comori.org
comori.org

Despre erezie

G. V. Wigram

Erezia nu este atât o depărtare de la chipul adevărului cât depărtarea de Duhul adevărului, iar noi suntem chemaţi să judecăm duhul ereticului în primul rând ales ca fiind o lucrare a cărnii, cu prioritate faţă de judecarea roadelor unei anumite forme de învăţătură.

Scripturile ne sunt date de Dumnezeu ca un depozitar complet al adevărului şi ca un standard al adevărului. Ele cuprind tot ce trebuie să ştim în calitate de creştini şi prin ele putem detecta orice eroare.

Şi cine are autoritatea să interpreteze Scriptura? Răspunsul meu este: "Duhul Sfânt". După cum Domnul Isus Hristos este, mai mult sau mai puţin direct, subiectul întregii mărturii a Scripturii, tot aşa Duhul Sfânt este unicul interpret autorizat şi infailibil al Scripturii. El dă, într-adevăr, oricărui prunc în Hristos ungerea prin care poate şti toate lucrurile şi, de asemenea, dă diferite măsuri pentru capacitatea de înţelegere. El poate da învăţători Adunării şi daruri de înţelepciune şi cunoştinţă pentru a fi legături binecuvântate între El, Interpretul, şi copiii pe care El îi învaţă. Apoi, sârguinţa, atenţia la studiu şi conştiinţa curată îşi au rostul lor la cel care primeşte învăţătura. Dar numai Duhul Sfânt este Cel care dă interpretarea, şi El, ca Dumnezeu, cunoaşte deplin şi preţuieşte just toate planurile lui Dumnezeu şi capacitatea Lui şi bunăvoinţa şi fidelitatea Lui sunt cele care ne garantează că fiecare suflet smerit va primi măsura de adevăr potrivită lui. Onorându-L pe El, sfinţii găsesc mare putere şi extinderea adevărului în unitate, iar necinstirea Lui are efecte opuse. El ne poate îndruma atunci când este să cercetăm "erezia" *


* Cuvântul hairesis, erezie, înseamnă o alegere; verbul hairetizo, a eretiza fiind întâlnit în Matei 12:18 , "robul meu, pe care Eu l-am ales". Mai este încă un cuvânt înrudit cu el haireomai în Filipeni 1:23 , "nu ştiu ce să aleg" şi în 2. Tesaloniceni 2:13 , "de la început v-a ales" şi Evrei 11:25 , "a ales mai bine să sufere".

Cel mai subtil mod în care se strecoară erezia este prin preţuirea darurilor mai mult decât Dăruitorul, prin încrederea în învăţător sau în înţelepciunea lui sau în faptul că noi avem deprinderea de a avea în noi gândul lui Dumnezeu. Şi aceasta evoluează făcându-ne să uităm de Persoana şi rolul Duhului Sfânt, fără a cărui prezenţă în lucrare totul va duce numai la ruină.

Primul lucru pe care trebuie să-l remarc este că erezia este o lucrare a cărnii "lucrările cărnii sunt ... erezii, invidii ..." ( 5:20 ). Carnea poate fi privită atât ca sursa principiilor ereziei cât şi ca energia care duce la dezbinări şi secte, prin care se manifestă erezia. Atunci când cineva, în loc să caute îndrumarea Duhului Sfânt, îşi exersează intelectul cu Scriptura, fie că va vedea ceva care nu este prezent acolo, fie că va privi cuprinsul cărţii într-o ordine nepotrivită şi nu va înţelege sensul textelor. Şi aşa începe erezia. Aşa, chiar fără să-şi dea seama, omul a necinstit Duhul Sfânt şi s-a onorat pe sine şi aluatul ereziei a început să lucreze în el şi va ajunge să se arate mai devreme sau mai târziu.

El fie că va susţine lucruri care nu sunt în carte, fie că va prezenta anumite relaţii false între lucrurile din carte, fie că va diminua importanţa unui adevăr fundamental fie că va accentua mai mult decât se cuvine un aspect de detaliu al adevărului. Nu prea contează modul în care se arată eroarea. El nu va trata adevărul aşa cum o face un om condus de Duhul Sfânt. Mai mult, atunci când vrăjmaşul lucrează prin erezie, rareori se foloseşte de instrumente care ar fi de natură să pară respingătoare înaintea firii omeneşti, ci foloseşte multe calităţi naturale frumoase pentru a masca uneltirea. Dar umflarea şi bulele care se sparg vor atrage curând judecata sfinţilor. Dacă ei nu anticipează răul, omul acela se va ridica şi va atrage discipoli de partea lui formându-şi o sectă, manifestându-se ca eretic (Tit 3:19 ). Rezultatul, în cazul când harul nu va împiedica acea lucrare, va fi o scădere a încrederii în Hristos şi în prezenţa personală a Duhului Sfânt mergând până la dispariţia completă a acestora (1. Petru 2:2 ).

