Grave răsturnări ale adevărului
a. Dumnezeirea Domnului Cristos
Mileniştii neagă Dumnezeirea Domnului Isus Cristos. “Copilul Isus nu era Dumnezeu, ci Fiul lui Dumnezeu” se spune în cartea lor intitulată “Adevăr”. “Fiul este un dumnezeu: numele de dumnezeu este dat celor puternici” (Reconcilierea, pagina 113). Martorii lui Iehova neagă că Cristos este Creator, că este Veşnic, că este Dumnezeu.
Dar ce spune Scriptura?
Ioan Botezătorul declară că Isus este Iehova. El fusese întrebat: Tu cine eşti? El a răspuns: “Eu sunt glasul celui care strigă în pustie: ‚Neteziţi calea Domnului’ cum a spus prorocul Isaia” (Ioan 1:23 ). Textul citat de Ioan se află în cartea profetului Isaia, capitolul 40:3. Cuvântul românesc “Domnului”, este traducerea cuvântului Iahve/Iehova, folosit în textul original. Deci, Isaia îl identifică pe Domnul Isus ca fiind Iahve, Dumnezeul Cel Atotputernic. Acelaşi proroc, anunţând naşterea Domnului Isus, Îl recomandă ca “Dumnezeu-Tare, Părintele veşniciilor, Domn (Prinţ) al păcii.” Isus este Dumnezeu care a creat veşniciile, El este înainte de veşnicii.
Domnul Isus este Creatorul. “Toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3 ). Cristos n-a fost creat, El nu este o creatură, ci Creatorul. La Geneza 1:1 se scrie: “La început, Dumnezeu (Elohim = Dumnezeirea – plural) a creat cerurile şi pământul.” Amintim că în gramatica ebraică sunt trei numere ale substantivelor: singular, dual şi plural (cel puţin trei). Primul verset din Biblie descoperă lucrarea şi puterea creatoare a trei persoane ale Dumnezeirii, cele menţionate în formula botezului din Matei 28:19 : Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Da, Geneza 1 ne spune despre o Treime divină, dar verbul “a creat” este folosit la singular, căci Dumnezeu este Unul. Asocierea Fiului în lucrarea de creaţie a universului este limpede mărturisită de autorul epistolei către Evrei, care spune: “Pe când despre Fiul zice: ‚Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci…’ Şi, la început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi” (Evrei 1:8,10 ).
Domnul Isus este veşnic. El este marele “EU SUNT”, din Exod 3:14 ; El însuşi, în Ioan 8:58 a spus: “Înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt.” El este, în Apocalipsa, “Cel care este, Cel care era şi Cel care vine, Cel Atotputernic” (capitolul 1, versetul 8). Apostolul Pavel arată că Cristosul “este mai presus de toate, DUMNEZEU BINECUVÂNTAT ÎN VECI” (Romani 9:5 ).
Tot Pavel arată că Domnul Isus este în centrul planurilor veşnice ale lui Dumnezeu: “Toate au fost create prin EL şi PENTRU EL” (Coloseni 1:16 ). El, Mântuitorul, Răscumpărătorul nu este o creatură, ci Dumnezeu din veşnicie, una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
b. Moartea şi învierea Domnului Isus
Martorii lui Iehova neagă caracterul ispăşitor al morţii Mielului lui Dumnezeu, neagă că prin moartea Lui El a fost înlocuitorul păcătoşilor care primesc în temeiul sângelui Domnului Isus iertarea, mântuirea. Iată ce se scrie în broşura lor intitulată “Mântuire” (pagina 170, 178): “Viaţa omului Isus, la care a renunţat, este exact preţul corespunzător vieţii lui Adam.” Reţinem mai întâi expresia “omul Isus” şi apoi, o evaluare care nu-L ridică mai presus de Adam. Plătind preţul vieţii lui Adam, susţin pretinşii martori, a făcut posibil ca urmaşii lui Adam, neimplicaţi în neascultarea lui, să poată trăi. Vedeţi, stimaţi cititori? Isaia, când scria: “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem vindecaţi” (Isaia 53 ) nu era bine informat! Cei bine informaţi sunt Russel, Rutherford & Co.! O! ni se pare că a nega că Domnul Isus i-a înlocuit pe cruce pe cei pe care i-a mântuit, a nega faptul că “El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1. Petru 2:24 ) înseamnă a nega credinţa creştină. O spunem apăsat: creştinism fără Cristosul răstignit şi înviat este o parodie, este o înşelătorie. Nu suntem deloc aspri dacă spunem că Martorii lui Iehova sunt departe de a fi creştini.
