Mă aflam cu o anumită ocazie în Ipswich; pe inimă aveam îndemnul să merg la Subbury şi să-L vestesc pe Hristos. Am spus unora aceasta, dar ei m-au descurajat, cu excepţia unui frate. În Subbury cunoşteam doar numele unei persoane. I-am scris că speram să vin în ziua cutare şi să vestesc evanghelia. În călătoria mea am făcut o vizită în Bury şi am aflat că fratele, care se rugase în Stowmarket, se rugase de doi ani şi pentru Subbury. Ce legătură strânsă era între acest creştin care se rugase şi lucrarea Domnului! Fratele mi-a spus că mă va însoţi.
Am ajuns în gara Subbury. Un domn tânăr s-a îndreptat spre mine şi m-a întrebat dacă mă numesc Stanley. Am confirmat. Atunci el mi-a spus că mama lui s-ar bucura să ne primească în casa ei şi că acolo aşteptau deja câţiva pentru a citi împreună cu mine Cuvântul. La ora şaisprezece am găsit adunată o întreagă societate. Desigur, nu cunoşteam pe nimeni. Citirea Cuvântului a fost binecuvântată mult. Între timp, un predicator a trimis un sol pentru a-mi oferi capela sa. I-am răspuns că o pot primi numai dacă voi avea liberatatea de a vorbi ceea ce îmi dă Domnul. El a vrut să-şi dea permisiunea, dar numai cu o condiţie. Totuşi am spus că voi veni la ora stabilită, ora nouăsprezece. Deşi capela era aproape plină, am simţit că nu am voie să vorbesc şi am propus să ieşim şi să ţinem adunarea în aer liber. Cei mai mulţi au fost de acord şi am ieşit. Spre surprinderea mea, pe iarba din apropierea bisericii era adunată o mare mulţime care nu voia să intre în capelă. Sub cerul liber am predicat până la ora douăzeci şi două. Se poate pune întrebarea: Cum a fost posibil acest lucru şi cine a adunat oamenii? Fără îndoială, Dumnezeu! Şi totuşi cât de naturale mi se păreau toate! Predicatorul a anunţat în capela sa că voi vorbi o săptămână în Subbury. El a rugat comunitatea sa să vină şi să asculte.
Poate se ridică întrebarea unde locuiam dacă mergeam ca străin în diferite oraşe. După această predică a venit la mine o doamnă şi mi-a spus că un domn, care nu putuse fi prezent din cauza înmormântării unei rude apropiate, a trimis trăsura sa şi ne roagă pentru Numele Domnului să primim ospitalitatea sa. Am mers câţiva kilometri şi am ajuns la un castel, unde am ţinut până la miezul nopţii o adunare. Dimineaţa s-au adunat toţi slujitorii pentru a asculta Cuvântul. După întoarcerea la Subbury am studiat împreună Cuvântul întreaga zi.
În timp ce scriu acestea, mi-a sosit o scrisoare din care vreau să redau un fragment: „Vă veţi aminti că aţi vestit vestea bună în Subbury. Mă aflam în mulţime şi prin harul şi dragostea lui Dumnezeu am trăit eliberarea deplină; am fost adus în libertatea minunată a copiilor lui Dumnezeu şi pot să-L laud pe Domnul şi să-i măresc dragostea Sa minunată faţă de mine prin faptul că L-a dat pe Unul care a putut şi a făcut totul pentru păcătoşi. Prin Duhul lui Dumnezeu mi-aţi arătat că totul este din partea lui Dumnezeu, că Dumnezeu a arătat îndurare prin Domnul Isus Hristos şi că harul lui Dumnezeu a fost arătat în modul cel mai clar în dăruirea Fiului Său. M-am simţit ca unul care este eliberat de sub influenţa diavolului şi de legăturile oamenilor, fericit de a ieşi din tabără şi a merge la El, Hristos, departe de toate ideile preconcepute ale oamenilor.“
Dar trebuie să ne întoarcem puţin şi să vorbesc despre lucrarea lui Dumnezeu în multe locuri. Astfel în oraşul York, Duhul lui Dumnezeu a lucrat puternic, cu toate că trezirea de acolo nu a fost, din nefericire, fără influenţe omeneşti şi unii, care au recunoscut că s-au întors la Dumnezeu, s-au dovedit apoi că nu aveau „rădăcini“. Localul de adunare folosit era atât de plin, încât oamenii au şezut şi pe pervazul ferestrelor. Adunările de dimineaţa de la ora şase au fost ore de mare înviorare şi părtăşie. Seara, credincioşii obişnuiau să meargă în diferite cartiere ale oraşului şi să-i invite pe necredincioşi să asculte Cuvântul. O doamnă a mers în cartierul cel mai sărăcăcios şi pur şi simplu a obligat oamenii să vină. Ea i-a aranjat în şiruri şi i-a adus la local.
Scene asemănătoare au fost observate în Bradfort şi în Rochdale. În Rochdale a fost folosit într-un mod remarcabil textul din Ioan 5:24 : „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.“ Este versetul pe care Dumnezeu l-a folosit întotdeauna spre binecuvântare şi prin el mulţi au ajuns la siguranţă şi odihnă. Ca exemplu cum a lucrat Domnul în localităţile mai sus-numite, amintesc o tânără care dorea să ştie cu siguranţă că are viaţă veşnică. Diferitele păreri pe care le auzise, o încurcaseră şi mai mult; ea nu ştia cum poate ajunge la siguranţă şi de aceea a întrebat: „Cum pot să ştiu că sunt mântuită?“ Am citat cuvintele Domnului Isus din Ioan 5:24 , iar faptul că Însuşi Domnul Isus a rostit aceste cuvinte de asigurare a cuprins puternic sufletul tinerei. „Dar păcatele mele!“ a suspinat ea. Atunci i-am citit cuvintele: „Să ştiţi dar, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede este îndreptăţit prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi îndreptăţiţi prin legea lui Moise“ (Fapte 13:38-39 ). Schimbarea care s-a produs în ea s-a observat pe faţa ei. Era trecerea de la întunericul necredinţei la strălucirea şi bucuria credinţei simple, care se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Aceleaşi versete preţioase au fost prezentate multor suflete întristate din celălalt capăt al sălii şi aceeaşi schimbare s-a produs şi în ei.
În cazul în care un suflet întristat citeşte aceste rânduri, atunci permite-mi să te întreb: Ce îţi doreşti mai mult decât promisiunea Domnului Isus că prin credinţa în Cuvânt ai viaţă veşnică (a se compara 1. Ioan 5:10-13 )? „Şi mărturia este aceasta: că Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţă veşnică.“
Eşti doborât din cauza păcatelor tale? Te copleşeşte amintirea lor? Oh, priveşte la Isus, care a murit la cruce ca ispăşire pentru păcatele noastre! Priveşte la El, la Cel înviat dintre cei morţi pentru îndreptăţirea tuturor celor care cred în Dumnezeu! Oare nu îţi vesteşte Dumnezeu foarte clar iertarea păcatelor? Nu spune oare chiar Domnul că prin El este îndreptăţit oricine crede (Fapte 13:39 )? Oare eşti tu singur o excepţie dacă crezi? Cântăreşte aceste întrebări în prezenţa lui Dumnezeu.