Din sutele de exemple despre purtarea de grijă a Domnului vreau să mai amintesc unul şi apoi să continui să relatez despre lucrarea Sa.
Trecuseră mulţi ani de la incidentul amintit. Eram comerciantul localităţii Sheffield şi aprovizionam firme de export din Birmingham, Londra, Liverpool şi Glasgow. Fusesem în călătorie trei zile şi seara vestisem Cuvântul, dar nu primisem nici o comandă. Aceasta a fost o mare încercare. În timp ce mergeam pe o stradă din Birmingham, L-am rugat pe Domnul să-mi îndrepte paşii spre o firmă unde aş putea primi o comandă. În timp ce mă rugam, am simţit că trebuie să merg în direcţia opusă. După un timp m-am aflat în faţa unei firme pe care se putea citi numele, dar nu branşa. M-am interesat şi am aflat că era o fabrică de piele. „Dar, Doamne“, am spus eu, „aceasta este o fabrică de piele. Nu este pentru mine!“ Dar Domnul parcă îmi spunea: „Du-te!“
Am intrat şi am dat cartea mea de vizită. Am fost dus în biroul privat şi acolo am întrebat dacă au nevoie de produse de export din Sheffield. Am numit Australia, deoarece pe atunci se livra mult spre această colonie. Directorul general m-a privit uimit şi m-a întrebat: „Livraţi la Melbourne?“ Am răspuns afirmativ şi i-am spus câteva firme de acolo care erau clienţii mei. El şi-a deschis cartea lui de comenzi şi mi-a spus: „Ce ciudat! Noi suntem o firmă de export piele, dar unul din clienţii noştri din Melbourne tocmai ne-a trimis o comandă de scule din Sheffield. Nu ne pricepem la acestea. Aici este comanda.“ El mi-a citit-o; erau exact articolele pe care le vindeam eu. Apoi a transcris comanda, care se ridica la peste o mie de dolari, pe numele meu. Acesta a fost începutul unei relaţii comerciale plăcute şi de lungă durată cu o firmă importantă.
Cum aş putea explica aceasta altfel decât ca fiind purtarea de grijă plină de dragoste a Celui care ascultă rugăciuni? Istoria acestei iubiri, tot timpul gata să ajute, ar umple cărţi. Din copilărie am fost învăţat să cred că Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre. Vreau să mai povestesc o întâmplare care a avut loc la scurt timp după întoarcerea mea la Dumnezeu.
Eram pe câmp la circa trei kilometri de casa noastră şi îmi pusesem mâncarea într-un tufiş. Un mânz a găsit-o şi a mâncat-o, lăsând numai o bucăţică de pâine. Deoarece dispăruseră şi cremenele, şi iasca, nu am putut face focul şi era iarnă şi foarte frig. Am îngenuncheat şi L-am rugat pe Domnul pentru foc şi i-am spus să facă El ca să-mi fie suficientă ca masă de prânz acea bucăţică de pâine. Puţin mai târziu, am găsit pe câmp o cremene şi cu frunze uscate şi lemn putred am făcut repede un foc. Apoi am mâncat şi fie că Domnul a făcut mai mare bucăţica de pâine sau că i-a dat mai multe calorii, dar m-am simţit aşa de mulţumit, de parcă aş fi avut cel mai bun prânz.
De am avea toţi credinţa copilărească, ce aşteaptă împlinirea rugăciunilor, oricât de mică ar fi rugămintea! Fie că cerem mult sau puţin după măsura omenească, pentru atotputernicul Dumnezeu este la fel. Măsurat după măsura Sa, totul este mic din ceea ce-i putem spune. Dar este minunat că El se ocupă de noi chiar şi în cele mai mici greutăţi. Ascultarea rugăciunilor noastre este o bucurie pentru inimă. Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun: Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da“ (Ioan 16:23 ). Eu mă gândesc întotdeauna cu bucurie deosebită la purtarea Sa de grijă plină de dragoste.