Dar ei nu neagă numai moartea ispăşitoare a lui Cristos, ci şi învierea Lui. “Cristos n-a înviat cu trupul, ci în spirit” (din cartea “Fii sigur de toate lucrurile”, pagina 426). Ce zice Scriptura? Mai întâi, Evangheliile spun că El a înviat, S-a arătat ucenicilor, a vorbit cu ei, a mâncat, a fost recunoscut de ai Săi. Desigur, avea un trup nesupus legilor naturii omeneşti. Iar Pavel la 1. Corinteni 15:4 spune despre Domnul Isus că a fost răstignit, “a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece; după aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată”… Cristosul înviat a fost văzut. Martorii lui Iehova zic însă: “Omul Isus Cristos a murit şi rămâne mort ca om” (Copiii, pagina 115). Această învăţătură lansată de Rutherford nu ţine seama de cele afirmate de Duhul lui Dumnezeu prin Pavel, când spune: “După cum moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor” (1. Corinteni 15:22 ). Dacă Cristos nu este Omul înviat, învierea nu poate veni prin om. Ce ar rămâne din Evanghelie, fără adevărul învierii în trup slăvit a Domnului nostru? Domnul Isus Cristos nu a devenit deloc “veşnic invizibil”, cum spun iehoviştii (Teocraţia, pagina 3). Biblia spune: “Orice ochi îl va vedea, şi cei care L-au străpuns” (Apocalipsa 1:7 ). De asemenea martirul Ştefan “a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7:55 ). Iar în Apocalipsa 22:4 este scris că robii Lui “vor vedea faţa Lui”.
De aceea cântarea creştină sună astfel:
“În faţa lui Isus voi sta,
Cu ochii mei îl voi vedea
Şi glasul Lui voi auzi,
Când taine-mi va descoperi”.
c. Pedeapsa veşnică
Martorii lui Iehova tăgăduiesc existenţa iadului şi a pedepsei veşnice a celor nemântuiţi. Ei spun că iadul este mormântul sau încetarea existenţei. Dar ce spune Biblia? În pilda bogatului şi a săracului Lazăr din Luca 16 , Domnul Isus atestă pe de o parte un loc de fericire şi pe de altă parte un loc de chin pentru cei care au murit. Viaţa de după moarte, fie în fericire fie în chin este clar înfăţişată în pildă, înţelegem că după moarte, cel care a rămas cu păcatele asupra lui era deplin conştient, se chinuia îngrozitor, era încărcat de regrete în legătură cu exemplul de necredinţă pe care l-a dat fraţilor săi, dorea o schimbare, dar i s-a răspuns că totul este zadarnic: după moarte vine judecata, iar cei nemântuiţi merg în iad. De altfel, Domnul Isus vorbeşte despre “focul gheenei”, “unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.” Biblia spune cu toată tăria că există o pedeapsă veşnică a celor nemântuiţi şi că există un loc de chin, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Prin ce sisteme de gândire, oameni cu Biblia în mână ajung la înţelegeri cu totul opuse celor arătate de Cartea Cărţilor? Nu există decât un răspuns: prin înşelătoria Satanei, care este inspiratorul tuturor abaterilor de la adevărul Scripturii. Da, există cer şi iad, iar Domnul Isus a venit în lume ca să-i scape pe oamenii păcătoşi, pe răscumpăraţii Săi, de teribila văpaie veşnică a iadului. Dragi cititori, nu vă lăsaţi înşelaţi: credeţi tot ce-a spus Isus, acum cât încă nu este prea târziu. Este încă posibilitate să fiţi salvaţi de mânia viitoare.
d. Şi fiinţa umană este o trinitate
Purtătorii doctrinei rătăcite de care ne ocupăm susţin că omul are o parte nevăzută, un suflet care este de fapt suflarea lui de viaţă. Nu există, zic ei, suflet separat de trup, de aceea nu există suflet nemuritor. Ce mult seamănă această învăţătură cu aberaţiile marxiştilor care susţin teoria paralelismului psiho-fizic, care consideră sufletul ca un atribut al materiei! Ce clar se vede că cine i-a inspirat pe Marx sau pe Stalin, a inspirat şi pe Russel şi pe urmaşii lui!
Mai mult, Martorii lui Iehova spun că sufletul constă în sânge şi a admite transfuziile de sânge, în cazuri de urgenţă medicală, înseamnă promiscuitate, înseamnă să amesteci sufletele. De aceea, ei interzic cu desăvârşire această practică medicală. În baza acestei concepţii cu adevărat primitivă, mii de bărbaţi şi femei, numeroşi copii nevinovaţi ar trebui să fie daţi morţii. Aşa spun iehoviştii despre om…
Dar ce spune Biblia? Omul este o trinitate: el are trup, suflet şi duh. “Şi Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos” (1. Tesaloniceni 5:23 ). Duhul este partea cea mai lăuntrică a fiinţei umane, care se închină şi intră în legătură cu Dumnezeu. Până la întoarcerea la Dumnezeu, duhul omului este în stare de moarte: păcatul face imposibilă părtăşia dintre om şi Dumnezeu. Când cineva îl primeşte pe Domnul Isus, păcatul a fost şters. “Sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat” (1. Ioan 1:7 ). La Evrei 4:12 se spune despre Cuvântul lui Dumnezeu că este viu şi lucrător, până acolo că desparte sufletul de duh! Viaţă duhovnicească fără Cuvântul lui Dumnezeu nu poate exista. Da, există în mod natural inteligenţă, simţire, voinţă – însuşiri sufleteşti, dar numai lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra duhului omului credincios poate lucra intuiţia lucrurilor duhovniceşti, comuniunea cu Tatăl şi cu Fiul, adorarea – însuşiri în întregime spirituale, “însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Martorii lui Iehova schingiuiesc fiinţa umană de ceea ce este mai preţios în om, de duh şi suflet. Să nu uităm că Mântuitorul punea o întrebare pătrunzătoare: “Ce ar câştiga un om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” Această întrebare arată că sufletul este o entitate aparte în fiinţa umană şi, împreună cu duhul alcătuieşte partea nevăzută a omului.
Să ne lăsăm învăţaţi de Biblie cu privire la om, să învăţăm din Biblie că:
— omul este o creatură minunată;
— că omul a devenit rob al păcatului, este o creatură căzută în păcat;
— că omul păcătos este obiectul harului lui Dumnezeu, arătat la Golgota, când Domnul Isus Şi-a dat viaţa pentru mântuirea păcătoşilor;
— că destinul celor mântuiţi este veşnicia fericită cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus în rai, în timp ce toţi cei care au respins mântuirea oferită prin Domnul Isus, merg în iadul cel veşnic.
e. Supunerea faţă de autorităţi
Iehoviştii susţin că guvernele şi autorităţile civile sau administrative sunt de natura diabolică, fiind controlate de Satan. Autoritatea care trebuie recunoscută, spun ei, este autoritatea “Martorilor lui Iehova, care începând din 1914 sunt singurii îndreptăţiţi să guverneze lumea.” Nu dorim să comentăm caracterul anarhic al acestor concepţii, ci mai degrabă cităm din epistola către Romani 13:1 : “Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el. Şi cele care există sunt rânduite de Dumnezeu”. Ce putem înţelege din acest text? Că buna rânduială în societate necesită supunere faţă de autorităţi, bineînţeles, în felul arătat de Domnul Isus: “Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”. Amintim în aceeaşi ordine de idei şi cuvintele lui Petru şi ale lui Ioan: “Judecaţi voi singuri dacă este drept să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 4:19 ). Adevăratul creştin nu este în nici o situaţie un spirit anarhic, dar nu subordonează niciodată ascultarea de Dumnezeu supunerii în faţa oamenilor, oricât de sus-puşi ar fi ei. El aplică îndemnurile din 1. Timotei 2:1-2 : “Vă îndemn deci înainte de toate să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt aşezaţi în poziţii înalte, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată demnitatea”.