comori.org
comori.org

Despre slujba femeii

din revista „Cercetați Scripturile”

Este necesar şi interesant să cercetăm care este domeniul de activitate al femeilor credincioase şi să urmărim exemplele pe care ni le dă Cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă.

Domeniul de activitate a fost stabilit clar deja la creaţie. Adam a fost creat pentru a fi capul creaţiei pământeşti; Dumnezeu l-a pus ca administrator al pământului. Dumnezeu a adus toate animalele la Adam, pentru ca acesta să le dea nume. În acest mod, Dumnezeu a dat autoritate bărbatului peste întreaga creaţie. În această supremaţie, Adam era singur. Toate vieţuitoarele erau altfel decât el. Atunci, Dumnezeu în bunătatea Sa nu ia dat un alt bărbat, care ar fi fost rivalul său, ci un ajutor, o tovărăşă, care, deşi era asemenea lui şi corespundea simţămintelor sale (una cu el şi luată din el), era totuşi subordonată lui. Omul, bărbatul a rămas pe locul indicat lui ca stăpân şi punct central al tuturor lucrurilor de pe pământ, a rămas în acest loc fără rival, femeia fiindu-i dată ca ajutor. Acesta este principiul divin, care stabileşte exact domeniul de activitate al unei femei.

Femeia este un ajutor. Dumnezeu a creat-o pentru aceasta şi i-a dat calităţi care corespund acestei poziţii. La fel, El a dat bărbatului calităţi care îl fac capabil de a fi stăpân şi administrator. Dacă dorim să privim femeia în mijlocul obligaţiilor şi preocupărilor sale casnice sau pe terenul activităţii spirituale în Casa lui Dumnezeu, acţiunea ei este stabilită şi limitată întotdeauna prin cuvintele Domnului: „un ajutor“, dar nu „o rivală“.

Nu este oare o mare cinste pentru femeile credincioase să ocupe poziţia de ajutor în lucrarea lui Dumnezeu pe pământ? În perioada levitică, precum şi în întregul ritual iudaic, femeile erau excluse de la orice slujbă; chiar şi cele care aparţineau caselor preoţilor, nu aveau voie întotdeauna să participe la mâncarea jertfelor. În schimb, harul le acordă femeilor credincioase posibilitatea să devină folositoare în lucrarea de slujire, dar cu condiţia să nu treacă peste domeniul care le este repartizat.

Oricât de mare ar fi inteligenţa unei femei, ea rămâne conform cuvintelor Sfintei Scripturi un vas mai slab. „De aceea femeia nu poate fi niciodată un conducător deosebit, o forţă motrice în lucrare. Aceasta nu este în intenţiile lui Dumnezeu. Ea poate ajuta mult; ea poate face lucruri de care un bărbat nu este capabil, dar ea nu poate face ceea ce face acesta. Femeia nu poate primi de la Domnul îndemnuri pentru o poziţie pe care El nu i-o dă.“

Femeile care L-au urmat odinioară pe Domnul erau însufleţite de un sentiment de dependenţă. Mântuitorul lepădat nu a găsit între toţi ucenicii Săi dragostea curată şi dăruirea deplină şi înţelegătoare pentru împrejurările acelor clipe, pe care le-a arătat Maria din Betania (a se vedea Matei 26:6-13 ; Marcu 14:3-9 ; Ioan 12:1-8 ).

În timp ce Petru şi Ioan s-au întors acasă, Maria Magdalena nu a putut părăsi mormântul fără să-L găsească mort sau viu pe Domnul ei. Iar Domnul a răspuns acestei dorinţi a inimii ei! El i s-a descoperit şi a onorat-o cu vestea frumoasă pentru ucenicii Săi: „Mergi la fraţii Mei şi spune-le...“ (Ioan 20:17 ).