Observăm deci că erezia este un rău moral care este în Adunare şi începe prin punerea omului, în locul Duhului Sfânt, ca interpret al adevărului sau ca mijloc pentru asimilarea adevărului. Capacitatea minţii omeneşti de a se înşela devine evidentă şi răul duce la despărţirea trupului în secte. Astfel, erezia ajunge practic la negarea a ceea ce spune Filipeni 3:15-17 .

Fraţilor, este un cuvânt solemn: "trebuie să fie şi erezii între voi, ca să se arate între voi cei aprobaţi" (1. Corinteni 11:19 ). Duhul sfânt ne asigură că numai Dumnezeu poate să-i păzească pe ai Săi, dar ne spune că sfinţii trebuie să vegheze. Pe săracii turmei îi rog să ia aminte că erezia ţine mai mult de duhul cu care sunt abordate lucrurile şi modul în care ele sunt transmise decât cu lucrurile care sunt susţinute şi transmise. Orice creştin. Oricât ar fi el de simplu, poate fi atent la spiritul în care prietenii îşi susţin şi prezintă vederile lor. Este în felul lui Hristos? Prezintă adevărul la locul lui şi în proporţiile lui? Face apel la conştiinţă şi nu la intelect? Acestea sunt câteva întrebări simple care se pot pune.

Trebuie să observăm că, în greacă, cuvintele erezie şi sectă sunt amândouă hairesis. Cuvântul este redat corect (Fapte 5:17 ) cu privire la secta saducheilor şi cea a fariseilor (Fapte 15:3 şi 26:5) – “cea mai strictă sectă a religiei noastre”. Acestea erau partide sau secte au fost formate de iudeii care s-au exersat în manipularea conceptelor religiei iudaice. În general, gândurile cu privire la religia lui Hristos s-au format prin compararea ei cu aceste secte, după cum rezultă clar (v. Fapte 24:5 ) când Tertulus l-a acuzat pe Pavel că era “conducător al sectei nazarinenilor”, iar Pavel a admis (v. 14) “după calea pe care ei o numesc erezie, aşa slujesc” şi că iudeii din Roma i-au spus lui Pavel că (Fapte. 28:22) “în ce priveşte secta aceasta este cunoscut că pretutindeni se vorbeşte împotriva ei”.

Erezia începe cu exerciţiile minţii carnale în manipularea adevărului şi metoda ei este să pună înaintea sfinţilor chestiuni contradictorii şi întrebări dificile şi să îi facă să gândească în loc să se roage. Pavel le-a transmis evanghelia în particular celor mai de seamă dintre ei ( 2:12 ). Şi ereticul transmite lucrurile în particular, însă celor mai slabi şi în special femeilor ( 3:6 ). În douăzeci de ani aşa am văzut eu că se întâmplă întotdeauna, pentru că aceia care sunt mai slabi sunt deseori încurcaţi de pretenţiile care se manifestă, pentru că insistând asupra ereticilor care au fost excomunicaţi fără ca ei să fie de fapt eretici, ei plâng în secret lucrurile care îi încurcă fără ca să necăjească pe cineva cu ele. Pe de altă parte, tot cei simpli, din ignoranţă, pot nega ceea ce ereticul neagă din răutate. Insist asupra acestor lucruri pentru că acesta este singurul test sigur, pe care orice creştin trebuie să-l folosească, din vreme ce nici un alt test nu este aplicabil, pentru că puţini sunt cei care cunosc destul de bine istoria ca să poată recunoaşte sub ce forme se manifestă erezia ca practică sau doctrină falsă şi nimeni nu poate şti ce forme mai poate lua erezia în viitor, mai ales pentru că eroarea nu este neapărat erezie, iar cele mai rele erezii (după cum vom vedea) au pornit de la adevăruri aplicate prost.

După cum orice om cu minte sănătoasă simte că este datoria lui să se ocupe de viaţa omenească, aşa şi orice creştin are responsabilitatea să se păzească de erezie. Şi, evident, trebuie să fie atent în primul rând la duhul lui, pentru că omul poate fi foarte activ în susţinerea, şi încercarea de a impune mode, gusturi şi idei, cum ar fi, de exemplu, că “lumea” din Ioan 3 ar însemna “lumea aleasă”, sau că toţi oamenii sunt iertaţi, dar numai cei credincioşi sunt mântuiţi, sau că templul din Apocalipsa 11 este literalmente templul sau înclinaţia spre supraestimare, sucirea lucrurilor sau chiar pretinsa închinare, învăţături despre necazul cel mare *, despre răpirea pe neaşteptate, etc. Modul lui de a-şi susţine şi a căuta să-şi impună vederile pot să fie ceva la fel de rău ca o învăţătură rea, dar harul poate vedea că acolo nu este un rău de sancţionat – ierburile amare nu sunt aluat – şi lucrurile pot fi păstrate la locul cuvenit.


* Cred că sfinţii din zilele noastre trebuie să remarce faptul că mulţi au vederi deosebite cu privire la acest subiect: unde va fi Biserica în timpul necazului cel mare? Omul care insistă pe acest subiect ajunge la o adevărată boală mintală, iar un om spiritual vede în asemenea gânduri sunt cel puţin cu tendinţe eretice. Şi care este efectul încercării lor de a-i aduce pe toţi în acelaşi punct şi de a acorda atâta importanţă acestei chestiuni (cu toate că este un aspect important al speranţei noastre) ca şi când ar fi fundamentală? Domnul nu va grăbi, nici nu va întârzia, nici nu va schimba ceva numai pentru că noi avem anumite gânduri, nici nu îi va învăţa ceea ce va face el pe aceia care caută  să argumenteze şi să deducă raţional adevărul în loc să se roage, aşa cum s-ar cuveni. Când adevărul devine subiect de dispută este sigur că se va ajunge la argumente răutăcioase, făcând apel la implicaţii, consecinţe, tradiţii şi ameninţări. Despre cei care ajungeau să facă aşa ( 16:17-18 ) cineva spunea “omului care caută să sistematizeze asemenea idei, Biblia îi spune «nu sunt pentru tine»”. Canoanele interpretării omeneşti şi standardele omeneşti sunt fără valoare în sanctuarul luminii.

Unele erezii au pornit de la negarea unor învăţături fundamentale, cum este arianismul, iar altele de la chestiuni de suprastructură, cum este anabaptismul. Dar, dintre toate felurile de erezie, cred că cel mai rău este cel care ia adevărul şi îl face să pară unilateral şi Duhul Sfânt opus adevărului. Dacă, de exemplu, Dumnezeu m-a văzut despărţindu-mă în duh, despărţindu-mă afectiv sau în fapte de membrele trupului lui Hristos pe pământ pentru a forma o facţiune care pretinde a fi caracterizată de cunoaşterea adevărului sau de aceea că nu are greşeli, sau dacă m-a văzut căutând să formez un asemenea cerc, consider că El va vedea începutul ereziei. În ambele cazuri înseamnă că pun adevărul ca în opoziţie cu Duhul Sfânt. În primul caz consider că Duhul Sfânt, care dă viaţă în mădularele trupului, poate să nu aibă cunoştinţă şi să greşească, iar în cel de-al doilea caz, în practică, eu opun cunoştinţa modului de a lucra al Duhului Sfânt, pentru că El nu urmăreşte să formeze şcoli de oameni învăţaţi sau cercuri elitiste infailibile, ci să zidească împreună pietrele vii ale casei lui Dumnezeu, despărţite de lume pentru Dumnezeu şi în iubire frăţească. Dacă aşa ceva ar duce la formarea unei secte, ar fi cel mai grozav rău.   

Şi este de observat că nu numai că o sectă care pune adevărul la baza ei şi îl pune în opoziţie Duhului Sfânt este cea mai gravă formă de erezie, ci şi că intensitatea răului este cu atât mai mare cu cât adevărul este mai curat. O sectă constituită pe baza unei imagini corecte asupra unei anumite rânduieli va fi rea, dar o sectă care are la bază o imagine corectă cu privire la înviere şi la glorie sau a unor aspecte legate de acestea ar fi şi mai rea, iar mai rea decât toate celelalte va fi o sectă bazată pe adevărul cu privire la puterea Duhului Sfânt, prin sângele lui Hristos, de a da în prezent pace cu Dumnezeu. Astfel s-ar putea ca, pentru că eu am siguranţa şi consider că am esenţa credinţei, să refuz să-i recunosc drept creştini pe cei care nu au această siguranţă şi să formez o sectă tocmai pe baza acestui adevăr atât de scump, rupând un membru inflamat din trupul bolnav şi slăbit pentru că am confundat starea febrilă cu căldura pe care trebuie s-o aibă trupul sănătos, pe când Duhul Sfânt a unit într-unul pe toţi cei care cunosc mântuirea prin sângele lui Isus.

Erezia este în principiu manipularea adevărului de oameni carnali şi desparte în partide pe cei care ar trebui să fie una.

Concluzia la ceea ce am spus este că Dumnezeu ne-a dat un standard al adevărului şi un Ghid care să ne conducă în înţelegerea şi aplicarea lui. Erezia nu este, cum consideră unii, o oarecare eroare doctrinară, ci înseamnă înlăturarea Ghidului de către carne, care încearcă să folosească standardul, ceea ce duce la formarea de secte, după cum spunea în vechime Augustin.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *