Avraam a fost chemat să iasă din ţara sa, din rudenia sa şi din casa tatălui său, pentru a porni spre ţara pe care i-o va arăta Dumnezeu. În această chemare a fost inclusă şi casa sa. Şi aici găsim gândul „tu şi casa ta“. Poate a fost inclus şi nepotul său Lot, pe atunci probabil necăsătorit. Din punct de vedere istoric, Geneza 11:31-32 vine după capitolul 12:1.
La început, Avraam şi-a părăsit ţara şi rudenia, dar nu şi casa tatălui său Terah. Acesta a pornit cu Avraam, având chiar conducerea, dar nu a ajuns mai departe de Haran, pentru că a murit. Astfel, Dumnezeu l-a făcut liber pe Avraam, care a pornit mai departe cu ai săi conform Cuvântului lui Dumnezeu. Istoricii înclină să treacă cu vederea răul în cazul persoanelor onorate. Biblia nu face aşa. În capitolul 12 ni se arată o latură negativă din viaţa de căsnicie a lui Avraam şi a Sarei. Pentru a se salva, Avraam i-a propus Sarei să ascundă relaţia lor adevărată de soţ şi soţie şi să se dea drept frate şi soră. Acesta era un adevăr pe jumătate, care în cele mai multe cazuri se dovedeşte a fi o minciună întreagă. Această viclenie a reuşit; dar ce comportament ruşinos din partea acestui credincios, care a trebuit să fie corectat de un necredincios! Numai prin intervenţia lui Dumnezeu, căsnicia aceasta a putut fi salvată, a putut rămâne neatinsă.
Dumnezeu i-a creat diferit pe bărbat şi pe femeie. Amândoi au însuşiri, lucrări şi domenii de responsabilitate diferite, chiar şi cu privire la celălalt. De la bărbat, Dumnezeu aşteaptă să acţioneze ca şi cap al familiei, să o iubească, să îngrijească de ea şi să o protejeze, iar de la soţie să accepte această conducere şi să fie supusă soţului ei. În această privinţă, Sara este dată ca exemplu (1. Petru 3 ).
Motivul pentru fapta lui Avraam nu a fost dragostea faţă de soţia sa. El nu s-a arătat ca protectorul ei. A acţionat din pur egoism. Dacă lui îi mer-gea bine, era gata să o împingă pe soţia lui în nefericire.
„Bărbaţii pot să fie groaznic de egoişti“, am auzit odată o femeie suspinând. Pentru mulţi bărbaţi, scopul principal al vieţii lor pare să fie să obţină pentru ei înşişi cât mai mult, indiferent pe ce cale. Nu-i interesează deloc ce urmări are aceasta asupra partenerului lor de căsnicie. Un astfel de comportament este fatal pentru viaţa de căsnicie.
În acest caz rămânem uimiţi de altruismul Sarei, care şi-a acceptat soarta şi a răspuns la cererea soţului ei pentru a-l salva. Cât de mult a prins rădăcini acest egoism în inima lui Avraam se observă din faptul că mai târziu repetă această acţiune condamnabilă. În Geneza 20 citim că Avraam a pornit spre sud şi s-a aşezat în Gherar. Astfel, a ajuns în acelaşi pericol. Din nou, Avraam şi Sara au negat adevărata lor relaţie şi au afirmat că sunt frate şi soră. Ca urmare, împăratul Abimelec a trimis ca Sara să fie adusă la el. Din nou a trebuit să intervină Dumnezeu pentru a salva căsnicia lor. Lui Abimelec i s-a descoperit în vis adevărata relaţie dintre cei doi. El şi-a cerut scuze pentru comportamentul său, atrăgându-le atenţia că atât Avraam, cât şi Sara au spus că sunt frate şi soră. În acel vis, Dumnezeu i-a vorbit: „Da, ştiu că ai făcut aceasta în integritatea inimii tale şi te-am şi împiedicat să păcătuieşti împotriva Mea; de aceea nu ţi-am îngăduit să te atingi de ea. Acum deci dă omului înapoi soţia; pentru că el este profet“ (Geneza 20:6-7 ). Abimelec a ascultat de această poruncă. Dar a doua zi l-a tras pe Avraam la răspundere şi i-a reproşat că i-a făcut lucruri care n-ar fi trebuit să fie făcute. Acest păgân i-a pus lui Avraam întrebarea pătrunzătoare: „Ce ai văzut, de ai făcut lucrul acesta?“ (Geneza 20:10 ).
Avraam a răspuns: „Pentru că am zis: Hotărât, nu este temere de Dumnezeu în locul acesta şi mă vor ucide din cauza soţiei mele. Şi cu adevărat este sora mea, fiica tatălui meu, dar nu fiica mamei mele; şi a ajuns soţia mea. Şi a fost aşa: când m-a făcut Dumnezeu să pribegesc din casa tatălui meu, i-am zis: Aceasta să fie îndurarea pe care să mi-o arăţi: în orice loc unde vom ajunge, să zici despre mine aceasta: El este fratele meu“ (Geneza 20:11-13 ). Din această mărturisire se observă că Avraam se hotărâse să facă acest păcat deja când a plecat din Haran. Acolo era rădăcina acestui păcat.
Avraam nu se găsea încă pe culmile credinţei, pe care a arătat-o mai târziu. Prin diferite experienţe descrise în acest capitol, credinţa sa a crescut şi a devenit mai puternică. Promisiunile lui Dumnezeu devin tot mai clare. La început este vorba doar de o sămânţă (12:7), apoi de un fiu trupesc (15:4) şi până la urmă că acest fiu va fi născut de Sara (18:10). Viaţa de credinţă a lui Avraam a ajuns acum atât de puternică, încât Dumnezeu l-a putut pune la o încercare pe care nimeni n-a trebuit să o suporte.
În Geneza 22:1-3 citim: „Şi a fost aşa: după aceste lucruri, Dumnezeu l-a încercat pe Avraam şi i-a zis: Avraame! Şi el a zis: Iată-mă. Şi i-a zis: Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac, şi mergi în ţinutul Moria şi adu-l acolo ca ardere-de-tot pe unul din munţii despre care îţi voi spune.“
Cred că niciun credincios nu a stat în faţa unei asemenea probleme de nedezlegat ca Avraam. El avea promisiunea că Isaac va deveni un popor mare. Dar alături era porunca să-l jertfească pe fiul său. Cum să rezolve această contradicţie? Versetul 19 din Evrei 11 ne dă răspunsul: „socotind că Dumnezeu poate să învieze chiar dintre morţi“. Aici străluceşte o credinţă care trece peste capacitatea noastră de pricepere. În aceasta, Avraam este un exemplu pentru toţi credincioşii din toate timpurile.
Să ne preocupăm în continuare cu ceea ce citim despre Sara. Trebuie să fi fost o femeie foarte frumoasă, chiar atât de frumoasă, încât Avraam se temea că în acele ţinuturi păgâne alţi bărbaţi i-o vor lua. În Vechiul Testament nu ni se dă nicio informaţie pozitivă despre viaţa ei de credinţă. Lipsa de copii a fost pentru ea o suferinţă greu de acceptat. Acest necaz îl întâlnim deseori în familiile descrise în Biblie. Şi în timpul nostru, multe femei suferă din cauza acestei probleme. Acum, în depedenţă de Domnul, care închide pântecele (1. Samuel 1:5 ), dar care ascultă rugăciunea (Geneza 25:21 ) poate fi apelat la ajutor medical, care în unele cazuri poate aduce rezolvarea problemei. Cauza lipsei de copii nu este întot-deauna la femeie. Câteodată este necesară o intervenţie la bărbat, câteodată adopţia oferă o cale de ieşire, deşi sunt şi multe greutăţi legate de aceasta. Deseori am constatat că familiile fără copii au avut de îndeplinit o lucrare, pe care o familie cu copii nu ar putea să o facă niciodată.
Trebuie totuşi să avertizez cu privire la metodele pentru care nu se poate asuma răspunderea din punct de vedere etic şi care trebuie numite direct păcat. În timp ce scriu aceste rânduri citesc într-un ziar o relatare detaliată despre o femeie, a cărei dorinţă după un copil a fost atât de mare, încât a comis adulter. Când soţul ei steril a descoperit că este însărcinată, aceasta a fost pentru el motivul divorţului. Astfel, problema a ajuns publică. Chiar şi atunci când aşa ceva se face cu aprobarea soţului (se vorbeşte astăzi de maternitate împrumutată), nu poate fi încuviinţată. În unele ţări ale lumii a treia, dacă motivul este la femeie, soţul se refugiază în poligamie. Am observat aceasta în timpul şederii noastre în Camerun. Dar în căile de conducere ale lui Dumnezeu, un astfel de rău se pedepseşte singur.
Aşa a fost şi în cazul soluţiei pe care Sara i-a propus-o soţului ei (Geneza 16 ). Probabil, cunoştea promisiunile din Geneza 15:4 , dar atunci cei doi nu cunoşteau promisiunea că li se va naşte fiul (Geneza 18:10 ). Putem vedea în aceasta o scuză, dar care nu putea fi încuviinţată.
În 1. Petru 3:5,6 , Sara este prezentată ca exemplu pentru femeile credincioase din cauza supunerii ei faţă de Avraam. Dacă cineva şi-o închipuie pe Sara din această cauză ca o „gâscă proastă“, ca pe cineva care nu avea niciodată o părere proprie, îi face, după părerea mea, o mare nedreptate. Dumnezeu i-a dat-o pe Eva lui Adam pentru a-i fi un ajutor care să i se potrivească. Ea trăia la acelaşi nivel cu el. Aşa a fost şi la Avraam şi Sara. Ce ajutor ar avea un soţ de la soţia lui, dacă aceasta la orice iniţiativă a soţului ar spune doar „da“?
În soluţia pe care i-a propus-o lui Avraam, nu a fost însă un ajutor. El ar fi făcut mai bine să nu asculte de această propunere. Într-o căsnicie bună, o astfel de propunere ar fi astăzi de neînchipuit. În acel timp nu era ceva neobişnuit. În Geneza 30 citim că Rahela a făcut acest lucru. În ambele cazuri, copilul sclavei trebuia socotit la numărul copiilor proprii. Aceste propuneri nu veneau din credinţă şi nu mărturiseau despre încrederea în Dumnezeu.
Naşterea lui Ismael din roaba egipteană Agar a cauzat mult necaz. Apoi, când Sara s-a simţit adânc jignită de comportamentul roabei ei, i-a făcut reproşuri nedrepte soţului ei. Dar el i-a dat mână liberă să o trateze aspru pe roabă, lucru pe care l-a şi făcut.
Pe atunci, Avraam avea 85 de ani şi încă nu se găsea în condiţia fizică descrisă în Geneza 18 . Atunci avea 100 de ani, iar Sara 90. Avraam a crezut promisiunea rostită acolo, dar Sara a dovedit clar necredinţă.
În Geneza găsim încă ceva deosebit despre Sara. A luat de două ori iniţiativa de a da soţului ei un sfat fără să fie întrebată. Am spus deja că primul nu a fost bun, pentru că venea din necredinţă. Al doilea sfat îl găsim în Geneza 21:10 : „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei, pentru că fiul roabei acesteia nu va moşteni cu fiul meu, cu Isaac.“ Acest sfat nu a găsit o ureche deschisă la Avraam, ci i-a displăcut foarte mult. Dar s-a înşelat. Dumnezeu i-a spus: „Ascultă de glasul ei în toate câte ţi-a zis Sara“ (Geneza 21:12 ). Sara a părut să aibă o pricepere mai bună în această problemă decât soţul ei.
Pe o autostradă germană am citit cu ani în urmă pe un panou următoarele cuvinte: „Ascultă de soţia ta!“ Acest lucru poate să fie foarte folositor în unele cazuri. Şi Avraam a trebuit să înveţe acest lucru. Deseori, dintr-un sentiment de superioritate greşit, bărbaţii înclină să considere un sfat al soţiilor ca pălăvrăgeală de femei. Aceasta este o jignire dureroasă. Deseori se dovedeşte că soţiile au o pricepere mai bună decât soţii lor. Găsim în acest sens mai multe exemple în Biblie şi le cunoaştem probabil şi din propria experienţă. Viaţa de credinţă a Sarei nu a atins culmile vieţii de credinţă a lui Avraam, dar Sara a fost prin acest sfat un ajutor bun pentru soţul ei.