Multe femei evlavioase şi devotate au fost cu Domnul şi i-au slujit cu averile lor (Luca 8:1-3 ). Marta L-a primit în casa ei (Luca 10 ). Femeile care L-au urmat din Galileea, au vegheat la mormântul Său şi au pregătit miresme şi miruri pentru îmbălsămarea Sa (Luca 23:55, 56 ). Patru dintre ele au stat la cruce (Ioan 19:25 ).

Şi Faptele Apostolilor ne oferă mai multe exemple despre modul în care femeile credincioase au slujit în mijlocul sfinţilor şi şi-au exprimat dragostea faţă de Domnul după ce El a fost înălţat în slavă, iar Duhul Sfânt a început să lucreze în Adunare. În capitolul 9:36 găsim o astfel de femeie, despre care se spune că era „plină de lucrări bune şi de milostenii“. Se pare că avea bani şi timp; dar ea nu s-a folosit de acestea pentru a învăţa în public sau pentru a face în continuu vizite din casă în casă. Nu, ea lucra acasă cu mâinile ei, făcând haine pentru văduve. Preţuirea de care se bucura această femeie între ucenicii din Iope şi întristarea lor cu privire la plecarea ei la Domnul rezultă clar, dacă citim în continuare istoria acesteia. Ei au trimis după apostolul Petru, care a lucrat în Numele şi din partea Domnului şi le-a redăruit-o.

În capitolul 16, Lidia, vânzătoarea de purpură, s-a adresat imediat după întoarcerea ei la Dumnezeu, apostolului Pavel şi însoţitorilor săi şi le-a spus: „Dacă voi consideraţi că sunt credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.“ Din versetul 40 deducem că în casa acesteia era un loc de adunare pentru fraţii din Filipi, dar aceştia nu veneau acolo pentru a fi auditoriul Lidiei. Această femeie a primit fraţii; ea era în slujba Domnului, în domeniul ei, sub supravegherea binecuvântată a apostolilor pe care îi găzduia în casa ei.

Foarte frumos şi remarcabil este şi ceea ce se spune despre Acuila şi Priscila (sau Prisca). Această pereche este amintită de mai multe ori, pentru prima dată în capitolul 18 din Faptele Apostolilor. Pavel spune despre ei că şi-au pus în pericol propria lor viaţă pentru el (Romani 16:4 ). În Roma şi în Efes, adunarea se strângea în casa lor (Romani 16:5 ; 1. Corinteni 16:19 ). Priscila pare să fi fost o soră deosebită, distinsă; Pavel o numeşte în salutul său (Romani 16:3 şi 2. Timotei 4:19 ) înaintea soţului ei, de unde putem deduce că îl întrecea pe soţul ei în progresele ei spirituale. Apostolul spune despre amândoi: „Împreună-lucrătorii mei în Hristos Isus care, pentru viaţa mea, şi-au pus capul; cărora le mulţumesc nu numai eu, ci şi toate adunările naţiunilor.“ Ceea ce poate fi subliniat în legătură cu această soră găsim în Faptele Apostolilor 18:24-26 . Apolo, om cu darul vorbirii şi puternic în Scripturi, cu un duh înflăcărat, dar care cunoştea numai botezul lui Ioan, a venit la Efes şi a început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă. „Şi Acuila şi Priscila, auzindu-l, l-au luat la ei şi i-au arătat mai exact Calea lui Dumnezeu.“ Această femeie distinsă l-a ajutat deci pe soţul ei acasă să-i prezinte exact lui Apolo Calea lui Dumnezeu.

În Romani 16 , Pavel o recomandă sfinţilor din Roma şi pe sora Fivi. Ea era o slujitoare a Adunării din Chencrea şi a fost de ajutor multora, chiar şi lui Pavel. Când o soră poartă de grijă de localul de adunare, aceasta este o slujbă plăcută Domnului. Poate Fivi îngrijea şi de hrana şi îmbrăcămintea apostolului în vizitele sale, poate îl conducea la persoanele care le cunoştea sau ajuta fraţilor din Chencrea vizitând bolnavii şi săracii din adunare. Cu un cuvânt: ea slujea adunării.

În versetul 6, apostolul vorbeşte despre o anume Maria care lucrase mult pentru sfinţii din Roma. Indiferent din ce a constat această slujbă, în orice caz era plăcută Domnului. Trifena şi Trifosa s-au ostenit în Domnul. Persida, preaiubita, s-a ostenit mult în Domnul. Apostolul o numeşte pe mama lui Ruf, şi mama sa. Probabil, această soră a purtat de grijă de Pavel cu dragoste şi multă grijă ca o mamă de copilul ei, iar inima apostolului şi-a amintit de aceasta, numind-o mamă.

Mai târziu, Ioan a adresat a doua sa epistolă unei surori. Putem presupune că această „doamnă aleasă“ era o soră deosebită, nu numai în poziţia socială pe care o avea, ci şi datorită evlaviei ei. Ioan nu a adresat o epistolă către toate surorile! Acea aleasă doamnă şi copiii ei erau iubiţi de apostol şi de toţi care cunoşteau adevărul. Din versetul 10 deducem că oferea găzduire sfinţilor şi că din dragoste era în pericol să primească şi din aceia care nu aduceau învăţătura curată a lui Hristos. Ioan, apostolul investit cu autoritatea Domnului, îi porunceşte să nu primească în casa ei astfel de lucrători răi şi să nu-i salute. Aceste indicaţii, care pe de o parte o onorează pe această soră, nu o desemnează pe de altă parte ca o predicatoare, ci ca pe una care asculta ce spuneau ceilalţi. I se cerea să deosebească între predicatorii care veneau la ea şi fraţii în general, cu privire la ceea ce aduceau aceştia. Ea a fost învăţată prin ce caracteristici putea recunoaşte adevăraţii lucrători ai Domnului şi ce îi caracterizează pe cei răi. Ea trebuia să verifice pe cine primea în casă şi pe cine nu, ba chiar şi pe cine saluta.

Cine se supune autorităţii Cuvântului, va deosebi fără greutăţi ce le revine surorilor în slujba pentru Domnul. El nu va rămâne în neclaritate cu privire la cuvintele: „s-a ostenit mult în Domnul“ sau „a luptat cu apostolul pentru Evanghelie“.

Pentru o femeie credincioasă şi ascultătoare în totul de Cuvântul lui Dumnezeu, slujba ei în tăcere nu i se va părea un lucru greu, ci dimpotrivă, va fi pentru ea ceva plăcut, ştiind că aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ei pe acest pământ.

Capitolul 2 din prima epistolă către Timotei începe cu cuvintele: „Îndemn deci, întâi de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii - pentru împăraţi şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte.“ În versetul 8 sunt arătaţi cei care pot să facă aceasta în public „în orice loc“. Aceştia sunt bărbaţii; ei sunt chemaţi să se roage în orice loc. Iar femeile? „La fel şi femeile, să se gătească în ţinută cuviincioasă, cu modestie şi discreţie, nu cu împletituri de păr, sau cu aur, sau perle, sau îmbrăcăminte scumpă.

Partea femeilor este deci să arate o purtare cuviincioasă, să arate în public o atitudine corespunzătoare, discreţie şi modestie, şi în loc să poarte haine care ar atrage toate privirile spre ele, să fie împodobite cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care mărturisesc temerea de Dumnezeu. Mai departe ne este arătat că ele trebuie să înveţe în linişte, în toată supunerea. Scriitorul, investit cu o autoritate apostolică, spune în versetul 8: „Vreau deci ca bărbaţii să se roage în orice loc“, iar în versetul 12: „Nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii, nici să exercite autoritate peste bărbat.“ Motivul este: Adam a avut întâietate în creaţie, iar Eva la căderea în păcat. Unii spun că versetul 12 se referă numai la femeile căsătorite, şi nu la fecioare. Aceasta este o rătăcire, deoarece întregul context, precum şi modul de exprimare în textul original arată clar că este vorba de bărbaţi şi femei în general, fără nici o particularizare.

