În acea perioadă, predicatorii din localităţile aşezate la mare erau binecuvântaţi în mod deosebit. În Llandudno s-a arătat un interes deosebit timp de douăzeci şi una de zile. Nu a fost necesar să anunţ o predică. Când urcam spre Orme's Head, oamenii mă urmau. Apoi vesteam cuvântul acolo, pe deal. Într-o seară a fost mare nelinişte, deoarece preotul necredincios a tocmit o mică orchestră care urma să acopere cuvintele Evangheliei. Mulţimea era foarte agitată. Mai mulţi funcţionari ai municipalităţii şi preotul, care fuseseră prezenţi în toate serile, m-au sfătuit să mă retrag într-o casă, în timp ce ei vor linişti oamenii care cu greu puteau fi opriţi să nu arunce instrumentele în mare. După un timp s-a liniştit totul, iar eu am putut să-mi continui predica. A fost o perioadă ciudată. Când ieşeam din casă, întâlneam mereu persoane care erau îngrijorate din cauza mântuirii sufletului lor şi mulţi au trecut din moarte la viaţă (Ioan 5:24 ).
Atunci a apărut şi harta profetică despre evenimentele viitoare. Vorbeam deseori despre venirea Domnului, deoarece se puneau multe întrebări referitoare la aceasta. Într-o seară au apărut unele probleme cu privire la explicarea deosebirii dintre perioada actuală a harului şi împărăţia de o mie de ani sau domnia lui Hristos. Am luat o bucată de cretă, am desenat două cercuri pe poarta unei grădini şi am spus: „Să presupunem că un cerc reprezintă perioada noastră actuală, iar celălalt împărăţia de o mie de ani.“ Apoi am citit texte care caracterizează perioada noastră în care, conform textului din Luca 21:24
, Ierusalimul este călcat în picioare; în schimb, în timpul împărăţiei de o mie de ani pe pământ, Ierusalimul va fi punctul central al binecuvântărilor pentru întreg pământul. Am citit alte multe texte pentru a arăta marea diferenţă dintre aceste două perioade. Deoarece au fost puse diferite întrebări, a fost trasă o linie pentru a indica perioada iudeilor şi slujba lui Hristos înainte de începerea dispensaţiei noastre. Apoi s-a adăugat o altă linie care indica perioada harului după înălţarea la cer a lui Hristos, har pe care oamenii îl pot accepta sau respinge. O altă linie arăta venirea Domnului pentru ai Săi (1. Tesaloniceni 4
). Apoi o altă linie scurtă indica perioada descrisă în Apocalipsa. La capătul acestei perioade este o linie îndreptată în jos care indică venirea Domnului cu sfinţii Săi pentru a efectua judecata şi pentru a ridica împărăţia de o mie de ani; apoi o linie scurtă pentru a indica momentul în care diavolul va fi lăsat liber, moment care se va încheia cu judecata morţilor şi începutul unei crize nesfârşite care indică starea veşnică. Toate acestea erau linii simple pe poarta unei grădini, dar ele au ajutat în mod minunat ca ascultătorii să înţeleagă acele lucruri. Colonelul B. a desenat totul cu grijă pe un capac de carton, iar după acest desen a fost conceput pliantul cu imagini despre venirea Domnului. Mulţi ştiu cum a folosit Dumnezeu acel pliant spre binecuvântare.
Să ne îndreptăm acum spre aşa-numita perioadă de trezire din 1859. Auzisem de rezultatele minunate care le-a produs împărţirea unui sfert de livre de pliante în munţii Scoţiei. Cred că acest izvor de binecuvântare s-a răspândit asupra întregii Scoţii. Acele pliante constau dintr-o sigură foaie. În fiecare sat a fost lăsat numai câte unul.
Iubitul frate William Trotter - unul dintre cei care au răspândit mereu mireasma plăcută a lui Hristos - fusese în Glasgow. Întâlnise sute de oameni care căutau harul şi care au fost conduşi la Hristos. A venit la mine şi mi-a istorisit de lucrarea minunată a Domnului. M-am simţit îndemnat să merg imediat la Birmingham. Puterea credinţei şi speranţa că vor fi salvate suflete au umplut inima mea mai mult ca niciodată înainte.
Sala mare de pe strada principală a fost plină seară de seară. Nu era nici o tulburare în adunări, nu s-a făcut niciodată vreo invitaţie, nici nu s-a acţionat puternic asupra păcătoşilor. Ceea ce s-a prezentat a fost mai degrabă dreptatea lui Dumnezeu în îndreptăţirea păcătosului şi desăvârşirea acestei îndreptăţiri în Hristosul înviat. Am experimentat mereu că rezultatele sunt cu atât mai sigure, cu cât este prezentat Dumnezeu ca descoperit în Hristos. Trebuie să existe şi încredere necondiţionată în Cuvântul lui Dumnezeu că toţi cei care sunt aduşi prin Duhul Sfânt să creadă în Dumnezeu sunt îndreptăţiţi de toate lucrurile.
În timpul acestor adunări în Birmingham a venit un frate din Stafford. El avea încrederea fermă că Dumnezeu vrea să salveze şi acolo suflete. Seara, după ce a ajuns acasă, a rugat câţiva fraţi să se strângă a doua zi dimineaţa la ora şase pentru a se ruga. S-a strâns o mare mulţime pentru a-L ruga pe Domnul să binecuvânteze Cuvântul Său în oraşul lor în acea seară. Dar când fratele acela a împrumutat scaune şi bănci pentru a folosi întreaga încăpere a marelui local de adunare, unii n-au ştiut ce să spună despre acest lucru. Dar cu un sfert de oră înainte de începere, sala a fost supraplină. Unii erau aproape de leşin. Atunci s-a ridicat un domn şi a spus că el, ca diacon al unei mari capele, o va deschide pe propria sa răspundere, deoarece acolo era un pericol prea mare din cauza înghesuielii. Îmi amintesc că a intrat acolo şi un beţiv. Seriozitatea prezenţei lui Dumnezeu l-a adus la realitate într-o clipă. El a recunoscut că s-a întors la Dumnezeu, dar nu am auzit niciodată dacă s-a dovedit aceasta. Fără îndoială, Dumnezeu a lucrat într-un mod deosebit în această adunare la fel ca în Birmingham. Mulţi au recunoscut că sunt salvaţi, dar odată se va vedea ceea ce a fost lucrat prin Duhul lui Dumnezeu.
Câteva zile după aceea, trei dintre noi am simţit chemarea să mergem la Leamington. Astfel i-am rugat pe credincioşii din Leamington să se strângă la ora 15 în hala societăţii corale pentru a-L ruga pe Domnul să binecuvânteze Cuvântul Său din acea seară. Au venit aproximativ două sute. Ce rugăciune s-a înălţat la tronul de har! Dumnezeu a ascultat rugăciunile. La ora 19, sala a fost plină. Acea seară a fost ziua de naştere a multor suflete preţioase. La ora 21 nimeni nu voia să plece şi astfel adunarea a continuat până la ora 23. Au fost atinse de Duhul lui Dumnezeu persoane din toate clasele sociale. Simpla citire a versetelor a acţionat mai mult decât predica însăşi.
Cazul unei doamne a fost foarte deosebit şi ilustrează în acelaşi timp multe alte cazuri. Ea fusese crescută în gândirea unitariană (unitarienii tăgăduiesc trinitatea şi învaţă că Isus Hristos a fost numai un om şi nu Fiul lui Dumnezeu) care distruge sufletul. Ea a fost atinsă când a auzit despre dreptatea care s-a descoperit în moartea ispăşitoare a Domnului Isus. Când a auzit binecuvântatele cuvinte ale Domnului: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24
), ea a strigat aşa de tare, că a fost auzită de toţi: „Are! Oh, spune Isus: are viaţa veşnică?“ Am citit încă o dată cuvintele şi am asigurat-o că acestea sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu.
De aceea cel care crede în El nu se poate îndoi de faptul că are viaţa veşnică. Nu ştiu prin ce fel de lupte sufleteşti a trecut ea, dar imediat ce a înţeles că Isus este Fiul lui Dumnezeu, a simţit starea ei de păcătoşenie. A spus: „Cum stau lucrurile cu păcatele mele?“ I-am spus că sângele lui Isus, a Celui veşnic şi sfânt, curăţeşte de orice păcat. S-a aprins o luptă aprigă în interiorul doamnei. Dar este oare ceva prea greu pentru Domnul? Ea a trecut din moarte la viaţă. Cuvintele din Ioan 5:24 şi Fapte 13:38,39 i-au dat siguranţă cu privire la două lucruri. Ea a recunoscut că este îndreptăţită de toate lucrurile şi că are viaţă veşnică. Ea L-a crezut pe Dumnezeu. Multe alte cazuri asemănătoare s-au petrecut în acea seară între orele 21 şi 23.
Ştiu că unii vor pune la îndoială harul lui Dumnezeu în cazul unor astfel de întoarceri subite la Dumnezeu. Optsprezece ani mai târziu după acea seară am întâlnit în M. o doamnă care mi-a spus că venise la predica de mai sus la rugămintea mamei ei împreună cu o mulţime de fete, aproape întreaga şcoală de fete. Venise nepregătită, pentru că tocmai se întorsese dintr-un fel de şcoală-mănăstire din Franţa. Ea şi, dacă îmi amintesc bine, toate celelalte fete s-au întors la Dumnezeu în acea seară. Toate au dovedit ulterior în viaţa lor că lucrarea a fost de la Dumnezeu. El se îndură de cine vrea să se îndure.