În legătură cu tema „adunarea locală“, pe care am început să o tratăm, se ridică întrebarea: Cu ce scop se strâng laolaltă credincioşii? Răspunsul îl găsim în Faptele Apostolilor, unde este descrisă viaţa de părtăşie a primilor creştini. Acolo citim despre tânăra adunare din Ierusalim formată prin Duhul Sfânt: „Ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Fapte 2:42 ).
Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu, şi în mod deosebit „învăţătura apostolilor“, aşa cum o găsim în Noul Testament, reprezintă hrana spirituală şi baza părtăşiei practice a credincioşilor, este necesar ca acest Cuvânt să fie mereu vestit, explicat şi cercetat. În acest scop sunt folosite darurile spirituale, pe care Domnul le-a dat Adunării Sale pentru zidire. Apoi strângerilor laolaltă pentru frângerea pâinii şi pentru rugăciunea comună le revine o însemnătate deosebită, iar Domnul Însuşi îi îndeamnă pe ai Săi să stăruie în ele (Luca 22:19,20 ; Matei 18:19,20 ).
Cuvântul lui Dumnezeu nu conţine, cu excepţia textului din 1. Corinteni 14:26-40 , niciun fel de indicaţii detaliate cu privire la modul de desfăşurare al acestor strângeri laolaltă. Domnul Însuşi şi Duhul Sfânt sunt călăuzitorii în mijlocul celor strânşi pentru Numele lui Isus. Formele rigide omoară viaţa duhovnicească, care ar trebui să se dezvolte între credincioşi.
În continuare ne vom ocupa cu fiecare strângere laolaltă în parte, cercetând însă cu stăruinţă învăţăturile principiale ale Cuvântului lui Dumnezeu, care fac referire la acestea.
Strângerea laolaltă pentru frângerea pâinii
Scopul
Care este sensul şi scopul acestei strângeri laolaltă, care pe vremea apostolilor era una din principalele strângeri laolaltă?
Întâia epistolă către Corinteni ne dă lămuriri (1. Corinteni 11:20-34 ). Mulţi dintre aceşti credincioşi nu mai înţelegeau corect însemnătatea frângerii pâinii. Ei o considerau o „mâncare în comun“, la care nu era respectată nici măcar porunca simplă a dragostei, ci unii se îmbătau, iar alţii rămâneau flămânzi. Duhul Sfânt a folosit această stare pentru a ne da prin apostolul Pavel diverse învăţături. „Nu aveţi case ca să mâncaţi şi să beţi?“ Apoi face referire la instituirea „Cinei“ de către Domnul Însuşi (Luca 22:19,20 ).
Nu numai cei doisprezece ucenici au văzut aceasta, ci şi Pavel a primit o descoperire, şi anume: „Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.“
Din aceste cuvinte reiese că pâinea şi paharul cu vin, care reprezintă Cina Domnului, sunt imagini sau simboluri ale trupului Domnului care a fost dat la cruce pentru noi şi despre sângele Domnului care a curs pentru noi. Ele trebuie să ne amintească de Persoana Domnului nostru şi de lucrarea Sa săvârşită pentru noi. În legătură cu Cina Domnului citim de trei ori cuvintele lui Isus: „ ...faceţi aceasta în (spre) amintirea Mea!“ (Luca 22:19 ; 1. Corinteni 11:24,25 ). Credincioşii care „mănâncă pâinea şi beau paharul“ vestesc mereu, în limbaj simbolic, moartea Domnului ca singura bază pentru salvarea păcătoşilor.
Când Domnul spune despre pâine: „Acesta este trupul Meu“, iar despre pahar: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu“, nu ne putem gândi nicidecum la transformarea miraculoasă a acestui aliment pe care l-a fabricat brutarul şi a acestei băuturi care rezultă din struguri, în trupul şi în sângele Domnului. În cea mai mare parte a creştinătăţii se învaţă astfel de lucruri şi se afirmă că prin consumarea acestor lucruri, creştinul ar fi făcut potrivit pentru cer, primind prin ele iertarea păcatelor. Acestea sunt învăţături greşite, care nu sunt susţinute în niciun caz de Sfânta Scriptură.
„Faceţi aceasta spre amintirea Mea!“ îi îndemna Domnul pe ucenicii Săi, pe toţi cei mântuiţi. Asculţi de porunca Sa, prieten credincios?
Cât de des trebuie făcută Cina Domnului?
În legătură cu aceasta nu găsim indicaţii directe în Cuvânt. Din Fapte 2:46 rezultă însă că credincioşii din Ierusalim frângeau la început zilnic pâinea. În adunările care s-au format ulterior, pare să fi fost obiceiul să se strângă laolaltă pentru frângerea pâinii în fiecare primă zi a săptămânii (Fapte 20:7 ). Domnul Însuşi aşteaptă să se facă deseori (1. Corinteni 11:26 ). Creştinii acelor zile, în prospeţimea primei lor dragoste, au obişnuit să frângă pâinea în amintirea Domnului în prima zi a săptămânii. Ei erau umpluţi de Duhul Sfânt. Hristos era înaintea inimilor lor. Ei doreau să facă această lucrare, corespunzător dorinţei Sale exprese, nu numai de câteva ori pe an sau o dată pe lună, ci deseori.
Suntem îndemnaţi să vestim moartea Domnului până va veni El! Să o facem!
Cum se participă la Cina Domnului?
Faptul că Domnul nu poate trece cu vederea când credincioşii iau parte la Cina Sa în chip nevrednic, ne arată clar ce însemnătate acordă El strângerii laolaltă pentru frângerea pâinii (1. Corinteni 11:26-34 ). Cine ia nechibzuit şi cu uşurătate pâinea şi vinul, ca şi cum ar şedea la o cină obişnuită, sau cine aduce în legătură cu Cina Domnului, prin faptul că mănâncă din pâine şi bea din pahar, o stare de inimă rea, nejudecată, pe acela Domnul îl consideră vinovat de trupul şi de sângele Său.
Aceste gânduri ale Domnului sunt decisive pentru noi. Este Cina Domnului (versetul 20). Pavel a primit de la Domnul (versetul 23) ceea ce ne-a dat, iar cine desconsideră aceasta are de-a face cu Domnul Însuşi (versetul 32).
Dacă prin harul Domnului ne-am străduit să ne purtăm în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos (Filipeni 1:27 ), să umblăm într-un chip vrednic de chemare (Efeseni 4:1 ), de Domnul şi de Dumnezeu (Coloseni 1:10 ), care ne-a chemat la împărăţia şi la gloria Sa (1. Tesaloniceni 2:12 ), atunci vom participa în mod vrednic la frângerea pâinii. Dacă însă în fiecare zi suntem caracterizaţi de conformarea cu lumea, de goana după pofta cărnii, a ochilor şi trufia vieţii, atunci vom fi prezenţi la Masa Domnului în aceeaşi stare nevrednică. Gândurile noastre se vor îndrepta mereu spre lucrurile care au umplut inima noastră în timpul săptămânii. Domnul Însuşi ne va judeca. Dacă în ciuda atenţionărilor Sale stăruim într-o astfel de stare nevrednică, va trebui probabil să intervină ca la corinteni cu judecată. „Pentru că cine mănâncă şi bea în chip nevrednic, îşi mănâncă şi bea judecata, dacă nu deosebeşte trupul. De aceea sunt mulţi între voi slabi şi bolnavi şi mulţi adorm“ (1. Corinteni 11:29-30 ).
„Să se cerceteze dar omul pe sine.“ Din aceste cuvinte observăm cât de important este să înaintăm zilnic în veghere constantă şi în jude-cată de sine. De ar deveni o obişnuinţă a vieţii astfel de exerciţii! Ele sunt absolut necesare pentru o viaţă fericită de creştin.
„Aşa să mănânce.“ Nu găsim în aceste cuvinte o mare îmbărbătare? Când conştiinţa noastră este împovărată, Domnul nu vrea să ne reţinem de la frângerea pâinii, ci să recunoaştem păcatele în faţa lui Dumnezeu, iar dacă este necesar, şi în faţa oamenilor. El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate. Apoi putem să ne apropiem şi să ne amintim de Domnul într-un chip vrednic de El.
Sunt nevrednic! Având în vedere sfinţenia Cinei Domnului, cineva ar putea spune, că nu se simte niciodată vrednic să ia parte la Cină. În 1. Corinteni 11 însă nu se spune că mulţi corinteni erau nevrednici ca persoane. Acest lucru se spune numai despre starea lor şi despre modul în care mâncau şi beau. Cine dintre noi ar fi vrednic prin sine să ia parte la Cina Domnului, dacă nu ne-ar fi întâlnit Hristos în starea noastră pierdută, nu ne-ar fi spălat prin sângele Său şi nu ne-ar fi făcut potriviţi pentru prezenţa Sa?
Masa Domnului
Până acum ne-am ocupat în principal cu Cina Domnului pe baza textului din 1. Corinteni 11 . Acum ne îndreptăm atenţia spre capitolul 10 din aceeaşi epistolă, care prezintă Masa Domnului şi adevărurile în legătură cu aceasta.
În ce constă diferenţa dintre acestea două? Vom încerca să explicăm aceasta printr-un tablou:
Un bărbat invită prietenii la o cină. Înaintea lor stă acum cina stăpânului casei. Fiecare invitat savurează cina şi îşi face o impresie despre gazdă, despre simplitatea sau bogăţia sa, despre obiceiurile sale, despre atenţia sa etc. Prietenii stau însă şi la masa stăpânului. Fiecare dintre cei care savurează cina, aparţine de părtăşia sa la masă. Dacă este un om onest şi respectat, nu va invita la masa sa oameni cu idei revoluţionare sau cu un mod de viaţă imoral, altfel numele său bun ar fi adus în legătură cu aceste lucruri şi ar fi astfel dezonorat. Această părtăşie la masă este în acelaşi timp expresia solidarităţii dintre cei invitaţi. Fiecare se află într-o relaţie cu stăpânul casei şi interesele sale şi savurează mâncarea gustoasă care se află pe masa sa.
Acum înţelegem probabil mai bine ce vrea să spună 1. Corinteni 10:14-22 , deşi însemnătatea acestui loc întrece cu mult tabloul nostru slab: Cina şi Masa Domnului sunt două laturi diferite ale uneia şi aceleiaşi lucrări. Cina Domnului serveşte, aşa cum am văzut, atât spre amintire, cât şi spre vestirea dragostei şi a lucrării Domnului în moartea Sa. Masa Domnului în schimb vorbeşte despre părtăşie.
Simbolurile pentru amintire din 1. Corinteni 11 sunt privite în 1. Corinteni 10 ca simboluri ale părtăşiei.
Când credincioşii binecuvântează la Masa Domnului paharul şi beau din el (versetul 16), vestesc astfel părtăşia (comuniunea) cu sângele lui Hristos. Ispăşirea prin acest sânge reprezintă baza părtăşiei lor cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Când frâng pâinea la Masa Domnului, nu este numai spre amintirea trupului Domnului dat pentru ei. Prin aceasta dau expresie părtăşiei (comuniunii) lor cu Trupul invizibil al lui Hristos format din toţi creştinii născuţi din nou de pe pământ şi care Îl au pe Hristos ca şi Cap în slavă (Efeseni 1:22,23 ). „Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine“ (1. Corinteni 10:17 ). Astfel, Masa Domnului este reprezentarea publică a unităţii Trupului lui Hristos, expresia părtăşiei, a unirii depline cu El şi cu Trupul Său, de care au parte toţi cei mântuiţi, cum au mădularele în corpul omenesc. Masa Domnului nu se referă la o piesă de mobilă pe care este pusă pâinea şi paharul, ci este vorba despre principiul divin, despre terenul scripturistic, pe care trebuie să se frângă pâinea.
Poate unii dintre cititori îşi pun unele întrebări, la care vom încerca să răspundem simplu şi pe scurt.
Poate creştinul să sărbătorească „pentru sine“ „Cina“? – Mulţi credincioşi sinceri din creştinătate răspund afirmativ la această întrebare. Ei „se cercetează pe sine“ şi merg la cină, unde, în adâncă evlavie, se gândesc personal pentru ei la dragostea Domnului, dragoste care L-a dus la suferinţă şi la moarte, ca să ispăşească pedeapsa pentru păcatele lor pentru a-i aduce la Dumnezeu. Ei sunt de părere că nu este problema lor să se asigure că în locul în care iau cina se exercită disciplina şi că necredincioşii nu sunt acceptaţi. Dar fie că ştiu, fie că nu, Cina pe care o savurează, se află întotdeauna în legătură cu o masă, cu un principiu al părtăşiei. De aceea sunt răspunzători în faţa Domnului să verifice dacă masa cu care se află în legătură poartă într-adevăr caracterul Mesei Domnului.
Unde este astăzi Masa Domnului? Răspunsul scurt şi principial, care poate fi dat pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, este: acolo unde Domnul Isus este singurul centru al strângerii laolaltă; acolo unde nu sunt aduse în legătură cu Numele Său nedreptate şi alte lucruri contra-re Scripturii; acolo unde în acest scop se exercită disciplina; acolo unde autoritatea Domnului este recunoscută şi nu este pusă deoparte prin acţiuni independente; acolo unde nici un copil al lui Dumnezeu nu este exclus de la părtăşie prin ziduri ale unei organizaţii sau ale unei mărturisiri speciale, ci unde se încearcă să se evite tot ceea ce ar sta împotriva adevărului că toţi credincioşii de pe pământ aparţin de Trupul lui Hristos.
Cine are voie să ia parte la Masa Domnului la frângerea pâinii? Fiecare, care conform 1. Corinteni 10:17 poate spune: „Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine“, deci fiecare om născut din Dumnezeu, care este sănătos în umblare şi în învăţătură şi se desparte de tot ce nu corespunde principiilor Mesei Domnului.
Dar deoarece adunarea locală este făcută răspunzătoare de Domnul să nu ţină sărbătoarea cu „aluat de răutate şi de viclenie“, ci cu „azimele curăţiei şi ale adevărului“ (1. Corinteni 5:8 ), este clar că persoana care doreşte să dea expresie părtăşiei la Masa Domnului, trebuie să fie verificată de adunarea locală dacă corespunde premiselor indicate de Cuvânt.