Dacă o femeie învaţă pe alţii în public, exercită o autoritate asupra bărbatului prin faptul că îşi însuşeşte întâietatea lui, care a fost stabilită de ordinea divină (1. Corinteni 11:1-3 ). Adam a fost creat mai întâi şi chiar înainte de a fi creată Eva, el era administratorul pus de Dumnezeu peste creaţia de pe pământ. Apoi a venit Eva ca un ajutor al lui şi nu ca o rivală. Este important să observăm că autoritatea şi întâietatea bărbatului faţă de femeie nu începe de la căderea în păcat, ci de la crearea lor. Căderea a mărit starea de subordonare a femeii, dar nu este începutul acestei stări.

Unii încearcă să arate dreptul femeii de a învăţa în public din textul din 1. Corinteni 11:2-14 . În versetul 3, apostolul prezintă ordinea divină: Dumnezeu, Hristos, bărbatul şi femeia. Capul lui Hristos este Dumnezeu, capul bărbatului este Hristos, capul femeii este bărbatul. Femeia ocupă deci locul cel mai de jos; mai sus ca ea este bărbatul ca domn şi cap al ei; pe urmă urmează Hristos, capul bărbatului, şi apoi Dumnezeu, capul lui Hristos. Dacă această ordine este stricată, atunci totul ajunge în dezordine.

Apostolul învaţă, ca urmare a acestei ordini, că femeia trebuie să-şi acopere capul ca semn al supunerii ei faţă de bărbat. Bărbatul este chipul şi gloria lui Dumnezeu. Femeia este gloria bărbatului. Femeia a fost creată pentru bărbat atunci când el era deja capul şi administratorul pământului, ea nu este deci deopotrivă cu el. Bărbatul, fiind chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-şi acopere capul, dar femeia, care este gloria bărbatului, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al autorităţii căreia îi este supusă. Drept urmare, o femeie care se roagă sau proroceşte cu capul descoperit, îşi dezonorează capul. Bărbatul care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit, îşi dezonorează capul.

Cum se poate de aici trage concluzia că o femeie acoperită are libertatea de a se ruga sau predica în public? Dacă într-o strângere laolaltă pentru rugăciune, pentru Masa Domnului sau vestirea Cuvântului, bărbaţii, conform textului din 1. Timotei 2 , se roagă şi aduc mulţumiri, femeile care au stat în tăcere exprimă prin cuvântul „amin“ că s-au rugat împreună cu ei. O mamă creştină se roagă adeseori cu copiii ei. Surorile în Hristos care se ocupă de bolnavi, de cei care duc lipsă, de copii, de suflete împovărate şi le vizitează, se roagă cu ei în cămăruţă. Dar a se ruga într-o adunare publică este, conform 1. Timotei 2 , numai datoria bărbaţilor. Chiar şi o femeie care prorocea, trebuia să aibă grijă să-şi acopere capul ca semn al supunerii ei faţă de bărbat. Conform textului din 1. Corinteni 14:34 , surorile trebuie să tacă în Adunare.

În Galateni 3:28 , apostolul scrie: „Nu este nici iudeu, nici grec; nu este nici rob, nici liber; nu este bărbat şi femeie; pentru că toţi sunteţi una în Hristos Isus.“ Nici aici şi nici în întreg capitolul nu se găseşte nici o aluzie cu privire la lucrarea în public. În posedarea mântuirii şi în calitatea de mădulare ale Trupului lui Hristos există egalitate, fără deosebire de sex.

Pentru a justifica rugăciunea în public a femeilor, unii credincioşi se referă la Faptele Apostolilor 1:14 : „Toţi aceştia stăruiau într-un gând în rugăciune, împreună cu femeile.“ Cine erau aceşti „toţi“? Cei 11 apostoli care sunt numiţi cu numele în versetul 13. Se spune despre ei că stăruiau cu femeile în rugăciune. Femeile care Îl iubeau pe Domnul erau acolo (Ioan 7:5 ). Aceste femei erau deci prezente, iar când vreunul din apostoli se ruga, ele spuneau „amin“. Există oare ceva în acest verset, din care se poate deduce că aceste femei s-ar fi rugat într-un mod activ în prezenţa apostolilor Domnului? Unii cred că în versetele 3, 4 şi 11 din capitolul 2 din Faptele Apostolilor s-ar găsi o slujbă publică a femeilor şi că ele ar fi vestit împreună cu apostolii în prezenţa iudeilor lucrările măreţe ale lui Dumnezeu. Chiar dacă s-ar accepta că acele femei ar fi vorbit în limbi, se poate susţine oare că aceste femei în vorbirile sau lucrările lor au fost în totul la fel ca bărbaţii? Versetul 14 este foarte clar excluzând de la început orice activitate a femeilor prezente. Petru împreună cu cei 11 au ridicat glasul, ca să explice iudeilor ce se petrecea. El redă prorocia din Ioel 2:28-32 , care de asemenea este folosită ca paravan pentru a dovedi drepturile femeii de a evangheliza în public. Realitatea revărsării Duhului Sfânt atunci reprezintă o împlinire parţială a acelei prorocii. Conform promisiunii Domnului din Ioan 14:16 trebuia să vină Mângâietorul pentru a umple ucenicii cu putere de sus. Atunci, ca şi acum, Duhul Sfânt a fost dat numai credincioşilor. El nu a fost turnat peste orice făptură. Dar conform prorociei lui Ioel, Duhul Sfânt va fi revărsat peste orice făptură înainte de ziua cea mare a Domnului (Faptele Apostolilor 2:20-21 ). Această prorocie îşi va găsi deplina împlinire în binecuvântarea lui Israel. A trage din acest text concluzia că femeile pot predica în public este o răstălmăcire a Cuvântului lui Dumnezeu. Versetele 34 şi 35 din 1. Corinteni 14 interzic categoric femeilor să vorbească public în biserici şi apostolul adaugă, că este ruşinos pentru o femeie să facă aceasta. Între alte texte în sprijinul lucrării publice a femeilor se mai aminteşte şi Filipeni 4:2-3 . Se spune aici despre două femei care au luptat împreună cu apostolul Pavel. Ce mărturie frumoasă despre aceste două surori! Dovedeşte oare acest text dreptul femeilor de a predica şi de a se ruga în public? A lupta împreună cu apostolul pentru Evanghelie nu înseamnă că acele femei au vorbit în biserici sau locuri publice, mai ales împreună cu un apostol care a scris atât de lămurit cu privire la acest subiect (1. Corinteni 14:34-35 ; 1. Timotei 2:8-15 )!

În Romani 16 , apostolul Pavel enumeră nouă sau zece femei, care s-au remarcat prin slujbă şi prin mărturie. Despre patru dintre ele a spus că „s-au ostenit mult în Domnul“. Ce mărturie frumoasă din partea apostolului! Adunarea din Roma a avut o perioadă binecuvântată, când în mijlocul ei erau surori care au primit o apreciere din partea unui apostol. Unii afirmă că Andronic şi Iunia (versetul 7) ar fi nume de femei, deci că ar fi existat apostoli-femei, care erau ca atare „vestiţi între apostoli“. Această afirmaţie este greşită.

Singurul loc în care apostolul Pavel vorbeşte despre învăţătura pe care o pot da femeile, îl găsim în Tit 2:3-5 . Acolo ni se spune că femeile în vârstă trebuie să înveţe ce este bine. Pe cine trebuie ele să înveţe? Pe bărbaţi? Nu, ci pe femeile tinere trebuie să le înveţe. Ce să le înveţe? Să predice? Nu, ci să-şi iubească soţii şi copiii, să fie gospodine şi supuse propriilor soţi, pentru ca „să nu fie vorbit de rău Cuvântul lui Dumnezeu“. Cât de importantă este această propoziţie, deoarece ea pune pe toţi şi totul la locul corect!

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *