După 1. Corinteni 14 , este evident că Biserica apostolică avea ceea ce am putea numi „strângeri libere” pentru zidire, îndemn şi încurajare, adică aveau strângeri unde fiecare, cu restricţiile pe care ni le dă Scriptura, era liber să vorbească pentru zidire, după cum îl călăuzea Duhul lui Dumnezeu. Vedem aceasta clar în versetele următoare: „Dacă cineva vorbeşte ... să fie câte doi sau cel mult trei... Şi doi sau trei profeţi să vorbească, iar ceilalţi să judece. Iar dacă i se va face o descoperire altuia care stă jos, cel dintâi să tacă. Pentru că puteţi toţi să profeţiţi, câte unul, pentru ca toţi să înveţe şi să fie încurajaţi” (v. 27-31).
Într-o asemenea strângere, numărul celor care iau cuvântul trebuie să fie limitat la doi sau trei pentru ca gândul să nu hoinărească; cei care participă sunt îndemnaţi ca „toate să fie făcute spre zidire”; „toate să se facă aşa cum se cuvine şi în ordine” (v. 26, 40). O strângere „liberă” este o strângere a adunării unde credincioşii sunt împreună şi aşteaptă la Domnul pentru slujire, fără ca niciun frate să fi presimţit dinainte că va lua cuvântul; ei se bazează pe Domnul ca să-i zidească prin intermediul celui care va vrea El. Mai mulţi pot lua cuvântul pentru a zidi şi a face bine, cum arată versetele precedente. Este foarte important să avem o strângere de acest gen în mod regulat, pentru întărirea şi încurajarea adunării.
Cei care prezintă Cuvântul ar trebui să caute să fie slujitori credincioşi şi înţelepţi care dau celor care alcătuiesc familia lui Dumnezeu „măsura de grâu la timp” (Luca 12:42 ). Domnul caută asemenea oameni şi spune: „Fericit este robul acela pe care, venind, stăpânul lui îl va găsi făcând aşa” (Luca 12:43 ). Nu ajunge să dăm un mesaj în acord cu Scripturile, sau să prezentăm un subiect cu elocvenţă. Domnul ar vrea ca slujba prezentată să fie „hrană la timp” (Matei 24:45 ), cuvânt care vine şi care răspunde nevoilor celor care sunt adunaţi. Aceasta este însemnătatea termenului „a profeţi”, pe care 1. Corinteni 14 îl prezintă ca fiind de cea mai mare importanţă, şi este ceea ce ar trebui să dorim cu înflăcărare (v. 39). Aceasta vrea să spună: a face cunoscut gândul Domnului sau, cum scrie Petru: „Dacă vorbeşte cineva, să fie ca şi cuvinte (sau: purtător de cuvinte) ale lui Dumnezeu” (1. Petru 4:11 ). Aceasta înseamnă a face o slujbă vie, în puterea Duhului Sfânt, şi a răspunde la nevoile momentului.
Până aici am luat în considerare diferitele strângeri care sunt în mod esenţial strângeri ale adunării, ca strângerea pentru frângerea pâinii şi închinare, strângerea pentru rugăciune, strângerea pentru citirea şi studierea Bibliei şi strângerea „liberă” pentru slujire. Li se poate da acestor strângeri numele de „strângeri ale adunării”. Găsim în Scriptură expresii precum: „Când voi veniţi împreună în adunare”, „Deci, dacă toată adunarea s-ar strânge într-un loc” (1. Corinteni 11:18 ; 14:23 ), „în adunare” (1. Corinteni 14:28,35 ).
Unii nu consideră strângerea pentru studiu ca o strângere a adunării şi s-ar putea considera că ea are un caracter puţin diferit faţă de alte strângeri ale adunării *.
* Datorită faptului că porţiunea de Scriptură sau subiectul studiat sunt hotărâte dinainte şi că un număr destul de mare de fraţi pot vorbi pe rând. Remarcăm că: - studiul urmărit al unei porţiuni din Scriptură nu pune piedică călăuzirii Duhului pentru a o explica - limitarea imperativă: „Cel mult trei” se aplică vorbirii în limbi, în timp ce apoi se spune: „Doi sau trei profeţi să vorbească, iar ceilalţi să judece”. Apostolul adaugă: „Pentru că puteţi toţi să profeţiţi, câte unul pentru ca toţi să înveţe şi toţi să fie încurajaţi” (1. Corinteni 14:27,29,31 ). Nota traducătorului în limba franceză.
Cu toate acestea, pe lângă strângerile adunării, ar trebui să existe alte strângeri între creştini. Cum am menţionat deja în paragraful „Gândul lui Dumnezeu cu privire la slujire” - fraţii care au primit de la Hristos daruri pentru Biserică trebuie să ţină strângeri sub propria lor responsabilitate înaintea Domnului. Aceste strângeri ar trebui să fie în întregime în sarcina celor care sunt calificaţi şi îşi asumă responsabilitatea. Nu trebuie să confundăm aceste strângeri cu strângerile adunării unde toţi sunt liberi să participe după cum sunt conduşi de Duhul Sfânt.
Strângerile pe care Pavel le ţinea la Efes în sinagogă şi în şcoala lui Tiran sunt exemple de strângeri ţinute sub responsabilitatea unui frate. (Fapte 19:8-10 ). Sub acest termen, se pot pune predicarea Evangheliei, şcoala duminicală sau întâlnirile pentru copii, tineri şi adunările speciale pentru învăţătura Cuvântului.
După ce am deosebit astfel strângerile adunării de strângerile conduse de fraţi, vom vedea caracterele acestor strângeri speciale.