. Nu, Domnul Isus ne-a spus: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe eul tău. Aproapele trebuie să fie persoana ta întâi. Lucrul acesta are valabilitate în primul rând în căsnicie. Dacă soţul tău devine persoana întâi pentru tine, atunci atingi idealul apostolului Pavel care, în definitiv, nu exprimă altceva decât voia cea dreaptă şi sfântă a lui Dumnezeu.

Atunci a îngriji de el, a te osteni pentru el nu este o povară, ci o plăcere. Pentru el! Aceasta este bucuria şi plăcerea ta.

În orice femeie adevărată este, ca un dar al lui Dumnezeu, o inimă de mamă. Chiar la fetiţe se poate vedea acest lucru. Câtă grijă au ele de păpuşile lor! Cu câtă grijă le îmbracă! Cum trăiesc ele pentru păpuşi! Dumnezeu a pus în femei această trăsătură şi acest imbold, încât ele pot uşor să trăiască pentru alţii. Ar fi deci de la sine înţeles ca toate soţiile să trăiască pentru soţii lor. Realitatea este însă cu totul alta. Vrăjmaşul a făcut acest lucru. El a semănat neghina între grâu. Acest dar al lui Dumnezeu este înăbuşit de spinii şi de pălămida egoismului şi a dorinţei de a stăpâni. E mişcător cât necaz se găseşte în multe căsnicii!

Unul pentru altul - aceasta este fericirea căsniciei. De aceea, te rog, să ai grijă de acest lucru, ca tu şi soţul tău să folosiţi numai această clasă! Te uiţi la mine ca şi cum ai vrea să zici: Aceasta se înţelege de la sine, tată! Ei bine, fiica mea, tocmai de la sine nu se înţelege! Probabil, eşti hotărâtă să începi căsnicia în clasa a patra. Totuşi, după câteva luni, s-ar putea să nu mai fii în clasa aceasta. Ca să rămâi în această clasă, ai nevoie de har. Da, pentru aceasta este nevoie zilnic şi ceas de ceas de harul ocrotitor. Cunoşti versurile care au devenit pentru mine aşa de importante şi pe care le subliniez mereu:

„Pe această cale-ngustă

nu ne reuşeşte nici un pas,

dacă nu ne însoţeşte harul Său,

până la sfârşit!“

Nu aştepta nimic de la tine însuţi, aşteaptă totul numai de la Domnul!

Aceasta este greşeala pe care o fac mulţi: ei aşteaptă ceva de la ei înşişi, de la puterea lor. Martin Luther spunea: „Cu puterea noastră nu putem face nimic“. Şi totuşi, cât de puţin este crezut lucrul acesta şi cât de puţin este înfăptuit! Omul îşi supraestimează puterea, întocmai ca Petru care se lăuda: „Chiar dacă ceilalţi vor fi infideli, eu îţi voi rămâne credincios!“ Dar chiar în aceeaşi noapte a fost dat de ruşine cu lăudăroşenia sa. Cât de bine ne este cunoscută tuturor această istorisire! Totuşi, ea se repetă mereu!

Am spus odată unei tinere perechi: „Oricât de mult v-aţi iubi unul pe altul, aceasta nu vă este de ajuns pentru toată viaţa. Cine îşi zideşte casa fericirii lui pe iubirea şi pe înclinaţiile inimii lui zideşte pe nisip. Trebuie să cereţi şi să primiţi întotdeauna de la Domnul ceea ce aveţi nevoie“. Dar n-au ascultat. Tinerii mi-au spus că nu este nevoie să li se spună astfel de cuvinte, fiindcă ei se iubesc aşa de mult, încât n-au nici o grijă în această privinţă. În aceeaşi dimineaţă însă am văzut ce păreri diferite aveau în legătură cu oaspeţii poftiţi la nuntă şi m-am gândit cât de greu se vor înţelege, dacă nu vor aştepta totul numai de la Domnul. Mai târziu m-am aflat iarăşi în casa acelei tinere familii. Dar cât m-am întristat! Cum se mai înţepau unul pe altul, chiar în faţa oaspeţilor! Cât de aspru îi vorbea el şi cât de ironic îi răspundea ea! Şi totuşi, ei crezuseră că o vor duce până la capăt cu iubirea lor.

Nu aştepta nimic de la tine însuţi! Nu avem în noi puterea aceea prin care să putem face pe altul fericit. Cu puterea noastră nu putem realiza nimic. Dar ce nu avem noi, are Domnul, şi ce nu putem noi, poate El. De aceea nu uita: în loc să te bizui pe tine însuţi, mai bine să te cufunzi în marea iubirii Sale.

La El este o mare de iubire; aceasta este de ajuns pentru tine şi pentru soţul tău. Du-te acolo în fiecare dimineaţă şi scoate iubire din oceanul nesecat al iubirii Sale! Ioan spune: „...iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“. El l-a iubit chiar şi pe Petru cel pripit, chiar şi pe Toma cel necredincios, chiar şi pe Iuda cel iubitor de bani. Da, El i-a iubit chiar şi pe vrăjmaşii Săi. Când era pe cruce, S-a rugat pentru ei: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac“. Da, Domnul Isus a iubit. Toată fiinţa Lui a fost iubire. De aceea vino la El şi ia de la El mereu iubire! Ce nu ai tu are El.

Să-ţi povestesc ceva despre mama ta. De multe ori ea mi-a spus că, înainte de a sosi eu din vreo călătorie mai lungă şi înainte de a veni la gară să mă întâmpine, cerea în rugăciune iubire. Pot să-ţi spun că tot aşa fac şi eu. Dacă încă nu ne-ai auzit niciodată certându-ne, aceasta se datorează faptului că suntem adânc încredinţaţi de lipsa noastră de putere de a iubi şi de a face pe altul fericit. Din această pricină cerem mereu Domnului iubire şi ne lăsăm dăruiţi permanent cu dragoste din bogăţia Lui. El o are în măsură împărătească, nesfârşită. El poate să vă păzească de cea dintâi ceartă. El poate să vă umple de iubire.

Nu te făli cu iubirea ta! Nu mă îndoiesc deloc că-ţi iubeşti foarte mult soţul, că eşti gata să faci orice şi să suferi pentru el, dar, totuşi, nu este în aceasta garanţia unei căsnicii fericite şi binecuvântate. Crede-mă! Îţi spun acest lucru dintr-o lungă experienţă. Câte soţii nu fac de parcă ar fi gata să-şi dea viaţa pentru soţul lor, dar nu pot să-şi supună dorinţele lor voii lui!

Iată de ce îţi spun cu multă tărie: Nu aştepta nimic de la tine, ci aşteaptă totul de la Domnul! Dacă aştepţi ceva de la tine, în curând va trebui să-ţi vezi falimentul, dar dacă aştepţi totul de la Domnul, atunci îţi stă la îndemână bogăţia Sa. „Râul lui Dumnezeu este plin cu apă“. Vino şi ia! Vino mereu! Vino în fiecare zi! Atunci vei putea spune ca apostolul Ioan: „ ...noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har peste har“.

Acest lucru este pentru mine atât de important, încât aş vrea să-l fac important şi pentru tine, deoarece ştiu bine că pe el se întemeiază fericirea căsniciei. Aceasta mă face să-ţi dau şi sfatul pe care l-am auzit odată de la un predicator bătrân. El zicea: „A iubi înseamnă a privi lucrurile din punctul de vedere al celuilalt“. Acest cuvânt este foarte limpede şi poate să-ţi fie de foarte mare ajutor. De unde vine lipsa de iubire în atâtea căsnicii? Din faptul că n-au învăţat să privească lucrurile din punctul de vedere al celuilalt. Fiecare priveşte lucrurile numai din punctul său de vedere.

Vreau să-ţi explic la ce mă refer. Să presupunem că soţul tău vine odată acasă, după ce a avut o mare neplăcere la serviciu. Grijile acelea pun stăpânire pe el, încât nu poate să scape de ele nici măcar când a deschis uşa şi a intrat în casă. Este îngândurat şi nu te salută cu dragoste ca întotdeauna. Acum totul atârnă de tine: dacă tu priveşti lucrurile din punctul lui de vedere sau nu.

Să presupunem că nu priveşti lucrurile din punctul lui de vedere, ci din punctul tău de vedere. Atunci îţi zici în inima ta: „Ce o fi având azi? Doar nu i-am făcut nici un rău. Mă străduiesc, mă obosesc toată ziua pentru el şi acum, iată-l, ce faţă are!“ Te îmbufnezi şi taci. Aştepţi ceva pentru tine: atenţie, iubire, bunătate; şi, pentru că nu ţi se dau, ţi-ai pierdut buna dispoziţie.

Să ne închipuim însă celălalt caz: ca şi înainte, sfatul meu este să ştii că a iubi înseamnă a privi lucrurile din punctul de vedere al celuilalt. Atunci îţi zici: „Ah, soţul meu a avut astăzi neplăceri la serviciu; i s-a întâmplat ceva grav. De aceea trebuie să fiu deosebit de iubitoare şi de bună“. Dacă te porţi aşa, atunci vei avea o seară frumoasă, binecuvântată. Soţul îţi va spune despre ce este vorba, îşi va uşura astfel inima şi după aceea va zice: „Ce colţ de rai este o căsnicie dorită de Dumnezeu. Cât de minunat este când poţi sta de vorbă unul cu altul şi să te uneşti în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Îţi mulţumesc pentru iubirea şi pentru ajutorul ce mi-l dai“. Cât de repede sunt alungaţi, într-un astfel de caz, norii negri care stăteau pe cerul căsniciei!

Dacă însă nu judeci lucrurile din punctul de vedere al celuilalt, dacă te superi şi te amărăşti, atunci pui în joc fericirea căsniciei tale. De aceea învaţă că a iubi înseamnă a privi lucrurile din punctul de vedere al celuilalt.

Pe lângă aceasta, cred că tu nu vei face niciodată ceva ce nu trebuie să ştie soţul tău. Desigur, nu mă refer la surprizele pe care i le vei face din când în când. Încolo, peste tot în căsnicie, regula este: să nu faci niciodată ceva pe ascuns! Nu face nici un lucru pe care nu ai dori să-l afle soţul tău.

Soţul şi soţia alcătuiesc o unitate dumnezeiască. Nimeni nu trebuie să se pună între ei, nici chiar tatăl, mama sau sora. El să ştie tot ce faci. Fii încredinţată că dacă faci ceva pe ascuns, vrăjmaşul va descoperi acel lucru şi va ruina încrederea soţului tău în tine. Deci, nici un secret! Nu vorbi niciodată cu o prietenă, nici chiar cu sora ta sau cu oricine altcineva lucruri pe care soţul tău nu trebuie să le ştie sau lucruri care i-ar produce durere dacă le-ar cunoaşte.

Câte căsătorii nu s-au distrus prin faptul că soţul s-a destăinuit unei „prietene“ sau soţia s-a încrezut într-un „prieten“. Nu ai nevoie de nici un alt prieten decât de soţul tău. El îţi este soţul dat de Dumnezeu, şi acesta înseamnă de fapt mai mult decât un prieten. Fereşte-te de orice altă prietenie! Există astăzi aşa de multe căsnicii în trei, în care prietenul soţului sau prietena soţiei stau între cei doi. Cât necaz produce acest lucru!

Ia seama şi la prietenele pe care le ai din vremea când erai necăsătorită! În cercul prietenelor de altădată, cu uşurinţă se poate spune o vorbă pe care după aceea ai dori să nu o fi spus. Dacă vrei să te destăinui, atunci vorbeşte cu soţul tău.

Dacă vreodată se va ivi vreo neînţelegere între tine şi soţul tău, atunci îţi spun nu o dată, ci de zece ori: să nu spui la nimeni despre acest lucru. Nu te lăsa influenţată de vreo supărare trecătoare ca să zici ceva rău despre soţul tău. Supărarea trece repede. Dacă însă ai spus-o altuia, atunci o gură spune către alta: „Fericirea lor este cam zdruncinată“. Şi în cele din urmă, lucrul ajunge iarăşi la tine, desigur denaturat. Atunci vei observa ce ai făcut şi câtă dezonoare ai adus soţului tău în faţa oamenilor. De aceea să nu spui niciodată nici o vorbă rea despre el! Niciodată, nimănui!

Şi mai întâi de toate, nici o vorbă din viaţa voastră intimă! Acesta este un loc sfânt între tine şi el. Acolo aveţi de-a face numai cu Dumnezeu! În intimitatea voastră nu trebuie să privească nici un ochi curios, de partea aceea nu trebuie să se atingă nici o mână omenească. Nu uita niciodată că soţia şi soţul aparţin unul altuia şi alcătuiesc o unitate. Dacă nu vrei să se vorbească despre tine tot felul de lucruri, atunci cu atât mai mult să nu faci tu lucrul acesta cu privire la soţul tău. Să se adeverească în viaţa voastră cuvântul Scripturii: dragostea acoperă. Vorbind rău despre el, sapi între voi o prăpastie care după aceea nu se mai poate acoperi, fiindcă este prea întinsă şi prea adâncă, şi astfel nu veţi mai fi una. Îţi atrag atenţia, copil iubit, asupra acestui lucru, fiindcă unii şi-au pierdut fericirea vieţii lor din pricină că nu s-au ferit de vorbirea uşuratică şi ascunsă.

Poţi să-ţi închipui că eu am vorbit-o vreodată de rău pe mama ta? Nu-i aşa, un astfel de lucru nici nu-ţi trece prin minte? Tot aşa trebuie să fie şi cu voi. Mă doare mult când aud pe câte o soţie vorbindu-l de rău pe soţul ei sau vreun soţ vorbind-o de rău pe soţia lui. Ce tristă trebuie să fie starea unor astfel de căsnicii, în care soţii vorbesc altora despre lucruri care nu-i privesc decât pe ei, soţ şi soţie, şi de care răspund numai în faţa lui Dumnezeu!

Aşadar, să-ţi rămână în minte sfatul meu: să nu ai secrete faţă de soţul tău şi să nu spui niciodată o vorbă rea despre el! Auzi? Niciodată!

Încă un sfat părintesc, foarte serios şi foarte însemnat cu privire la viaţa voastră conjugală. Precum toată viaţa trebuie pusă sub călăuzirea Duhului Sfânt, tot aşa şi viaţa conjugală trebuie pusă sub călăuzirea şi disciplina Duhului Sfânt. În privinţa aceasta am auzit odată o vorbă de la un binecuvântat vestitor al Cuvântului, generalul von Viebahn: „Copiii lui Dumnezeu concep copiii lor cu rugăciune!“ Cu acest cuvânt este spus totul. Exprimă clar că pe terenul vieţii conjugale nu trebuie să se îngăduie totul pentru a-ţi satisface poftele. Şi acest domeniu trebuie pus sub disciplina Duhului.

În 1. Corinteni 7:3-5 , apostolul Pavel scrie: „Soţul să-i dea soţiei ce îi datorează şi, tot astfel, şi soţia, soţului. Soţia nu este stăpână pe trupul ei, ci soţul; de asemenea, nici soţul nu este stăpân peste trupul lui, ci soţia. Nu vă lipsiţi unul de altul decât, poate, prin înţelegere, pentru un timp, ca să vă dedicaţi rugăciunii; şi fiţi din nou împreună, ca să nu vă ispitească satan, din cauza neînfrânării voastre“.

Da, copiii lui Dumnezeu concep copiii lor cu rugăciune! Ştiu foarte bine că nu aceasta este regula. Ştiu din experienţele mele că cei mai mulţi spun: „Aceasta nu se poate şi aceasta nu se face!“ Dar cât de frumos este când cineva poate să spună despre fiecare copil al său: „A fost cerut şi primit de la Domnul“.

Dar pe de altă parte, cât de trist este când în familiile credincioşilor se aude spunându-se: „Iarăşi un copil! Ar putea să fie de ajuns cu binecuvântarea Lui!“ Ce stări triste domnesc în multe, ah, aş putea spune, în cele mai multe căsnicii ale credincioşilor! De ce? Pentru că această parte din viaţa lor nu o pun sub disciplina Duhului lui Dumnezeu. Trăiesc după firea pământească, nu după Duh. Şi totuşi se numesc credincioşi, predică probabil chiar Evanghelia, dar sunt oameni fireşti! Dacă în general în viaţă se spune că dragostea nu pune condiţii, că dragostea adevărată se pune la dispoziţia celuilalt, atunci aceasta are valabilitate în mod deosebit în acest domeniu.

Puneţi şi acest ţinut sfânt sub călăuzirea Domnului, pentru că este, într-adevăr, un ţinut sfânt! Este cel mai sfânt lucru într-o legătură de căsnicie. Ce lucru nobil este acesta: noi oamenii dăm viaţa celor ce au suflete nemuritoare, care sunt chemaţi să fie copii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai slavei veşnice! Şi tocmai pentru că acest ţinut este aşa de măreţ şi de sfânt, diavolul îşi întinde aşa de mult stăpânirea asupra lui. Trebuie să-l punem deci sub stăpânirea lui Dumnezeu, să-l închinăm lui Dumnezeu. Şi peste viaţa conjugală trebuie să stea scris: „Sfânt Domnului!

Mai mult nu doresc să spun acum. Dar dacă urmezi întocmai acest cuvânt, ai în el o îndrumare pentru toată viaţa ta de căsnicie şi ea va fi şi va rămâne o căsnicie sfântă, plăcută lui Dumnezeu, peste care se va odihni binecuvântarea lui Dumnezeu, cum stă scris în Psalmii 127 şi 128.

Ca încheiere, am încă un sfat şi o dorinţă, copila mea! Trebuie să ne despărţim. Ora aceasta, pe care am pus-o deoparte pentru această stare de vorbă, a trecut aşa de repede. Nu veţi face o călătorie de nuntă. Împrejurările momentane nu vă îngăduie acest lucru. Totuşi:

Împarte întreaga călătorie de nuntă pe parcursul întregii vieţi!

Ce înseamnă aceasta? Îţi voi spune din viaţa mea şi a mamei tale. Nici noi n-am făcut la rândul nostru o călătorie de nuntă, dar noi am împărţit-o pe parcursul întregii vieţi. Noi suntem mereu în călătorie de nuntă. După munca obositoare timp de săptămâni de zile, ne punem deoparte o zi şi facem din ea o zi de călătorie de nuntă. Acestea sunt zilele noastre alese, zile pe care mama ta le notează cu scumpătate într-un caiet. Mergem singuri o zi în pădure sau pe munte. Acolo ne aşezăm pe iarba verde şi citim Cuvântul lui Dumnezeu şi ne rugăm împreună. Acolo stăm de vorbă despre toate întrebările din timp şi din veşnicie. Acolo ne facem timp să fim unul pentru altul. Arborii foşnesc duios, păsările cântă frumos. Seara ne întoarcem acasă îmbogăţiţi cu o amintire frumoasă şi binecuvântată. Sau mergem undeva cu trenul, nu foarte departe. Sau mergem iarna prin zăpadă. Atunci ne plimbăm prin pădure, apoi mergem într-o cofetărie şi bem o cafea. Numai noi doi, în linişte. Acestea sunt zile frumoase. Nu le uităm. Ele fac ca viaţa să-şi păstreze parfumul ei. Altfel te îneci în lucru şi te sufoci în treburi.

Aşa trebuie să faceţi şi voi. Din când în când să vă faceţi câte o zi liberă din cele de lucru şi să fiţi în totală linişte pentru voi înşivă, fără ocupaţie şi fără oameni. Este nevoie de acest lucru. Mergeţi în pădure, mergeţi în singurătate şi staţi acolo o zi întreagă, în bucurie tăcută ca nişte copii. Vă spun că aşa îşi păstrează viaţa parfumul şi frăgezimea ei şi nu te afunzi în treburile vieţii de toate zilele.

Există nişte versuri frumoase de Gellert, foarte preţioase pentru mine; ţi le scriu aici la sfârşit. Se merită să le înveţi pe de rost:

O căsnicie este atunci fericită

când unul se acomodează cu celălalt,

când unul iubeşte şi se teme de celălalt.

El nu porunceşte, ea nu se apleacă

şi amândoi sunt precauţi

de parcă acum vor să se cunune.

În aceste versuri preţioase se ascunde multă înţelepciune şi mult adevăr, şi anume în ultimele două rânduri. Dar asupra lor nu mai am ce să spun. Sunt destule sfaturile şi îndrumările care ţi le-am dat. Lucrul principal este:

Te încredinţez în seama lui Dumnezeu şi a harului Său. El, care a făcut din tine un copil al Său, care te-a crescut şi te-a adus până în clipa aceasta când începi să trăieşti cu soţul tău, va veghea şi mai departe asupra căilor tale şi te va binecuvânta. El este credincios şi va face acest lucru. Mergi cu Dumnezeu, fiica mea! Dumnezeu să te binecuvinteze, copilul meu iubit, da, El să te binecuvinteze!

din revista „Cercetaţi Scripturile“

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *